10 (zece) punkte: Monseniorul Vladimir Ghika (Text aparut in revista online “LaPunkt”

1.I s-a spus „marele vagabond apostolic”. A murit, în chinuri cumplite, în închisoarea comunistă de la Jilava.

2.În 31 august 2013, la Bucureşti, în prezenţa a 10.000 de oameni, cu participarea extraordinară a trimisului Papa Francisc, Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat. Detalii despre acest moment, dar şi despre multe altele care îl au în prim plan pe acest extraordinar om al creştinătăţii, aici: http://www.vladimir-ghika.ro/

Monseniorul Ghika a fost cel de-a patrulea român beatificat  de Vatican. Prim fericit a fost călugărul franciscan capucin din Moldova Ieremia Valahul, al doilea – episcopul romano-catolic auxliar  Szilard Ignaţiu Bogdanffy; al treilea – episcopul romano-catolic Janos Schefller. Ulterior beatificării Monseniorului Vladimir Ghika, Vaticanul a anunţat că beatifică şi un al cincilea român, episcopul catolic de la Iaşi, Anton Durcovici.

3.” Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istambul – Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei).

A avut patru fraţi şi o soră: Grigore – ce a murit la o vârstă fragedă, Alexandru, Gheorghe şi Ella – morţi şi ei de tineri, şi Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotenţiar al României în Turcia.

În anul 1878 este trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, şi va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce priveşte educaţia şi practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept.

Se întoarce în România datorită anghinei pectorale, unde îşi va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. Este în această perioadă (1902) când, după un misterios discernământ, pentru a fi „şi mai ortodox” face profesiunea de credinţă catolică spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunţe la idee, măcar pentru o perioadă, şi să se dedice apostolatului ca laic. Şi-a desfăşurat activitatea extraordinară în toată lumea, la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Mai târziu, în glumă, papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

Întors în ţară, se dedică operelor de caritate şi deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucureşti, pune bazele marelui spital şi sanatoriu Sf. Vincenţiu de Paul, înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.” Aceste date sînt reproduse dintr-un document al unui mpresionant proiect editorial online dedicat vieţii şi operei Monseniorului Ghika: http://www.vladimirghika.ro/

4.Monseniorul Ghika: ”Orice suflet cu adevărat umil poate să iubească uşor. El şi-a pierdut aproape toate motivele de indiferenţă şi de aversiune.” & „Adevărata iubire nu vorbeşte despre sine, adevărata iubire este cea care nu are nevoie să fie numită pentru a fi recunoscută.”

5.Un portret în imagini al Monseniorului Ghika:

 

6.Vladimir Tismăneanu: „Mircea Eliade a scris despre teroarea Istoriei. Karl Popper despre mizeria istorismului.Teroarea si mizeria sunt de fapt ale oamenilor, nu exista o Istorie abstracta si impersonala. Pe strada Capitan Demetriade, la coltul cu strada Ermil Pangratti, la doi pasi de Statuia Aviatorilor, exista o mica biserica catolica. Chiar vizavi, pe aceeasi strada, se afla o vila, parter si doua etaje. Monseniorul Vladimir Ghika, fondatorul bisericii, a fost arestat ca spion al Vaticanului si a murit ca martir in 1954. Generalul de securitate Gogu Popescu, ilegalist, de profesie invatator, sef de directie in MAI, locuia la etajul intai, in vila aceea. Se uita pe geam si vedea biserica. Avea doi fii, Bogdan si Emilian, ce le va fi povestit despre ce se intampla acolo? Biserica a fost inchisa, i s-a spus “cuib al tradarii”. Generalul a plecat in diplomatie, mai intai in Ghana, apoi in Birmania si, in final, in Republica Centrafricana. A murit in 2009. Vorbim de sinistrul instrument Visinescu, dar prea putin despre arhitectii terorii, diversii Alexandru Nicolschi, Gogu Popescu, Nicolae Plesita, Gheorghe Enoiu si altii ca ei.” Mai multe, în aceeaşi direcţie tematică, aici: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/monseniorul-vladimir-ghika-generalul-gogu-popescu-si-teroarea-istoriei/

7.„Mor cu conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut, deşi nu întotdeauna tot ce a trebuit pentru adevărata Biserică a lui Hristos, într-o perioadă tristă pentru ţara mea şi pentru întreaga lume civilizată”.  S-a născut în ziua de Crăciun, a murit în arest, după ce a fost torturat într-un mod barbar şi a fost îngropat fără cruce şi fără lumînare. Este una din marile figuri ale creştinismului românesc din secolul al XX-lea, martir al Bisericii şi om de o impecabilă rectitudine morală.

8.Louis Chaigne despre Monseniorul Ghika: „Cu privirea sa de o blândețe nuanțată de perspicacitate, cu barba sa diafană și maiestuoasă și cu părul său lung cu bucle, evoca destul de bine un tip de profet din Legea veche, cu deosebirea că el era făcut pentru laudă mai mult decât pentru imprecație, pentru gestul mâinilor întinse mai mult decât pentru acela al brațului amenințător. Mai exact, sub trăsăturile lui mi-ar plăcea să mi-l închipui pe Păstorul cel Bun. Se exprima cu un glas blând, domol, firesc, puțin voalat, privindu-și interlocutorul cu o bunătate tandră. Cristos trebuie să crească, iar eu să mă micșorez, aceasta părea a fi regula sa de viață. Prietenii săi, toți cei care s-au apropiat de el, știu că frumosul lui chip de fildeș îi făcea să-l uite repede pe prelat și pe prinț și să nu se mai gândească decât la Fața aureolată de lumină care a strălucit într-o seară într-un han din Emaus.”

Jacques Maritain despre Monseniorul Ghika: „Disponibil la toate apelurile care îl cheamă în slujba sufletelor, Mons. Ghika e mereu pe drum: dimineața în Congo, la amiază la Buenos Aires, pentru ceaiul de ora cinci la Tokio, dar ce spun eu? Iată-l la Calcutta, apoi la Melbourne. Și mereu la Paris cu inima. Această uimitoare disponibilitate este aparența în mișcare a unei bunătăți fără frontiere. Lungul păr alb și chipul de fildeș ale acestui nepot al ultimului domnitor al Moldovei, hrănit cu literele franceze, ajuns preot al Bisericii catolice romane și comisionar al tuturor operelor pioase, evocă, la toate răspântiile carității, imaginea unui sfânt Nicolae de stil modern, rezistent la toate intemperiile, curios să afle toate și informat de toate, bucuros să treacă, pentru săracii lui Cristos, peste toate regulamentele și barierele sistemelor și ale egoismului oamenilor, aspru cu sine însuși și zorindu-se să aducă oricărei nefericiri un remediu potrivit.”

Jean Daujat despre Monseniorul Ghika: „Mons. Ghika a realizat în cel mai înalt grad, în viața sa, acea dăruire de sine totală, continuă către ceilalți, fără a aștepta ceva în schimb: era întotdeauna în slujba tuturor nevoilor materiale și spirituale ale aproapelui care i se înfățișau, găsea de fiecare dată remediul potrivit cu o ingeniozitate uluitoare; pentru a ajuta pe cineva, avea resurse inepuizabile și întreprindea ceea ce putea părea, omenește vorbind, imposibil — de exemplu, călătorii în ținuri îndepărtate sau demersuri chinuitoare. Nu l-am văzut niciodată răspunzând prin refuz unei cereri de ajutor material sau spiritual, de demers, de vizită, de deplasare, fie ea lungă și grea. Nu părea grăbit, nerăbdător, măsurându-și timpul: era mereu disponibil, pentru toți, atâta timp cât era necesar, era cu fiecare ca și cum nu ar fi trebuit să se ocupe decât de acela; găsea totuși timpul să răspundă la toate apelurile.”

9.Vladimir Ghika purta la piept o cutiuţă în care se spune că era un spin din coroana cu care a fost răstignit Isus Christos. Avea obiceiul să binecuvînteze cu acel spin.

10.Monseniorul Ghika: „Se suferă proporţional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este în noi aceeaşi cu capacitatea de a iubi. Este, într-un fel, umbra ei arzătoare şi teribilă.”

http://www.lapunkt.ro/2015/04/04/10-zece-punkte-monseniorul-vladimir-ghika/

Comments are closed.

%d bloggers like this: