Apartin unei categorii de “degenerati”

Dl Florin Dobrescu, lider al partidului neo-legionar “Totul pentru Tara”, secretar general al Fundatiei “Ion Gavrila Ogoranu”, imi raspunde in revista “Bucium”. Ca si domnii Dorin Tudoran, Victor Roncea, Radu Calin Cristea, Iulian Capsali, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, Alexandru Racu, domnul Dobrescu ne asigura ca nu e antisemit. Cum altfel? Ei sunt doar impotriva “celor doua monopoluri”! In viziunea acestui umanist desavarsit, reprezint un exemplar degenerat. Stim ce soarta le era rezervata “degeneratilor” (evrei, tigani, homosexuali) in lagarele naziste de catre cei care decideau cine e si cine nu e “degenerat”. Domnule Dobrescu, va multumesc ca v-ati dat arama pe fata, Dvs si amicii Dvs! Domnule consilier prezidential Andrei Muraru, aveti sustinatori onorabili! Sa va fie de bine in compania urmasilor lui Mota si Marin, ai lui Codreanu si Sima,  ai lui Eichmann si Kaltenbrunner!

“Nu, domnule Tismăneanu, nu despre asta e vorba. În ultimă instanţă, dvs. sunteţi produsul nomenklaturii comuniste, căreia tatăl dvs a aparţinut. Teroristul comunist Leon Tismeniţki, agentul trimis de URSS să destabilizeze statul român şi apoi să instaureze aici bolşevismul, prin teroare şi crimă, v-a asigurat o copilărie de vis în cartierul protipendadei roşii, într-o vreme în care oameni ca Octav Bjoza erau exterminaţi în lagărele de la Canal, iar Ion Gavrilă Ogoranu rezista în Munţii Făgăraşului cu arma în mână împotriva tovarăşilor criminalului dvs. tată. Când porţi un astfel de nume, ar trebui să-ţi fie jenă să emiţi judecăţi şi să te manifeşti cu condescendenţă într-o Românie în care încă nu s-au deshumat toate victimele Comunismului. Şi lor, acestor victime, le datoraţi scuze, domnule Tismăneanu. Eu sunt unul din cei care cred că aţi părăsit România nu ca urmare a sentimentelor anticomuniste, ci mai degrabă din oportunismul speciei umane căreia aparţineţi şi dumneata şi tatăl dumitale şi Silviu Brucan şi Petre Roman şi Alexandru Florian. Nu, domnule Tismăneanu, nu mă refer la evrei, aşa cum vă veţi grăbi să credeţi. Eu am învăţat să nu judec şi să nu condamn colectiv o comunitate umană pentru fărădelegile comise de unii din reprezentanţii ei, aşa cum înţelegeţi dvs. să procedaţi cu legionarii. Eu am cunoscut evrei de o calitate deosebită. Bunicul meu a salvat un evreu de la deportare în timpul războiului (pot da relaţii). Eu am înţeles că voi nu reprezentaţi spiritul poporului evreu, ci exemplare ale degenerării sale (sublinierea mea, VT). În fond, şi dvs şi tatăl dvs. şi Saul Brukner şi Neulander v-aţi lepădat de religia străbunilor voştri şi aţi înţeles să vă dedaţi la cele mai abjecte crime împotriva umanităţii. Exact ca fasciştii pe care-i huliţi. Da, d-le Tismăneanu, eu mă refer la categoria comuniştilor, a celor fără Dumnezeu, indiferent de etnia pe care au reprezentat-o.”

http://www.buciumul.ro/2014/12/29/astept-scuze-d-le-tismaneanu-scrisoarea-deschisa-a-lui-florin-dobrescu/

Comments are closed.

%d bloggers like this: