Criptoantisemitismul domnului Șimonca? Despre unul din lucrurile care nu se fac. Și care totusi se face…(Actualizat)

Update: Dl Ovidiu Șimonca a răspuns in “Observator Cultural” la acest articol. Nu se distanțează nici acum de revoltatorul text al lui Marius Oprea publicat in acea revistă pe care o conduce, impreună cu doamna Carmen Mușat. Nu spune nici acum că orice implicație cauzală, directă ori mediată, intre pozițiile politice ale cuiva si originea etnică a acelei persoane este o ignominie. Da, domnule Șimonca, voi studia cu maximă rigoare fenomenul criptoantisemit, mai ales in incarnarea sa ostentativ corectă politic si istoric, o formă de mistificare prea frecventă in zonele stangiste vestice pentru a avea nevoie de o deconstrucție hiper-sofisticată. Da, domnule Șimonca, “brucanizarea” ori “rollerizarea” cuiva cu care te afli in dezacord este o formă de criptoantisemitism. Este o stigmatizare. O practicau Eugen Barbu, Mihai Ungheanu, Artur Silvestri, Marian Popa si Mihai Pelin, este in continuare practicată de personaje pe care chiar nu vreau să le mai numesc. Nu vă prefaceți că nu știți acest lucru! Din punctul meu de vedere, acest dezgreabil si indezirabil “dialog” incetează acum. Nu ii voi mai răspunde d-lui Șimonca. Vorba unui bun prieten, avem treabă!

Aflu că in același numar în același număr al “Observatorului Cultural” în care istoricul Marius Oprea numește Centrul pentru Combaterea Antisemitismului drept “Centrul pentru Combaterea Foștilor Deținuți Politici”, dl Ovidiu Șimonca imi cere dovezi pentru afirmația mea că il socot antisemit. De fapt, mă gândeam la el ca la un antisemit rușinat, așa cum o spuneam, cu toate dovezile aferente prezente, într-un eseu din 2010 apărut pe blogul meu. Dl Ovidiu Șimonca nu împărtășește multe din obsesiile ortodoxist-securiste care circulă prin diverse publicații. Dl Șimonca face parte din altă categorie, aceea, insidioasa, a criptoantisemitismului voalat, deghizat, deci acel antisemitism care poate recurge la cele mai perfide atacuri mimând un fel de bună-credință. Ca atunci când, fiind atacat imund de un grup huliganic antisemit (atacat în efigie, nu eram prezent fizic acolo, altfel mă lapidau) la un fel de “protest” în fața Ambasadei SUA, dl Șimonca a avut grijă ca mai întâi să deplângă incidentul. După care, odată “acoperit” de această superficială distanțare, să mă anunțe că îmi binemerit soarta, că luările mele de poziție pot duce la asemenea reacții. Deci, blame the victim.

Îi precizez domnului Șimonca un lucru semnificativ: sunt politolog, studiez fenomenul antisemitismului în variile sale ipostaze de peste trei decenii. Nu este unul monocrom, există diferite forme de antisemitism, la fel cum există și grade de intensitate. Unii vorbesc despre iudeofobie. Există o întreagă literatură pe tema Zydokomunei, adică a mitului unei conspirații mondiale iudeo-bolșevică. Tipul de cauzalitate pe care l-a invocat dl Șimonca în 2010, și de care nu s-a delimitat nicicum vreme de cinci,ani, aparține modului de gândire antisemit, intră în categoria fantasmei țapului ispășitor. În rest, nu pot decât să-mi exprim mirarea că dl Șimonca nu a găsit de cuviință să ceară darea în judecată a lui Victor Ponta, prim ministru al României, atunci când l-a numit pe Mircea Mihăieș “fascist bătrân” și “neo-nazist”. Indignări cu geometrie variabilă într-un timp al disprețului, spre a relua titlul un roman de Malraux.

 

ovidiu simonca

 

Prima întrebare a oricui vrea să participe în chip onest la această discuție, deci chiar și dl Șimonca, în pofida polemicilor din trecut, ar trebui să fie: Are VT autoritatea științifică, deci profesională, pentru ca afirmația să fie validă? Ar fi el un martor credibil într-un proces pe acest subiect? A publicat studii în reviste recunoscute în plan epistemic și respectate moral despre antisemitism, fascism, extremism, limbaje totalitare? Exemple: East European Politics and Societies, Partisan Review, Gazeta Wyborcza, Idei în dialog, Nexus. În OC, au scris elogios despre lucrările mele pe subiect profesorii Caius Dobrescu și Victor Neumann. Deci, pe această bază consensuală, VT poate fi numit un expert. Sigur, și experții se pot înșela. Dar atunci proba erorii trebuie să o facă dl Șimonca. De pildă, să admită public că nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu justifică huliganisme antisemite. Că a scrie despre cauzalități gen focul și fumul în asemenea cazuri este o expresie a antisemitismului, la fel ca propozițiile gen “Brucan generează antisemitism”.

Aș ține să adaug, pe langa argumentul competenței academice, pe care sper că nici măcar “Observatorul Cultural” nu mi-l poate nega, există și un element, recunosc, de natură personală. Ca om care s-a aflat de sute de ori in poziția de obiect al celor mai abjecte insulte antisemite, am invățat cum să recunosc un antisemit. Fie el si unul rușinat.

Apoi, în text se spune limpede că despre antisemitismul d-lui Șimonca am mai scris. Când anume? În 2010. Deci domnii Serban Foarță, Liviu Ornea, Paul Cernat et alii, vor observa că a durat circa cinci ani pentru ca dl Șimonca să reacționeze. Nu contestând factual și logic ce scrisesem atunci, ci amenințându-mă cu tribunalul. Acum, este nervos că nu i-am răspuns instantaneu, in două zile.

Meditând la un raspuns pentru dl Șimonca, mi-am amintit de modul in care a fost prezentat dl Dorin Tudoran in Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului in România (Editura Polirom, 2005, pp. 380-383). Mă refer la tematica “monopolului prin suferință” (propriu unui anume grup etnic, i.e., evreii) si la modul cum se examinează articolele lui D. Tudoran drept “derapaje” (in niciun caz filosemite). Fie-mi permis să am și eu dreptul să consider editorialul lui Ovidiu Șimonca din 2010 și articolul lui Marius Oprea din 2015 drept “derapaje” similare.

De ce l-am numit pe dl Șimonca antisemit rușinat? Nu pot decât să-i îndemn pe domnii Foarță, Ornea și Cernat să piardă câteva minute citind motivele.
Citatele sunt foarte clare:

1. “Dezavuînd comportamentul antisemit împotriva lui Vladimir Tismăneanu, putem să remarcăm, pe de altă parte, modul în care analistul de Washington s-a poziţionat pe scena politică românească – de natură să-i aducă prejudicii.” – Prin urmare, antisemitismul ca prejudiciu devine consecintă a opiniei politice. Perfecta continuitate de la logica “Homo Brucanus” – optiunea politică a unei persoane de origine evreu poate explica antisemitismul impotriva acelei persoane.

2. “…cine seamănă vînt culege furtună. Nu se poate să te porţi cu mănuşi, să-i menajezi pe Băsescu, pe Boc, pe Videanu, pe Udrea, iar pe toţi ceilalţi să-i consideri o adunătură de şnapani. A privi violent într-o parte şi extrem de îngăduitor în cealaltă parte este marea problemă a analizei politice româneşti.” – articolul se deschide cu o condamnare a antisemitismului si se inchide cu una a opțiunii politice a lui VT. In această construcție ‘logică’, antisemitismul si opțiunile pro-Băsescu sunt poziții comparabile, intră in acelasi gen ideologic, deci justifică cauzalitatea. QED.

Azi îl numesc un criptoantisemit pentru că îl consider responsabil de publicarea, fără nicio delimitare, a articolului lui Marius Oprea, cu al său titlu revoltător. Preiau conceptul din excepționala carte de dialoguri dintre Peter Vardy si Imre Toth, In viata sunt lucruri care nu se fac. Si totusi se fac (Humanitas, 2014, p. 144). In opinia mea, dl Șimonca a făcut, prin editorialul din 2010, un lucru care nu se face. Azi, se adaugă o nuanță la ceea ce-am scris in 2010–tăcerea complice in raport cu articolul scandalos al lui Marius Oprea și focalizarea iritată, chiar amenințătoare, pe mine. Imi cer asadar scuze pentru o oarecare imprecizie terminologica. Dl Simonca nu este antisemit. El este criptoantisemit, o categorie pe care imi propun sa o studiez cu maxima acribie. (Washington, DC, 13 ianuarie 2015)

Ovidiu Șimonca și problema antisemitismului

Mărturisesc că nu-mi face nici cea mai mică plăcere să scriu aceste rânduri. Editorialul lui Ovidiu Șimonca din Observator Cultural este însă plin de inexactități și afirmații care distorsionează natura activității actuale a IICCMER. Nu aș fi scris acest text dacă ar fi fost vorba de un articol de opinie al ziaristului Șimonca. Dar este editorialul unui important săptămânal cultural care își face un titlu de onoare din respingerea oricărei forme de intoleranță. Iar Ovidiu Șimonca este numărul doi, redactorul-șef adjunct al OC. Nu mai vorbesc de numele sonore care fac parte din consiliul consultativ, persoane cunoscute pentru opiniile lor anti-șovine și anti-totalitare, inclusiv un fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste cu care IICCMER colaborează direct (Sorin Alexandrescu, Ştefan Borbely, Paul Cornea, Caius Dobrescu, Mihaela Anghelescu Irimia, Liviu Papadima). Mă întreb dacă acești intelectuali pe care îi cunosc și îi respect au citit textul d-lui Șimonca și mă întreb ce reacție au avut, dacă au avut.

Primul titlu pe care m-am gândit să-l dau acestei intervenții era “Ovidiu Șimonca și ispita antisemitismului”. Trec peste atitudinea condescendentă (ori chiar mai rău) în raport cu mine și cu dl Mihail Neamțu, ca și peste suveranul dispreț arătat față de un demers științific perfect normal precum conferințele academice. Nu cred că problema expertizei științifice validată internațional în analiza și interpretarea dictaturii comuniste din România poate fi expediata atât de ușor. Trec peste ignorarea școlilor de vară, a colaborării cu Arhivele Naționale, cu CNSAS, cu Fundația “Corneliu Coposu”, cu Fundația “Konrad Adenauer”, cu Asociația “21 Decembrie”, cu Institutul Diplomatic Român, pe linia recuperării moștenirii exilului democratic. Trec peste ignorarea portalului mineriadei, a expoziției din pasajul Pieții Universității, elemente-cheie pentru a pricepe atacurile antisemite recente împotriva mea ca Președinte al Consiliului Științific (cei câțiva demonstranți protestau împotriva “anexării” analizei mineriadei de către “Tismăneanu și ai lui”).

Ceea ce uimește este faptul că dl Șimonca ocultează faptul că IICCMER a continuat să ofere elemente dezbaterii publice pentru aducerea în fața justiției a criminalilor securiști (v. workshopul despre călăul Gh. Enoiu “Tortura este profesiunea mea”), continuă să publice fișele matricole ale deținuților politici, colaborează cu Evenimentul Zilei în mod constant pe teme legate confruntarea cu trecutul dictatorial, analizează sistematic instituțiile comuniste (v. recenta dezbatere despre Comisia Controlului de Partid), susține apariția unor cărți de mare valoare legate de crimele și de ideologia comunismului, de destinele unor pesonalități remarcabile în acei ani tragici, de soarta minorităților naționale sub regimul comunist, de tulburătoarea și însângerata perioadă de după prăbușirea oficială a regimului totalitar, este implicat în proiectul Muzeului Național al Dictaturii Comuniste. Nu este scopul meu să documentez aici exhaustiv aceste contribuții. Există site-ul IICCMER care poate fi consultat de orice persoană interesată. Există o conducere executivă care poate oferi suficiente informații. Recomand în acest sens lectura Comunicatului publicat pe data de 16 august de către Comitetul Director al IICCMER:

http://www.crimelecomunismului.ro/

Personalizarea excesivă a discuției și fixarea obsesională pe persoana mea (ori pe a altcuiva) mi se par penibile, reducționiste, simplificatoare și păgubitoare. Dar și revelatoare, din nefericire. Dragoș Paul Aligică a publicat anul trecut în Idei în dialog un articol ce-și menține pe deplin actualitatea (“Controversele Tismăneanu”). Trec și peste ideea absurdă și insultătoare că oameni ca H.-R. Patapievici ori Mircea Mihăieș ar fi cumva “remorcați” de mine pentru a servi o fictivă mașină progandistică pro-Traian Băsescu (aflați în “trena” mea). Nu ni se acordă, se pare, creditul autonomiei de gândire, al independenței de atitudine. Suntem marionete, ființe fără demnitate și fără libertate interioară. Suntem deficitari la capitolul onoare. Oricum, în spiritul jurnalisticii autentice, ar fi normal ca Ovidiu Șimonca să viziteze IICCMER și să constate la fața locului ce se face și ce nu se face acolo. Redacția OC și sediul IICCMER nu se află pe planete diferite. Firesc ar fi să compare ceea ce se face în Institut cu obiectivele stipulate în mandatul nostru.

Ar trebui discutat atent și responsabil un lucru extrem de important: niciun fel de atitudine publică a mea ori a oricui altcuiva, pro sau anti o personalitate politică, nu poate justifica în chip “cauzal” (vântul și furtuna) antisemitismul. O intervenție pe forumul OC semnată “Aya” luminează cu exactitate acest element. A afirma (ori a sugera) public acest fals nexus (VT a îmbrățișat cauza lui Traian Băsescu, a devenit un “propagandist”, a mers la Neptun în 2007, a zămislit “vântul”, deci iată de unde se naște “furtuna”) îl califică, din punctul meu de vedere, uman, dar și profesional, pe Ovidiu Șimonca drept promotor al unei argumentații de tip antisemit (deocamdată rușinat). Andrei Pleșu a publicat recent în Adevărul un text cât se poate de limpede legat de aceste atacuri venite dinspre extrema dreaptă (revista Axa și alte asemenea formațiuni). Nu e vorba de mine, ci de un principiu: antisemitismul este intolerabil, este imund, este abject. Fără niciun fel de adăugiri, fără explicații suplimentare, fără echivocuri și mai ales fără inventarea de cauzalități justificative.

Judecarea cuiva pe bază de antecedente genetice (origine socială ori etnică) este o atitudine inadmisibilă, ofensatoare și repugnantă. Niciun intelectual democrat nu poate accepta acest gen de cauzalitate pe care istoricul Léon Poliakov o definea drept diabolică. Exercițiul de șchiopătândă logică și inexistentă empatie al lui Ovidiu Șimonca este un ecou al pozițiilor de genul: “X” a colaborat cu comunismul, “X” este evreu, de ce se miră “X” că este atacat de pe poziții antisemite (pe care eu, firește, am grijă să le declar blamabile). Dacă Ovidiu Șimonca ținea să condamne aceste atacuri pestilențiale, trebuia să se mențină la subiect, nu să propună o divagație explicativă, de fapt o raționalizare menită să devină justificare. Nu știe el oare că, spre a relua ideea lui Sartre, nu evreul creează antisemitismul, ci antisemiții îl construiesc pe evreu? Nu este la curent cu scrierile unui cunoscut prozator român pentru care există o legătură (tot quasi-cauzală) între “comportamentul evreilor” în iunie 1940 și masacrele antisemite care au urmat după iunie 1941?

Ovidiu Șimonca are merite importante în jurnalistica democratică românească. În ultimii ani am ajuns pe poziții adeseori divergente, chiar greu de reconciliat, dar n-am uitat dialogurile noastre. El nu este Dan Culcer, iar Observator Cultural nu este Asymetria. N-aș polemiza niciodată cu Dan Culcer tocmai pentru că îi știu fixațiile. Cum nu polemizez cu Vadim și alții ca el. Ovidiu Șimonca a făcut și erori (între acestea, cum probabil o recunoaște chiar el, încrederea în Cornel Nistorescu, asocierea nemijlocită cu el și cu campaniile sale la un ceas când acesta nu mai avea nici cea mai mică legătură cu fostul director al Evenimentului Zilei din anii luptei împotriva mexicanizării țării). Toți putem face ceea ce se cheamă des faux pas. Putem discuta multe lucruri în care suntem în dezacord câtă vreme nu practicăm critica de anihilare. Dacă aș fi în locul lui Ovidiu Șimonca mi-aș reciti textul și aș înțelege că am alunecat pe o pantă lamentabilă. Sper sincer că nu și ireversibilă.

PS: Este interesant că dl Șimonca face un număr considerabil de precizări pe forum, de dimensiuni egale cu editorialul său. Rămâne însă faptul că articolul se intitulează “Cine seamănă vânt culege furtună” și se referă expressis verbis, în primul paragraf, la atacurile antisemite împotriva mea, după care urmează povestea “cauzelor furtunii”. Unele dintre aceste atacuri infame au fost respinse cum se cuvine în articolul menționat al d-lui Andrei Pleșu (celelalte au venit ulterior). Simplu, clar, tranșant, fără fandări și fără trimiteri piezișe la pretinse explicații pentru ceea ce este absolut nejustificabil. Aceste atacuri nu au nimic de-a face cu schimbarea conducerii IICCMER ori cu analiza pe care o fac situației din România și pe care Ovidiu Șimonca o consideră “propagandă pro-Traian Băsescu”. Ele durează din anii ’90, cum ușor poate constata dl Șimonca dacă va răsfoi presa extremistă (și nu numai, ba chiar și cea fesenistă) a epocii. Îi reamintesc că în 2006, în Ziua, doamna Miruna Munteanu publica un articol, cu “argumente” similare celor din Asymetria, intitulat “Tismăneanu, comunismul și evreii”. Mi-e teamă că noua tematică, la care regret să-l văd subscriind, ar suna “Tismăneanu, Băsescu și evreii”. Asociat așadar cu Băsescu, susținându-l pe acesta, Tismăneanu să nu se plângă că devine ținta atacurilor antisemite. “Cui i-e frică de lup nu se duce în pădure”. Deci, devenind, în opinia sa, “partizanul” lui Traian Băsescu, aș fi declanșat “furtuna antisemită”. Îmi pare rău, dar nu am cum să accept o asemenea logică întoarsă pe dos. Este un non sequitur care mă stupefiază și mă înfioară. (Updated 16 august 2010)”

http://www.observatorcultural.ro/Cine-seamana-vint-culege-furtuna*articleID_24121-articles_details.html

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/08/15/ovidiu-simonca-si-problema-antisemitismului/

http://www.contributors.ro/cultura/a-fost-ucis-un-brad-tanar-ioan-petru-culianu-ar-fi-putut-implini-65-de-ani/

http://www.observatorcultural.ro/Cerere-catre-profesorul-Vladimir-Tismaneanu*articleID_31296-articles_details.html

Recomandări bibliografice:

http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-via%C5%A3%C4%83-sunt-lucruri-care-nu-se-fac-%C5%9Fi-care-totu%C5%9Fi-se-fac

http://www.polirom.ro/catalog/carte/fantasmele-salvarii-381/

Pentru expertiza mea in chestiunea variilor chipuri ale antisemitismului post-comunist, cazul românesc:

Vladimir Tismaneanu, “Fascism, Anti-Semitism, and Mythmaking in East Central Europe–the Case of Romania,” in Randolph L. Braham, ed. “The Destruction of Romanian and Ukrainian Jews During the Antonescu Era.” Social Science Monographs; East European Monographs, no. 483. Boulder; New York: Columbia University Press, 1998 (http://www.phdn.org/archives/www.ess.uwe.ac.uk/genocide/reviewsh15.htm)

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/criptoantisemitismul-domnului-%c8%99imonca-despre-unul-din-lucrurile-care-nu-se-fac-%c8%99i-care-totusi-se-face/

One Response to Criptoantisemitismul domnului Șimonca? Despre unul din lucrurile care nu se fac. Și care totusi se face…(Actualizat)

  1. reduced priced brochures

    Criptoantisemitismul domnului Șimonca? Despre unul din lucrurile care nu se fac. Și care totusi se face…(Actualizat) |

%d bloggers like this: