Purificare, sociopatie si genocid: “Ipoteza comunistă–câmpiile morţii, Cambodgia, 1975/ 1979” de Ioan Stanomir

Ceea ce s-a petrecut in timpul dictaturii Khmerilor Rosii in Cambodgia intre 12975 si 1979 depaseste imaginatia, tine de acea non-reprezentabilitate care este asociata cu Holocaustul si cu paginile cele mai inspaimantatoare legate de Gulag. Nu a fost vorba doar de un infern al sadismului, de delirul unui grup de maniaci, ci de resentimentul social, justificat ideologic, devenit politica exterminista. Ideea “purificarii” apare la Lanin foarte devreme. Cultul violentei sociale este rpezent in “Manifestul Partidului Comunist” scris de Marx si Engels la mijlocul secolului al XIX-lea.

Toate regimurile comuniste, fara exceptie, au recurs la terorism social, intr-o faza sau alta a existentei lor. Inainte de kadarism a fost rakosismul, iar kadarismul insusi a debut printr-o baie de sange, dupa zdrobirea Revolutiei Maghiare in noiembrie 1956. Dar regimul Khmer Rouge a exacerbat ceea ce parea greu de a fi depasit intru monstruozitate. A dus utopia la ultimele sale consecinte.Comparat cu Pol Pot, chiar un Ceausescu parea un stalinist “moderat”…

Cine incearca azi sa “retesteze ipoteza comunista” este obligat moral sa spuna ce crede despre ororile comise de sociopatii de la Pnom Penh. Cuvintele au consecinte, uneori teribile. Cuvintele dogmei comuniste nu pot fi separate de experimentele concrete practicate pentru a le transforma in realiate. Universul concentrationar comunist si-a aflat radacinile in ideologie. Articolul profesorului Ioan Stanomir serveste ca avertisment la un ceas in care stanga radicala pare din nou inclinata sa se joace de-a revolutia apocaliptica. Il consider un text de maxima urgenta politica si etica, o invitatie la responsabilitate si luciditate. Si, nu mai putin, un apel la neuitare. Nu pot sa nu amintesc aici-veto-ul Rusiei Putiniste care a impiedicat, zilele trecute, declararea de catre ONU a masacrului de la Srebrenica, petrecut acum doua decenii, drept genocid. Marele sovietolog Alain Besancon nu greseste cand vede o continuitate de la Lenin si Stalin, trecand prin Hrusciov, Brejnev si Andropov, si pana la Putin. Ete vorba de dispretul total pentru individ ca fiinta juridica si morala.  (VT)

“În urmă cu 40 de ani, ipoteza comunistă, ( acea ipoteză la care visează tinerii radicali ce admiră curajul anti-capitalist al bravului Alexis Tsipras) prindea contur în Cambodgia. Timp de trei ani şi opt luni, în Cambodgia, devenită Kampuchea, ideea de egalitate absolută şi proiectul de regenerare umană aveau să fie aplicate, cu rigoare procustiană. Ţara Khmerilor Roşii avea să fie, literalmente, un vast lagăr de concentrare, dominat de foame, îndoctrinare şi teroare.

În maniera lor ascetică şi conspiratorială, comuniştii din Cambodgia sunt moştenitorii însângeraţi ai anilor 1789 şi 1917. Parcursul care uneşte radicalismul iacobin şi gestul leninist este cel care îi va inspira, în tentativa lor, unică în istorie, de a lichida o întreagă societate, în căutarea perfecţiunii geometrice. Suflul tiranic şi prometeic pe care Edmund Burke îl presimţea în revoluţia franceză animă această intreprindere colosală. Educaţia pariziană pe care unii dintre conducătorii khmeri o primesc indică până la ce punct mesianismul comunist este o formă de contagiune intelectuală. Din această matrice a raţionalismului inuman se hrăneşte guvernarea ce aspiră să redea Cambodgiei gloria pierdută a cetăţilor de la Angkor. Regăsirea măreţiei trece prin nivelarea comunităţii şi aplicarea unei reţete genocidare.

Asemeni “Revoluţiei Culturale” şi întregului elan maoist, ideologia dominantă în Kampuchea este o tentativă de a acorda marxism- leninismului puritatea revoluţionară pierdută. Khmerii roşii imaginează o sinteză, teribilă, între exaltarea valorilor rurale şi ambiţia de distrugere, completă, a păturii urbane educate. Abandonarea capitalei şi îndrumarea orăşenilor către taberele de muncă din provincie este actul de naştere al unei noi naţiuni, purificate de orice rest burghez. Ipoteza comunistă este împinsă până la ultimele consecinţe. Pariul khmerilor roşii este, la fel ca cel al tututor comuniştilor, unul antropologic. Vechiul habitat impur trebuie să facă loc unui nou sălaş, revoluţionar. Linia de demarcaţie dintre vechi şi nou este trasată, limpede. Rigoarea reordonării realului este fără precedent în istorie.

Priviţi în ordine istorică, khmerii roşii sunt descendenţii ultimi ai “Egalilor” lui Babeuf. Visul pe care guvernarea îl face să prindă contur este acela al egalităţii. Nici un efort, nici un sacrificiu nu sunt inutile pe acest drum al eliminării inegalităţii. Egalitatea din Kampuchea are conturul unui imens spaţiu penitenciar. Îmbrăcămintea individuală este abolită, înlocuită fiind de o uniformă ce o evocă pe cea a tovarăşilor chinezi. Mergând spre originea răului şi a exploatării, khmerii roşii abolesc moneda şi comerţul. Asemeni leniniştilor în anii de război civil, comuniştii din Kampuchea sunt seduşi de această himeră a începutului ce purifică umanitatea. Trecutul şi legăturile religioase sau de familie sunt obstacolele de înlăturat în acest efort de redefinire colectivă. Instituţiile tradiţionale sunt suspecte. Lichidarea lor este o datorie revoluţionară. În acest punct, comunismul khmer atinge o perfecţiune totalitară la care nici măcar stalinismul nu putea aspira. Izolarea autarhică permite transformarea societăţii în ritm accelerat. Dintre regimurile comuniste, doar Coreea de Nord se apropie de acest standard al controlului absolut şi terifiant.

Ipoteza comunistă, indiferent de hibridizările ideologice pe care le suferă, este inseparabilă de fabricarea Duşmanului ce se cere exterminat. Lecţia leninistă este profetică. Calitatea de membru al unei clase inamice este o raţiune suficientă pentru a fi executat. Vinovăţia individuală este irelevantă. Kampuchea este un imens abator, operat cu minuţiozitate. Alături de câmpiile morţii, în care lichidarea survine prin foamete şi extenuare, centrele de interogare şi de detenţie sunt apoteoza khmeră a viziunii din anii Marii Terori. Dreptul penal este suspendat şi, o dată cu el, obligaţia statului de a prezenta probele vinovăţiei celor acuzaţi. Moştenirea anilor de exerciţiu egalitar comunist este o colecţie de fotografii, imortalizând chipurile celor care aveau să moară. Minuţiozitatea macabră este o consecinţă a planificării revoluţionare. Memoria individuală şi cea colectivă trebuie distruse, până la capăt. Khmerii Roşii sunt inginerii ce taie în carnea compatrioţilor lor drumul spre viitorul luminos.

Sinteza ideologică khmeră cuprinde, simbolic, la fel ca şi cea stalinistă, o dimensiune genocidară clasică. Supremaţia rasei khmere este incompatibilă cu însăşi supravieţuirea inamicului intern, minoritatea vietnameză. Dacă regimul stalinist recurge la Katyn sau Holodomor, Khmerii roşii proiectează scenariul unei patrii golite de duşmanii etnici tradiţionali. Peste criminalitatea motivată marxist se suprapune fantasma nazistă a purităţii etnice. Este o întâlnire ce dă măsura naturii proteice a răului din veacul trecut.

Instituirea totalitarismului khmer, acum patru decenii, este efectul unei premeditări intelectuale. Violenţa pe care statul o îndreaptă împotriva propriilor său cetăţeni este ecoul acelui Octombrie 1917, celebrat ca un an zero al fericirii universale. Ordinea lui Pol Pot este ordinea lui Şigaliov. Demonismul său este expresia ipotezei comuniste. Sângele victimelor irigă câmpiile morţii.”

Articol aparut pe platforma “Contributors”:

http://www.contributors.ro/fara-categorie/ipoteza-comunista-campiile-mortii-cambodgia-1975-1979/

De asemenea:

http://www.contributors.ro/global-europa/purificare-sociopatie-%c8%99i-genocid-patru-decenii-de-la-khmerii-ro%c8%99ii-%c8%99i-doua-de-la-srebreni%c8%9ba/

 

 

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: