Pentru Cornel Nistorescu, Himmler-ul României lui Ceausescu a fost “un general luminat”. Luminat va fi fost și mareșalul NKVD Lavrenti Pavlovici Beria. Luminat o fi fost și Iuri Vladimirovici Andropov, odiosul hărțuitor al celor care luptau pentru respectarea drepturilor omului in URSS. Tot in corul negaționist cântă serenade răposatului megasecurist și Adrian Nastase: “A murit generalul Iulian Vlad, una din figurile cele mai interesante, dar și cele mai discrete, din peisajul public romanesc. L-am respectat și am respectat eforturile pe care le-a făcut pentru a tempera situatia din țară inainte de ’89 și de a asigura apărarea intereselor țarii la incheierea Războiului Rece”. Chestiunea aceasta cu “interesele țării” este o perfidă capcană, de fapt o grotescă minciună. Niciun interes național nu cerea să susții din răsputeri dictatura dementă a cuplului Ceausescu. Niciun interes național nu impunea represiunea din noiembrie 1987 de la Brașov. Niciun interes național nu justifica asasinarea lui Gheorghe Ursu, arestările de disidenți, prigonirea Doinei Cornea. Dimpotrivă!