Atunci când moare un prieten: Andrei Brezianu (1934-2015), RIP

Am fost prieteni, i-am respectat erudiția, rafinamentul, deschiderea intelectuală. În anii ’80, într-un moment crucial pentru mine, a făcut un gest de o mare noblețe. El, cel care făcuse parte din anturajul monseniorului Vladimir Ghika, el, cel care fusese obligat să presteze ani de zile munci necalificate în anii stalinismului dezlănțuit, a dovedit că nu trăiește prin și din resentiment, ci prin și din larghețea sufletului. Era incapabil de ură. Avea convingeri politice consecvente, a fost și a rămas monarhist. Religiozitatea sa era una pe cât de adâncă, pe atât de discretă. Detesta orice formă de xenofobie, antisemitismul îi repugna. Era tolerant și ecumenic în chip natural, spontan, cât se poate de firesc.

Nu era câtuși de puțin ranchiunos sau invidios, stări de spirit din nefericire nu tocmai absente printre intelectuali, se bucura de succesele prietenilor săi precum de ale sale, ori poate chiar mai mult. A tradus superb din engleză, din alte limbi, inclusiv latină. A fost redactor la “Secolul 20”. A plecat din România in 1985, a fost fellow, la invitatia lui George Steiner, la Churchill College, la Oxford. Apoi, ani de zile, a fost șeful redacției românești de la “Vocea Americii”. Sub pseudonimul Luca Aslan a făcut sute de interviuri și analize. Am fost colaborator permanent la acel post de radio, am lucrat cu el, cu Dorin Tudoran, cu Vlad Godeanu (Valeriu Sela), cu Horia Pușcașu.

Am făcut, împreună, un serial despre leninism ca formă mentală. Îmi amintesc masa rotundă realizată de el în timpul vizitei premierului Radu Vasile la Washington. Într-o perioadă, vreme de aproape un deceniu, ne vedeam lunar, ne întâlneam în zona Dupont Circle, luam cina, stăteam de vorbă ore-n șir. A fost unul din acele superbe ritualuri intelectuale ce nu pot fi uitate. A colaborat la volumul colectiv, apărut la Freedom House în 1988, “Romania: A Case of Dynastic Communism”. Mai scriau acolo Mihai Botez, Matei Călinescu, Nestor Ratesh, Gheorghe Sencovici, Dorin Tudoran, subsemnatul. Ilustrațiile erau de Eugen Mihăescu. L-a legat o indelungată, statornică prietenie de profesorul Virgil Nemoianu.

La el și la soția sa (prozatoarea Alexandra Târziu, căreia îi exprim aici sincerele mele condoleanțe) în casă, i-am întâlnit prima oară, cred, pe Dennis și pe Andreea Deletant. Era bun prieten cu Mircea și cu Mioara Răceanu. Îmi amintesc party-ul de ziua sa, era în 1994, împlinea 60 de ani. Era acolo Mihai Oroveanu, aflat în vizită la Washington, dus și el dintre noi. Erau Christina Zarifopol și soțul ei Lukey Illias. De asemenea, vechiul sau amic Emil Simiu. Ultima dată ne-am văzut atunci când am ieșit în trei, Mircea Răceanu, Andrei și cu mine, la restaurantul grecesc “Parthenon”, aici, spre Chevy Chase Circle, pe Connecticut Avenue, cred că era la începutul anului 2013. A urmat boala teribilă care l-a țintuit la pat și l-a lăsat, multă vreme, cu darul vorbirii mutilat. Prin Dennis mai aveam vești despre el, îi trasmiteam gândurile mele cele mai bune.

După 1990, a devenit expert pe tema Republicii Moldova, a publicat un dicționar devenit instrument indispensabil pentru oricine vrea să cunoască viața politică și spirituală din acea țară. Au existat momente tulburi în trecutul său, am preferat să nu le știu, nu am găsit de cuviință să-l întreb despre ele. Țineau, cum a și spus, de raportul său cu bunul Dumnezeu. Le va lămuri acum, pe acel tărâm unde îi va fi poposit sufletul. Și sunt convins că va fi iertat.

Recomandare:

http://convorbiri-literare.dntis.ro/BREZIANUmai6.html

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: