Adio, Crin!

Dl Crin Antonescu, co-autor al loviturii de stat avortate din vara anului 2012, a anuntat ca se va retrage din politica. Ma rog, nu chiar maine, mai asteapta putin. Nu cred ca exista cineva (cu exceptia doamnei profesoare Zoe Petre, cea care i-a condus un doctorat niciodata sustinut), care sa planga la aceasta veste. Cel pe care l-am numit “El Crin” s-a dovedit a fi perfectul loser. Piroman politic si egolatru incurabil, expert in fatuitate si campion al vacuitatii, s-a aruncat in jocul care putea duce la lichidarea statului de drept si la izolarea tarii pentru decenii, fara sa se gandeasca la consecinte. Ca om politic, Crin Antonescu s-a dovedit inept, un total dezastru. Banuiesc ca sufera din pricina ingratitudinii unora pe care i-a ajutat in ascensiunea lor politica si pe care-i vede azi catarati in varful piramidei puterii. Nu are cum sa fie incantat ca, sub mandatul Iohannis, mega-plagiatorul continua sa-si faca de cap, ca si cum alegerile din 2014 nu ar fi avut loc. USL-ul nu a murit decat aparent, dar nu mai traieste prin Crin Antonescu. A gasit alte forme de supravietuire…


Crin Antonescu se jura ca este cinstit. Nu am probe spre a-l contrazice la capitolul coruptie formala, juridic sanctionabila. Dar stilul politic pe care l-a intruchipat, arogant, vehement, chiar isteroid si isterizant, a facut mult rau vietii politice din Romania. Sa deplangi mizeria morala dupa ce tu l-ai primit in PNL pe Gigi Becali, este culmea tupeului. Crin Antonescu a jignit in dreapta si in stanga, a azvarlit invective, i-a agresat verbal pe Adriana Saftoiu, pe Dan Grigore, pe Andrei Plesu, pe Mircea Cartarescu, pe H.-R. Patapievici, pe Mircea Mihaies si pe multi altii. A facut din intelofobie o platforma politica.

In realitate, Crin Antonescu s-a dovedit un politician lipsit de imaginatie si de ceea se cheama guts. Este, fundamental, un tip slab, fara vocatie si fara viziune. Spune ca i-ar placea sa revina la catedra (unde, la Tulcea?) si sa gaseasca vreme pentru a citi. Sunt gata sa-i trimit cateva din cartile mele. Dar mai mult, m-ar interesa sa aflu daca macar acum realizeaza Crin Antonescu ca a fost unul din artizanii celui mai puternic si nociv atac impotriva democratiei romanesti de la mineriada iliesciana din iunie 1990? Ca s-a infratit cu Victor Ponta pentru a lichida institutiile statului de drept din Romania? Ca l-a promovat pe culturnicul protocronist Andrei Marga in scopul distrugerii ICR? Ca l-a promovat pe arivistul Andrei Muraru in scopul aneantizarii IICCMER?

Cand se va scrie istoria acestui timp al rusinii, Crin Antonescu va figura printre cei care au contribuit decisiv la degradarea civilitatii si onoarei din viata politica a acestei tari. La fel, el se face vinovat de a fi tarat PNL intr-o alianta contra bunului simt si a naturii. Fara Crin, Victor Ponta nu si-ar fi putut face de cap, batjocorind o tara intreaga. Pontocratia s-a instaurat in Romania gratie complicitatii active a lui Crin Antonescu. Plecarea sa din politica este un serviciu adus democratiei. Poate primul din viata sa.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/adio-crin/

Comments are closed.

%d bloggers like this: