“Nu orice formă de anticomunism este legitimă” – interviu de Petru Clej cu istoricul Adrian Cioflâncă

Articolul Iohannis, Bjoza și legionarii a stârnit numeroase controverse și dezbateri uneori aprinse. L-am rugat pe istoricul ieșean Adrian Cioflâncă, membru atât al Comisiei Elie Wiesel de studiere a Holocaustului în România cât și al Comisiei Vladimir Tismăneanu pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România să comenteze pe marginea acestei dezbateri. (Petru Clej)

Cum comentați criticile la adresa decorării de către președintele Iohannis a președintelui AFDPR, Octav Bjoza?

Criticile au mers pe două direcții, atât către președintele Klaus Iohannis și consilierii săi, cât și către președintele AFDPR, Octavian Bjoza.

Să încep cu cele la adresa președintelui nou ales. Dacă stăm și judecăm calm, discuțiile apărute nu ar trebui să mire pe nimeni. Era normal ca primul gest public al președintelui nou ales să fie privit cu maximă atenție și prudență, pe măsura impactului emoțional urmărit. Prin alegerea ca președinte, tot ce face Klaus Iohannis se mută spre un alt palier al atenției publice. Ceea ce putea trece neobservat când era primar al Sibiului sau privit cu îngăduință când era candidat la prezidențiale este scrutat cu maximă severitate în noua sa postură. Ieșirile sale publice nu mai pot fi calculate în termeni exclusivi de PR, ci ca parte a unor politici. Oamenii tind să privească autoreferențial gestica prezidențială și vor sa vadă în fiecare pas un gest reprezentativ. Evident, niciodată nu va fi toată lumea mulțumită, dar deciziile trebuie cântărite cu maximă atenție pentru ca numărul nemulțumiților să fie cât mai mic. Acesta este criteriul cantitativ. Criteriul calitativ este însă și mai important: este esențial ca gestica prezidențială să servească fără rest valorile democratice. Când oamenii nu se simt reprezentați și când sunt puse în cauză, fie și indirect, principii democratice ies discuții serioase.

În orice analiză (nu am nici o îndoială că și la Cotroceni se fac analize de tip SWOT), ideea decorării lui Bjoza ar fi evidențiat marea vulnerabilitate ridicată de declarații pro-legionare făcute de acesta. O simplă căutare pe google sau youtube le scotea la iveală. Ele se găsesc pe internet de mult timp și poate cei care îl consiliază pe Iohannis s-au gândit că nu vor mai conta. Numai că prin includerea președintelui AFDPR în gestica simbolică a președintelui și acesta a fost promovat la un alt nivel de atenție publică.

Declarațiile pro-legionare ale Octavian Bjoza nu aveau cum să nu conteze și să nu provoace scandal. Ține de gramatica elementară a democrațiilor europene ca orice elogiu al unei mișcări extremiste și antisemite să fie tratat cu severitate, iar asocierea unei instituții publice și a unei organizații reprezentative la așa ceva să fie criticată.

Păstrându-ne calmul în continuare, putem încerca să înțelegem rațiunile din spatele deciziei de decorare a lui Octavian Bjoza. Probabil ideea a fost nu atât de a decora o persoană, cât de a cinsti o organizație care înseamnă ceva în România – Asociația Foștilor Deținuți Politici. Klaus Iohannis a făcut mai multe declarații la început de mandat în care se arată preocupat de cultivarea memoriei critice a regimului comunist. A cerut, și el, după Emil Constantinescu și Traian Băsescu, înființarea unui muzeu al comunismului și rezolvarea dosarelor revoluției. Decorarea președintelui AFDPR trebuia să se înscrie în această serie care să arate că noul președinte este, și el, preocupat ca statul român să facă gesturi reparatorii față de cei care au suferit în comunism. Ar fi fost mai nimerită decorarea AFDPR, dar, din câte îmi dau seama din Legea privind sistemul național de decorații al României, pot fi decorate doar persoane, nu și instituții sau organizații (cu excepția unităților militare). Totuși, legea spune clar că aprecierea se face individual, așa încât decorarea lui Octavian Bjoza trebuia privită cu maximă precauție, ca o speță de sine stătătoare, dincolo de bunele intenții și mizele simbolice ale gestului prezidențial. (…)

Cum comentați atacurile la adresa lui Vladimir Tismăneanu în legătură cu criticile sale la adresa decorării lui Bjoza?

Semnalând public problema, Vladimir Tismăneanu și Centrul pentru Combaterea Antisemitismului nu au făcut decât să îndeplinească o datorie democratică. Dincolo de simpatiile și antipatiile personale ale celor care au intrat în dezbatere și de faliile politice și ideologice care au separat diferite poziții, la o evaluare rece rămâne ideea că prin decorarea lui Bjoza scandalul era imminent.

Tot analitic vorbind, pot face distincția între diferite tipuri de reacții, fie izvorâte din antipatii personale, fie din disensiuni politice care își au originea mai ales în momente fierbinți precum 2006, 2009 și 2012, fie din antisemitism, naționalism și idiosincrasie ideologică. Vorbesc aici de reacțiile extreme. Orice ar vrea să transmită cineva, atunci când se raportează obsesiv, denigrator și exterminator la adresa cuiva nu poate fi luat în seamă – e o regulă elementară a polemicii și e valabilă pentru toată lumea. Virulența obsesională face față de cineva devenit țintă publică ani la rând să mă strângă în spate. E o formă de hate-speech.

Mă simt dator să fac și o mărturisire personală. Sunt, toute proportion gardée, prietenul lui Vladimir de zece ani, am învățat foarte mult de la el, am făcut lucruri importante împreună și vom mai face. Sunt și voi fi solidar cu el, pentru că servește foarte bine știința și democrația. Opțiunea mea este să îi iau rar apărarea în public pentru că credibilitatea mea este redusă tocmai de calitatea prieteniei (deși îmi place să cred că îmi păstrez tonul moderat și analitic). În acest caz a făcut ce trebuie.

Se întâmplă că am rămas apropiat și de oameni care au fost prietenii lui Vladimir Tismăneanu înainte vreme și nu mai sunt astăzi sau care nu l-au suportat niciodată. Așa e viața. Nu port toate războaiele lui Vladimir – și nici nu-mi cere asta, așa cum nimeni nu poate omenește să poarte războaiele tuturor. Știe să se apere bine și singur și, în momente importante, prietenii i-au fost alături. Datorez multe, în termeni simbolici, și altora care acum se găsesc în tabere democratice diferite. În mintea mea, știu de multe ori cine are dreptate și cine nu, dar, pe cât posibil, nu intru în răfuieli publice cu oameni de care am fost /sunt apropiat. Când observ derapaje, iau distanță. Sau îi las pe alții să apere interesul public, pentru că mai sunt mulți alții care o pot face și o fac, cu rândul. Gestionarea prieteniilor antogonice este unul din lucrurile cele mai dificile din viața unui om și nu mă pot lăuda că m-am descurcat foarte bine, dar încerc.

Pentru textul complet al interviului:

http://www.jurnalistan.ro/2015/01/05/nu-orice-forma-de-anticomunism-este-legitima-interviu-cu-istoricul-adrian-cioflanca/

De asemenea:

http://acum.tv/articol/73063/comment-page-1/

%d bloggers like this: