Cine a fost Chivu Stoica? Valetul lui Gheorghiu-Dej

Dacă a existat un personaj în comunismul românesc cu desăvârșire dominat de personalitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, numele său a fost Chivu Stoica. Numele său real era Stoica Chivu, dar istoriografia comunistă l-a transformat în Chivu Stoica, probabil spre a evita o cacofonie. Era mărginit, incult, ranchiunos, cu imense complexe de inferioritate.

Născut în 1908, cel care a fost președintele Consiliului de Miniștri vreme de șase ani (între 1955 și 1961) s-a sinucis cu pușca de vânătoare, aparent în urma unui moment de depresiune, pe 18 februarie 1975. La vremea aceea era doar membru supleant al Comitetului Executiv, fusese practic marginalizat și emasculat politic. Dar avusese momentele sale de glorie, fusese unul dintre baronii lui Dej, ajunsese în vârful Olimpului totalitar din România, tăiase și spânzurase după voie vreme de două decenii.

Dej avea o încredere nemărginită în fostul său camarad, mai tânăr cu șapte ani ca el, de la Atelierele CFR Grivița. Făcuseră parte din organizația de partid ilegală, au fost condamnați împreună în cadrul aceluiași proces al conducătorilor grevelor din februarie 1933, și, asemeni lui Dej, nu a făcut parte din grupul selectat de conducerea clandestină, în consultare cu Cominternul, pentru evadarea de la Doftana (Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Gheorghe Vasilichi). În variile locuri de detenție, nu a ieșit din cuvântul lui Dej, pe care îl considera lege.

De la prima soție a avut o fiică, Cornelia, măritată Teodorescu. A doua soție a fost Ecaterina Klein, devenită Micu. Măritată inițial Orenstein, Tina Chivu a fost, alături de Melita Apostol, Liuba Chișinevschi, Stela Moghioroș și Sanda Rangheț, spre a le numi doar pe acestea, una din tovarășele de viață și de luptă cu maxim impact politic. Cu Tina, Chivu a avut-o pe fiica sa, Ana (numită astfel, ca și în cazurile unor Miron Constantinescu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, etc., în cinstea Anei Pauker). Au adoptat un băiat, dar atunci când acesta a călcat cu stângul, a fost desfiat. Ultima soție, Maria Manolescu, a fost ea însăși activistă în aparatul de partid și sindical. În finalul vieții, „tovarășul Chivu” s-a îndrăgostit, se pare, de o infirmieră. Devenise romantic, ori asta a fost povestea diseminată de Securitate. Ultima sa soție a afirmat că și-ar fi scris un fel de „autobiografie” în care ar fi devoalat lucruri grav compromițătoare pentru Ceaușescu. Poate. Dar, în ultimă instanță, ce putea fi mai compromițător decât comportamentul tot mai aberant al lui Ceaușescu însuși?

Oricum, Chivu era epuizat politic și, chiar dacă se lămurise în ce-l privea pe Ceaușescu, cuvântul său era lipsit de orice consecințe palpabile. De fapt, spre deosebire de un Bodnăraș sau un Gheorghe Apostol, ca să nu mai vorbim de un Ion Gheorghe Maurer sau un Miron Constantinescu, era disprețuit de toată lumea.

Chivu Stoica a susținut fără ezitare absolut toate inițiativele lui Dej. Ascensiunea sa a fost de neoprit câtă vreme se bucura de protecția micului Stalin de la București. Era instrumentul cel mai docil al dorințelor politice ale lui Dej, spuse și nespuse. A ajuns membru al Biroului Politic încă de la Conferința Națională din octombrie 1945, a fost reconfirmat la toate congresele care aveau să urmeze. Când Dej a renunțat la funcția de președinte al Consiliului de Miniștri, în 1955, revenind ca prim-secretar al CC al PMR după câtuși de puțin concludentul episod Gheorghe Apostol, Chivu a devenit premier. Era o pălărie imensă pentru pleșuvul său cap. Dar lui nu i se părea câtuși de puțin inadecvată, se complăcea cu voluptate în această augustă demnitate, se întâlnea cu lideri străini, ba mai și juca rolul de campion al inițiativelor de pace în Balcani. Monumentul de primitivism și incultură ajunsese să se creadă om de stat.

Colectivizarea forțată a agriculturii, parte a strategiei staliniste imitată orbește de Dej și grupul sau, s-a petrecut in timpul mandatului de premier al lui Chivu Stoica. Asemeni celorlalți membri ai Biroului Politic, mai târziu ai Comitetului Executiv, a fost responsabil pentru acțiunile regimului ilegitim și criminal. Ca președinte al Consiliului de Stat, a semnat Decretul din 1966 privind interzicerea avorturilor. Consecințele se cunosc, sunt examinate in Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Cultul lui Dej era unul de care beneficiau membrii camarilei sale. Chivu era și el aplaudat, i se ridicau osanale. Dar liderul suprem știa cât de incompetent este personajul, astfel că, în 1961, pe măsură ce România începea să aibă o politică externă ceva mai autonomă, l-a numit pe Maurer ca premier. Cine și-ar fi putut imagina o vizită a „premierului Chivu Stoica” asemeni celei a lui Maurer la Paris, în 1964? Ce-ar fi avut sărmanul Chivu să-și spună cu Charles de Gaulle?

Pe lângă lipsa de inteligență politică, Chivu se remarca și printr-o rară capacitate de a gafa. În mai 1952, la Plenara la care au fost „demascați” cei numiți deviatorii concomitent de dreapta și de stânga (Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu), Chivu s-a aflat în treabă să ia cuvântul și să spună pe șleau ceea ce toată lumea știa, dar nu putea fi rostit. A declarat că grupul deviatorilor a dorit să-l elimine de la conducere pe Dej, deci că miza luptei nu era una principială, cum se spunea în documentele redactate în colaborare cu consilierii sovietici, ci personală. A luat din nou cuvântul, și-a făcut o „aspră autocritică”, spunând că pe el îl ia adeseori gura pe dinainte. Mai precis, că vorbește fără să gândească…

La moartea lui Dej, a sărit imediat în barca lui Ceaușescu, fericit că acesta i-a promis (și i-a și dat) postul de președinte al Consiliului de Stat. În decembrie 1967, la Conferința Națională a PCR, Chivu a fost cel căruia i-a revenit sarcina de a anunța public că îl propune pe Ceaușescu pentru acel post. O glumă a epocii îl numea „cel mai talentat fotbalist”, întrucât și-a dat singur cu piciorul în posterior.

În aprilie 1968 era terminat politic odată cu reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. Ca membru plin al Biroului Politic, făcuse parte din grupul celor care votaseră pentru acea crimă. A fost numit un timp președintele Comisiei de Revizie (supranumită “cimitirul elefantilor”), apoi al Colegiului Central de Partid, dar nu a mai revenit, după 1969, în nicio funcție cu adevărat crucială. A vegetat, cu privilegiile de rigoare, la marginea cercului puterii. Locuia într-o vilă de lux din Cartierul Primăverii, de fapt fosta resedință a lui Leonte Răutu în anii 70 împarțită în două, cu intrări separate, o jumătate pentru Chivu, cealaltă pentru Valentin Ceaușescu și familia sa.

Când a murit, n-a avut parte de funeralii naționale, s-a socotit că nu le (mai) merită. Ieșirea din scenă a vechiului tovarăș Chivu, fostul premier al RPR și șef de stat al RSR, nu avusese loc conform canoanelor de partid. In viziunea stalinistă, sinuciderea este o expresie a lașității. La ceremonia funerară, un bătrân ceferist a luat cuvântul fără permisiune și i-a spus ceva de genul: „Acolo unde te duci, Chivule, spune-i lui Dej că mai suntem unii care luptăm aici”. Un gest ridicol și fără urmări. Ceaușescu nu a fost un uzurpator, cum au afirmat Apostol, Borilă, Drăghici și poate Chivu, ci copilul culturii politice a stalinismului românesc, pe care Chivu Stoica a slujit-o, servindu-l pe Dej cu neabătut și nefast zel.

Fotografiile din text au fost preluate de pe web. Sursa originara este:

http://www.comunismulinromania.ro/

Articolul de mai sus a fost transmis la postul de Radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26957677.html

Textul poate fi ascultat in lectura autorului aici:

http://www.europalibera.org/audio/26957676.html

Recomandări:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/umbra-lui-gheorghiu-dej-gheorghe-apostol-si-avatarele-stalinismului-romanesc/

http://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-emil-bodnaras-spion-rus-stalinist-national-si-dinozaur-leninist/

http://www.contributors.ro/global-europa/cine-a-fost-petre-borila-intre-famiglia-comintern-si-familia-ceausescu/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/miron-constantinescu-sau-neputin%c8%9ba-de-a-deveni-eretic/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-alexandru-draghici-arhitectul-terorii-staliniste-din-romania/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-aristocrat-rosu-ion-gheorghe-maurer-si-pseudo-justitia-comunista/

http://www.contributors.ro/global-europa/moartea-unui-dictator-leninist-amintirea-tovara%c8%99ului-gheorghe-gheorghiu-dej-ve%c8%99nic-vie-in-inima-partidului-a-clasei-muncitoare-a-poporului-un-eseu-de-marius-stan-%c8%99i-vladimir/

http://www.contributors.ro/global-europa/leninismul-lui-ceau%c8%99escu-un-palimpsest-din-balcani-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-liuba-chisinevschi-ascensiunea-si-caderea-unei-amazoane-comuniste/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-gogu-radulescu-batranul-ilegalist-ca-alibi-al-dictaturii-lui-ceau%C8%99escu/

Comments are closed.

%d bloggers like this: