Clarificări necesare: Mitul politic al rusofobiei (eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Auzim tot mai des, în ultima vreme, că s-ar fi născut un front global rusofob, că a critica regimul Putin, cu al său imperialism militarist și cu ideologia salvaționistă(-autarhică) ce-l subîntinde, ar fi o probă de rusofobie. Exact la fel cum în anii Războiului Rece, sovietologi cunoscuți, precum Richard Pipes și Adam Ulam, erau denigrați drept rusofobi (din păcate o poziție împărtășită chiar și de un Aleksandr Soljenițîn). Poate că la fel de “rusofobă” s-a simțit (chiar recent) și Karen Dawisha, profesoara de la Miami University din Ohio, directoarea Centrului Havighurst, atunci când editorul ei de la Cambridge University Press de la Londra, acolo unde publicase în trecut, fără probleme, o serie de alte volume, i-a respins apariția celei mai recente cărți, “Putin’s Kleptocracy: Who Owns Russia?”: “Given the controversial subject matter of the book, and its basic premise that Putin’s power is founded on his links to organised crime, we are not convinced that there is a way to rewrite the book that would give us the necessary comfort”. Cartea a apărut, în cele din urmă, în septembrie anul trecut, la Simon & Schuster. Deci se poate! Dar reacția unei edituri de un asemenea prestigiu este elocventă pentru maniera “înmănușată” cu care foarte mulți contemporani aleg să trateze un subiect atât de îngrijorător precum cel al imperialismului militarist și corupt. Nu, nu este deloc o glumă, este chiar istoria Rusiei putinofile la zi și ea poate degenera în oroare dacă nu îi spunem constant și apăsat pe nume.

În ce ne privește, am scris constant și cu pasiune în favoarea valorilor Rusiei democratice, a unei tradiții care îi include pe decembriști, pe Herzen, pe Struve, pe constituționaliștii-democrați, pe Andrei Saharov și Elena Bonner, pe Natalia Gorbanevskaia și pe Serghei Kovaliov. A numi regimul Putin drept o dictatură născută din moștenirile politice și ideologice ale KGB-ului nu înseamnă a fi rusofob, cum nu însemna a fi fost serbofob, în anii ’90, când identificai manipulările scandaloase la care se preta propaganda conspiraționistă a regimului Miloșevici. Atunci, ca și acum, sunt integrate în ideologia regimului dictatorial componente religioase preluate din arsenalul ortodoxist. Auto-victimizarea și martirologia ostentativă se îngemănează în această retorică menită să justifice o tiranie obscurantistă și cinică. Recomandăm, în acest sens, extraordinarul film “Leviathan” al lui Andrei Zviaghințev.

Pentru noi există acea tradiție rusă pe care țarismul a atacat-o și a prigonit-o, iar bolșevismul, în toate etapele sale, a înjosit-o și a călcat-o în picioare. Este vorba de valorile în care au crezut marii autori despre care am avut și vom mai avea bucuria sa scriem: Anna Ahmatova, Boris Pasternak, Osip Mandelștam, Marina Țvetaieva, Iosif Brodsky. Această Rusie este opusul dughinismului, fundamentul ideologic al dictaturii fesebiste.

Vorbim de un mit politic pentru că narațiunea pusă în funcțiune de propaganda putinistă și sprijinitorii din Rusia (și de aiurea) combină secvențe de realitate cu ficțiuni menite să genereze anxietate și o agonizantă incertitudine. Se reiau temele izolării Rusiei, se sugerează, ca pe vremea lui Stalin, că ar fi vorba de o fortăreață asediată, că întregul univers conspiră pentru molestarea Rusiei, că este așadar nevoie de o mobilizare generală și totală în serviciul supraviețuirii țării. Evident, este un bricolaj panicard și cu valențe clar instrumentale, menit să-l ajute pe Vladimir Putin într-un moment de dramatică și ireparabilă criză.

Mitul politic este un discurs care organizează, incită și mobilizează sentimente, emoții, speranțe și aprehensiuni colective. Nu este neapărat fals în integralitatea sa, dar poate să includă, și adeseori chiar include, elemente care distorsionează deliberat adevărul istoric. Un exemplu clasic de mit politic vindicativ este legenda “cuțitului pe la spate” (Dolchstosslegende) utilizată de extrema dreaptă din Germania după Primul Război Mondial pentru delegitimarea Republicii de la Weimar și pentru justificarea celui mai abject antisemitism. Este de fapt, de multe ori, o raționalizare a resentimentului politic și a unor fobii inavuabile.

Recomandări:

http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/dec/18/how-he-and-his-cronies-stole-russia/

http://www.amazon.com/Putins-Kleptocracy-Who-Owns-Russia/dp/1476795193

http://www.imdb.com/title/tt2802154/?ref_=nv_sr_1

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/clarificari-necesare-mitul-politic-al-rusofobiei-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

Comments are closed.

%d bloggers like this: