Toporișca lui Mercader și chiliasmul leninist: 75 de ani de la asasinarea lui Troțki (Un eseu de Marius Stan și Vladimir Tismaneanu)

Motto: “Hence it comes about that all armed prophets have been victorious, and all unarmed prophets have been destroyed.”–Niccolò Machiavelli

În urma cu 75 de ani, pe 21 august, la Coyoacán, in Ciudad de Mexico, agentul NKVD Ramón Mercader, infiltrat sub numele Jacques Mornard, izbea cu o toporișcă în creștetul celui care lucra intens la o biografie a lui Stalin, fondatorul Internaționalei a IV-a, organizația globală care se pretindea singura cu adevărat fidelă moștenirii lui Lenin. În 1918, în plin război civil, cel mai apropiat colaborator al lui Lenin, numărul doi în ierarhia bolșevică, comandantul Armatei Roșii și comisarul poporului pentru afaceri externe, Lev Davidovici Troțki, dicta un text incendiar în care își propunea să-l strivească fără cruțare pe teoreticianul social-democrat german Karl Kautsky.

Muribundul Lev Davidovici Troțki, acum 75 de ani, in spitalul din Mexico City…

Apărut în 1920 sub titlul “Comunism și terorism”, volumul lui Troţki rămâne până azi un manifest în favoarea violenței nesăbuite, de nimic îngrădită, împotriva celor decretați drept inamici ai revoluției. A fost reeditat (la editura londoneză Verso) cu o entuziastă prefață semnată de idolul neo-stângiștilor de pretutindeni, hegeliano-marxistul lacanian Slavoj Žižek. În plină ofensivă a stângii radicale, excitată dramatic de criza economică, se pare că mistica revoluționară troțkistă a redevenit actuală. Nu mai vorbim de filmul “Frida” despre pictorița Frida Kahlo, în care el viejo revolucionario apare ca un personaj demn de tot respectul, un venerabil filosof prigonit de canaliile staliniste, între care David Alfaro Siqueiros, celebrul pictor muralist.

Asasinul lui Troţki, comunistul catalan Ramón Mercader (1913-1978), imediat după crimă

Sigur, a fost calomniat, hărțuit, urmărit și în final ucis, dar nu putem uita care au fost idealurile lui Troţki: distrugerea civilizației burgheze, a statului de drept, lichidarea țărănimii “individualiste”, revoluția mondială cu orice preț și cu orice risc. Victimele acestor morbide experimente nu contau, erau parte a unei grandioase aventuri istorice. O mentalitate contagioasă care i-a influențat pe Mao, Pol Pot, Guevara, Raúl Sendic, Mario Firmenich, Andreas Baader și pe atâția alți iluminati, adică posedați, revoluționari. Am aminti, în acest sens, biografia, câtuși de puțin măgulitoare, datorată istoricului britanic Robert Service. Să spunem de la început că termenul “troțkism” a fost o invenție propagandistică a triumvirilor (Stalin, Zinoviev și Kamenev) pentru a-l contrapune doctrinei presupus pure a leninismului. În fapt, în datele sale esențiale, viziunea lui Lev Troțki despre revoluția comunistă coincide cu aceea a lui Lenin. În pofida momentelor de coliziune dinainte de 1917, Troțki a împărtășit până la moarte ceea ce numim cosmologia bolșevică sau, altfel spus, chiliasmul leninist.

Câteva date biografice: născut în 1879 într-o familie evreiască relativ înstărită din Imperiul Țarist, tânărul Lev Bronstein a aderat la mișcarea revoluționară clandestină. Hiper-dotat intelectual, cu o ușurință devenită proverbială de a compune fulgerător pamflete explozive, orator electrizant, cel care a adoptat numele conspirativ “Troţki” a devenit o voce influentă în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia. Poseda, chiar excesiv, ceea ce se cheamă carismă. A fost inițial un favorit al veteranilor socialiști, între care Pavel Borisovici Akselrod, pe care ulterior îl va stigmatiza drept renegat. Ca și Lenin, Troțki nu se încurca în sentimentalisme “mic-burgheze”. Moralitatea era, pentru el, o chestiune de eficiență, strict instrumentală: era moral ceea ce servea revoluția, era imoral ceea ce o slăbea ori o împiedica.

În 1903 a fost printre cei dintâi care au intuit primejdia despotismului promovat de cel pe care l-a numit Maximilien Lenin (aluzie la iacobinismul fondatorului bolșevismului). La rândul său, Lenin n-a rămas dator: l-a numit “Iudușka”, o aluzie la personajul lui Saltîkov-Scedrin din romanul “Domnii Golovliov”. În 1905, Troțki s-a aflat în fruntea Sovietului din Sankt Petersburg, a devenit un simbol al furtunii revoluționare. Arestat, surghiunit, în final ajuns în exil, a scris articole și broșuri care militau pentru două teze esențiale: continuitatea procesului revoluționar dincolo de faza liberal-constituțională, deci dincolo de pluralismul burghez, și natura planetară a revoluției comuniste. A ajuns la București în perioada Războaielor Balcanice, a scris lucruri interesante despre acele conflicte, s-a cunoscut cu Dobrogeanu-Gherea.

În 1914, ca și Lenin, Karl Radek, Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, a condamnat “războiul imperialist” în numele internaționalismului proletar (care capotase jalnic). A fost printre cei care au invocat necesitatea înființării unei noi Internaționale. A ajuns în Statele Unite, a continuat să scrie exegeze marxiste și comentarii politice. După 1912, când ruptura din social-democrația rusă s-a consumat irevocabil, Troțki a refuzat să adere la vreuna din cele două facțiuni aflate într-o ireconciliabilă adversitate (bolșevicii conduși de Lenin și menșevicii conduși de Julius Martov). Era extrem de sceptic, în acea perioadă, în raport cu elitismul bolșevic, cu marele risc de a înlocui dictatura proletariatului prin aceea a partidului, apoi prin aceea a Comitetului Central și, în final, a secretarului general și a clicii acestuia. Când a izbucnit Revoluția din februarie 1917, Troțki a decis să revină de urgență în Rusia. Din clipa reîntoarcerii, a devenit principalul locotenent al lui Lenin, l-a susținut pe acesta în toate proiectele de acțiune subversivă. În a sa “Istorie a Revoluției Ruse”, Troțki avea să scrie că dacă Lenin și el însuși nu s-ar fi aflat la Petrograd în noiembrie 1917, Revoluția Bolșevică n-ar fi avut loc. Nu greșea, deși ca marxist ar fi putut să o spună mai puțin emfatic (parcă masele fac istoria, nu “eroii”!).

Natalia Sedova (1882-1962), soția lui Lev Troțki

Lucrarea despre comunism și terorism veștejește fără urmă de reținere ceea ce Troțki diagnostica disprețuitor drept moralitatea filistină de tip quaker. Ca violență a limbajului, se află la paritate cu pamfletul lui Lenin “Revoluția proletară și renegatul Kautsky”. Revoluțiile sunt întemeiate pe violență, nu există nicio justificare pentru timiditate, pentru jumătăți de măsură. Ca și Lenin, propunea o filosofie ultra-partizană a politicului: Care pe care?

Violența exterministă era sacralizată în fraze care te fac să te înfiori. Nici cea mai mică urmă de compasiune pentru cei aneantizați în malaxorul unei revoluții fantasmate. Lenin a dorit să-l numească în fruntea Cekăi, poliția secretă bolșevică. Troțki a refuzat din rațiuni personale, nu pentru că i-ar fi repugnat teroarea în masă. În martie 1921, alături de Lenin și ceilalți corifei bolșevici, a decis suprimarea insurecției de la Kronstadt. Spre a relua distincția lui Albert Camus, bolșevicii erau revoluționari, marinarii de la Kronstadt erau revoltați. Gulagul s-a născut în timpul în care Troțki era mâna dreaptă a lui Lenin.

În ultimii ani de viață ai lui Lenin, Troțki a cerut militarizarea sindicatelor și a susținut alte măsuri menite să sufoce minimele vestigii democratice. Abia în clipa când a realizat că riscă să piardă în lupta cu supraveghetorul aparatului, Koba Djugașvili, cunoscut ca Stalin, Troțki a devenit un îndârjit avocat al democrației interne de partid. Dar nu a pus sub semnul întrebării religia partidului așa cum o revelase Lenin. Citând în 1924 dictonul englez, “Right or wrong, it’s my country”, Troțki își mărturisea, de o manieră de-a dreptul evlavioasă, iubirea de Partid: “Right or wrong it’s my Party”. Această psihologie a devoțiunii necondiționate avea să facă ravagii în deceniile următoare. Pe ea a pariat Stalin în anii Marii Terori.

De ce a pierdut Troțki în lupta cu Stalin, personajul pe care l-a descris drept “cea mai eclatantă mediocritate din Comitetul Central”? Tema cere un eseu separat. Să spunem aici că una din rațiuni a fost non-bolșevismul lui Troțki din perioada de până la revenirea în Rusia în 1917. Suferea, așadar, de un deficit de legitimitate pe care Stalin, Zinoviev și Kamenev, dar și Buharin, au știut să-l exploateze și să-l hiperbolizeze. Apoi, era starea de epuizare a aparatului bolșevic, lipsa de suport pentru frazeologia bombastic-internaționalistă a facțiunii troțkiste (din care a făcut parte și Cristian Rakovsky).

După 1933, în exil, Troţki a început să opereze cu conceptul de totalitarism pentru a descrie sistemele birocratic-dictatoriale din URSS și din Germania nazistă. A respins însă cu manie ipoteza că statul întemeiat de Lenin și de el în 1917 era de la început un experiment totalitar. A preferat să vadă în Stalin un trădător al programului pretins emancipator al bolșevismului, a scris rânduri înflăcărate despre tânărul Lenin. În ultimii ani de viață a încercat să termine o biografie a lui Stalin. N-a apucat, dar ultimele rânduri spun clar cum vedea el istoria comunismului rus sub Stalin: dacă Iuda ar fi ajuns să scrie versiunea sa asupra patimilor lui Isus, el ar fi apărut drept adevăratul discipol, iar ceilalți apostoli drept trădători infami. În articole și în corespondența personală îl numea Cain-Djugașvili. Acesta, la rândul său, citea zilnic “Buletinul Opoziției”, făcea însemnări atente pe cărțile inamicului său mortal. Pregătea metodic răzbunarea finală.

În noiembrie 1927, la exact zece ani de la revoluția pe care, împreună cu Lenin, o inițiase și o condusese, Troțki a fost exclus din PC(b) al URSS și deportat în Kazahstan. După un an era expulzat din URSS și i se retrăgea cetățenia sovietică. A locuit, împreună cu soția sa, Natalia Sedova, mai întâi în Turcia, apoi în Franța și Norvegia. Ultimii ani i-a trăit în Mexic, singura țară care a acceptat să-i ofere azil politic după 1938. A fost ucis cu o lovitură de toporișcă (piolet, icepick) în creștetul capului, în timp ce-și hrănea iepurii, în grădina vilei ultra-păzite din Coyoacán, de către Ramón Mercader, comunist spaniol și agent NKVD pozând în militant troțkist.

La colțul străzii așteptau într-o mașină confirmarea veștii că “Iuda-Troțki” a fost lichidat Caridad Mercader, agenta NKVD, mama lui Ramón, și amantul acesteia, colonelul NKVD Leonid Eitingon. Printr-un decret special, strict secret, Mercader a fost decorat cu “Ordinul Lenin”. Arestat de poliția mexicană, a făcut douăzeci de ani de închisoare. Nu a recunoscut niciodată că primise ordinul de a-l lichida pe Troțki. După 1960, a trăit întâi la Moscova, apoi în Cuba castristă. A murtit in Cuba, este inmormântat la Moscova.

Așa s-a încheiat, într-o baltă de sânge, viața lui Lev Troţki, profetul monoman și egocentric, cel pe care istoricul Dmitri Volkogonov l-a numit “demonul revoluției”. Stalin a jubilat. Operațiunea specială, o răfuială gangsterească, imaginată de Lavrenti Beria personal și condusă din umbră de omul său, generalul NKVD Pavel Sudoplatov, reușise. Stânga anti-stalinistă a trăit acel moment ca pe o tragedie absolută. Unul dintre cei care au rămas apropiați de fostul comandant suprem al Armatei Roșii a fost romancierul Victor Serge, prieten al lui Panait Istrati. Titlul uneia din cărțile sale captează acea situație istorică sufocantă: “S’il est minuit dans le siecle”. Biograful lui Troţki, Isaac Deutscher, autorul trilogiei “The Prophet Armed’, “The Prophet Unarmed, și “The Prophet Outcast”, menționează acest cântec din 1940, o baladă populară compusă de un autor anonim:

Murió Trotsky asesinado de la noche a la mañana porque habían premeditado venganza tarde o temprana.
Pensó en México, este suelo hospitalario y grandioso, para vivir muy dichoso bajo el techo de este cielo.
Por fin lo venció el destino en su propia residencia, donde el cobarde asesino le arrancó ahí su existencia.
Un zapapico alpinista este asesino llevó, y al estar solo con Trotsky a mansalva lo atacó.
Fue un día martes por la tarde esta tragedia fatal, que ha conmovido al país y a toda la capital…

Visul revoluției mondiale murise definitiv odată cu Pactul Hitler-Stalin. Fiul și cel mai apropiat colaborator al lui Troțki, Lev Sedov, murise cu câțiva ani mai devreme, în împrejurări suspecte, într-o clinică din Paris. Alt fiu, Serghei Sedov, a fost lichidat în URSS în timpul Marii Terori, deși rupsese orice legături cu părinții săi. Internaționala a IV-a, înființată ca alternativă la Comintern (Stalintern) s-a dovedit o sectă marginală, devorată de lupte intestine. Karl Radek, Cristian Rakovsky, Ivan Smirnov și alte figuri proeminente ale opoziției de stânga au pierit cu toții în vâltoarea sângeroasă a stalinismului dezlănțuit. Ideea societății fără clase, a comunității perfecte, a (Supra)Omului Nou, a unei revoluții totale care să salveze omenirea de barbarie s-a dovedit o imensă, catastrofică himeră.

Cat priveste evreitatea lui Troțki, să cităm o istorie faimoasă: “It is related that the chief Rabbi of Moscow, Rabbi Jacob Maze, once appeared before Trotsky to plead on the behalf of the Russian Jews. Trotsky answered him, as he had done on various occasions, that he was a Communist and did not consider himself a Jew. To this Rabbi Maze replied: “Trotsky makes the revolutions, and the Bronsteins pay the bills.” (Troțki face revolutiile, iar Bronsteinii platesc oalele sparte).

Vaduva lui Troțki, Natalia Sedova, a scris, impreună cu Victor Serge o carte intitulată “The Life and Death of Leon Trotsky”. A stat lângă el contre vents et marées. In utlimii ani de viață, s-a intrebat dacă revoluția bolșevică n-a fost o imensă eroare, ceea ce a dus la despărțirea de Isaac Deutscher si alti zeloți. A avut doi fii, Serghei și Lev, ambii uciși de Stalin. A apucat Congresul XX și Raportul Secret. Ba chiar și expulzarea mumiei lui Djugașvili din Mauzoleul lui Lenin…

Comments are closed.

%d bloggers like this: