Anticomunism și antifascism: Marius Oprea și idealurile lui Ion Gavrilă Ogoranu

Asemeni d-lui Octav Bjoza, președintele AFDPR, recent decorat de presedintele Klaus Iohannis cu ordinul “Steaua României”, dl Marius Oprea nu-și ascunde datoria de recunoștință pentru “modelul etic” al unor combatanți anticomuniști legionari. E dreptul său. Dupa cum este dreptul celor care cred in valorile democratice să se delimiteze deschis, tranșant si fără urma de echivoc de asemenea opțiuni. Că legionarii au fost anticomuniști, e un fapt. Ceea ce nu se traducea in respect pentru pluralismul democratic. Si comunistii au fost antifasciști. Dar nici ei nu au iubit democrația. Precizez că AFDPR (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, al cărei președinte a fost regretatul militant țărănist Constantin Ticu Dumitrescu (1928-2008), este altceva, instituțional, decât Federația Foștilor Deținuți Politici, condusă de dl Marcel Petrișor, participant, in luna ianuarie 2015, la “comemorarea sfinților martiri Moța si Marin”. (VT)

 

Florin Dobrescu din partea Istitutului Ion Gavilă Ogoranu, Marius Oprea, Marcel Petrişor (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Florin Dobrescu (Fundația “Ogoranu” și Partidul “Totul pentru Țară”), Marius Oprea, Marcel Petrișor (Federația Foștilor Deținuți Politici)

https://tismaneanu.wordpress.com/2014/12/28/apartin-unei-categorii-de-degenerati/

http://www.observatorcultural.ro/Centrul-pentru-Combaterea-Asociatiei-Fostilor-Detinuti-Politici*articleID_31264-articles_details.html

https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2015/01/02/majadahonda-2015-comemorarea-sfintilor-martiri-ion-mota-si-vasile-marin/

https://tismaneanu.wordpress.com/2013/08/03/un-fel-de-auschwitz-marius-oprea-si-patima-retorica/

“Vineri, 25 mai 2012, la Sala Unirii din Alba Iulia a avut loc un simpozion „In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu”, dedicat eroului anticomunist Ion Gavrilă, cel ce a condus grupul de rezistenţă din Munţii Făgăraş şi a fost condamnat la moarte pentru aceasta. În ciuda condamnării, „Moşu’” Gavrilă (cum era supranumit de camarazii săi, graţie unei înţelepciuni ce-i depăşea cu mult vârsta) Ion Gavrilă a scăpat ascunzându-se peste 20 de ani la Galtiu, fiind astfel singurul supravieţuitor al grupului. El a trecut la cele veşnice abia în anul 2006, după ce, deja ajuns la o vârstă înaintată, apucase să scrie cronica acelor ani de lupte în volumul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, precum şi în altele. La manifestare au participat numeroşi tineri de la Liceul Militar „Mihai Viteazul”, de la Colegiul „Horea, Cloşca şi Crişan” şi de la Colegiul Economic din Alba Iulia, alături de un grup important de studenţi şi profesori. Gazdă fiind Muzeul Naţional al Unirii, prezentator al evenimentelor din program a fost muzeograful Liviu Zgârciu. Acesta le-a dat invitaţilor, rând pe rând, prilejul de a împărtăşi participanţilor din experienţa şi din rodul cercetărilor lor. Astfel, Marius Oprea, directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului a evocat figura lui Ion Gavrilă Ogoranu, ca a unui demn înaintaş de la care a avut de învăţat în ceea ce priveşte morala şi consecvenţa în urmarea unui ideal, iar cercetătorii Florian Banu şi Liviu Pleşa, din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, au prezentat două materiale de mare interes, unul despre metodele şi mijloacele folosite de Securitate pentru prinderea grupului lui Ion Gavrilă şi altul despre modul în care se făcea supravegherea elevilor şi profesorilor din judeţul Alba de către Securitate. De asemenea, muzeografii Tudor Roşu şi Liviu Zgârciu au expus rodul cercetărilor lor în ceea ce priveşte propaganda în perioada 1945-1950, respectiv profilul informatorului Securităţii în perioada 1948-1989. A mai evocat figura marelui luptător şi unul dintre cei ce au au fost foarte apropiaţi de acesta: Coriolan Baciu, preşedintele unei fundaţii ce poartă numele lui Ion Gavrilă Ogoranu.
Manifestarea a fost organizată de Consiliul Judeţean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Alba, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Alba, Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” şi Muzeul Naţional al Unirii.” (sublinierea imi apartine–VT).

http://www.ziarulunirea.ro/simpozion-in-memoriam-ion-gavrila-ogoranu-88800.html

http://epochtimes-romania.com/news/marcel-petrisor-parasutatii-in-romania-comunista-au-fost-eroi-nu-spioni-video—225149

http://ogoranu.ro/evenimente

Comments are closed.

%d bloggers like this: