Lumina in miez de noapte: In amintirea mamei mele si a Ericai Wallach

Este Mother’s Day, recitesc cartea Ericai Wallach “Light at Midnight”aparuta la editura Doubleday din New York in 1967. Mama mea, Hermina Tismaneanu, nascuta la Botosani in 1915, a cunoscut-o pe Erica in Spania Razboiului Civil. Era fiica de 14 ani a celui care conducea spitalul Brigazilor Internationale din apropierea Barcelonei. Studenta la Medicina, mama plecase in Spania ca infirmiera. Cum era perioada non-interventiei, a pretins ca studiaza istoria artelor si ca merge sa viziteze manastiri medievale. La Paris, a luat legatura cu Irma Miko si cu alti comunisti din exil care se ocupau de pasapoarte pentru voluntarii din Brigazi. A ajuns in Spania prin Perpignan.

Doctorul Glaser si sotia sa conduceau acel spital, mama s-a imprietenit cu Erica. Cand Brigazile Internationale au fost desfiintate, in septembrie 1938, Erica si parintii ei, asemeni parintilor mei, asemeni atator mii de interbrigadisti, au ajuns in lagarele de refugiati din Franta. Arthur Koestler a descris condtiile ingrozitoare din acele lagare in cartea sa “The Scum of the Earth”. A scris si Hannah Arendt despre ceea ce insemna sa faci parte din populatia superflua a planetei, traise ea insasi intr-un asemenea lagar.

Erica a acceptat sa fie adoptata, cu acordul parintilor sai, de catre Noel Field si sotia sa. I-a revazut abia peste sapte ani. Field era un quaker idealist, amic cu Allen Dulles.  Nimeni nu stia ca Dulles este seful pentru Europa al OSS (Office of Stategic Studies, predecesorul CIA). Erika a ajuns in Elvetia. A cunoscut acolo, prin familia Field, numerosi refugiati comunisti din tarile ocupate de Wehrmacht. Dupa razboi, s-a casatorit cu un ofiter american. In 1949, disparutul Noel Field  a devenit principalul martor al acuzarii in procesul Rajk. A spus tot ce i s-a cerut sa spuna. Era convins ca serveste cauza revolutionara. Disparuse din 1948, Erika a ajuns in Berlinul de Est in 1950,  incercand sa-l ajute. Era naiva, credea ca exista o ratiune in ceea ce parea sa fie absurdul desavarsit. Amicul ei, comunistul german Leo Bauer, a fost arestat ca sionist. Erika a fost si ea arestata, a fost condasmnata la moarte, apoi sentinta a fost comutata in 15 ani, au urmat cinci ani de temnita in RDG si in URSS, deportarea in Gulag in apropierea Cercului Polar.

Mama si-a dorit mult sa o revada, nu a fost sa fie. Dar, in povestirile ei despre Barcelona, numele Ericai, in care vazuse o sora mai mica, revenea mereu, ca o raza de lumina intr-un ocean de tenebre. Cartea ei, asemenea amintirilor unei Margarete Buber-Neumann, personaj central intr-un fabulos proiect intelectual al lui Marius Stan, este reconstituirea unui destin tragic in acele vremuri extraordinare, in care demnitatea umana a fost supusa unor suplicii fara precedent si fara egal. Era la Buda-pesta, in martie 1999, participam la o conferinta la Central European University legata de trecerea unui deceniu de la revolutiile din 1989.

Am stat mult de vorba, intr-o seara, cu Flora Lewis, marea jurnalista americana, care o cunoscuse bine pe Erica. Flora a publicat in 1966 o carte intitulata “The Man Who Disappeared: The Strange History of Noel Field”. O istorie halucinanta si  stranie, asemeni celei a unui Otto Katz (zis si Andre Simone), spanzurat la Praga in noiembrie 1952, unul dintre cei acuzati de spionaj in procesul Slansky. Ori a lui Bedrich Geminder, Vladimir Clementis, Lucretiu Patrascanu si a atator altor soldati ai revolutiei mondiale, acea Fata Morgana pentru care au fost nimicite atatea destine in veacul XX.

http://www.nybooks.com/articles/archives/1965/feb/11/left-field/

http://www.nytimes.com/1994/01/12/obituaries/erica-wallach-71-a-prisoner-of-soviets-in-cold-war-intrigue.html

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: