Un îndrăgostit de libertate: Eternul eretic Panait Istrati

Motto: „Bunăstarea umanității nu mă interesează decât din clipa   in care incetează de a mai fi criminală și devine morală„ – Panait Istrati (1929).

Există în veacul XX destine absolut extraordinare. Să ne gândim, de pildă la un Malraux, plecat în anii ’20 spre Asia în căutarea comorilor unor imperii dispărute și a revoluției mondiale. Revenit în Franța din Indochina, devine campion al antifascismului și romancier de geniu. A luptat în Spania în tabăra republicană, a condus o escadrilă de aviație, a scris romanul „L’espoir”, a făcut parte din Rezistența antinazistă, apoi a devenit gaullist, chiar ministru al culturii. Mai aproape de noi, Panait Istrati, alt căutător de adevăruri absolute, un mare naiv, ar spune unii (inclusiv Ilya Ehrenburg, supraviețuitorul de profesie), un spirit nobil, ar zice alții.

In viziunea lui Malraux, pe care o impărtășesc, Istrati „considera revoluția ca fiind inseparabilă de o voință etică, de o voință de justitie”. Cand a constatat absența acestei dimensiuni, a denunțat dictatura bolșevică drept un stat terorist-polițienesc. Spre deosebire de prietenul sau Nikos Kazantzakis, rămas fidel utopiei leniniste și atras de liderii carismatici totalitari, Istrati și-a recunoscut eroarea despărțindu-se in chip sfașietor de o intreagă familie politică si spirituală. Cartea lui Istrati „Vers une autre flamme” (octombrie 1929)  a fost una primele mari confesiuni despre ceea ce s-a numit zeul care a dat greș (the God that failed).

Când a rupt cu stalinismul, aceiași oameni care îl adoraseră până atunci l-au acuzat că este vocea „lumpen proletariatului”, o categorie pe care se cuvine, dacă ești un marxist ortodox, să o disprețuiești fără rezerve. A încetat a mai fi „un Gorki al Balcanilor”, cum l-a numit, primind scrisoarea sa dintr-un spital în care era tratat după o eșuată tentativă de sinucidere, autorul lui „Jean-Christophe”, laureatul premiului Nobel pentru literatură, Romain Rolland.

Pentru textul complet al articolului:

http://www.europalibera.org/content/blog/27261181.html

Comments are closed.

%d bloggers like this: