Pledoarie pentru civilitate

30/05/2017

Este loc pentru toată lumea sub razele soarelui. Dar iată, subit, out of the blue, se naște o nouă ofensivă impotriva celor numiți, cu teribilistă și deloc inocentă lejeritate, “boierii minții”. De ani de zile tot aștept marea contribuție a unui Sorin Adam Matei la filosofia comunicării. Se visa un Abraham Moles, mi-e teamă că a fost doar un vis. Este, neindoios, dreptul oricui de a contesta pe oricine. Dar, in măsura posibilului, fără intenții persiflatoare, cu argumente logice și verificabile. Nu mă refer la veleitarii care fac din indoielnica Wikipedia o sursă bibliografică pentru un doctorat susținut in centrul Europei. Ei atacă, pretinzând că se ocupă cu critica.

Nu mă număr printre aceia care cred ca igiena stupidă numită “corectitudine politica” este echivalentul totalitarismului. Dar nici printre cei care o ignoră sau o neagă. Totalitarismul inseamnă un număr de lucruri, au fost conceptualizate de Hannah Arendt, Raymond Aron, Zbigniew Brzezinski, Carl Friedrich. Iar cenzura face parte din atributele acestui despotism ideocratic. Horia Patapievici a spus acest lucru. Aveți contra-argumente? Oferiți-le! Asta inseamnă civilitatea dialogului. Altminteri, alunecăm in imprecații, acuzații și diabolizări.


Seminar on Stalinism: Hannah Arendt Invited by Zbigniew Brzezinski (1972)

28/05/2017

For years, Zbigniew Brzezinski ran the Columbia University Seminar on Communism. On April 26, 1972 Professor Hannah Arendt (New School of Social Research) spoke on “Stalinism in Retrospect.” Members Present: Byung-joon Ahn, Joseph Maier, Seweryn Bialer, William E. Odom, Paul Borsuk, Grant Pendill, Zbigniew Brzezinski, Jaan Pennar, Lenard Cohen, Alexander Rudzinski, Bogdan Denitch, Jane Shapiro, Felice Gaer, Sophia Sluzar, Charles Gati, David Wilson, Ki-shik Han, Alexei Yakushev, Russell Hardin, Sharon Zukin, Janos Horvath, Peter Ludz.

Professor Arendt explained that Nadezhda Mandelstam tells us details that we did not know, it is true—but that we hardly would have dared to hope were true: namely, that there must have been a certain number of people who at no time changed their values.17 At no time did such people believe that history moves forward, sacrificing victims in its inexorable path. These people did know what was and was not a crime even during that period. Professor Arendt reflected on how very difficult it must have been to “keep such integrity of one’s own mind” during those years. Other may have doubted during those years, but Nadezhda Mandelstam never doubted, Professor Arendt explained—she knew. She was able to distinguish among what she believed, what she had to do, and what was simply lying. Professor Arendt described “Hope Against Hope” as “one of the great human documents” of the century. The book is all the more remarkable, she continued, because this woman is not an artist; she is not a writer; “she is only a great moral personality.”


La Bookfest…

26/05/2017

No automatic alt text available.


La Multi Ani, Ioana Măgură Bernard!

24/05/2017

La Mulți Ani cu sănătate, noroc și bucurii, dragă Ioana Bernard! Ne leagă o veche, incasabilă prietenie, angajamentul comun pentru valorile in care au crezut și pe care le-au apărat Noel Bernard, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Vlad Georgescu. Am fost fericit să pot spune aceste lucruri la lansarea cărții tale acum câțiva ani. Da, Ioana, ani și ani de zile, vocea ta a fost vocea libertății. Iti mulțumesc și iți mulțumim…

 

Image may contain: 2 people, people standing and stripes


Răscrucile insângerate…

21/05/2017

Dacă cineva mi-ar cere să numesc un intelectual critic român, un om care s-a aventurat in spaţiul ideilor, dar şi al politicului, in polemici de o mistuitoare şi periculoasă intensitate, şi care a apărat public valorile democratice, plătind cu viaţa pentru angajamentul său, l-aş numi pe Ioan Petru Culianu. Binecuvântată să-i fie amintirea!

 

Image may contain: 1 person, closeup


De la Marx, prin Lenin, spre Stalin…

18/05/2017

Nu încape îndoială, filosoful politic și economistul de secol XIX pe nume Karl Marx nu a fost strămoșul intelectual direct al lui Stalin. Filiația a fost mediată (vermittelt) de Plehanov, Lenin, social-democrații gruzini, până la un punct chiar de marxismul austriac. Și totuși, așa cum au arătat Leszek Kołakowski, Martin Malia și Andrzej Walicki, stalinismul a fost unul din principalele curente ale marxismului într-un secol al devastatoarelor furtuni ideologice. Stalin da, s-a perceput pe sine ca marxist și a acționat în consecință. Nu a fost vorba doar de simpla sete de sânge, vendetă compulsivă sau vreun apetit gargantuesc pentru putere printre factorii care i-au motivat operațiunile genocidare, dar, mai mult ca orice altceva, a fost vorba de convingerea sa fermă că era adevăratul discipol al lui Lenin. La rându-i, Lenin fusese convins că era singurul succesor apostolic al lui Marx…


Alfabetul extremismului

15/05/2017

Caruselul ideilor, angajamentelor și patimilor politice în veacul XX este amețitor. Mai ales când vine vorba de radicalisme, de pasiuni, iluzii și minciuni, spre a relua titlul cărții postume a lui François Furet. Hitler ar fi spus că dintr-un comunist poate face un bun nazist, niciodată însă dintr-un social-democrat (apud Hermann Rauschning). Tot Hitler, imbătat cu propriile obsesii, spunea că isi urmează destinul cu certitudinea unui somambul. Salturile mortale de la o extremă la alta se explică tocmai prin similitudinea fanatismelor ce le motivează. Jacques Doriot (1898—1945), fascistul francez, lider al asa-zisului „Partid Popular Francez”, fusese membru al CC al PCF și deputatul circumscripției roșii, St Denis. Mussolini a pornit ca socialist radical, chiar internaționalist. A fost idolul tinerilor Antonio Gramsci și Palmiro Togliatti. In ale sale „Caiete din inchisoare”, Gramsci îsi amintea de vremurile când peripatetiza în compania lui Mussolini…

Ideologul fascist Nicola Bombacci a fost inițial comunist, dar a murit împușcat, în aprilie 1945, ca ideolog al odioasei Republici de la Salò, socialistă, fascistă și exterministă, înfrățit cu amicul său Benito, reîntors la fantasmele roșii ale juneții sale, sub patronaj nazist. Chiar A. C. Cuza, antisemit epidermic, era, în junețe, un fel de socialist. August Bebel a spus, și nu greșea, că antisemitismul e socialismul proștilor. Stalin l-a definit, în anii 30, drept canibalismul epocii noastre, doar că nu a ezitat să devină el însuși un canibal. In ultimii ani de viață, dictatorul sociopat lansa acuzații delirante la adresa medicilor evrei și pregătea deportarea în masă a evreilor, cei pe care propaganda oficială îi stigmatiza drept „cosmopoliți fără rădăcini”, spre viitoare lagăre de concentrare (în curs de pregătire). Denigrat de stânga, Friedrich Nietzsche a fost criticul cel mai virulent al antisemitismului. L-a disprețuit visceral. Îl considera vulgar, resentimentar, abject. Nu însă și contemporanul său, Karl Marx, cel care echivala, asemeni lui Richard Wagner, Banul cu Evreul, iudaismul cu capitalismul, cu sistemul bancar. Chiar si în corespondența sa privată cu Friedrich Engels și alți camarazi de idei, Marx nu ezita să utilizeze „argumente” de acest gen, dacă despre argumente vorbim.

Anticapitalismul, antiliberalismul și antisemitismul unesc cele două extreme (nu doar ele, dar în primul rând ele). Crimele în masă ale secolului XX s-au produs în numele acestor trei „anti”. Exemplele abundă. Noile populisme apelează la vechile clișee etnocentrice și xenofobe, nu pregetă să exploateze, cinic și manipulativ, temeri, fobii și resentimente individuale și colective. Extremismul funcționează ca un alfabet: spui a, urmează b, și c, și d, etc.

 

Text transmis la postul de radio Europa Libera.