Cine este Traian Băsescu?

Scriu deliberat la timpul prezent–Traian Băsescu este un mare om politic român, unul care a făcut lucruri extraordinare pentru tara sa, un om care a stiut să se despartă, in numele responsabilitătii, de camarazii de sindrofii, asemeni printului Hal de Falstaff, atunci cand s-a transfigurat in Henric al V-lea (am folosit aceasta analogie intr-o prelegere pentru dl Mark Gitenstein inaintea plecării sale ca ambasador la Bucuresti), a inteles că România nu poate fi credibilă in UE si NATO dacă nu va deveni un stat de drept veritabil, a sustinut cel putin doua demersuri vitale pentru spiritul românesc (decomunizarea si prezenta culturii românesti moderne intr-o lume moderna, prin ICR). A inteles marile prioritati economice, sociale si morale. Din toate aceste motive, cred că pană si adversarii (nu mă refer la maniacii care si-au facut din băsescofobie un mod de a exista) vor recunoaste că Traian Băsescu si-a onorat cu asupra de măsură datoria de om de stat.

basescu

Fiind un om politic in sensul superior al notiunii, inzestrat cu imaginatie strategică si vointă politică, un excelent orator (a se citi ce-a scris profesorul Valeriu Stoica despre limba romanescă vorbită de Traian Băsescu), el va fi prezent nu doar in manualele de istorie, ci si in bătăliile politice si culturale care nu se opresc in această clipă. In acest deceniu, ceea ce in engleza se numeste accountability, deci responsabilizarea pe cale legala a demnitarilor si altor figuri publice, a devenit o realitate palpabilă. Sa ne amintim de Dan Voiculescu, George Copos, Gigi Becali, Adrian Năstase, Sorin Rosca Stănescu si atatia altii. Niciun motiv de uimire ca acestia si miile lor de amici, vizibili si invizibili, au dorit si doresc distrugerea proiectului Băsescu.

Nu sunt de acord cu cei care descriu in termeni sumbri finalul deceniului Băsescu. O spun deschis: nu ma consider nici deziluzionat, nici “trădat”. A facut erori, evident, dar niciuna, dupa stiinta ma, de natură să schimbe identitatea si semnificatia proiectului asumat de reconstructie institutională si morala. Am avut rezerve cand a decis sa sustina pozitia conducerii PMP legata de substituirea candidaturii lui Cristian Diaconescu prin aceea a Elenei Udrea. As fi preferat, poate, să-l aud spunand că, din acel moment, nu se va mai implica in sustinerea unuia sau altuia (alteia) dintre candidati. Dar nu mi se pare un cap de tara, nu vad aici o abdicare de la principiile statului de drept.

Mi se pare de o mie de ori mai importanta sustinerea sa pentru DNA si ANI, rezistenta tenace pe care a dovedit-o in războiul cu banda pontocratica. Traian Băsescu a ştiut si stie cine este Victor Ponta, a inteles că se pune la cale o restauratie autoritar-clepotcratică de inspiratie si cu atractie putinista. A tinut piept acestui scenariu, va ramane in istoria onoarei la romani. Cum va ramane, tin sa o spun aici si acum, cand se incheie un deceniu de presedintie Băsescu, in acest panteon pentru că, indiferent de adversităti, riscuri, atacuri si calomnii, a ales să dea glas victimelor comunismului intr-un discurs rostit, pe 18 decembrie 2006, in fata unui Parlament ce parea intrat in transă. A reusit o performanta demna de tot respectul in a detecta ceea ce istoricul britanic Timothy Garton Ash numeste, preluind cuvintele lui Shakespeare, foloasele prigoanei (the uses of adversity, preiau traducerea lui Catrinel Plesu).

Alexandru Hâncu capteaza admirabil mostenirile lui Traian Băsescu atunci când scrie: “Băsescu a turnat o temelie pe care se poate clădi. Chiar se poate clădi, pentru prima dată după 25 de ani, o Românie sănătoasă, normală. Dacă va avea cine o clădi. Nediplomatul Băsescu, ghiolbanul, dictatorul, a făcut tot ce-a ţinut de el ca Justiţia să funcţioneze, ca liderii din NATO şi din UE să nu-şi întoarcă faţa de la România, ca Republica Moldova să nu fie înhăţată, cu totul, de Rusia, bref, ca să avem, şi noi, românii, o şansă. Unii îi vor fi reproşat că n-a făcut mai mult. Văzînd, abia acum, enormitatea dezastrului corupţiei naţionale, dezvăluită de valul arestărilor, poate vor avea mai multă îngăduinţă. Poate vor înţelege, în sfîrşit, cu ce-a avut de luptat Băsescu. N-a reuşit să ne ducă pînă acolo unde, mulţi, ne-am fi dorit. Dar ne-a dus o bună parte din drum. Şi pentru asta merită recunoştinţa ţării lui.”

Concluzie: Revolutia civica din noiembrie 2014 este una din cele mai frumoase si incurajatoare consecinte ale proiectului Băsescu (care, cand vorbim despre statul de drept, ar putea fi numit proiectul Basescu-Macovei). Detractorilor acestui proiect, celor care azi pozează in mari sprijinitori ai lui Klaus Iohannis după ce ani de zile l-au denuntat pe “dictatorul de la Cotroceni”, ca să nu insist asupra scrisorii de pomină trimisă catre Bruxelles in timpul loviturii de stat din fericire esuată din vara anului 2012, le reamintesc că acesta revolutie nu a fost una impotriva lui Traian Băsescu, ci impotriva inamicului jurat al acestuia si al democratiei liberale din România, megaplagiatorul Victor Ponta, planificator, organizator si coordonator al succesiunii de asalturi impotriva statului de drept in Romania.

Recomandări:

http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/zece/

http://www.humanitas.ro/humanitas/cartea-pre%C5%9Fedin%C5%A3ilor

http://www.contributors.ro/editorial/portret-de-pre%C8%99edinte-la-capat-de-mandat/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/portret-de-presedinte-despre-traian-basescu/

http://www.revista22.ro/singuratatea-capitanului-de-cursa-lunga-51257.html

http://www.dw.de/schimbarea-la-faţă-a-unui-preşedinte-pentru-neliniştea-noastră/a-18123238

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-este-traian-basescu/

http://www.nasul.tv/2014/12/20/vladimir-tismaneanu-cine-este-traian-basescu/

Comments are closed.

%d bloggers like this: