Împotriva defetismului: Câteva reflecții înaintea turului doi (articol de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan)

Monica Macovei a reprezentat în primul tur și va continua să reprezinte vocea celor fără de voce. Nu e vorba aici de o metaforă, ci de o viziune strategică. Lipsită de aparatura logistică a partidelor din Establishment, a reușit o mobilizare reală cu efecte palpabile. Cel mai bun scor al unui independent la prezidențiale! Să facem însă și un exercițiu de imaginație și să ne închipuim că primii doi candidați în ordinea preferințelor electorale ar fi aparținut, încrucișat, partidelor adverse. Credeți că scorurile după primul tur ar fi fost fundamental diferite? Am spune că nu. Iar această constatare vorbește de fapt despre natura procesului electoral din România, acolo unde ideile din platformele electorale (atâtea câte sunt) nu contează, sau contează prea puțin, în raport cu mașinăria teritorială de numărat și/sau variile clientele. Un proces electoral mutilat care înlocuiește omul cu simbolul de partid. Monica Macovei vine prin urmare și propune un alt tip de a face politică, unul care se bazează pe individ și rațiunea acestuia, nu pe masele amorfe predispuse la tranzacționări facile ale votului, în fine, unul care recredibilizează ideea votului uninominal.

În mod normal, cum lesne se putea anticipa, electoratul educat (mai ales în sens civic) și pro-occidental, ar fi votat masiv pentru Monica Macovei și pentru programul ei. Din păcate, mulți dintre cei care formează acest electorat nu trăiesc în țară. Rezultatele din străinătate vorbesc de la sine. Tertipurile josnice ale guvernului Ponta au dus la scandaloasele situații din Europa de Vest și din alte părți, unde mii de români au fost practic împiedicați să-și exercite dreptul legal de a vota. Autoritarismul cleptocratic și-a luat măsuri de precauție pentru a sabota votul Diasporei. Rezultatul de la Washington, de pildă, unde Ponta a obținut doar 10 procente (!), câtă vreme ACL și Monica Macovei s-au situat în frunte cu 43 și respectiv 29 la sută (dintr-un număr total de 423), este revelator. Într-un cuvânt, Ponta a pierdut fără echivoc românii de afară, sau, mai bine spus, nu a reușit să-i câștige. Așa cum spuneam la punctul anterior, pentru românii din exterior primează individul și capacitatea acestuia de a discerne, iar rezultatul este că tipul de tranzacționare a votului care se practică în țară le repugnă.

Monica Macovei a trezit dintr-o dezgustată letargie civică numeroși tineri, antrenați și galvanizați de campania ei pe rețelele de socializare. Chiar dacă unii dintre ei aveau rezerve în legătură cu liberalismul economic din programul candidatei independente, a primat entuziasmul pentru angajamentul ei radical în favoarea statului de drept. Este vorba de un grup social esențial care va continua să fie prezent în viața politică din România, direct sau indirect. El are nevoie de reprezentare politică, iar Monica Macovei o poate asigura întrucât se bucură de încrederea acestuia. În politica modernă, încrederea este un element decisiv. Spunem că este un grup social esențial în sens calitativ. Un public care, orice s-ar spune, își pune întrebări și caută răspunsuri. Un gen de public pe care nu îl poți cumpăra sau pe care să îl poți pierde cu ușurință în masa de cifre abstracte la care se rezumă de obicei majoritatea analizelor pre și post-electorale. Este vorba, la rigoare, de un tip de populație care te obligă să abandonezi logica masei în favoarea celei individuale, care te obligă să iei foarte în serios și input-ul cetățenesc, nu doar output-ul politic. Un public care oferă el, nu așteaptă să-i fie oferit: cu alte cuvinte, electoratul care a donat bani pentru campania candidatei independente pentru că se simțea în sfârșit reprezentat. Am avut așadar un alt fenomen nou și de salutat al acestei campanii!

Candidatul ACL nu s-a născut din spuma mării, cum nici cele două partide care formează această hibridă entitate nu sunt lipsite de trecut. De-a lungul anilor, între PNL și PDL au existat numeroase rivalități și fricțiuni. PNL, dirijat de grupul Tăriceanu-Patriciu, a pactizat cu PSD și a guvernat cu sprijinul acestei formațiuni mafiotice. PDL a fost, ani de zile, partidul lui Traian Băsescu, aflat în confruntare directă cu PSD și cu PNL. În iulie 2012, PSD (condus de Victor Ponta), PNL (condus de Crin Antonescu, azi aflat într-o abulică și impenitentă hibernare) și partidul de buzunar al securistului Dan Voiculescu au organizat o lovitură de stat, din fericire eșuată (în primul rând datorită reacției drastice a Occidentului). Dl. Iohannis a fost unul dintre apropiații grupului infracțional organizat, a fost considerat, la un moment dat, drept candidatul lor pentru funcția de premier al României. Nu Monica Macovei, ci dl Iohannis trebuie să se rupă categoric de un trecut îndoielnic din punct de vedere al credibilității democratice. Dacă nu o va face, riscă să piardă acei votanți care mai cred, iată, în astfel de principii. Și asta s-ar putea să fie fatal în turul doi. Își asumă el riscul doar în numele unui partid? Nu, și-l asumă în numele tuturor celor pentru care Victor Ponta președinte reprezintă o abnormitate. Iar aceștia nu sunt puțini, indiferent de tipurile lor de raționalizare a exercițiului politic.

Pericolul principal, se afirmă pe bună dreptate, îl reprezintă o eventuală victorie a mitomanului plagiator, inamic jurat al statului de drept, în turul al doilea. Corect, dar acest lucru nu se traduce automat în obligația de a da un cec în alb candidatului ACL până când acesta nu se pronunță limpede și fără urmă de echivoc în legătură cu viitorul DNA, ANI, al independenței justiției, al sancționării penalilor, inclusiv prin excluderea din PNL a unor personaje gen fostul ministru Chiuariu. “România lucrului bine făcut”, formula predilectă a candidatului ACL, o adevărată mantră de care nu s-a debarasat nici măcar în timpul discursului care a încheiat primul tur, nu înseamnă decât vorbe goale dacă nu sunt dublate de indicii concrete. Suntem convinși că inclusiv mulți din votanții domniei sale în primul tur simt nevoia unor astfel de lămuriri. Avantajul domnului Iohannis este că mai poate reduce în aceste două săptămâni inconsistențele programului său politic și mesajului electoral. Dacă o va face sau nu, de asta va depinde inclusiv rezultatul final al lui Victor Ponta. Un dialog real cu societatea civilă ar fi mai mult decât binevenit.

Monica Macovei se bucură de ceea ce putem numi carisma justiției independente și magnetismul statului de drept. Acestea nu sunt transferabile altui candidat, ele țin de atitudinea empiric demonstrabilă in raport cu aceste teme vitale. Dar, în măsura în care candidatul ACL își însușește aceste teme drept definitorii pentru proiectul pe care îl oferă României, se poate imagina un sprijin al Monicăi Macovei pentru turul doi. Monica Macovei a intrat în cursa electorală cu doar două luni înainte de alegeri și este oricum enorm ce-a realizat într-un timp atât de scurt. Viitorul, in acest caz, este doar al ei iar consecvența-i, o trăsătură de caracter. Domnul Iohannis a fost preparat și ținut în bloc-starturile unor echipe politice și cu alte ocazii, dar abia acum i s-a ivit ocazia de a urca pe prima scenă. A venit timpul să arate cu subiect și predicat că dacă va ajunge președinte va putea reprezenta acea contrapondere la guvernarea pesedistă. Că se va opune încercărilor mafiotice de a deturna cursul independent pe care s-a înscris justiția. Că nu va promulga acele legi care atentează la calitatea democrației din România. Dl Iohannis trebuie să se trezească și să realizeze că greul de abia acum începe și că nu va avea de administrat un simplu oraș, ci va avea de garantat integritatea foarte multor instituții, mecanisme, principii. Rolul de președinte într-o guvernare pesedistă ar trebui să-i dea frisoane și, pe cale de consecință, să-l responsabilizeze suplimentar. De el nu va depinde în primul rând bunăstarea ACL, ci chiar echilibrul fragil al democrației românești. Cel puțin până în 2016.

Democrația nu se reduce la jocul partidelor politice. Există forme de organizare civică și dincolo de partide. Revoluțiile din 1989, fără excepție, nu au fost înfăptuite de partide politice. Există însă un moment când energiile civice trebuie să se conjuge și să coaguleze într-un vector instituționalizat de tip partid. În acest sens, credem noi, avântul actual al susținerii pentru Monica Macovei ar putea genera debutul unui nou partid, diferit de cele atât de compromise de pe scena politică românească. Monica Macovei nu și-a propus acest lucru când a intrat în cursa electorală, dar credem că a venit momentul, și probabil că realizează și dânsa, ca toate aceste energii care au înconjurat-o în campanie să fie catalizate într-o construcție solidă, nouă, diferită de oferta politică a ultimilor 25 de ani. Va avea cu siguranță în spate nu nepoți, fini sau clienți politici, ci tineri independenți și activi, dornici să participe, în sfârșit, la viața politică a țării lor. Ar fi, din nou, o schimbare de paradigmă fără precedent privind modelul de recrutare politică, iar senzația de citadelă inexpugnabilă, ca să nu spunem de baltă stătută, pe care o lasă politica românească va fi mai puțin apăsătoare.

Nu se poate contesta realitatea faptică a unei largi părți a populației condiționată mental de propaganda toxică a televizunilor aservite, de unde și nevoia vitală de articulare a unor discursuri cât mai limpezi despre starea reală a economiei românești, despre cauzele reale ale sărăciei, despre plaga corupției și despre avantajele apartenenței la comunitatea euro-atlantică. Un nou partid ar putea să-și asume această dificilă sarcină, mai ales în condițiile intensificării presiunilor dinspre Est și ale activizării forțelor putinofile în România și în alte state din fostul Bloc Sovietic.

Monica Macovei a adus în viața politică o tematică neglijată, negată, schimonosită, desfigurată de-a lungul ultimului sfert de veac: aceea a adevărului, încrederii și toleranței liberal-democrate. Acestea sunt valorile pe care Monica Macovei le contrapune cinismului, clientelismului și corupției. Fără a-i absolutiza defel calitățile, Monica Macovei a demonstrat că se află cel mai aproape de ideal-tipul politic imaginat de cetățeanul onest, informat și participativ. Sau, cu alte cuvinte, dintre toți candidații, se află cel mai departe de prototipul omului politic meschin împământenit prin practica politică a ultimelor două decenii și jumătate. Este, dacă vreți, o sămânță politică ce va prinde mai greu în solul mâlos al politichiei românești (și rezultatele seci, de la primul tur, o demonstrează), dar atunci când o va face, va avea rădăcini cu mult mai solide decât ne putem închipui în acest moment.

Marea primejdie, la acest ceas istoric, ar fi abandonarea luptei, pasivitatea, defetismul, resemnarea, chiar fatalismul. Bătălia pentru dreptate, curaj civic, adevăr, inteligență morală, e departe de a se fi încheiat. Ba, am spune, ea abia mijește. Nu este scris în stele că Victor Ponta va deveni președintele României. Responsabilitatea trebuie să primeze asupra vanităților, principialitatea trebuie să contracareze ispitele oportuniste. Prin urmare, acest text s-a vrut o trecere în revistă a experienței acestor alegeri de până acum și un mesaj de un optimism moderat privind șansele unei schimbări substanțiale în următorii ani. Suntem convinși că orice proces electoral, cu bunele și relele lui, rămâne pe fond un exercițiu de învățare pentru toată lumea: participanți direcți și indirecți, aleși și alegători, prezenți și absenți, spectatori angajați și mai puțin angajați.

Vladimir Tismaneanu s-a născut in 1951 la Brasov, traieste in Statele Unite din 1982, predă stiinte politice la Universitatea Maryland, a fost bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars si in alte institute de studii avansate, a fost editorul revistei “East European Politics and Societies”, a scris numeroase cărti si colaborează constant la Radio Europa Liberă incepand din 1983. Marius Stan s-a născut in 1982 la Brasov, are un doctorat in stiinte politice, a publicat carti in Romania si Polonia, a condus revista “History of Communism in Europe”, a fost bursier NEC, colaboreaza la Radio Europa Liberă. Impreună au scris cartea “Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, Curtea Veche Publishing, 2014 si pregătesc o nouă carte intitulata “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/impotriva-defetismului-cateva-reflec%c8%9bii-inaintea-turului-doi-articol-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

Comments are closed.

%d bloggers like this: