Regândind populismul

Sincretic, fluid si evanescent, populismul nu a rezolvat niciodată, nicăieri, vreo problema reală. Populismul, ori mai exact, spus, spre a relua titlul unei excelente carti de Guy Hermet, cred că tradusă si in româneste, se consumă in imprecatii, imperative, sloganuri, marsuri si simboluri incerte. Face din baroc formula sa ideologică: liderul populist poate fi simultan de extremă stângă si de extremă dreaptă. Hugo Chávez a fost initial atras de fascismul peronist, apoi a devenit castro–guevarist in numele acelei fantasme a salvării numită “revolutia bolivariană”. Intre cei pe care i-a admirat, filosoful politic neo-marxist István Mészáros, discipol al lui Georg Lukács. Spre deosebire de Ágnes Heller si Ferenc Feher, Mészáros nu a rupt niciodată cu marxismul ca paradigmă redemptivă. Liderul populist se doreste a fi un mântuitor (redeemer), promite marea si sarea, the pie in the sky. Se crede predestinat. Hitler, un populist sui generis, spunea că isi urmează destinul cu certitudinea unui somnambul. La fel si populistii zilei de azi. Prin definitie, cel care intruchipează protestul carismatic (concept propus de mine si care a făcut carieră uitându-se adeseori a se spune cine si când l-a forjat) nu se simte angajat in niciun fel de promisiunile sale. Minte in chip natural. Asa a fost Chavez, asa este Maduro, asa sunt Trump, Marine Le Pen, Orban etc Am scris pe larg, si nu de ieri, de azi, despre acest gen de personaje, le-am studiat cu atentie de entomolog. Există multe referinte la dictatorii populisti in cartea mea “Diavolul in istorie”. Ar mai fi de adăugat că acel dar (har) numit carismă este non-transmisibil. “Prima oară tragedie, a doua oară farsă”, scria Marx in “18 Brumar”. Tragedia numită Chávez, farsa numită Maduro. Evident, o farsă sinistră. Voi reveni…

 

Image result for chavez maduro

 

 

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: