Viata si destin: La marginea marii…

Azi se implinesc 100 de ani de la nasterea mamei mele. Mi-a dat nastere de de doua ori: prima oara, pe 4 iulie 1951 la Brasov. A doua, cand a garantat plecarea impreuna spre Spania in 1981. Eu am ramas la Paris, ea s-a intors in cosmarul dictaturii lui Ceausescu. Dupa ce-am inceput sa vorbesc la Europa Libera, in februarie 1983, a devenit vicitma vizitelor si anchetelor Securitatii. Am dosarul (sute de pagini) cu diversele note ultra-seccrete semnate de generalul Aristotel Stamatoiu si alte orduri securiste.

Niciodata nu mi-a cerut sa tac. La un moment dat, cand cineva i-a spus ca exagerez in ceea ce scriu despre comunism, a raspuns: “Nu face decat sa spuna adevarul. Care a fost chiar mai ingrozitor”. A fost de profesie medic pediatru. Iubea copiii. In Spania, a fost infirmiera la spitalul Brigazilor Internationale. Din ce-am aflat, bolnavii cereau sa fie ingrijiti de ea. Nu a ridicat niciodata tonul la mine ori la surorile mele. Era discreta. calma si mereu intelegatoare. Detesta frivolitatea, ostentatia, solipsismul. A fost cea mai altruista perosana pe care am stiut-o.

Probabil ca acum, cand fac aceasta noapte alba in amintirea Ei, imi spune surazand, vazand ca scriu pe FB: “Vorbesti prea mult despre tine”. Dar aici vorbesc despre Ea, tot asa cum vom vorbi si in cartea pe care o scriem, Marius Stan si cu mine. Despre Ea am vorbit pe malul Mediteranei, la Barcelona, apoi la Vic…

Azi mergem, Mary, Adam si cu mine, la un parculet (playground) de langa casa noastra unde, in 2000, a fost pusa o caramida cu numele ei. S-a nascut la Botosani, a murit la Haifa. E inmormantata, cum si-a dorit, intr-un cimitir aproape de Mediterana. Eminescu a fost poetul ei favorit. Isi doarme somnul de veci la marginea marii…

Comments are closed.

%d bloggers like this: