Vă mulțumesc din suflet, domnule Mihai Șora!

10 martie 2016 este, pentru mine, o zi sărbătorească. Va rămâne astfel câte zile voi mai avea de trăit. Tocmai am citit cuvintele scrise pe pagina sa FB de domnul Mihai Șora, acest intelectual critic exemplar, si nu pot spune, sufocat de emoție, decât atât: pentru că ne-ati invățat ce inseamna noblețea spiritului!

“Surpriza de astăzi vine de la domnul Vladimir Tismaneanu: o fotografie de acum câțiva ani, când m-a vizitat în locuința mea din București,  împreună cu mai tânărul confrate, domnul Cristian Vasile (cel care ne-a și pozat, de altfel).

Între timp, copacul din curtea blocului a dispărut sub drujba unor angajați ai primăriei, am schimbat lampa de pe birou, rama ochelarilor și puloverul. Prețuirea mea pentru Vladimir Tismăneanu a rămas însă aceeași.

 

După moartea lui Matei Călinescu, la care am ținut mult, Toma Pavel și Vladimir Tismăneanu reprezintă, pentru mine, ultimii doi exploratori de peste Atlantic pe care i-aș revedea oricând cu plăcere, ale căror cărți le caut prin biblioteci sau librării, și le citesc cu interes. Nimic nu a umbrit ori alterat legăturile noastre. Aș mai adăuga, în cazul lui Vladimir Tismăneanu, un lucru (deloc anodin în contextul României de astăzi): cercetările în politologie, pertinența și sagacitatea studiilor sale despre ideologii și, mai cu seamă, despre trecutul neguros al României comuniste, cu politrucii, securiștii, viciile și racilele ei, dar și cu figurile luminoase ale aceluiași timp istoric, readuse în prim-plan prin *etica neuitării* – două esențiale cuvinte ale zilelor noastre, perfect interiorizate de Vladimir Tismăneanu –, toate acestea și însuflețirea care îi conduce, de fiecare dată, argumentația au făcut din el ținta unor atacuri imunde, calomnii și insulte frizând patologia. Că atacurile au, cel mai adesea, origini securiste este o evidență care nu poate scăpa decât unor debutanți sau unor oameni naivi. Căci nu sunt altceva decât reziduuri mentale, poluții ale spațiului public românesc pe care Istoria le va înregistra exclusiv sub această formă: deșeuri. Ceea ce însă găsesc valoros – și admirabil –, în acest peisaj, este tocmai faptul că Vladimir Tismăneanu poate rămâne consecvent în convingerile sale și în etica neuitării, chibzuit în judecată, netulburat de resentiment, nici de impulsuri răzbunătoare. Și, credeți-mă pe cuvânt, o asemenea așezare nu este la îndemâna oricui.”

Comments are closed.

%d bloggers like this: