Gaudeamus igitur! Demascarea mega-plagiatorului Ponta

Ziua de 30 iunie 2016 este o sarbatoare pentru toti prietenii societatii deschise, ai statului de drept, ai adevarului pur si simplu. Prin decizia CNATDCU cel desemnat de Iliescu si Nastase drept succesor in fruntea famigliei pesediste, micul Che Gargara din Balcani, a fost public demascat ca plagiator. Sigir, nu e o noutate ca Ponta a plagiat cu o nesimtire de dimensiuni galactice. Noutatea tine de legitimitatea institutionala a deciziei, de faptul ca o comisie de maxima credibilitate academica a spus acum ceea comisiei condusa de academicianul Marius Andruh i-a fost interzis acum patru ani sa o faca.

S-a recurs la abuzuri incalificabile, s-au facut presiuni odioase asupra Senatului Universitatii din Bucuresti. Intrucat am fost cat se poate de activ in analiza si blamarea infractiunii lui Ponta, am devenit eu insumi tinta unor mizerabile campanii. Tiin sa le multumesc celor care, in acesti patru ani, au stat neclintit alaturi de mine. Nimic nu este mai pretios si mai eficient in asemenea situatii decat solidaritatea bazata pe principii si valori. Aici, la Washington, este o zi minunata, insorita si, acum, in zori, chiar racoroasa. Sa ne bucuram cu totii de soarele care, azi 30 iunie 2016, a rasarit generos pentru sansa Romaniei de a iesi dintr-un lung, insuportabil marasm moral.

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: