Romantismul populist ca mit politic: Ipoteze despre criza elena (si europeana)

Populismul etnocentric, o viziune care unifica obsesii ale extremei drepte si ale extremi stangi, a revenit cu maxima vigoare pe scena politica europeana. Odata cu el, si mitul politic ca naratiune identitara, menita sa ofere explicatii definitive si monocauzale unor fenomene extrem de diverse. Nu adevarul este substanta mitului politic, ci credibilitatea. Alexis Tsipras nu este singur in aceasta noua explozie a emotiilor, sentimentelor acute si resentimentelor apasate. Iata ca Pablo Iglesias de la “Podemos” si Marine LePen, de la Frontul National ajung sa proclame lucruri similare sub semnul unei deloc camufllate euforii anti-UE. Cum scria candva Albert Hirschman, un mare ganditor social, “Shared hatreds make for strange bedfellowships”. Urile comune duc la aliante straniii.

Mitul politic nu este o ideologie, lucru pe care l-am accentuat intr-o carte aparuta in 1998 (“Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe”, Princeton UP, 1998, trad. rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 1999). In inima ideologiilor pot pulsa miturile politice, dar ele au un grad sporit de coerenta si, se poate spune, de “rationalitate”. Un capitol era intitulat “Ruinele leniniste sau asteptandu-l pe Peron”. Iata-l ca a sosit.

Mitul politic apeleaza la stratul infra-rational al actiunii sociale, are capacitati galvanizante pe care ideologiile cel mai adesea nu le poaseda. Gratie miturilor politice gen “lupta claselor” ori “lupta raselor”, ideologiile tari ale secolului XX au putut sa se transforme in religii politice. Spre a relua titlul unei celebre carti a lui Raymond Aron, este vorba aici de opium spiritual. Primul ganditor major care s-a ocupat de chestiunea mitului politic modern a fost sindicalistul revolutionar Georges Sorel. De la Sorel a invatat Benito Mussolini cum un set de pasiuni politice poate sa fie transformat in ingredient al unei miscari revolutionare care pretinde regenerarea umanitatii (in acest caz, fascismul). Lenin l-a pretuit pe Sorel, Acesta din urma l-a admirat pe Lenin.

Tsipras s a crescut intr-o cultura politica a unei stangi impenitente, a absorbit miturile auto-glorificatoare (si simultan auto-victimizante) care prezinta rezistenta elena drept un sir continuu de eforturi supra-omenesti de a tine piept agresiunilor externe si infamiilor interne. Vreau sa fiu bine-inteles: nu consider mitul politic o minciuna, ci doar o naratiune cu valente metaforice mai degraba decat analitice. Ideologiile legitimeaza, miturile politice angajeaza. Evident ca a existat rezistenta antifascista in Grecia, ca au fost nu putine momente de eroism veritabil. Dar ne aflam in 2015, nu in 1941, Germania de azi nu este Germania lui Hitler. Cand unii spun ca Grecia lupta sa se elibereze de “colonialismul UE”, ei comit o eroare: Grecia nu este ocupata de UE, ci face parte, in chip voluntar, din aceasta constructie.

Mitul politic apeleaza la afecte, pulsiuni, sentimente si, mai ales, resentimente. Nu negam ca austeritatea a fost adeseori asociata cu masuri extrem de dure. Dar nu despre austeritate este vorba in mitologiile populiste, ci de respingerea unui intreg proiect al modernitatii liberale, care include elemente insitutionale, ideologice, de proceduri impersonale.Este vorba de o repudiere a contractualismului in numele colectivismului.

Alexis Tsipras nu este Aris Velouchiotis, liderul miscarii de rezistenta din anii celui de-al II-lea Razboi Mondia, nici generalul Markos Vafiadis, comandantul asa-zisei “Armate de Eliberare Greaca” din perioada Razboiului Civil (1946-1949). Ceea ce nu inseamna ca, imbatandu-se cu elixirul mitologic, el nu se concepe, asemeni unui Slobodan Milosevici, drept ultimul garant al unei libertati primejduite, incarnare profetica a unei misiuni de o urgenta extrema, de care depinde supravietuirea insasi a demnitatii pe pamantul Eladei (si chiar al Europei). In centrul viziunii sale mesianice se afla mitul poporului, al comunitatii de destin, un maximalism romantic ale carui consecinte se vad cat se poate de limpede la acest ceas de descumpanire europeana.

Sugestii:

http://www.nytimes.com/2015/07/07/world/europe/greek-no-vote-may-have-its-roots-in-heroic-myths-and-real-resistance.html?_r=1

http://www.contributors.ro/global-europa/barocul-comunisto-fascist-syriza-putin-dughin-si-adevaratele-probleme-ale-europei/

http://www.contributors.ro/global-europa/la-ordinea-zilei-destinul-radicalismului-de-stanga-din-grecia-%c8%99i-nu-numai-de-acolo/

http://www.contributors.ro/economie/chavism-a-la-grec/

http://www.contributors.ro/global-europa/apres-nous-le-deluge-triumful-cinismului-ludic-in-grecia/

http://www.lapunkt.ro/2015/04/15/venele-deschise-si-bunul-salbatic-eduardo-galeano-versus-carlos-rangel-un-eseu-de-marius-stan-si-vladimir-tismaneanu/

Comments are closed.

%d bloggers like this: