Recomandare de lectură: Cristian Vasile despre cultura sub comunism

Fascinant interviul realizat de Cristian Pătrăşconiu cu istoricul Cristian Vasile in revista online LaPunkt. Nu exagerez câtuşi de puţin atunci când spun că trilogia lui Cristan Vasile despre lumea artelor, deci despre cultură, in anii comunismului se constituie ca lucrarea de referinţă pe subiect. Regimul comunist a fost intemeiat pe supremaţia cuvântului, adică a dogmei, şi pe ubicuitatea imaginii propagandistice. A fost o logocraţie partocratică in perpetuă mobilizare. In fond, o mitocraţie abuzivă, o tiranie ideologică. Işi susţinea, işi promova şi işi apăra cu gelozie miturile. Partinitatea, adică partizanatul, era obligatorie, constrângătoare. Ceea ce nu inseamnă că n-au existat si disonanţe, voci diferite, accente relevante, limbaje esopice, pe care istoricul le menţionează şi le sustrage uitării (de pilda, un A. E. Baconsky). Tot astfel cum ii scoate din uitare, reliefând rolul lor nefast, pe sacerdoţii ideologici, de la jdanoviştii Iosif Chişinevschi si Leonte Răutu la Manea Mănescu, Dumitru Popescu-Dumnezeu si alţi pontifi ai naţional-stalinismului băştinaş. Cristian Pătrăşconiu este un ideal partener in acest regal istoriografic. Cei doi parteneri de dialog refuză maniheismul reducţionist şi ne oferă un tablou deopotrivă tranşant şi nuanţat al spaţiului cultural in anii comunismului. Folosesc acest prilej spre a-i mulţumi lui Cristian Vasile pentru cuvintele generoase privitoare la prietenia noastra intelectuală. (VT)

C.P. Îţi propun să sistematizăm puţin: care sînt marile direcţii ale propagandei culturale în comunism? Cum le defineşti, cum defineşti acest tip de propagandă, ce metamorfoze suferă ea de-a lungul timpului?

C.V. Ideologia comunistă se conjugă cu o doctrină literar-artistică oficială, care poartă mai multe nume, realism socialistjdanovism sau – cumva incorect – proletcultism. Inclusiv propaganda culturală urmează „metoda de creaţie“ acceptată. Este vorba despre o unică metodă de creaţie; orice tendinţă „idealistă“, apolitică, neconformă cu realismul socialist de tip sovietic este condamnată. De fapt, între 1948 şi 1955 arta se confundă de cele mai multe ori cu propaganda culturală a unui regim totalitar. În anii 1960 se renunţă la conceptul de realism socialist. Mai ales sub N. Ceauşescu se conturează un substitut pentru realismul socialist –umanismul socialist. Ulterior, s-a vorbit din ce în ce mai mult despre umanism revoluţionar. Ceauşescu a dorit o nouă „revoluţie“ comunistă; a şi proiectat-o în trecut: „insurecţia“ armată de la 23 august 1944 a devenit „revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă“. N. Ceauşescu a fost un stalinist; chiar regimul său de după 1971/1974 mai este numit drept „neostalinist“, dar în fapt realităţile din viaţa culturală nu s-au întors la stadiul cenzorial şi represiv dintre 1948–1953.

Marile direcţii ale propagandei culturale s-au păstrat pe tot parcursul perioadei şi au vizat edificarea unei culturi de masă, a unei arte pentru popor, pentru masele populare. Sigur, a fost o pretenţie demagogică, fără acoperire. Oficialitatea şi-a propus să formeze un alt public, de operă, de teatru, de film, diferit de publicul „burghez“ din trecut.

Pentru textul interviului:

http://www.lapunkt.ro/2015/03/03/interviu-cristian-vasile-propaganda-comunista-a-construit-un-om-nou-si-o-noua-mentalitate/

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: