Lichtenberg’s Wisdom

29/02/2016

Quote of the week: “When a book and a head collide and a hollow sound is heard, must it always have come from the book?”  Georg Christoph Lichtenberg (1742-1799)

 


Alchimia memoriei: Acesta a fost Cornel Chiriac…

28/02/2016
Poate pentru ca am fost prins in aceste ultime zile intr-un continuu exercitiu de nostalgie micro-macro ale carui rezultate se vor vedea, sper, nu peste mult timp, mi-a revenit in minte vocea lui Cornel Chiriac. Cand totul era vulgar, strident si fals in jur, cand kitsch-ul patriotard triumfa obscen la “Cenaclul Flacara al Tineretului Revolutionar”, acel creuzet al spalarii pe creier, cand cuvinte generoase precum “popor” si “tara” erau corupte pana la a deveni opusul sensului lor civic real, de la Radio Europa Libera veneau semnele nornalitatii estetice si etice. Prin Cornel Chiriac, multi din generatiile nascute, sa zicem, intre 1950 si 1965 am fost sincroni cu spiritul revoltei din societatile industriale avansate. Un spirit care nu era catusi de putin strain de acela al revoltelor studentesti la Varsovia si Zagreb precum si de Primavara de la Praga. Cornel Chiriac a fost ucis pe 4 martie 1975.

Breakdown: Khrushchev’s Secret Speech and the End of Communism

25/02/2016

Breakdown: The Secret Speech, delivered to a stupefied, emotionally traumatized audience, was political dynamite. It truly exploded Stalin’s myth. No one has captured more poignantly the effects of this watershed document than Leszek Kołakowski in his unsurpassed and unsurpassable “Main Currents of Marxism”: “What were yesterday the ‘despicable lies of imperialist propaganda’ suddenly became the appalling truth. Moreover, the fallen idol did not simply leave a pedestal to be occupied by someone else. Stalin’s dethronement meant not only the collapse of one authority, but that of a whole institution. Party members could not pin their hopes on a second Stalin coming to repair the errors of the first; they could no longer take seriously the official assurances that although Stalin had been bad, the party and the system were immaculate…De-Stalinization proved to be a virus from which Communism never recovered, though it made shift to adapt itself, at all events in temporary fashion….De-Stalinization led in the end to brutal repressions, but the devastation throughout the bloc was such that the Soviet system could never be the same as before.” (Norton edition, 2005, p. 1150-1151). Indeed, on December 25, 1991, almost 25 years ago, the USSR ceased to exist. In more than one way, it all started with the Secret Speech…

 

 


Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi: In memoria lui Osip Mandelstam

24/02/2016

Un poem scris la sfarsitul anului 1933, intrat in istoria politica si literara drept “Epigrama despre Stalin”, l-a costat viata pe Osip Mandelstam. Citit intr-un grup restrans de prieteni, textul a ajuns rapid la NKVD si, de-acolo, pe biroul satrapului. Povestea e mai lunga, o rezum doar in acest tribut pentru un poet-martir. Alături de Anna Ahmatova, Marina Tvetaieva si Boris Pasternak, Mandelstam reprezintă varful absolut al poeziei ruse in veacul XX. Prima strofă este motto-ul cărtii “Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, scrisă impreună cu Marius Stan si publicată in 2014, in colectia “Constelatii”, la Curtea Veche Publishing.

Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt.
Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.
Iar când vorbele par să se-nchege puţin,
Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin.

Are degete groase şi grele,
Sunt cuvintele lui de ghiulele.
Râd gândacii mustăţilor strâmbe
Şi-i lucesc a năpastă carâmbii.

Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subţiri –
Semioameni slujindu-l umili –
Care şuieră, miaună, latră câineşte,
Numai el, fulgerând, hăcuieşte.
Potcovar de ucazuri, forjează porunci:
Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi.
Orice moarte-i desfată deplin
Pieptu-i larg de cumplit osetin.

(Traducere de Emil Iordache)


Linia despartitoare

23/02/2016

Cu aceasta scrisoare sordida catre copilul unui jurnalist detestat de borfasi, publicata in ziarul lui Felix si difuzata maniacal de televiziunile lui Felix, s-a trecut un prag. Nici macar Vadim Tudor nu a atins asemenea cote ale abisului imoralitatii. Cine nu vede acest lucru ignora distinctiile decisive, esentiale, vitale dintre bine si rau. Mai exact spus, se situeaza de partea raului. Pentru Dan Voiculescu si omul sau de casa, Dan Constantin, directorul publicatiei unde a aparut mizeria Oanei Stancu, nu exista metoda prea imunda pentru a nu fi folosita intru atingerea josnicelor scopuri. Priviti-l! Este cel pe care Marin Preda il numea tipul infect.


Paroxismul obscenitatii

23/02/2016

Campionatul nemerniciei a fost castigat de Antena 3. Scrisoarea catre fiica lui Dan Tapalaga surclaseaza, intru infamie, “interviul” din anii 70, de fapt o agresiune verbala a culturnicului Dinu Sararu impotriva mamei lui Virgil Ierunca, publicata cu dezgustatoare, jegoasa fanfara, in “Flacara” lui Adrian Paunescu. Atunci, la ordinul Securitatii, a fost agresata simbolic o femeie in varsta, acum, la o televiziune condusa de dupa gratii de un mogul securist, un copil. Atunci se urmarea intimidarea lui Virgil Ierunca. Acum, a lui Dan Tapalaga si a platformei Hotnews. Cei care molesteaza psihologic batrani si copii pot sa comita si crime fizice. Este vorba in aceste cazuri de o maladiva propensiune sadica.

Astept cu maxim interes reactia CNA. Oare ni se vor servi, a mia oara, aceleasi stupide panglici propagandistice menite sa protejeze infamia? Membrii CNA au rang de secretar de stat, salarii si beneficii asisjderea. Deci sunt platiti din bugetul public. In acest caz, este vorba de ceea ce Andrei Plesu a diagnosticat drept obscenitate publica. Membrii CNA au fost numiti acolo la propunerile venite din partea partidelor politice. Astept, prin urmare, delimitarea acestor partide de membrii CNA care nu vor reactiona rapid si fara echivoc pentru sanctionarea exemplara a aceste imense, scabroase, impardonabile ticalosii.


Despre antisemitism

22/02/2016

“Evreul este creat de antisemit”, scria cîndva Sartre (citez din memorie, dar nu cred că trădez sensul ideii sale). Într-adevăr, soarta antisemitului ar fi extrem de tristă dacă nu ar putea imagina la infinit crimele, conspirațiile și păcatele celui etern detestat. În germană, “evreul ratacitor” este “der ewige Jude”, adică “evreul veșnic”. Antisemitismul se întîlnește la stînga și la dreapta (mă refer îndeosebi la extremele acestor orientări). Socialismul ca anticapitalism a utilizat și dezvoltat acest filon otrăvit. Evident, mulți socialiști au detestat și deplîns antisemitismul (Engels, Bebel, Clara Zetkin), dar alții l-au cultivat (să nu-l uităm chiar pe Marx, inspirat de ideile antisemite ale stîngii anarho-socialiste a timpului său).

Scientismul combinat cu mistica de tip Volk (ceea ce Herbert Marcuse a numit cîndva “eroismul istorico-popular”) a generat la dreapta mentalități exclusivist-rasiste. Richard Wagner însuși a glisat de la populismul romantic de stînga al juneții sale revoluționare către exclusivismul rasist al perioadei cînd a teoretizat ideea absurdă a sterilității evreilor în creația muzicală. Mă grăbesc să adaug că nu mă refer la dreapta moderată, de tip liberal-conservator. Din cîte știu, conservatorul P.P. Carp a fost omul politic cel mai favorabil încetățenirii evreilor după 1877.

În discuția despre antisemitism trebuie să păstrăm distincțiile istorice. Bolșevismul, cel puțin în faza sa leninistă, nu includea antisemitismul, însă era ostil sionismului și socialismului bundist. Ulterior, din motive ce pot fi examinate cu alt prilej, Stalin a virat către antisemitismul virulent si purulent al perioadei 1946-1953. Era vorba despre ceea ce biograful lui Stalin, profesorul Robert C. Tucker, a numit “bolșevismul de extremă dreaptă”. Ceea ce se atacă în figura evreului este principiul însuși al alterității. Pentru imaginarul antisemit evreul apare drept simbolul, ori mai precis spus, personificarea diferenței.

Antisemitismul înseamnă, între altele, negarea dreptului la diferență. Antisemitul unifică ceea ce este separat șI chiar incompatibil. Să ne gîndim la mitul “iudeo-bolșevismului” îngemănat, în cosmologia antisemită, cu acel al dominației globale a “iudeo-plutocrației”. Recomand spre lectură partea despre antisemitism din lucrarea clasică a Hannei Arendt “Originile totalitarismului”. Antisemitismul este o ură veche, care în timpurile moderne a căpătat note și dimensiuni noi. A devenit element al unor ideologii politice moderne. Nu mai este antisemitismul teologic al Evului Mediu. Fantasmele antisemite cuprind deopotrivă demonizarea și supralicitarea puterii evreilor. În mintea antisemitului presa este în mîna evreilor ca grup compact, cu interese monolitice. La fel și băncile. Pentru antisemitul clasic toți evreii se află simultan în slujba familiei Rotschild și a Cominternului generic. Dacă îi spui unui antisemit că nu există o unitate a evreilor din toată lumea, îți va zîmbi neîncrezător și te va acuza că încerci să negi ceea ce este știut “prea bine”.

“Agresiunea Talmudului împotriva Evangheliei lui Hristos” era mitul invocat de Nichifor Crainic în cartea sa “Etnocrație și ortodoxie”. S-a crezut că după Auschwitz antisemitismul va înceta să fie tolerabil, măcar în cercurile intelectuale onorabile. Din păcate, cum a notat cîndva regretatul Petru Creția, chiar oameni care se jură că sînt democrați convinși utilizează în particular limbaje inacceptabile. Nimeni nu cere ca intelectualii democrați să fie filosemiți. Important, demn și necesar este să fie anti-antisemiți.