Eterna goană a torței: 15 noiembrie 1987-16 noiembrie 2014

Cine și-ar fi inchipuit că speranta se va aprinde din nou in România? Cine ar fi crezut că dezabuzarea și pesimismul vor fi inlocuite de o formidabilă mobilizare civică? Ei bine, miracolul se intâmplă chiar acum. Tinerii din România protestează, sunt indignați, vor un stat de drept, nu unul al infractorilor, talharilor, mafioților si penalilor. Protestele din aceste zile semnifică resurecția societății civile in România. Am primit de la buna mea prietenă, pianista Delia Pavlovici, profesoară la Conservator (Universitatea Naţională de Muzică), soția marelui grafician Tudor Jebeleanu, un om pe care il socot fratele meu, un mesaj care m-a emoționat si m-a răscolit.

Cu acordul ei, public aici un fragment: “Ce mi-ar fi plăcut sa fii azi la manifestație ! Să-i fi vazut pe copii ce frumoși si haioși sunt ! Si hotărați. N-am mai trăit așa ceva din 1990 si nici n-am crezut că se va mai intampla. Știi ce s-a strigat, printre altele, vreo 30 de secunde ? “Jos Iliescu!” Trist că, dupa 25 de ani se strigă același lucru, dar incurajator că memoria functionează ! Nu memoria personală (cred că 80% din copiii de astă seară nu erau născuți in 90, iar restul aveau, probabil, câțiva anișori), ci alt tip de memorie. Imi dau seama că, orice ar ieși duminică, acești copii există. Știam, teoretic, dar e altceva când ești in mijlocul lor și ii vezi. Simți, ca in vechea Piață a Universității, că aparții de ceva mai mare. Și că pentru ei merită să faci orice. La un moment dat am ieșit din coloană ca să văd cam cat de mulți sunt. Am cronometrat opt minute, timp in care, in pas voinicesc, coloana a tot trecut și nu se mai termina. Nu știu câte mii de oameni au fost. Cred că ideea de a le da vacanță vineri și luni a avut efectul invers celui scontat.”

 

inchide



Da, Delia, da, Tudor, da, dragi prietene si prieteni, așa se nasc marile mișcări de revoltă, așa se reinventează politicul. Avem de-a face, precum in Venezuela, cu ceea ce istoricii și politologii numesc post-memorie. Studenții din Venezuela au trăit, cea mai mare parte a vieții lor, sub Chavez. Si totuși, nu au putut fi spălați pe creier. Acesti copii despre care imi scrii nu pot fi puși in celulele temnițelor visate de Ponta. Chiar dacă nu erau născuți in timpul când noi, Tudor și cu mine, mergeam in Piata Universității sau, in plina mineriadă, il vizitam, cu ajutorul regretatului Alexei Florescu, la Spitalul de Urgență, pe Marian Munteanu, bătut sălbatic, ca și fratele sau Bogdan, de minerii si securiștii lui Iliescu si ai lui Roman, iată că există ceea ce E. Lovinescu a numit, daca nu ma inșeală memoria, eterna goană a torței.

Pe 15 noiembrie 1987, Brașovul s-a ridicat contra lui Ceaușescu și a regimului totalitar. Să sperăm că pe 16 noiembrie 2014, votând pentru Klaus Iohannis, România ii va spune NU lui Ponta! Nu doar ca vot al protestului, dar mai ales ca unul al speranței democratice renăscută.

Comments are closed.

%d bloggers like this: