Sueños de fuego: La noche de San Juan, Barcelona, June 23, 2015

30/08/2015

The trip to Spain was an anamnestic experience, indispensable for me and for Marius Stan in the endeavor to capture, in our book, the emotions, dreams, anxieties, and illusions of the Civil War. We try to engage in what the Germans call Verstehen, or, if one prefers, Einfühlung. I read today the pages about Juan Comorera, the leader of the Catalan communists during the Civil War, in Paul Preston’s devastating biography of Santiago Carrillo (“The Last Stalinist,” 2014). In 1948, Comorera was branded a Titoist. He barely escaped several attempts by the communist death squads to liquidate him as a “mad dog”, a ” traitor,” and a “spy”. In 1958, he died in in the infirmary of the Burgos penitentiary in May 1958. Open wounds…

 


Her Majesty, Queen Ingrid of the Movies,

29/08/2015

born in Stockholm on August 29, 1915, as Maria, with Gary Cooper in “For Whom the Bell Tolls” (1943)

 

 

 


Donna, donna: Winging swiftly through the sky

28/08/2015

For Adam

I was 20 when I first heard Donovan singing this wonderful song. I was told that it was a song of the Warsaw Ghetto. In fact, it was composed in 1940, in New York. In 1960, Joan Baez recorded it, then, Donovan added to the fame with his 1965 recording. A few years ago, my friend, the philosopher Mihail Radu Solcan, blessed be his memory, wrote me that in the German Wikipedia is is suggested that Donna could be an abreviation from Adonai: “As face un salt de la Buber la “Donna Donna”. Idis este o limba cu multe subtilitati, care mie evident imi scapa. Pe pagina in germana a Wikipediei scrie ca “Dona” ar fi o forma scurta de la “Adonai”. Adica pe romaneste ar fi “Doamne, Doamne”. Suna insa prea patetic asa spus in romaneste. In idis ar fi doar o aluzie fina. Foarte interesant este ca pagina vietnameza a Wikipediei are si o versiune in franceza. Nu prea are mare legatura cu textul idis (asa sunt traducerile frantuzesti !). Este vorba despre un copil. Cand creste ‘il a decouvert la vie / Les amours decues, la faim et la peur’.”

On a wagon, bound for market/There’s a calf with a mournful eye/High above him, theres a swallow/Winging swiftly through the sky

How the winds are laughingThey laugh with all their mightLaugh and laugh the whole day through/And half the summers night/Donna donna

Stop complaining, said the farmer/Who told you a calf to be?/Why dont you have wings to fly with/Like the swallow so proud and free/Calves are easily bound and slaughtered/Never knowing the reason why/But whoever treasures freedom/Like the swallow has learned to fly

Donna donna


“¡Me duele España!” Toledo, June 22, 2015

28/08/2015

O calatorie magica, pe urmele Razboiului Civil, cu ale sale iluzii, pasiuni, adversitati ireconciliabile, indarjiri sangeroase…


Vendetele țarului Putka: Despre condamnarea lui Oleg Sențov

25/08/2015
Imperiu al propagandei lipsită de rușine, dictatura fesebistă din Rusia susține că Oleg Sențov este un terorist. A fost condamnat la 20 de ani de inchisoare. Sențov este un regizor de film, la început de carieră, care a susținut protestele de pe Maidan de la Kiev și s-a opus anexării peninsulei Crimeea. Si-au ridicat vocile pentru el numeroase personalitati din lumea filmului inclusiv Agnieszka Holland, Ken Loach, Mike Leigh, Andrzej Wajda, Wim Wenders, Pedro Almodovar si chiar Nikita Mihalkov, cunoscut ca putinofil. Scandalul este imens.

Născut în Crimeea, Sențov a dus alimente soldaților ucraineni izolați la bazele lor în Crimeea, după anexare. A fost arestat la Simferopol, în mai 2014 după ce participase la un miting împotriva anexării. Ceva mai târziu a apărut într-un tribunal din Rusia unde a fost acuzat că ar fi incendiat birourile partidului Rusia Unită și ale Comunității Ruse din Crimeea. Mai mult, că intenționa să dea foc statuii lui Lenin din Simferopol. „Nu o să vă cer clemență” a declarat Sențov miercuri, în tribunalul din Rostov-pe-Don unde era judecat. „Toată lumea înțelege ce se joacă aici. Un tribunal al cotropitorilor nu poate fi corect…”

Putinismul este un melanj de autocraţie imperialistă și falocraţie militaristă. In liceu, la Leningrad, Putin era știut ca un bully. I se spunea Putka. Acum acest bully este dictator in Rusia. Acestui uber-macho kaghebist Ii repugnă statul de drept, comite cu impunitate abuz după abuz, combină ideologic fascismul cu comunismul intr-un cocktail toxic și extrem de primejdios. Practică el insuși terorismul, dar, ca și Hitler și Stalin, ii acuză pe aţtii de “terorism”. Ce a fost Noaptea Cutitelor Lungi decat o imensă provocare, un măcel care se pretindea a fi o actiune pre-emptivă impotriva unui presupus complot terorist urzit de capeteniile SA? Nu i-a acuzat Stalin, teroristul suprem, pe vechii bolșevici că pregăteau asasinarea membrilor Biroului Politic, că i-au ucis pe Kirov si pe Gorki?

http://www.bbc.com/news/world-europe-34049595

https://www.europeanfilmacademy.org/News-detail.155.0.html?&tx_ttnews%5Btt_news%5D=325&cHash=78b5fb923c2048d2decf1205e0f46c99

http://www.contributors.ro/…/porunca-tarului-vladimir-revo…/

http://www.contributors.ro/…/foloasele-kremlinologiei-alai…/

http://www.contributors.ro/…/comrade-putin%e2%80%99s-fasci…/


Biafra spiritului

23/08/2015

Un banc peren sună astfel: Pe vremuri, basmele incepeau cu cuvintele ‘A fost odată ca niciodată’. Azi, ele incep cu: ‘Agentia TASS transmite’. Imediat după invazia din noaptea de 20 spre 21 august 1968, TASS a transmis un comunicat in care anunta că “trupele tarilor fratesti” se vor retrage de indată ce situatia din Cehoslovacia se va “normaliza”. Nu trebuie să faci cursuri de semantică a totalitarismului pentru a deslusi ce inseamnă “normalizare”: restaurarea cenzurii, interzicerea asociatiilor independente, lichidarea oricărei urme de pluralism, glaciatiune. Uitarea sperantei. Vorba lui Aragon, Biafra spiritului…

Pe 24 august, TASS publica un comunicat in care se spunea că “la Bucuresti si la Belgrad isi tes intrigile politice aventurieri precum Frantisek Vlasak si Ota Sik”. Vladak era seful planificării, Sik era vicepremier si creierul reformelor economice din Cehoslovacia, se aflau amandoi in Romania la odihnă in clipa interventiei militare. De la Bucuresti au plecat la Belgrad. Restul e imaginatia scribilor TASS. Dar si un avertisment pentru Ceausescu si Tito să nu se joace cu focul…


Despre talentul moral: La Mulți Ani, Andrei Pleşu!

23/08/2015

Andrei Pleşu intruchipează exemplar condiția intelectualului critic in lumea postcomunistă. Prețuit de foarte mulți, admirat, invocat si citat, el rămâne in continuare un spin in ochii celor care detestă dialogul si diversitatea. Directețea scrisului sau, refuzul de a se exprima eufemistic cind e vorba de imbecilitate, mitocănie si marsavie, au dus si duc la atacuri dezgustătoare. Mobilizarea resentimentelor şi invidiilor arată cât de departe poate merge poltroneria celor care nu suportă puterea iradiantă a valorii autentice. Fiecare articol al sau din „Dilema Veche” este o invitatie la decenţă, eleganţă a gindirii si civilitate. Il oboseste starea de continua nervozitate aşa-zis morală, dar in mod cert il exasperează relativismele băscălioase ale celor pentru care totalitarismul nu a fost (nu este) decit o bagatelă istorică. Pledează pentru dreptul la existenţă al scepticismului dezabuzat, dar el rămâne un moralist pe cât de onest, pe atât de alert: „Sunt momente in care nu e de făcut decit ceea ce ai simțit din prima clipă că trebuie sa faci. Orice tergiversare suspendă iremediabil impusul moral sanatos. Excesul inteligenţei, rafinamentele psihanalitice, deprinderea de a găsi justificări pentru orice, de-a intelege totul ‚dialectic’, talentul, in sfirsit, de a vedea relativitate acolo unde un discernamint nativ separă, fără dificultate, binele de rău — toate acestea sint premise certe ale pierderii spontaneitătii morale” (Minima moralia, Humanitas, 2006). Tocmai accentul pe aceasta spontaneitate morală, pe ceea ce englezii numesc common sense, il apropie de Andrei Plesu de un Raymond Aron, George Orwell, Arthur Koestler sau Isaiah Berlin.

Mai presus de orice, Andrei Pleşu este un om al dialogului, o personalitate de varf a culturii române pentru care valori precum increderea si toleranta sint fundamentale. Il agasează resentimentele de orice fel. Stie să fie ingaduitor, dar nu face rabat la principii. Filozof al culturii si al religiei, el este in egală masura un comentator redutabil al actualitatii politice. Eseurile despre dezolantele infatisari ale obscenitatii politice dau masura unei gindiri eliberata de clisee, un spirit mereu viu, pe căt de alert in planul ironiei, pe atit de grav in acela al judecătii morale. Dogmele mumificate ii repugnă visceral, dupa cum are o oroare sacra faţă de stupiditatea ori vulgaritatea de prea multe ori prezente in climatul politic postdecembrist. Radicalismele gălăgioase, ca şi extremismele contondente ii dau frisoane. Spre deosebire de atitia confraţi de idei si de generatie, el si-a asumat, încă din anii ’80, ceea ce aş numi aventura trairii in adevar. Nu este nici un paradox, de aceea, in faptul ca Andrei Pleşu a scris prefata editiei romanesti a eseurilor morale si politice ale lui Václav Havel. Asemeni scriitorului-politician ceh, Pleşu crede in datoria intelectualului critic de a se implica in treburile cetătii. Nu o face insa de o manieră zburlit-agresivă, ci cu o mare, invidiabilă pudoare. Pedagogia propusă si practicată de Andrei Pleşu este una discretă, calmă, potolită.

Nu mai putin importantă mi se pare apartenenţa lui Andrei Pleşu la lista figurilor de seama ale intelectualitătii critice est si central europene in anii totalitarismului. Spun acest lucru cu deplină responsabilitate, ca autor de lucrari comparative pe tema istoriei politice a intregii regiuni. In datele concrete ale Romaniei ceausiste, Andrei Plesu a apărat valorile spiritului si a fost pedepsit pentru aceasta. Nu a facut parte din nici un fel de structuri, vizibile ori invizibile, ale fostului aparat (ideologic, politic, ori de alt gen). Ca si regretatul Bronislaw Geremek, el insusi rafinat istoric medievist si remarcabil disident anticomunist, Andrei Pleşu stie să unească armonios reflectia novatoare si actiunea ratională. Cititor atent al filosofiei politice contemporane, Pleşu este constient că, asa cum scria Hannah Arendt, atunci cind intre gandire si actiune se naste o prapastie, libertatea insăsi este in pericol. Uniformitatea si triumfalismul sint vicii ale unei vieti politice văduvite de sens.

Nu cred că exista om de buna credinta care să-i conteste lui Andrei Pleşu angajamentul constant si neechivoc in favoarea pluralismului, diversitătii si a celorlalte elemente care constituie traditia luptei pentru o societate deschisă. In raport cu tribunii radicalismelor generatoare de extremism fanatic, Andrei Pleşu promoveaza, cu mereu intarit simt al onoarei, etica diferentei si a memoriei. Pentru el, intransigenta bataioasă si maximalismul fanatic duc intotdeauna la excese greu remediabile. In egala masură, observă Pleşu, există situatii cind fetisizarea flexibilitatii se converteste in alibi pentru capitulari si abjurări. Inchei, aşadar, cu aceste frumoase, intelepte cuvinte din „Minima moralia”: „Sunt insa imprejurări in care nici verticalitatea virtutii, nici inăltimea inteligentei nu sunt suficiente pentru a traversa corect un impas existential. E nevoie de o calitate suplimentară, pe care, in lipsa unui alt termen, o vom numi talent moral

(Textul de mai sus este versiunea actualizata a unui articol scris in 2008)