Plagiatorul Ponta versus DNA: Pentru cine bat clopotele? (Un articol de Vladimir Tismaneanu si Marius Stan)

Victor Ponta, infractorul care continuă să sfideze opinia publică românească și internațională încăpățânându-se să stea în frunea guvernului României, atacă acum DNA la buget. Ar dori să lichideze o instituție admirată de români și de guvernele occidentale. Victor Ponta merge pe sârmă, își bate joc de tot ceea ce înseamnă stabilitatea instituțiilor țării, își continuă aventura piromană. Omul este în mod cert periculos. Discursul pierzătorului din alegeri este discursul celui care-și dorește, printre false sughițuri, să plângă mamele altora (conform proverbului de vastă repliere populară, “decât a mea, mai bine a lor”).

Suntem la un ceas în care nu ne mai putem permite relativizări catifelate. Momentul amabilităților edulcorate a trecut de mult timp. Suntem la un ceas în care apele trebuie să se despartă. Traian Băsescu își încheie mandatul, Klaus Iohannis și-l începe. Nu credem că greșim spunând că toți cei care l-au votat pe dl Iohannis așteaptă ca acesta să-i transmită lui Ponta că nu are dreptul să terfelească statul de drept. Nu e vorba doar de DNA, ci de noi toți. Spre a cita dintr-un faimos poem, evocat de Hemingway în mottoul marelui său roman despre Războilul Civil din Spania, clopotele bat pentru noi. A fi surzi la dangătul lor ar fi o eroare de proporții cosmice, una iremediabilă și ireparabilă.

Dacă piromanul Ponta este lăsat să emasculeze financiar DNA, viitorul României este cât se poate de sumbru. Declarația potrivit căreia bugetul următor va fi oricum puțin mai mare ca în anul anterior reprezintă ea însăși un atentat la logică. Activitatea DNA este în continuă urcare, numărul cazurilor administrate de instituție crește cu o viteză demnă de spitalele de urgență. Avem în sfârșit un mecanism de asanare juridică și morală a acestei societăți, iar administratorul hazardat al variilor bugete, premierul piroman, încearcă să obstrucționeze funcționarea acestuia prin singura “armă politică” rămasă în dotare. Este alarmant că doamna ministru Ioana Petrescu, personaj academic american recrutat de plagiatorul Ponta, nu simte nevoia să se delimiteze de aceste măsuri aberante. Sa nu fi citit ea profilul elogios al Laurei Kovesi apărut in “New York Times”?

Partidele democratice și societatea civilă trebuie să reacționeze de urgență. Clopotele bat în primul rând pentru ele. Încercând să lichideze de fapt DNA, Ponta se străduie să anuleze efectele votului din 16 noiembrie. E nevoie să i se amintească acestui tupeist faptul că a pierdut și că nu este altceva decât numele unui abces care distruge România.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18817155-victor-ponta-spune-dna-primi-22-milioane-euro-2015-mai-mult-decat-2014-dna-cerut-insa-25-milioane-euro.htm

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/plagiatorul-ponta-versus-dna-pentru-cine-bat-clopotele-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

Comments are closed.

%d bloggers like this: