Festivalul imposturii sau dadaismul politic de la Bucuresti

Romania trăieste sub zodia neferice a dadaismului politic. Ion Iliescu, presedintele minerilor din 13-15 iunie 1990, inamicul mortal al Pietii Universitatii, zona liberă de neo-comunism, critică PSD pentru că nu stie să cultive intelectualii. Unde sunt vremurile cand roiau in jurul sau luminile spirituale ale natiei: Eugen Simion, Razvan Theodorescu, Draga Olteanu si alti augustinbuzuri? Liviu Dragnea potentează mascarada atunci, cand, pasămite,, reabilitează echipa HRP-Mihaies-Tania Radu din fruntea ICR, demisionată in august 2012, mizerabil calomniată de mega-plagiatorul Ponta si, poate chiar mai abject, dacă se poate folosi comparativul, de cel pe care l-am scos din minti numindu-l El Crin.

Cine a emis ordonanta de urgentă care a schimbat chiar ratiunea de fi a ICR, impunand sinistrul neo-jdanovism al caloriferistului protocronist Andrei Marga? Nu liderul PSD Victor Ponta? Cine l-a numit pe Mircea Mihăies “fascist bătran”? Nu acel Munchausen din Balcani? Ciner l-a numit pe actualul consilier prezidential Andrei Muraru in fruntea IICCMER, alături de “seniorul” penelist Dinu Zamfirescu? Nu Victor Ponta, ca parte a toxicului algoritmului uselist? E nevoie sa reamintim demisiile celor care n-au acceptat să fie umiliti, agresati, jigniti de Muraru, marele prieten al lui Relu Fenechiu? Oamenii acestia chiar ne cred pe toti spălati pe creier, mancurtizati?

Festivalul imposturii ar putea atinge paroxismul in clipa cand Dragnea ar lauda echipa Ioan Stanomir-Vladimir Tismaneanu-Cristian Vasile-Bogdan C. Iacob demisă de Ponta de la conducerea IICCMER si ar elogia activitatea lui Dorin Dobrincu la Arhivele Nationale. Pe scurt, vorba tortionarului Gheorghe Enoiu, noi te-am ucis, noi te reabilităm!

Comments are closed.

%d bloggers like this: