Leninism balcanic, leninism iberic: Ceaușescu și Carrillo

Ii unea dispretul tipic leninist pentru “morala burgheză”. Erau amandoi machiavelici, in sensul corupt, pejorativ, al conceptului. In numele unui scop utopic, au fost dispusi să folosească si să sanctifice mijloacele cele mai abjecte, inclusiv crima, teroarea, violenta brută. Amandoi simbolizau forma mentală a totalitarismului leninist. Santiago Carrillo (1915-2012), secretarul general al PC din Spania, a fost un apropiat prieten al lui Nicolae Ceausescu. Ii unea, in egală măsură, o viziune comună despre rolul predestinat al partidului de avangardă, o capacitate unică de a unelti din umbră, de a-si anihila adversarii politici. Erau amandoi, spre a relua titlul recenziei lui Jeremy Treglown din “Times Literary Supplement” (16 ianuarie 2015) la recenta biografie a lui Carrillo datorată lui Paul Preston, monștri ai minciunii. Ambii au cultivat cu imens zel ideea unitătii de monolit a partidului, ambii au pozat in anti-staliniști fiind de fapt cei mai inchistati staliniști.

Postul de radio “Pirinaica” al PC din Spania a emis ani de zile de la București dintr-o clădire din apropierea Muzeului de Istorie a Partidului, in care se afla și postul de radio “Vocea Adevărului” al PC din Grecia. La Bucuresti s-a desfașurat in mare secret, in 1956, o celebra plenară a CC al PC din Spania unde Carrillo a reusit sa-si impună dominatia. A transformat-o pe inflăcărata stalinistă Dolores Ibarruri (La Pasionaria) intr-o simpla prezentă simbolica, lipsită de orice putere reală, in fruntea acelei formatiuni aflată in clandestinitate si dirijată, din străinatate, de grupul Carrillo.

In timpul Războiului Civil, Carrillo a fost direct implicat in operatiuni de sangeroase epurări, inclusiv masacrul din 1936 de la Paracuellos del Jarama, langă Madrid. A facut parte din cel mai dur nucleu al celei mai inclemente stangi. O stanga totalitară pe care George Orwell a demascat-o exemplar in “Omagiu Cataloniei”.

Rămane de cercetat, in arhivele Sectiei Internationale a CC al PCR, dacă și in ce măsura Santiago Carrillo a exprimat vreodată cea mai mică rezervă in legătura cu masurile paranoice ale regimului Ceaușescu. Aparentele erau ale unei mari admiratii reciproce, familia Carrillo era anual invitată sa-si petreacă vacanta de vară la Neptun. Intre amicii lui Carrillo de la Bucuresti, unul dintre cei mai influenti era Valter Roman.

Santiago Carrillo junto a Dolores Ibárruri, La Pasionaria.
Dolores Ibarruri si Santiago Carrillo

Dupa infrangerea Republicii, in 1939, Carrillo, impreună cu Jose Diaz (secretarul general al partidului), cu Enrique Lister si, desigur cu Pasionaria, s-a aflat in exil in URSS. Diaz s-a sinucis, se pare, in anii razboiului. Carrillo a urmat cursurile unei din scolile Cominternului. A participat la sinistre actiuni propagandistice menite sa-i oblige pe refugiatii politici spanioli, dintre care multi erau de-acum dezamăgiti de realitătile sovietice, să ridice osanale lui Stalin și “patriei socialismului biruitor”.

In anii 60, conducerea PC din Spania s-a aflat la Paris. In 1964, Carrillo i-a eliminat din Biroul Politic pe ereticii Jorge Semprun și Fernando Claudin. Ulterior, le-a adoptat ideile, prezentandu-le drept ale sale. A scăpat de concurentul sau Julian Grimau tirmitandu-l la moarte siguraă in Spania franchistă.

După moartea lui Franco, transfigurat in “eurocomunist”, Carrillo a imbrăcat veștmintele unui apărător al democratiei. Nu se poate nega că, in momentul loviturii de stat eșuate din 1981, a dovedit curaj. In mișcarea comunistă internatională, asemeni leninistului din Balcani, adică lui Ceaușescu, Carrillo a sustinut pozitii de tip national stalinist. Nu a incurajat niciodată democratia internă in propriul partid, a prigonit “fractiunile”, dar a condamnat invazia Cehoslovaciei in termeni extrem de vehementi, ca și Ceaușescu in faimosul discurs din 21 august 1968. A existat o diferentă, așadar, intre leninismul unui Alvaro Cunhal, ultra-obedientul lider al Partidului Comunist Portughez, un loialist neconditionat al liniei moscovite, și Carrillo, cu ale sale critici la adresa hegemonismului sovietic.

Este limpede că oameni precum Carrillo vedeau succesul taberei republicane in Războiul Civil drept premisa insitutirii unei dictaturi de tip bolșevic. Nu a recunoscut acest lucru niciodată, dar e imposibil, dacă esși onest, să nu fii de acord cu Jeremy Treglown, autorul unei exceptionale carti despre politica si cultură in Spania franchistă (“Franco’s Crypt”) atunci cand scrie: “Dacă Republicanii ar fi caștigat Razboiul Civil, care ar fi fost șansele ca Santiago Carrillo să nu devină președinte?”

Recomandări:

http://www.contributors.ro/global-europa/mastile-bolsevismului-viata-si-timpurile-lui-santiago-carrillo-1915-2012/

http://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%c8%99escu-un-palimpsest-din-balcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

http://www.contributors.ro/cultura/corabia-amagirilor-brigazile-internationale-din-spania/

http://www.contributors.ro/cultura/limbajul-secret-al-destinului-in-memoriam-jorge-semprun/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/leninism-balcanic-leninism-iberic-ceau%c8%99escu-%c8%99i-carrillo/

Comments are closed.

%d bloggers like this: