Pentru onoare in viata universitara din Romania!

Ma asociez fara nicio rezerva pozitiei lui Gabriel Liiceanu. A sosit din plin momentul de a pune capat patologiiilor pseudo-academice, de fapt fenomene infractionale, care ruineaza viata universitara din Romania.

 

Invitație adresată

Domnului Adrian Curaj,

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Domnule Ministru,

Comitetul director al Grupului pentru Dialog Social v-a adresat recent invitația de a participa joi, 4 februarie, ora 17:00, la sediul GDS din Calea Victoriei nr. 120 la ceremonia de decernare a Premiului GDS pe anul 2015 domnului profesor Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității București.

Motivația Grupului sună astfel:

Se acordă Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2015 domnului profesor Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității București, care din 2012 până în prezent, în pofida imenselor presiuni politice şi administrative, a stat vertical în faţa imposturii intelectuale, demonstrând şi făcând publice plagiatele unor teze de doctorat realizate de înalţi demnitari ai statului român.

Ați fost anunțat în Invitație că ceremonia de decernare a premiului este urmată de dezbaterea Maladia plagiatului și anticorpii sistemului universitar.

Îmi imaginez că atât ceremonia decernării premiului, cât și tema dezbaterii ar trebui să reprezinte un punct de maxim interes pentru cel chemat, prin funcția lui de demnitar, să joace rolul cel mai important în însănătoşirea mediului academic şi în redobândirea prestigiului universitar în România. Cu toate acestea, ați declinat invitația. S-a căutat varianta potrivit căreia, în programul dumneavoastră, s-ar putea găsi totuși două ore pentru a vă avea alături de noi. Ar fi fost atât de mare nevoie să aflăm împreună soluția la o problemă care, din prima clipă a guvernului Dacian Cioloș, vă apasă mandatul! Refuzul dumneavoastră de a participa a fost reiterat.

Textul integral poate fi citit aici:

http://www.contributors.ro/editorial/hai-la-doctorateee-hai-la-doctorateee/

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: