USL, dragostea noastra! El Crin si Ponta redux

19/08/2014

Au revenit, precum stafiile, spre a ne asigura ca n-am visat ca a existat aievea ceea ce plagiatorului ii creeaza nedisimulate senzatii nostalgice, iar pentru Romania democratica a fost cosmarul din iulie 2012. “Ce frumos a fost USL-ul!” “Ce mult ne-am iubit!” Duumivirii Victor Ponta si Crin Antonescu sunt prezenti, isi amintesc de timpurile cand erau frati de cruce si planuiau impreuna cum sa puna statul de drept pe butuci. Ponta e direct, declara public ca il uraste pe Traian Basescu. In locul gandirii si al rusinii, ura. Cum sa nu te intrebi incotro vrea acest personaj sa duca Romania, cum sa nu-ti amintesti cu oroare de modul in care ce doi, teleghidati de securistul Felix, au pus la cale cea mai dura lovitura la adresa democratiei romanesti de la mineriada din iunie 1990 incoace?

  Prieten drag, ne cunoastem de-o viata...

Duumvirii, pe vremea maximei iubiri

El Crin se simte tradat de Klaus Iohannis, dar probabil il va vota. Analfabetul istoric Ponta face declaratii aberante despre Monica Macovei ca un fel de Ana Pauker, desi el este seful unui partid cu adanc infipte radacini in traditia “neinfricatei tovarase Ana”. Impostura atinge cote paroxistice. Pana unde? Pana cand? Pentru mine si nu doar pentru mine, Monica Macovei reprezinta renasterea centrului in viata politica romaneasca. A unui centru liberal-conservator deschis si tolerant. A unui centru care nu pactizeaza cu clientelismul, coruptia, cinismul si amnezia. In clipa de fata, dintre toti candidatii prezidentiali, Monica Macovei reprezinta continuitatea onesta si palpabila cu spiritul Proclamatiei de la Timisoara, adevarata carta a revolutiei romane din decembrie 1989.

Monica Macovei simbolizeaza acel centru liberal-conservator care cere continuarea decomunizarii drept conditie pentru o veritabila, nu specioasa normalitate. Cand a fost votata, pe 22 februarie 2012, modificarea Codului Penal prin introducerea prevederii de imprescriptibilitate a crimelor impotriva umanitatii, reprezentantii PSD si PNL au absentat de la vot. Lipsa lor poate ca nu avea legatura cu acest proiect de lege. Dar, desigur, orice lipsa de la vot arata iresponsabilitate fata de cei care te-au ales. Daca tortionarii gen Visinescu si Ficior se confrunta acum, in fine, cu justitia, este rezultatul propunerii Monicai Macovei, sustinuta in demersul ei de IICCMER-ul emasculat dupa cateva luni de Victor Ponta si Crin Antonescu. Ultimul lucru de care le pasa duumvirilor pe atunci, in a lor sordida alianta cu Felix infractorul securist, patronata de bolsevicul Ion Iliescu, era decomunizarea tarii si pedepsirea criminalilor comunisti.

http://www.cdep.ro/pls/steno/eVot.Nominal?idv=8903

Reiau mai jos fragmente dintr-un articol publicat pe aceasta platforma in aprilie 2012. Cred ca poate servi ca memento in aceste clipe. Arheologia infamiei ramane mai actuala ca oricand.

“Mi se reproseaza, uneori, ca ma ocup prea insistent de comunism si nu dau destula atentie post-comunismului, cu ale sale dileme, sperante si patologii. Nu cred ca m-am ferit sa spun lucrurilor pe nume de cate ori mi s-a parut ca este cazul. Inca din anii 90, am scris, in Occident si in tara, despre Ion Iliescu si acea voluptate a clarobscurului istoric care ii defineste forma mentala, despre modul in care FSN-ul a deturnat si a confiscat revolutia, despre meandrele cripto- si neo-comunismului a la roumaine. Am identificat fantasmele salvarii, am scris despre cei care construiesc mituri si despre cei care le destrama. Pe vremea aceea, N. Manolescu tinea, la “Romania Literara” o exceptionala rubrica intitulata “Ochiul Magic”. A strans acele comentarii analitice intr-un volum intitulat “Dreptul la normalitate”, aparut la Editura Litera in 1991. Am fost onorat sa scriu prefata cu titlul “N. Manolescu si renasterea prozei politice romanesti”. Cred ca acel volum ar trebui republicat spre lamurirea celor mai tineri privind topografia morala a acelor timpuri, mizele polemicilor din epoca, departajarile care aveau loc si care nu au contenit sa alimenteze tensiuni si polemici in anii ce au urmat. Cine va citi cartea va constata cat de angajat era criticul in bataliile intelectuale si politice ale vremii, cat de transant si totodata nuantat era diagnosticul sau. Nu stiu alta carte care sa surprinda atat de exact mecanismele infamiei, jocurile politice iresponsabile care au facut posibila infestarea spatiului public cu atatea si atatea ineptii, falsificari ale adevarului, abjectii si calomnii ordinare. In cateva luni, ori mai precis, in cateva saptamani, Romania a trecut cu o viteza ametitoare de la starea de gratie la starea de greata. Paguboasele roade le culegem azi.

Sistemul Iliescu

In consonanta cu mostenirea sistemului Iliescu, spre prelua conceptul propus de H.-R. Patapievici, memoria publica este cauterizata. Se ridica, sub ochii nostri, monumente unor istorici ceausisti, activi in perimetrul controlat de Ilie Ceausescu, cata vreme Lucian Boia si Neagu Djuvara sunt acuzati de “anti-romanism”. Se uita cu stupida nosalanta ca in 1999, ca ministru de externe, Andrei Plesu a jucat un rol decisiv, impreuna cu presedintele de-atunci, Emil Constantinescu, in orientarea politicii externe spre NATO, nu in directia pro-Milosevici sustinuta de PSD-ul lui Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc si Adrian Nastase. Fostul sef de cabinet al ultimului sef al Securitatii publica, la o editura cunoscuta, un volum plin de minciuni, cu atacuri ignobile impotriva unor intelectuali onorabili. Cu foarte putine exceptii, presa tace. Ni se recomanda, sfatos, sa ascultam si “partea lor de adevar”, sa nu ne grabim cu opiniile negative. (…)

Imediat dupa prabusirea dictaturii, noul regim a inteles ca risca sa fie rapid contracarat in tentativa de restauratie comunista (perestroikismul echipei Iliescu-Brucan–Roman-Voican Voiculescu-Martian Dan-Barladeanu-Magureanu) de noiile forte democratice simbolizate de societatea civila si partidele democratice renascute. Pentru Ion Iliescu, liderul taranist Corneliu Coposu a personificat tot ce ura el mai tare: un ireprosabil trecut anticomunist, un spirit civic exemplar, patriotismul luminat. La fel, Grupul pentru Dialog Social aparea ca o versiune romaneasca a organizatiilor poloneze din anii 70 si 80 gen KOR (Comitetul pentru Apararea Muncitorilor). Romania recupera rapid ceea ce pierduse vreme de decenii: o sincronizare cu miscarile civice din Europa de Est si Centrala. O dinamica asemeni celei din Polonia, Ungaria si Cehoslovacia era cosmarul noii puteri de la Bucuresti. Romanii erau sortiti, in acest scenariu, sa ramana de-a pururi vecinii lui Franz Kafka. Se ducea o lupta intre, vorba Alinei Mungiu, doua Romanii. Regimul accelera actiunile a ceea ce Andrei Cornea anumit atunci masina de fabricat fantasme.

Tocmai pentru a neutraliza aceste tentative de consolidare pluralista, puterea, dominata de nostalgicii totalitarismului, a recurs la armele comuniste traditionale: instigarea la ura, demonizarea adversarilor, propaganda desantata impotriva celor banuiti de orientare pro-occidentala. Lucrurile au inceput inca din ianuarie 1990, s-au agravat in lunile urmatoare, au atins paroxismul in iunie 1990, odata cu invitarea minerilor (condusi de securisti in civil) sa anihileze societatea civila si partidele democratice. Asemeni comunistilor din perioada 1944-1947, politrucii fesenisti au construit un intreg esafodaj pseudo-teoretic pentru a compromite democratia liberala si piata libera. Ion Iliescu perora despre “democratie originala”, iar Brucan ii tinea isonul cerand un regim “fara isme si fara partide”. Adica doar cu fesenism. Se nastea un nou sistem monopolist, o noua nomenclatura cleptocratica. SRI-ul era o prelungire a unei niciodata pe deplin desfiintate Securitati. In locul transparentei democratice, domnea opacitatea mafiotica.

Jos intelectualii!

Mineriada din iunie fusese pregatita de ofensivele urii derulate la Televiziunea Romana (ce-si zicea “Libera”) condusa de Razvan Theodorescu (adjunctul sau era fostul colaborator al Securitatii, Emanuel Valeriu; pentru infiltrarile Securitatii, v. volumul de memorii al Ioanei Magura-Bernard aparut la Curtea Veche acum cativa ani). Se miza pe instincte sovine, pe anxietati, nevroze si fobii colective. Se cultiva deliberat amnezia, resentimentul si ignoranta. Caracteristicile noului regim erau: anti-capitalismul, anti-pluralismul, anti-liberalismul, anti-occidentalismul si anti-intelectualismul. Era de fapt o combinatie de fascism rezidual si bolsevism camuflat. Cand Iliescu a adus la putere Patrulaterul Rosu, am scris impreuna cu Mircea Mihaies un articol in trimestrialul londonez “East European Reporter” despre restaurarea infamiei.

Incepand din 1990, s-a purtat o campanie mizerabila impotriva acelor intelectuali legati de traditia paltiniseana. As largi subiectul, spunand ca a fost si este vorba de atacuri imptriva mostenirii lovinesciene (E. Lovinescu, dar si Monica Lovinescu). Cineva ar trebui, poate, sa faca o “arheologie” cat mai profund documentata a acestor ofensive anti-culturale. Poate ca detonatorul a fost aparitia “Apelului catre lichele” al lui Gabriel Liiceanu (decembrie 1989), ori infiintarea editurii Humanitas cu al sau program de proces al comunismului pe calea cunoasterii, a cartilor, ori formarea GDS-ului, ori Proclamatia de la Timisoara din martie 1990. Cel mai probabil toate patru. Nomenklatura traia sub semnul angoasei, nu putea suporta contestati permenenta. Trebuia gasita o arma pentru ceea ce ei numeau “nimicrea dusmanului”. Cu mult inaintea unor forumuri si bloguri securiste, “Romania Mare”, “Azi”, “Dimineata”, “Europa”, “Totusi iubirea” si alte asemenea imunde publicatii isi faceau un titlu de glorie din insultarea lui Andrei Plesu si a lui Gabriel Liiceanu, apoi a lui H.-R. Patapievici.

Va mai amintiti campaniile din “Ziua” lui Sorin Rosca Stanescu impotriva lui Gabriel Liiceanu, a lui Mihai-Razvan Ungureanu, a lui Andrei Plesu, a lui Teodor Baconschi? Editorialistii de la “Ziua”aceau chitic. Nu mi-o amintesc pe profesoara Zoe Petre protestand impotriva ignominiiilor semnate Spanu impotriva lui Gabriel Liiceanu. Va mai amintiti campania “Antenelor” si a “Jurnalului National” impotriva ICR si a lui Horia Patapievici? De defaimarea maniacala a Corinei Suteu si a intregii activitati a ICR din New York? In mai 2006, acel ziar publica pe prima pagina un text absolut aberant impotriva mea, o mostra de ceea ce se cheama reptile journalism cu titlul “Agentul Volodea” (semnat de un personaj care s-a dovedit apoi ca fusese informator al Securitatii). Ulterior, SRS si-a cerut scuze public, dar infamia avusese loc. Discursul urii despre care a scris Gabriel Liiceanu s-a insinuat cu perfidie in ceea ce se numeste mainstream. In Romania de azi este cool sa urasti. Civilitatea si decenta se afla, de ani de zile, sub asediul a ceea ce Andrei Plesu a numit obscenitatea publica. Veleitarismul natang exulta obraznic. (…)

Surparea si ocuparea centrului

Gravissim este cand se pune sub semnul intrebarii, de catre alti intelectuali, chiar onoarea colegilor lor. Cand oameni care isi fac datoria fata de valorile in care cred, pe care si le asuma onest, fara urma de echivoc, sunt numiti “sinecuristi”, “camarilioti”, “pupincuristi”, “lingai”, “trompete prezidentiale”, “oportunisti pentru eternitate” si cate altele. Cand lui Mircea Cartarescu i se neaga cinstea intelectuala pentru ca indrazneste sa scrie exact ceea ce gandeste. (…) Nu se aud prea multe obiectii din zonele care observa cultura la stupefianta degradare a discursului public pe diversele antene. Se tace insa malc in ce-i priveste pe toti cei care au semnat “Apelul” in favoarea lui Crin Antonescu si care n-au gasit de cuviinta sa-si exprime minime rezerve in momentul in care liderul penelist a fraternizat cu PSD-ul.

Cititi “Adevarul” din perioada Darie Novaceanu si veti gasi lucruri inspaimantatoare pe linia demonizarii si stigmatizarii intelectualilor critici (inclusiv Doina Cornea, Ana Blandiana, N. Manolescu, Petre Mihai Bacanu, Gabriela Adamesteanu, Octavian Paler, Gh. Grigurcu, Andrei Cornea, Smaranda Enache, Stelian Tanase). Se reluau sintagmele otravite din paginile “Saptamanii” si ale “Luceafarului” lui Fruntelata & Co. In “Azi”, un jurnalist fesenist de frunte scria ca “GDS-ul este cea mai nociva coloana a 5-a din istoria Romaniei”. Deci nu PC din Romania, sectie a Internationalei Comuniste, ci GDS! Ceea ce s-a petrecut in ultimii ani, in special dupa 2007, a fost, cum a scris Horia Patapievici, ocuparea centrului de catre voci extremiste, migrarea unor intelectuali aparent onorabili in directii unde nu te-ai fi asteptat sa-i gasesti vreodata. Ecourile acestor abdicari se traduc in poluarea atator spatii de exprimare publica. Tocmai din acest motiv, cum spuneam, numerosi intelectuali publici au ales sa taca, iar multi oameni decenti nu mai scriu pe forumuri. Ma indoiesc insa ca acesta este raspunsul la fenomenul discutat aici. Tacerea nu este solutia, ci doar perpetuarea problemei.

Concluzie

Agonia spiritului critic nu poate si nu trebuie sa fie incurajata. Vocile lucide au datoria sa se exprime public, chiar daca acest lucru se soldeaza cu stiutele injurii. Fac parte dintre cei care cred ca trecutul nu este repetabil si ca libertatea este salvata de fiecare voce care nu ezita sa o sustina. Orice ar crede canaliile cinice si demagogii narcisisti, Romania anului 2012 este categoric diferita de aceea a anului 1990. Cei care incearca sa reinvie un nationalism de parada, pompierist, xenofob, occidentofob, intelofob si vid de continut, ar face bine sa-si aminteasca de acei ani si sa inteleaga ca risca sa impinga tara intr-o fundatura istorica.”

http://www.curteaveche.ro/Irepetabilul_trecut_Editia_a_II_a_revazuta-3-673

http://www.curteaveche.ro/O_tranzitie_mai_lunga_decat_veacul_Romania_dupa_Ceausescu-3-1250

http://www.contributors.ro/cultura/schita-de-arheologie-a-infamiei-intelofobie-si-occidentofobie

 

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/usl-dragostea-noastra-el-crin-si-ponta-redux/

 


Stilul paranoic in politica romaneasca: El Crin si “imbecilii”

29/10/2012
Ma intreaba unii cititori daca in Statele Unite as putea scrie un articol cu un asemenea titlu. Raspunsul este pozitiv. Exista o carte celebra de Richard Hofstadter intitulata “Despre stilul paranoic in politica americana”. Daca diagnosticul, politologic si psihologic, este corect, nu este in niciun caz vorba de vreo insulta. In cazul fostului presedinte interimar al Romaniei, cred putini se indoiesc ca avem de-a face cu o forma inflamata de manie a persecutiei si de un narcisism exacerbat. Se crede centrul lumii, buricul pamantului, salvator al neamului, fiinta providentiala din stirpea marilor conducatori de popoare. De-aici si numele pe care il folosesc pentru el, aluzie la El “Che”, “El Libertador” sau El Cid…

 
 
Doua sunt maladiile de care sufera Crin Antonescu: incontinenta verbala si delirul persecutiei. Dupa ce a afurisit Occidentul intr-un discurs de pomina rostit in stil peronist (ori mussolinian) pe stadion, micul caudillo de Dambovita isi iese din nou din fire si injura ca la usa cortului. Si-a mutat candidatura in zona “padurii nebune” si ii ataca furibund pe cei care vad in aceasta fuga proba fricii marelui chiulangiu national de o competitie veritabila. Cineva spunea ca Sandra Pralong, candidata ARD, n-ar avea sanse in fata demagogului aflat intr-o permanenta transa. Ma indoiesc.

Sandra Pralong este o intelectuala veritabila, cu merite exceptionale in lupta pentru dezvoltarea societiatii civile din Romania. Poate spune lucruri importante despre ce inseamna educatia occidentala, competitivitatea si criteriile de integritate academica. A fost consiliera pentru problemele diasporei in timpul presedintiei lui Emil Constantinescu. Este o persoana competenta si echilibrata. Pe scurt, tot ce nu este El Crin. Inteleg ca pe acea pozitiei va candidadin partea USL politologul Daniel Barbu, cel care a fost consilierul lui Crin in cele cincizeci de zile cat s-a instalat pe post de tantos interimar la Cotroceni. Va fi o lupta cat se poate de interesanta.

Cand nu mai gaseste argumente, El Crin recurge, ca si Ion Iliescu, la sudalma. Iata ultima-i isprava: “Dacă cineva crede că este îndreptăţit să folosească formula «a fugit din Bucureşti» o poate folosi. Sunt deja imun la revărsarea de ură, de calomnie, de insultă, care îmi este adresată de toată echipa bine hrănită a propagandei băsiste, aşa încât o formulă în plus nu mai contează.” Deci aceia care spun adevarul despre comportamentul las si isteroid al celui care s-a infratit cu xenofobul Gigi si care sta sluj in fata lui Felix si a lacheilor acestuia, sunt catalogati automat drept “imbecili”.

Am revazut recent, in cadrul seminarului despre dictatori si dictaturi pe care il tin la mine la universitate, filmul “Downfall” despre ultimele zile ale lui Hitler. Mecanismul mental al Fuhrer-ului, delirul de persecutie al Fuhrerului era exact acesta: toti cei care aveau cea mai mica indoiala privind geniul sau erau “tradatori” (v. cazul Moisescu-Chiliman), “cretini” si “imbecili”, instrumente ale “propagandei iudeo-bolsevice”.

Hitler spunea ca isi urmeaza destinul cu certitudinea unui somnambul. Cam asa stau lucrurile si cu omul nostru din Isaccea. Traind mereu in lumea conspiratiilor, El Crin nu poate vedea decat conspiratii in jurul sau. Este vorba de o patologie mentala care il va pierde, mai devreme sau mai tarziu. Eu unul cred ca mai devreme mai degraba decat mai tarziu.


Un portretist de geniu: Andrei Plesu despre El Crin si micul Groza

04/09/2012

Felix, El Crin, micul Groza, iata cine sunt vedetele useliste ale acestui trist moment. Fiinte fara principii si fara idealuri, mistuite doar de meschine interese personale si de orgolii hipertrofiate, este vorba de personajele ale unui tragicomedii in curs de derulare, ale acelei “piese cu pungasi” despre care vorbeste Herta Muller. Imi scria zilele acestea un bun prieten: “Probabil ca doar asta va ramane de pe urma lor–faptul ca niste oameni de mare talent s-au ocupat de ei”.

Ceea ce realizeaza Andrei Plesu in interviul dat Rodicai Palade in revista “22″ este ca, pe langa o lucida evaluare a ceea ce s-a petrecut in Romania in ultimele trei luni, sa ne ofere portretele definitive ale duumvirilor angajati in naruirea statului de drept. Sunt convins ca aceste giuvaeruri psihobiografice, nascute din alarma etica si grija civica, vor dainui in istoria politica si literara a Romaniei acestor timpuri. Numele Felix provine din fisele Securitatii, imi asum raspunderea pentru El Crin, iar micul Groza este sintagma propusa de Cristian Preda care, din ratiuni cat se poate de limpezi, a tinut sa corecteze neavenita comparatie cu Titulescu. (VT)

Vorbesc de această nulitate volubilă care se numeşte Crin Antonescu. Dar o nulitate volubilă poate să fie pâ­nă la urmă strict decorativă. El însă este periculos. Comportamentul lui e de o neliniştitoare inadecvare. În plus, e într-o poziţie de putere. A practica un dis­curs în care reapar toate poncifele anilor `50, cu „cli­că băsistă“ în loc de „clică burgheză“, cu „agenturi străine“, cu anticolonialisme băţoase, de activist „pe linie“, e a suferi de o dezordine interioară foarte ris­cantă, mai ales dacă se manifestă la vârf. Revin la frauda logică, la cei 7,5 milioane care au votat contra lui Băsescu. D-l Antonescu şi mulţi dintre sus­ţi­nă­torii săi vor să inducă ideea că, întrucât au votat con­tra lui Băsescu, s-au pronunţat, fatalmente, pentru Crin Antonescu. Ca şi cum s-ar face un referendum în care am fi întrebaţi dacă mai vrem sau nu mor­covi, s-ar vota antimorcovi, şi atunci ar apărea, ve­sel, un castravete şi ar spune: „am înţeles, vreţi toţi să treceţi pe castraveţi. Mă vreţi pe mine!“. Oamenii ăia s-au dus, au votat DA, dar nu e nicio garanţie că la toamnă vor vota pentru cine cred actualii gu­ver­nanţi. Mai ales că mai sunt până atunci vreo două-trei luni şi, în ritmul în care USL reuşeşte să se facă de râs, s-ar putea să ajungă la cote de ridicol ma­xi­me. Eu nu le doresc asta, dar nici nu cred că-i mai poate ajuta cineva.

…în cazul lui Victor Ponta avem de a face cu un om, care, după mine, e blocat în ultimele faze ale pubertăţii: are un fel de euforie a poziţiei în care a ajuns mai repede decât şi-a imaginat. E important: a dat mâna cu Barroso şi cu alţii, a apărut în poze prin ziare, a fost luat în serios de diverse televiziuni, drept care nu se mai poate sustrage unui copilăros zâm­bet fudul şi şmecher. Abia dacă te poţi supăra pe el. Chestia cu plagiatul m-a indispus grav, până am realizat că reacţia nonşalantă a d-lui Ponta vine din faptul că el nu înţelege, de fapt, despre ce e vorba, nu e încă familiarizat cu zona academică în ca­re enormitatea gestului lui e evidentisimă. E ino­cent. Nu pricepe că greşelile politice ale unui tânăr aspirant la carieră îi pot afecta viitorul. Nu poţi să faci tumbe tot timpul şi toată lumea să te aplaude, chiar dacă ţi se întâmplă cam des să cazi în cap.

Mai sunt si alte savuroase comentarii analitice, inclusiv despre doamna profesoara Zoe Petre si motivele care par sa o determine sa fie o extrem de vocala si previzibila prezenta pe “Antene”, despre profesorii Andrei Marga si Daniel Barbu, precum si despre dl Claudiu Saftoiu:

Îmi pare foarte rău de această evoluţie a d-nei Zoe Pe­tre. Eu am socotit-o întotdeauna şi continui s-o so­cotesc un om cultivat şi bine orientat în plan geo­politic. În plus, e un om cu experienţă. A fost direct implicată în politica externă a ţării sub Emil Cons­tantinescu. Am fost alături de ea la diverse dezbateri în Statele Unite, în Europa, cu privire la aspiraţiile noastre (de atunci!) de integrare europeană şi euro­atlantică. Or, s-o văd acum, dintr-o dată, susţinând un discurs care seamănă cu discursul naţional-co­munist despre „agenturi“ şi despre nedreptăţile pe care ni le face mapamondul, când de fapt, în ţări­şoa­ră, totul e în ordine (în afară de Băsescu), să o văd în acelaşi cor cu Ion Iliescu, după ce, ca partizan al lui Emil Constantinescu, a spălat pe jos cu el ani de zile, e mai mult decât o surpriză. E o dramă. Am sfâr­şit prin a-mi spune că e vorba de umorile ma­ternităţii… Numai mamă să nu fii! Te trezeşti că faci tot felul de nefăcute. Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „faci totul“: îi scrii lui Barroso, „muşti şi rupi“ la televiziune etc. Pe listele de care vorbiţi am văzut, de altfel, cu stupoare, şi nume de oameni la care ţin şi pe care nu-i credeam capabili de atâta stângăcie. Ei sunt liberi, fireşte, să creadă ce vor. Nu se pune problema să-i suspectezi, din prin­cipiu, de rea-credinţă sau de calcule opor­tu­nis­te, dar e uimitor să constaţi cât de uşor pot fi pă­că­liţi de conjuncturi confuze, frustrări personale, pre-opţiuni. Ar putea învăţa câte ceva, dacă ar fi atenţi la ce se întâmplă. Luaţi cazul bietului Andrei Marga: s-a zbătut ce s-a zbătut, a apărut, cu un surâs su­ficient, seară de seară, luni (ani?) de-a rândul, în emi­siunile Antenei 3, combătând drastic tot ce-i mi­rosea a „fascism“ în Guvernul Boc (şi totul îi mi­ro­sea a fascism, fiind în privinţa asta foarte aproape de Iliescu, care şi el a redescoperit zelul antifascist al ti­nereţii), iar acum a fost evacuat scurt, ca o anexă ne­semnificativă, de chiar „beneficiarii“ săi. Să treci de la o instalare prepotentă şi iradiind mulţumire de si­ne la o poziţie de şomer politic trebuie să fi fost o ma­re dezamăgire, o lecţie dură. A fost vizibil ofen­sat, dar se pare că promisiunea unei alte şefii (ce-i drept, mai modeste) l-a biruit din nou. Îmi pare rău şi de alţii. De Daniel Barbu, de pildă. Băiat deştept şi citit. Dar la cât a fost de activ şi fioros în „tabăra cea bună“ merita şi el ceva mai mult decât două săp­tă­mâni de consilierat prezidenţial. Mă mir că n-au căpătat câte ceva şi alţii, care de vreo doi-trei ani tr­ăiesc în regim de front. Doar Claudiu Săftoiu a prins un mic post la televiziune…

Recomand intreg interviul, o admirabila radiografie a acestor luni in care, datorita neghiobiei unor piromani politici, sminteala s-a cam tranformat in sport national:

http://www.revista22.ro/articol.php?id=17540

Pe tema Felix:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/Felix-Grivcovici-Rasputin-NKVD-ul-si-victima-Adrian-Nastase-999228.html

Despre inexistenta onoare a lui El Crin, recomand un articol al doamnei Lelia Munteanu. Ii cer pe aceasta cale scuze jurnalistei de la “Gandul” pentru tonul excesiv al unui text pe care l-am scris acum cateva luni.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/crin-antonescu-si-a-tinut-cuvantul-s-a-retras-din-viata-politica-10019173

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/un-portretist-de-geniu-andrei-plesu-despre-el-crin-si-micul-groza/

 


Apocalipsa dupa El Crin: Lovitura de stat si problema paranoiei in politica (Updated)

05/08/2012

Romania traieste de cateva saptamani in imaginatia lui Caragiale combinat cu Kafka si cu Ionesco. Rinocerii sunt la putere, vor sa impuna colonia penitenciara in care sa tina discursuri logoreice Rica Cacarau si Che Mangleala.

Vorbind la el acasa, nu in palatul prezidential uzurpat, ci in studioul Antenei 3, El Crin ne anunta ca, fara suspendare si referendum, Romania ar fi cazut, la toamna, in prapastia unor violente sociale fara egal. Demagog de subsol, iata-l acum si oracol. Marele maestru al turpitudinilor politice prevesteste si ameninta. Iata ce s-ar putea intampla daca, Doamne fereste, tiranul revine acolo unde m-am instalat eu, print al mahalalei. Vine apocalipsa sociala, oamenii vor deveni lupi pentru oameni, intram in Leviathanul terorii de strada. Inversarea raportului cauza-efect in dialectica uselista este halucinanta.

Totul, fireste, din cauza vrajmasilor vizibili si invizibili ai lui si ai mega-plagiatorului: canicula, SIE, PPE, MRU, HRP, TRU, GDS, ILD, revista “Nature”, purtatorii de papioane, “intelectualii cu suflete de sclavi” (citat din inegalabilul filosof politic Emil Constantinescu), PDL, Angela Merkel, Barroso, Viviane Reding, Vlad Perju, Vasile Blaga, Adrian Papahagi, Monica Macovei, Dragos Paul Aligica, Mihai Neamtu, Tom Gallagher, Teodor Baconsky, Sorin Ionita, Devis Grebu, Radu Moraru, Alexa Ionescu, platforma Blogary, “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Sebastian Lazaroiu, Mircea Mihaies, B1TV, Societatea Timisoara, Robert Turcescu, fortele subversive gata sa vanda tara, agentii acoperiti ai ICR, conducerea fara neam si tara eliminata de la IICCMER pentru ca a crescut in puful din Primaverii si nu in cartierele proletare din Brasov sau Tulcea, Andreea Pora, Mircea Cartarescu, Ion Vianu, Ion Cristoiu, Iulian Fota, Tia Serbanescu, Vlad Zografi, Fundatia “Ioan Barbus”, Andrei Cornea, Iulia Motoc, Cristian Preda, Sever Voinescu, Toader Paleologu, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti, Dan Tapalaga, Dan Turturica, Radu Carp, Vlad Mixich, “vermina basista”, Andrei Plesu, Ioan Stanomir, Sabina Fati, Grigore Cartianu, Gabriel Liiceanu, Stefan Vlaston, Rodica Culcer, Dragos Ghitulete, Dan Andronic, Mircea Marian, Doina Jela, Cristian Campeanu, Cristian Patrasconiu, “22″, “Adevarul”, “Le Monde”, “El Pais”, “EvZ”, “Romania Libera” si cate alte oficine vor mai fi existand (spre a-l cita, cu aceste ultime cuvinte, pe nemuritorul procuror stalinist, sceleratul Andrei Ianuarievici Visinski, inspiratorul d’outre tombe al puciului inca neincheiat din aceste ultime saptamani). Evident, pe aceasta lista a inamicilor celui care, mai nou, pare sa fi scos steagul NATO din biroul in care comploteaza la Cotroceni si nu-l mai afiseaza la conferintele de presa, nu are cum figura postul de radio fratesc “Vocea Rusiei”. Ex oriente lux…

Este El Crin liberal? Nu ma refer aici la afilierea sa de partid, ci la convingerile si valorile sale, atatea cate le-ar avea. Are el ceva de-a face cu principiile individualismului civic, cu traditia gandirii critice, cu respectul pentru statul de drept, pentru lege? Mai degraba il vad ca pe un exponent paradigmatic a ceea ce Dragos Paul Aligica identifica cu acuratete drept scopul pucistilor: inlocuirea, cu orice mijloace si fara niciun fel de scrupule, a statului de drept prin statul oligarhic-kleptocratic-autoritar.

Iata o caracterizare excelenta a personajului scrisa de un forumist (semneaza Adrian Calin Ionescu) drept comentariu la articolul meu aparut in “EvZ” online si pe “Hyde Park”:

http://hydepark.ro/articol/articol/frisoanele-prezidentiale-ale-lui-el-crin-epurari-concedieri-vanatori-de-vrajitoare-1012.html

“Frecventa cu care iese la pupitrul de la Cotroceni, eterna cravata grena, in ton cu covorul scarilor, plasarea cat mai jos a microfonului si a pupitrului, pentru a-si exhiba nu numai inaltimea si mai buna integrare in rol, in cadru, dar si magnitudinea ca om, arata o preocupare pentru detalii triviale si un adevarat fetis fata de tot ce mai inainte a atins nemesisul sau, nemernicul de Basescu. Daca Basescu a iesit la pupitru de 40 de ori in opt ani, Antonescu va iesi de 80 de ori in doua luni, pentru a-si adjudeca scorul in memoria publica. E un caz clinic de narcisism si megalomanie, ceea ce e deja o constatare de loc comun.

Dar vreau sa spun ceva….E unul din marile delicii de spectator si de martor, de cititor al istoriei, sa vezi un ego intr-atat de stancos si greu ca plumbul prabusindu-se finalmente in gol de la mare inaltime. Toate egourile de natura asta sfarsesc in versiunea lor de “snuff movies”: un cap de Mussolini stalcit, de nerecunoscut, un Slobodan Milosevici gras, depresiv si bolnav intr-o carcera ignobila la Haga, un Saif al Islam Gaddafi speriat, cu amenintatorul lui deget aratator retezat de rebeli, etc. Toti actorii infamiei universale, aureolati de hubris si tintuiti locului de egoismul lor insurmontabil ajung fara gres, fara scapare in postura de marionete stricate, laminate, strivite de teascul timpului istoric. Nu e nici o indoiala aici; in lumea moderna europeana infamia pierde, dupa o lupta mai lunga sau mai scurta, si pierde in mod grotesc.

 Abia astept sa vad episodul final al lui Crin Antonescu. Oare cum va fi, deznodamantul acestui om? Vom avea, oare, noi cei mai josnici dintre poporeni, satisfactia unui spectacol, simbolic desigur, de “blood and gore” cu Antonescu in rol de victima a propriilor rataciri? Sper sa n-avem mult de asteptat”.

Cuvintele Monicai Lovinescu raman, iata, de o dogoritoare actualitate: “Hotarat lucru, istoria da mereu dreptate bunului simt”. Cum se spune in engleza, what goes around comes around…

Update: Intr-un inteviu dat publicatiei “DCNews”, dl Marius Oprea, autorul unei recente biografii a lui Train Basescu, considera ca acesta ar fi ostatecul unei paradigme de gandire stalinista, avandu-si originea in perioada cand era copil si adolescent, deci in eduatia de tip sovietic primita atunci. Istoricul Securitatii face o referinta la un caz faimos in epoca, acela al unui copil care, avand de ales intre loilalitate traditionala, aceea in raport cu familia, si devotamentul pentru statul sovietic, a ales sa-si tradeze familia. As dori sa punctez unele elemente menite sa clarifice subiectul. Dl Oprea provine el insusi dintr-o familie militara, a citit si el in copilarie si adolescenta textele obligatorii din epoca, multe direct indatorate vulgatei national-staliniste. Ceea ce nu l-a impiedicat sa nu se lase sedus si sa devina un critic al regimului. Nu exista asadar un fatal determinism educational, liberul arbitru este un fapt psihologic si moral real.

Povestea “pionierului-erou” Pavlik Morozov din satul Gherasimovka este un pic diferita decat o prezinta dl Oprea. Si-a denuntat tatal, nu parintii, in timpul colectivizarii, pentru ca ascundea grane. Tatal a fost deportat, a murit in Gulag, unchiul si verii l-au asasinat pe Pavlik (ori cel putin aceasta a fost versiunea NKVD). Pavlik a devenit subiectul unui cult, nu doar in URSS ci si, dupa stalinizarea Europei de Est, in “democratiile populare”, inclusiv in Romania. Dar la fel de puternic, daca nu chiar mai intens, era cultul elevei-partizana Zoia Kosmodemianskaia.

http://www.guardian.co.uk/books/2005/may/14/featuresreviews.guardianreview23

Au fost destule cazuri si in Romania de fii si fiice care luau cuvantul in sedinte spre condamna pozitiile “reactionare” ale propriilor parinti. Dl Oprea nu este un biograf impartial, nu scrie sine ira et studio, a fost si este implicat direct in batalia dintre conducerea PNL (Tariceanu, acum Antonescu) si Traian Basescu. Nu as numi pozitia lui Traian Basescu una stalinista. A facut Traian Basescu din statul de drept obiect de deriziune? Poate asa gandesc membrii USL, nu insa si organismele europene. Este lupta impotriva coruptiei o practica stalinista? De unde stie, in chip verificabil si pertinent, dl Oprea ca Pavik Morozov a fost modelul tanarului Traian Basescu? De ce-ar fi fost mai mult modelul sau decat, sa spunem, al lui Ion Iliescu ori al lui Adrian Nastase? Exista carti pe acest subiect, al pedagogiei staliniste a delatiunii, inclusiv despre Pavlik Morozov, deci cred ca un istoric care se respecta nu se avanta in asemenea speculatii pamfletare. Cat priveste stalinismul ca o cosmologie politica conspirationista, cu puternice accente paranoice, cred ca putem sa-l regasim in declaratiile de ieri ale lui Crin Antonescu la Antena 3.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/paranoia-lui-crin-antonescu-995112.html

Nu doresc sa polemizez cu Marius Oprea. Dar mi se pare cel putin hazardata aceasta formulare din partea unui cercetator al “pedagogiei infernale” cum a numit marea istorica franceza Annie Kriegel procesele-spectacol (show trials) proprii sistemului stalinist:

“Nu este nicio diferenţă între discursul care se regăsea în procesele staliniste şi cele pe care le clamează Traian Băsescu. Pe atunci partidul te condamna şi procurorii te lucrau pe lege. Nu vi se pare că seamănă puţin?”

Sincer, putem compara Codul Penal al statului de drept cu acela al dictaturilor staliniste? Putem compara rolul si puterile avocatilor atunci si acum? Nu stie dl Oprea ca procesele-spectacol erau bazate pe confesiunile extorcate prin forta si santaj psihologic din partea acuzatilor? E nevoie sa-i reamintesc memoriile Lenei Constante? Ori pe cele ale lui Artur London? Ori cartea doamnei Annie Bentoiu? Putem confunda modelul Visinski cu justitia unui stat membru al UE? Poate fi comparat procesul Nastase cu procesele perioadei de maxima teroare stalinista, inclusiv procesul Maniu-Mihalache, asa cum a facut-o doamna Hossu-Longin, ca sa nu mai vorbesc de sinistra coperta a unui numar din “Jurnalul National”? Putem compara procesele marilor corupti ai zilelor noastre cu cele inscenate in cadrul asa-ziselor Tribunale ale Poporului? Daca dl Oprea crede acest lucru, ar trebui sa ofere analize documentate care sa fie de indata aduse la cunostinta opiniei publice romanesti si internationale, a organismelor europene. Daca nu, e vorba de propaganda.

Pentru amuzament:

http://www.kmkz.ro/de_ras/texte/legenda-lui-cacarau/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/apocalipsa-dupa-el-crin-lovitura-de-stat-a-salvat-romania/


Frisoanele prezidentiale ale lui El Crin: Epurari, concedieri, vanatori de vrajitoare (Updated)

03/08/2012
 
Omul acesta, un Arturo Ui din Balcani, este de nestopat. Are vocatia grobianismului si pasiunea loviturilor sub centura. Instalat provizoriu la Cotroceni, nu se poate stapani, se comporta de-acum ca un mic caudillo. Da ordine, se rasteste, se complace grandilocvent sub lumina reflectoarelor, se crede presedinte real. Este doar o marioneta, un ventriloc care se crede Saliapin. Canta dupa cum aude la “Vocea Rusiei”. Face parte din baletul komsomolist condus de Ion Iliescu.
 
Nu mai are, oficial, decat circa patru saptamani de asteptat pana cand, iesind dintr-o abulie auto-indusa, membrii Curtii Constitutionale vor decide intr-un fel sau intr-altul. Oricum, nu era niciun fel de graba pentru limojarea consilierilor lui Traian Basescu. Daca Antonescu ar fi fost cat de cat abil, ar fi folosit expertiza acestor oameni, i-ar fi consultat, ar fi actionat daca nu ca un gentleman (nu e cazul sub nicio forma), macar ca un functionar decent. Nu, el nu se crede un temporar substitut de presedinte, ci chiar sef al statului. Mi-l pot imagina dimineata si seara, admirandu-se la nesfarsit in oglinda, intrebandu-se: “Cum pot fi oare atat de frumos si de destept?”
 
 
 
 
Pe Cristian Diaconescu il uraste pentru ca, fara indoiala, ii poate da oricand lectii de justitie si de politica externa. Pe Iulian Fota la fel, pentru ca atunci cand acesta uita tot ce stie pe teme de securitate nationala tot se situeaza la ani lumina distanta ca expertiza de bietul fost doctorand al doamnei Zoe Petre, marele corigent al politicii romanesti de azi. Cum nu si-a dat doctoratul, ii lasa acest domeniu spre eterna rusine mega-plagiatorului Ponta, seful unui guvern al marii epurari nationale. Divizunea gangstereasca a muncii (Felix are si cate ceva de facut).
 
El Crin a declansat decapitarea IICCMER. Si-a pus acolo oamenii, incurajand organizarea unei adevarate vanatori de vrajitoare impotriva fostei conduceri. Omul sau, Puiu Hasotti, a lucrat cat a putut pentru a distruge ICR. Provincial, anost, anodin, lautarist si fara respiratie intelectuala, Hasotti este exponentul unui rrromanism pompierist de o desuetudine absolut penibila. Este normal ca El Crin sa-l tina aproape de el, membru al unei camarile situata pe culmile mediocritatii. Acum ii concediaza pe consilierii lui Traian Basescu (Sebastian Lazaroiu nu i-a oferit aceasta meschina satisfactie, si-a dat mai demult demisia). Si daca in septembrie Basescu revine la Cotroceni? De ce are nevoie El Crin de acest circ?
 
Raspunsul este limpede: omul nu poate trai decat prin razbunari, intrigi, manopere si miselii. Nu are nimic democratic in gandire. Vede inamici pretutindeni. Rostogoleste vorbele asemeni unui gramofon stricat. Este palavragiul de profesie care isi viseaza sa conduca o tara. Cum am mai scris, traieste sub semnul arogantei si al vidului de valori. Al fatuitatii si al vacuitatii. Un caz extrem de interesant si de deprimant pentru cei care studiaza psihopatologia vietii politice.
 
In concluzie, nu pot decat sa-i sfatuiesc pe pucisti sa mediteze la cuvintele Monicai Lovinescu: “Hotarat lucru, istoria da mereu dreptate bunului simt”.
 
Update (4 august 2012): Iata un comentariu la acest articol al unui forumist (Adrian Calin Ionescu) pe portalul “Hyde Park”:
 
“Frecventa cu care iese la pupitrul de la Cotroceni, eterna cravata grena, in ton cu covorul scarilor, plasarea cat mai jos a microfonului si a pupitrului, pentru a-si exhiba nu numai inaltimea si mai buna integrare in rol, in cadru, dar si magnitudinea ca om, arata o preocupare pentru detalii triviale si un adevarat fetis fata de tot ce mai inainte a atins nemesisul sau, nemernicul de Basescu. Daca Basescu a iesit la pupitru de 40 de ori in opt ani, Antonescu va iesi de 80 de ori in doua luni, pentru a-si adjudeca scorul in memoria publica. E un caz clinic de narcisism si megalomanie, ceea ce e deja o constatare de loc comun.

Dar vreau sa spun ceva….E unul din marile delicii de spectator si de martor, de cititor al istoriei, sa vezi un ego intr-atat de stancos si greu ca plumbul prabusindu-se finalmente in gol de la mare inaltime. Toate egourile de natura asta sfarsesc in versiunea lor de “snuff movies”: un cap de Mussolini stalcit, de nerecunoscut, un Slobodan Milosevici gras, depresiv si bolnav intr-o carcera ignobila la Haga, un Saif al Islam Gaddafi speriat, cu amenintatorul lui deget aratator retezat de rebeli, etc. Toti actorii infamiei universale, aureolati de hubris si tintuiti locului de egoismul lor insurmontabil ajung fara gres, fara scapare in postura de marionete stricate, laminate, strivite de teascul timpului istoric. Nu e nici o indoiala aici; in lumea moderna europeana infamia pierde, dupa o lupta mai lunga sau mai scurta, si pierde in mod grotesc.

Abia astept sa vad episodul final al lui Crin Antonescu. Oare cum va fi, deznodamantul acestui om? Vom avea, oare, noi cei mai josnici dintre poporeni, satisfactia unui spectacol, simbolic desigur, de “blood and gore” cu Antonescu in rol de victima a propriilor rataciri? Sper sa n-avem mult de asteptat”.

 
Pentru comentarii:
 
http://hydepark.ro/articol/articol/frisoanele-prezidentiale-ale-lui-el-crin-epurari-concedieri-vanatori-de-vrajitoare-1012.html
 
 

El Che si El Crin: Vise de primadone ofuscate

08/04/2012

Liderii uslasi si-au dat inca odata masura la Congresul PSD. Discursuri vide de continut, peronism de trei parale, retorica bombastica, hiperbole gongorice, toata recuzita paguboasa si chiar in plus. Este greu sa nu izbucnesti in ras la gestul melodramatic al lui Victor Ponta. Mesajul presedintelui tarii nu este pentru acest narcisist “Che” din Balcani decat un petic de hartie care nu merita nici macar dispretul sau.  Daca Ion Iliescu ar fi fost acolo si nu la Spialul Elias, probabil ca i-ar fi spus dupa aceea, intre patru ochi: “Mai usor cu cu aceste pustisme, politica nu este pentru adolescenti nabadaiosi”. Burlesc si pueril, Victor Ponta este caricatura spiritului revolutionar celebrat de idolul sau de-acum cativa ani, “Che” Guevara.

“Ungerea” lui El Crin drept candidat prezidential a fost, la randul ei, tragicomica. Niciun argument pentru valoarea acestuia ca om de stat, vorbe si numai vorbe, “ce din coada au sa sune”. Te-ai fi asteptat ca acest conclav sa anunte continuarea “marii revolutii din ianuarie 2012”. Nici vorba. Sa propuna o viziune europeana despre viitorul tarii. Nici vorba. Sa discute starea economiei si problemele legate de criza. Nici vorba. Aceleasi sloganuri extenuate, la care se adauga redescoperirea miturilor nationaliste nu foarte diferite de cele vanturate ani de zile de PRM. Sa ne miram ca un Radu Campeanu, senior liberal precum Ionescu-Quintus ori Balaceanu-Stolnici, apare pe “Realitatea” si numeste PRM drept “partid de dreapta” cand orice om minim informat stie ca Vadim nu mintea cand spunea” “Lasati securistii sa vina la mine”? Sunemt, n’est-ce pas, in plina camaraderie pesedisto-penelista:

http://www.youtube.com/watch?v=zH2R7gjox7I&feature=related

Pe vremuri, generalul Juan Domingo Peron, omul care a ruinat economia Argentinei, spunea: “Am doua maini, una dreapta si una stanga. Le folosesc in functie de nevoi si oportunitiati”. Asa stau lucrurile si cu “nationalismul” instrumental al lui Crin Antonescu. Rechizitorii vitriolante fara urma de legatura cu realitatea. Apoteoza basescofobiei. Nu exista acrobatie demagogica pe care patimasul, invapaiatul si atat de inconsistentul lider penelist sa nu fie gata sa o utilizeze. Omul, pe care l-am numit un Zelig al politicii romanesti, nu are convingeri de niciun fel, nu are principii, nu are virtuti,  nu are viziune ori loialitati, dar are in schimb un inepuizabil, insatiabil, coplesitor apetit de putere. Pe scurt, este nasabuit. Este exact ceea ce, mai devreme sau mai tarziu, il va pierde.

Pentru textul integral si comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/el-che-si-el-crin-vise-de-primadone-ofuscate/


El Crin si sindromul Zelig

02/03/2012

Mă gândesc să strâng într-un mic volum textele mele despre Crin Antonescu. Narcisist şi vituperant, El Crin promite vendete celor care îndrăznesc să spună adevărul despre minciunile sale (unele directe, altele prin omisiune). Personajul îl întrece pe Vadim întru verbozitate agresivă şi n-are egal în clasa politică românească întru aroganţǎ bombastică. Este sinteza desăvârşită dintre fatuitate şi vacuitate.

În istoria politică post-decembristă, Crin Antonescu ocupă, fără îndoială, un loc aparte. Nu s-a remarcat prin idei originale, prin strategii novatoare, prin imaginaţie tactică, ci mai degrabă, cum scria Dan Tapălagă, printr-o flexibilitate de gumilastic, prin sărituri ameţitoare de pe urma cărora a ştiut să nu păţească niciodată mai nimic. Retorica lui El Crin se reduce, jenant, la cuvintele ce lui i se par magice: “Jos Băsescu!”

Vedetă de circ politic, El Crin cade mereu în picioare.  Îl caracterizează o versatilitate fabuloasă, nicidecum o consecvenţǎ întru principii. Supralicitează, îi place să joace (la propriu şi la figurat), să parieze, să rişte chiar când nu are spatele acoperit.  Dacă aceste atribute psihologice ar fi fost dublate de ceea ce se cheamă l’esprit de sérieux, poate că ar fi fost într-adevăr un om politic de seamă. N-a fost să fie astfel.

Dotat cu o mare inventivitate lexicală, obstinat iluzionist, de la debutul politic în PAC la apoteoza actuală în PNL, Crin Antonescu a mimat mereu o deschidere spre valorile societăţii deschise, a izbutit uneori să genereze chiar speranţe între oameni respectabili care preferau să nu observe plasticitatea incredibilă, spectaculosul camelonism al fruntaşului liberal, un fel de Zelig al politicii româneşti (nu este, mă grăbesc să o spun o insultă, cu pur şi simplu o analogie cu personajul lui Woody Allen).  Se transformă în funcţie de atingerea unor persoane influenţe (la început N. Manolescu, apoi Zoe Petre, Emil Constantinescu, Valeriu Stoica, Călin Tăriceanu, Dinu Patriciu, Ion Iliescu și cine se va mai ivi).

Idiosincrasiile unora în raport cu Traian Băsescu, ori cu PD-L, ori şi cu primul şi cu ceilalţi, i-au asigurat lui Crin Antonescu, în 2009, un sprijin deloc neglijabil din partea unor membri onorabili ai lumii intelectuale. De la Dan Grigore la Smaranda Enache, de la Căiuş Dobrescu la Victor Neumann, de la Zoe Petre la Lucian Boia, oameni de care mă leagă vechi relaţii amicale, bazate pe idealuri democratice comune, au decis să-l sprijine pe Crin Antonescu.

Am respectat şi respect faptul că în 2009 aşa vedeau ei lucrurile, dar mă întreb ce gândesc ei acum.  Alţii erau mult mai sceptici, et pour cause. Între aceştia, Mircea Mihăieş care, ca o Cassandra, a tot vestit năruirea crucişătorului penelist sub comanda lui Crin Antonescu, susţinut de vajnicii combatanţi din echipa sa. Iată că profeţiile lui Mircea Mihăieş, consonante cu acelea ale lui Mircea Cărtărescu, considerate de unii drept nefondate, sumbre, panicate, chiar apocaliptice, par să se adeverască. Nu mă bucur şi nu ştiu dacă ei se bucură. Nu este niciun motiv de satisfacţie să vezi ducându-se pe apa sâmbetei o formaţiune cu un trecut demn, curajos şi nobil, ai cărei lideri istorici au contribuit decisiv la geneza României Mari şi ai căror urmaşi au pierit în temniţele comuniste.

Socot însă că este vorba de fapt de sinuciderea PNL-Antonescu, deci nu a PNL-Brătianu. Doctrinar şi etic, între Crin Antonescu, cu al său vocabular birjăresc, cu piruetele ideologice halucinante, şi PNL-Brătianu nu mai există astăzi nici o conexiune.  Acesta din urmă, adevăratul liberalism românesc,  dăinuie ca parte a memoriei naţionale, există ca segment al tradiţiei conservator-liberale pe care nu o poate nimici niciun pseudo-liberal crescentizat. Mi-e teamă că sindromul Zelig se dovedeşte contagios.  

Prima şi cea mai gravă consecinţă a sa este evaporarea principiilor în favoarea unui pseudo-pragmatism gelatinos. Este ceea ce au observat, de pildă, domnii Neagu Djuvara şi Andrei Pleşu în intervenţiile lor pe tema lui El Crin. Păcat că până în prezent sunt prea puţini cei care, din raţiuni de minimă decenţǎ, au curajul delimitării de acest jucător “ca pe funii”. Mă refer la colegii săi din USL, această formaţiune sincretică, construită prin strania alianţă dintre partide care se pretind situate în zone opuse ale opţiunilor doctrinare.

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/el-crin-si-sindromul-zelig-656.html

 


Un atlet al insultei: Crin Antonescu si tomberoanele spatiului public

26/08/2013

Crin Antonescu este un atlet al insultei. Ii urmaresc performantele retorice cu o infinita stupoare. Omul se afla intr-o permanenta intrecere cu sine insusi pentru a atinge paroxismul deficitului de civilitate. Nu trece o zi de la bunul Dumnezeu fara ca liderul PNl sa nu ofere o noua ilustrare a intunecarii facultatilor sale critice si a propensiunii irezistibile pentru tomberoanele spatiului public. Nu discut acum afinitatile sale pentru personaje cu nume si comportamente ce amintesc de groapa lui Ouatu. In viata politica romaneasca, Crin Antonescu semnifica trei lucruri: lipsa de responsabilitate, lipsa de pudoare si lipsa de masura. Cel care se crede prezidentiabil a devenit tot mai nefrecventabil.

 

 

Reiau mai jos articolul publicat pe “Contributors”, in octombrie 2011. Constat cu tristete ca nimic nu s-a schimbat in puseurile agresive ale lui Crin Antonescu la adresa celor care cuteaza sa-i spuna adevarul, anume ca el, Crinus Imperator, est gol. Armele sale favorite sunt calomnia, sudalma si amenintarea. Locvace si pompos, bombastic si martial, arogant si inconsistent, narcisist si insolent, demagog si indolent, Crin Antonescu este, cum am mai scris, cel mai ridicol personaj din politica romaneasca a ultimelor doua decenii.

“Credeam ca nimic nu ma poate soca atunci cand vine vorba de Crin Antonescu, acest Rica Venturiano care se joaca de-a Vlad Tepes (vorba lui Andrei Plesu), cel pe care il numeam un Zelig al politicii romanesti, ratacit in panglici, masti, cortine si serpentine demagogice si atras parca magnetic de mocirla insultei sordide, de ceea ce G. Calinescu numea “pestilentiul Danubiului ilfovean”. Ei bine, recunosc ca badarania la adresa Rodicai Culcer a reusit sa ma uluiasca. Dar de ce ma mir? Dupa mojiciile la adresa Adrianei Saftoiu, dupa ce a iesit in fata, “pe sticla”, in decembrie 2009 vorbind despre “Basescu boschetar, Tismaneanu dement”, dupa tot ce-a proferat la adresa unor Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Mircea Mihaies si Mircea Cartarescu, Crin Antonescu are toate sansele sa castige titlul de campion national al grobianismului. Lipsa de politete elementara in acest caz tine de un patologic deficit al bunului simt. Personajul, cu a sa agresivă incontinenţă verbală, imi aminteste in chip nelinistitor de acea parabola-eseu a lui Marin Preda din volumul “Imposibila intoarcere” despre “neobosita inventivitate a tipului infect”. Se pregateste sub ochii nostri “revolutia lipsei de bun simt”?

Una este ca asemenea explozii de ura si dispret (“pensionara nesimitita”, “jurnalisti ratati”) sa vina de la vreun individ periferic, indragostit de limbajul pegrei, cu totul altceva cand ele definesc comportamentul unuia dintre liderii USL, formatiune care aspira sa ajunga la guvernare in Romania. Pentru Crin Antonescu, jurnalistii de succes, neratati, sunt probabil Mircea Badea, Mihai Gadea, Victor Ciutacu, Nistorescu, Bogdan Chireac si altii din acelasi perimetru malodorant al flitului, calomniei si macularii. Nu-i simpatizezi pe Rodica Culcer, pe Ioana Lupea, pe Mircea Marian, pe Ramona Avaramescu? Nu e nicio problema, dar exista alte modalitati de a te exprima in afara badaraniei sistematice si insolente. Recursul la injurie este proba celor doua atribute pe care le consider esentiale in actiunile publice (pe cele private nu le cunosc) ale lui Crin Antonescu: vacuitatea si fatuitatea. Omul nu are de fapt nimic de spus, iar cand incearca sa spuna ceva o face cu o ingamfare jalnica.

Dar tinta reala a lui Crin Antonescu este TVR. Ani de zile aceasta institutie, pastorita de Alexandru Sassu (de ce oare nu scrie nimeni desprer acest personaj?), a interzis practic accesul celor care erau banuiti de afinitati cu programul politic al lui Traian Basescu. Pot depune marturie in acest sens. Nu am fost invitat la nicio emisiune a TVR din decembrie 2006 pana in 2009 (am fost prezent, prin telefon, in doua sau trei emisiuni ale “Realitatii”, pe teme istorice). Nu este vorba de mine, eu traiesc in Statele Unite, imi vad de treburile mele aici, ci de atatea figuri importante ale gandirii si analizei politice romanesti care s-au aflat practic pe lista neagra a fostei conduceri a TVR. Ani de zile, Rodica Culcer a fost privata de dreptul de aparitie pe post. Crin Antonescu regreta ca aceasta unilateralizare (ori mai exact spus colonizare) partizana s-a incheiat, ca pot apare in emisiunile TVR deopotriva prieteni si adversari ai sefului statului, ai PDL, ai USL etc, cata vreme se mentin regulile unei indispensabile, obligatorii si normale civilitati.

In plus, ca lider de partid, ca fost si posibil viitor candidat pentru cea mai inalta functie din stat, ar fi dezirabil, indraznesc sa cred, ca dl Antonescu sa se dedice clarificarilor doctrinare, analizei politicilor publice, consolidarii relatiilor internationale ale tarii, inclusiv prin vizite in importante capitale. Ar fi interesant de stiut cum vede domnia sa traditionalele optiuni de centru-dreapta ale PNL in conditiile fraternizarii pana la contopire, deci confundare, cu formatiunea dominata de veteranul marxist Ion Iliescu, prin locvacele, impetuosul si imaturul guevarist local Victor Ponta.

Update: La conferinta de presa de azi (luni 31 octombrie), Crin Antonescu nu si-a cerut scuze, a perseverat in ignominie. S-a referit si la mine, numindu-ma un “client al actualei puteri”. A facut o afirmatie absolut falsa pentru care cred ca ar merita sa-l dau in judecata daca nu face cuvenitele precizari. Niciuna, dar absolut niciuna din cartile mele aparute in engleza nu a fost subventionata de ICR ori de vreo alta institutie romaneasca. Preiau mai jos din relatarea aparuta pe site-ul EvZ:

“Antonescu a mutat registrul criticilor în afara presei, acuzându-l pe istoricul Vladimir Tismăneanu că este un client al actualei puteri.”

“Despre capitolul banilor daţi cu dărnicie de Traian Băsescu şi echipa lui politică prin ICR, prin editările subvenţionate unor opere mai mult mai puţin nemuritoare, prin toate formele în care propagandiştii sunt plătiţi, discutăm cu altă ocazie”, a conchis liberalul.”

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/crin-antonescu-si-atractia-grobianismului/

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-atlet-al-insultei-crin-antonescu-si-tomberoanele-spatiului-public/


Scopul, mijloacele si Crin Antonescu

22/12/2012

Antipolitica” este un concept creat de gânditorii est europeni angajați in mișcările disidente: Havel, Konrad, Michnik. Presupune refuzul machiavelismului, al combinațiilor de subterană, al cinismului. Antipolitica reală mizează pe adevăr, toleranță și încredere. Crin Antonescu este un demagog, nu un anti-politician. Doua sunt caracteristicile sale: fatuitatea, deci narcisismul egolatru, și vacuitatea, deci vidul de idei. Tradiția disidenței spune că niciun scop nu poate justifica mijloace sordide. Crin Antonescu este omul tehnicilor maculate și maculante. Gândiți-vă la grobianismul său, la modul absolut scandalos cum s-a comportat cu Adriana Săftoiu și cu Dan Grigore. Să-l „ungi” pe Becali deputat liberal spune totul despre pustiul valoric care îl definește pe Antonescu.

Fragment din interviul cu Daniela Ratiu aparut in “Forta Civica Timis”:

http://fortacivicatimis.ro/2012/12/sa-l-ungi-pe-becali-deputat-liberal-spune-totul-despre-pustiul-valoric-care-il-defineste-pe-antonescu-vladimir-tismaneanu-analist-politic/

 


Cele trei deficiente ale belferului Crin Antonescu

07/10/2012

Putem spune, fara riscul de a exagera in niciun fel, ca lui Crin Antonescu ii lipsesc cel putin trei lucruri: in primul rand, simtul ridicolului. In al doilea rand, simtul responsabilitatii. In al treilea rand, simtul rusinii. Aceste trei minusuri sunt devastatoare pentru un politician, il transforma inevitabil intr-un personaj hilar, iresponsabil si nesimtit. In mod normal, un om politic cu asemenea caracteristici, un bufon amoral si demagog, este sortit, mai devreme sau mai tarziu, unei neiertatoare infrangeri.

Dupa ce l-a impins cat a putut pe Victor Ponta, urmand poruncile lui Felix si sfaturile batranului bolsevic Iliescu, in abisul loviturii de stat esuate din 3-6 iulie 2012, El Crin recidiveaza, se pronunta fudul, bombastic si emfatic despre colegul sau din fruntea USL, ii da note de buna sau nu atat de buna purtare. Belferul chiulangiu il trage de urechi pe plagiatorul timorat.

El Crin crede ca Ponta a fost “afectat” de pozitia critica a social-democratilor germani in legatura cu ce s-a petrecut in Romania. Ca a suferit din cauza deciziei de a muta congresul socialist de la Bucuresti. Ca premierul ar fi vulnerabil la capitolul imaginii internationale, ca a devenit prea servil in relatiile cu Bruxelles-ul. Cata vreme el, neinfricatul Crin, nu cedeaza, spune lucrurilor pe nume, nu sovaie sa ii plezneasca pe acesti occidentali de cate ori i se pare lui ca este cazul. Belferul pune pe toata lumea la colt.

Nu stiu cand si daca se va trezi Victor Ponta, dar pentru orice observator lucid este limpede ca alianta cu un aventurier de tip borderline este nefasta. Daca Ponta aspira la un minimum de respectabilitate internationala, n-ar trebui sa ignore ca alianta cu El Crin ii poate fi fatala. Nu doar pentru ca personajul este intempestiv si naravas, ori mai precis spus isteroid, dar mai ales pentru ca puseurile sale emotionale pot provoca adevarate dezastre diplomatice si nu numai.

As mai adauga ca ma astept ca intr-un viitor apropiat El Crin sa inceapa sa faca aluzii la un anumit plagiat. Pentru ca nemernicul nu e nemernic destul daca nu recurge si la un mic sau mare santaj. Al patrulea lucru care ii lipseste, ma grabesc sa adaug, este loialitatea. Asa cum Ponta minte precum cum respira, El Crin tradeaza asa cum respira.

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/cele-trei-deficiente-ale-belferului-crin-antonescu-1097.html

PS Urmaresc cu mare atentie alegerile prezidentiale din Venezuela. Se confrunta doua filosofii sociale si economice, doua viziuni despre stat si cetatean: candidatul opozitiei, Enrique Capriles Radonski, este un sustinator al statului de drept si al societatii deschise, cata vreme Hugo Chavez simbolizeaza dezastruosul experiment al “socialismului bolivarian”. Demagogia lui Chavez a atins in aceste saptamani cote ametitoare, mizand pe un populism ieftin, pe xenofobie si pe antisemitism.

Rezultatul votului arata ca electoratul din Venezuela este polarizat. Chavez nu mai poate conta pe o hiper-majoritate ca in trecut. 45 la suta dintre alegatori il sustin pe Capriles, deci s-a intrat intr-o noua perioada in care opozitia are sanse mai mari decat oricand in acesti ani de delir autoritarist:

http://www.reuters.com/article/2012/10/08/us-venezuela-election-idUSBRE89601Z20121008

http://inliniedreapta.net/cum-a-fraudat-masiv-hugo-chavez-algerile-din-venezuela-orice-asemanare-cu-realitatea-este-pur-neintamplatoare/

http://online.wsj.com/article/SB10000872396390443615804578042150537457368.html