Lenin, Wagner si supraoamenii totalitari

Am tinut azi o prelegere despre cadrul mental al bolsevismului. Am in vedere ceea ce soiologul politic romano-britanic Zevedei Barbu numea frame of mind. Intre altele, am dezvoltat ideea ca leninismul inseamna voluntarism exacerbat, milenarism utopic, radicalism mesianic, cultul organizatiei revolutionare si al liderului providential, omniscient si omnipotent. Recitind biografia lui Lenin scrisa de istoricul britanic Robert Service, am constatat ca una din principalele contributii ale lui Lenin la praxisul radical al veacului XX a fost scrisa la Munchen la sfarsitul anului 1901 si inceputul lui lui 1902. Este vorba de pamfletul “Ce-i de facut?” al carui titlu se facea ecoul unei din cartile favorite ale lui Lenin, romanul pedagogic “Ce-i de facut” de Nikolai Cernisevski. Replica la “Parinti si copii” a lui Turgheniev, cartea lui Cernisevski a deveni biblia revolutionarilor rusi, a unei inteligentsii indragostita de absolut si refractara oricarei forme de moderatie, de gradualism. La acea intrebare raspunsul lui Lenin era fara echivoc: injectati constiinta revolutionara in proletariatul apatic, letargic, abulic.

Dupa un an, avea sa urmeze marea sciziune, divortul dintre bolsevici si mensevici. Primii sustineau idee partidului de avangarda, o falanga eroica formata din revolutionari de profesie. Pentru Lenin, moderatia mensevicilor echivala cu tradarea revolutiei. Primii preconizau ruptura apocaliptica cu ordinea stabilita, ceilalti erau mult mai putin convisi ca o asemenea ruptura nu va rezulta intr-o dictatura mai atroce decat oricare cunascuta pana atunci in istorie.

Stiam din studiul profesoarei Bernice Glatzer Rosenthal despre miturile noi ale “lumilor noi” ca Lenin avea in biblioteca personala un exemplar din “Asa grait-a Zarathustra”. Stiam ca Gorki si Lunacearski erau mari admiratori ai lui Nietzsche in care descopereau febra zamislirii Supraomului, ori, daca vreti, a Omului Nou, fiinta care transcende filistinismul existentei burgheze. Service mentioneaza ca Lenin insusi, ca si familia sa, era un mare admirator al operelor lui Richard Wagner.

Urmasul lui Robespierre si al lui Marx se delecta ascultand in exil, la Munchen, impreuna cu sotia sa, Nadejda Krupskaia,  acordurile romantismului dezlantuit wagnerian. La inmormantarea sa, in ianuarie 1924, in acea zi in care termometrul a coborat la cea mai joasa temperatura din acel an, s-a intonat “Marsul funebru” din “Siegfried”. Supraomul bolsevic, al carui cult era de-acum oficiat de marele pontif Djugasvili, zis si Stalin, era condus pe ultimul drum, inaintea imbalsamarii ce avea sa vina, in pofida protestelor vaduvei  si a surorilor, insotit de mitologia muzicala a tetralogiei nibelunge. Divinizarea lui Lenin era premisa zeificarii lui Stalin.

Era ceea ce a observat candva istoricul Fritz Stern: unificarea mitului, misterului si miracolului in dramaturgia totalitara. La fel cum avea sa se petreaca in Germania nazista, cu Hitler ca participant entuziast la ritualurile de la Bayreuth. Sigur, era vorba de o confiscare frauduloasa a muzicii lui Wagner al carei admirator a fost, intre altii marele umanist Thomas Mann. Dar Wagner fusese nu doar un spirit rebel, un revolutionar anti-capitalist, ci si un antisemit feroce, unul dintre propagatorii ideologiei de tip Blut und Boden. Sub Stalin, Wagner a iesit din repertoriul acceptat. Revine acum, aflu dintr-un articol aparut in “The Economist”, in Rusia lui Putin. O tema de meditatie: Lenin, Wagner si revolutiile care pornesc de la Munchen…

http://www.economist.com/node/1842023

http://www.psupress.org/books/titles/0-271-02218-3.html

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: