Ultimul stalinist: Ce a făcut Ion Iliescu pentru România? (Eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

03/03/2015

Pe 3 martie, Ion Iliescu, urmașul lui Nicolae Ceaușescu în fruntea României, cel care a patronat lichidarea, printr-un simulacru judiciar, a predecesorului său, în scopul de a salva ce se mai putea salva din moștenirile regimului comunist, împlinește 85 de ani. Ion Iliescu a fost de câteva ori președinte al țării. Primul său mandat a fost, neîndoios, unul contrarevoluționar, deci s-a constituit ca o strategie restauratoare menită să conserve privilegiile unei nomenclaturi inepte și cinice, iremediabil rapace și coruptă. În acei sașe ani, dominați de personalitatea de tip bolșevic a lui Ion Iliescu, premierii s-au numit Petre Roman, Theodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu. S-au încercat vagi reforme economice, dar ele au fost, practic, ucise în fașă. Confruntarea cu trecutul totalitar a fost refuzată în numele devotamentului pentru sarcinile prezente și viitoare.

Amnezia a fost instituită ca politică de stat. Orientarea politicii externe a fost, în cel mai fericit caz, neprietenoasă în raport cu Occidentul. Partidele istorice și societatea civilă au fost continuu calomniate și agresate. În iunie 1990, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și alți corifei feseniști au organizat o acțiune barbară de suprimare a protestului non-violent anticomunist. În istoria României, Ion Iliescu este indisociabil de fasciile minerești îndrumate de securiștii lui Măgureanu. Modelul politic al lui Iliescu a fost unul de tip sovietic, hrușciovist și, doar până la un punct, gorbaciovist.

În 1996, Ion Iliescu, forțat și de presiunile externe, a acceptat alternanța democratică. Se prefigura o schimbare majoră în întreaga cultură politică a ceea ce până atunci nu fusese decât o pseudo-democrație, funciar și consecvent anti-pluralistă. Înfrățirea cu formațiuni extremiste gen PRM era proba că “social-democrația” iliesciană se reducea la un penibil simulacru al valorilor stângii anti-totalitare. Din păcate, acea renovare radicală așteptată de majoritatea cetățenilor acestei țări nu a avut loc în timpul președinției lui Emil Constantinescu. Serviciile secrete au continuat să se bucure de avantaje și puteri cu totul neconforme unui stat de drept. Primenirea clasei politice s-a petrecut strict superficial, cu prea puține consecințe care să ducă la creșterea gradului de încredere al cetățenilor în reprezentanții lor. S-au făcut unele progrese pe linia statului de drept și a justiției independente, dar vechile metehne au fost departe de a fi eradicate. În acei ani, Ion Iliescu a sabotat, cât i-a stat în puteri, orientarea pro-occidentală a lui Emil Constantinescu și a celor care îl sprijineau.

După revenirea ca președinte în compania lui Adrian Năstase, Iliescu a încercat să se reinventeze ca imagine publică. A mimat o atitudine pro-NATO, s-a declarat chiar dezamăgit de întreaga experiență a comunismului în secolul XX. A vorbit, într-o carte de dialoguri cu unul din autorii acestui articol, despre un “bilanț global negativ” al comunismului. Dar nu a regretat niciodată public rolul său în mineriade, ostilitatea în raport cu valorile democratice, filosovietismul de-o viață, trecutul său de ideolog comunist. Dimpotrivă, a făcut tot posibilul pentru mistificarea și măsluirea rolului său în timpurile lui Gheorghiu-Dej (participarea la represiunile anti-studențești) și Ceaușescu (ministru al tineretului, prim-secretar al CC al UTC, secretar cu ideologia, prim-secretar PCR la Iași, etc). În decembrie 2006, s-a opus din răsputeri condamnării dictaturii comuniste ca ilegitimă și criminală, i-a numit pe membrii Comisiei Prezidențiale “un grup de scribălăi”. De-a lungul deceniilor scurse de la revoluția din decembrie 1989, a fost principalul artizan al mistificării și ocultării adevărului despre acel eveniment. A negat cât a putut natura anticomunistă a mișcării care a dus la prăbușirea regimului Ceaușescu. În vara anului 2012, i-a susținut pe puciștii Victor Ponta și Crin Antonescu.

La ora actuală, Ion Iliescu este omagiat de Victor Ponta și de ceilalți exponenți ai autoritarismului cleptocratic pe care îl numim pontocrație. I se aduc omagii pentru “tot binele” pe care l-ar fi făcut, pasămite, României. In realitate, Ion Iliescu este numele unui trecut de care România trebuie să se despartă. Un trecut persistent si toxic care a furat câtorva generații șansele de a trăi intr-o democratie veritabilă. Nu a fost un Imre Nagy sau un Alexander Dubček, ci un reformist din interior, suspicios în raport cu orice aduce a spontaneitate civică. Il inspăimantă tot ce i se pare spontan, se ferește de “forțele stihinice”. Este simbolul insuși ultra-centralismului birocratic. Ion Iliescu a fost politrucul tern al epocii comuniste, obedient, chiar servil în raport cu potentații epocii. Nu a mișcat în front, rezervele sale, atâtea câte au fost, erau de o eclatantă timiditate. Adică străluceau prin absență. Ion Iliescu este un dinozaur leninist, aparține unei specii de fapt stinse. Au apărut alte voci neo-leniniste, cu alte mituri și alte pasiuni (să ne gândim la “Syriza”, de pildă).

Leninismul lui Ion Iliescu este veșted, vetust, de un incurabil, frapant anacronism. Ca om politic, a făcut nespus de mult rău acestei țări prin obtuzitate, exclusivism și anti-democratism visceral. A eșuat la capitolul învățare politică, a rămas fidel unei formule mentale înghețată, rigidă, complet lipsită de viață. În fond, Ion Iliescu este ultimul stalinist, o relicvă a timpurilor terorii, minciunii și fărădelegii.


Recomandări:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/la-vache-sacree-ion-iliescu-plagiatorul-ponta-%C8%99i-cangrena-psd-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ion-iliescu-si-discipolii-sai/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/scoala-falsificarii-ion-iliescu-si-spiritul-revolutiei-din-1989/


Omagiu Golaniei: Raportul Final şi mineriada din 13-15 iunie 1990

05/02/2015

In titlul acestui articol, Golania este numele zonei libere de neo-comunism, al Pietii Universitatii, in primavara de gratie a anului 1990. Este o aluzie la Catalonia omagiata, candva, de Orwell, la spiritul libertar, neinregimentat, spontan, care i-a scos intotdeauna din minti pe comunisti. S-a redeschis, dupa multe si exasperante tergiversari, dosarul mineriadei din 13-15 iunie. Cum era atat de provizibil, Ion Iliescu pretinde ca n-a avut de-a face cu acea explozie de barbarie organizata statal. Este o minciuna sfruntata. In fapt, aparenta “anarhie” era rezultatul unui plan urzit de grupul criptocomunist, cum l-a numit Corneliu Coposu, format din Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Magureanu, Mihai Chitac si Nicolae S. Dumitru, mana dreapta, in epoca, a lui Ion Iliescu in cadrul FSN. Un rol nefast l-a jucat Televiziunea, ce-si zicea “Libera”, condusa de profesorul fesenist Razvan Theodorescu. Nu stim care vor fi concluziile celor vor investiga aceste dosare. Stim insa ca democratia romaneasca are nevoie de adevar precum de oxigen.

Sa spui, precum Ion Iliescu astazi, ca a fost doar “contemporan cu evenimentele” si ca avea “niste raspunderi”, mi se pare o sfidare incalificabila a memoriei noastre si a bunului simt. Nu, domnule Iliescu, sunteti direct si fara dubii responsabil pentru acele “evenimente”, in fapt o agresiune de o rara brutalitate impotriva incipientei si atat de vulnerabilei democratii. Ati complotat pentru lichidarea opozitiei, a presei democratice si a societatii civile. Sub egida si cu protectia Dvs, gangsterismul politic a facut ravagii in aceasta nefericita tara. Detasamentele minerilor calauziti de securisti, inarmati cu lanturi, era fascii, domnule Iliescu. Ati actionat ca un boss, ca un caid, ca un mafioso deopotriva fascist si comunist. Le-ati multumit public minerilor, i-ati ridicat in slavi. Aveati manecile suflecate, pozati in proletar, faceati spume la gura mintind despre “fascistii” din Piata Universitatii. Eram acolo, la Bucuresti, am vazut ce faceati si ce faceau oameni Dvs. Erati sinistri. Ca om politic, aveati obligatia sa aparati viata cetatenilor Romaniei, indiferent de opiniile lor. Ati ales sa o puneti in pericol. Ati esuat istoric si uman. A venit clipa tragerii la raspundere.

A existat un moment, in 2003, cand am crezut ca ati invatat ceva din experienta democratica. Avusese loc alternanta din 2006, Romania se pregatea sa intre in NATO. M-am angajat intr-un dialog cu Dvs sperand ca veti admite macar unele din erorile pe care le-ati comis. Scrasnind din dinti, ati recunoscut ca mineriada din 13-15 iunie a fost ceva “extra-legal”. Ori, mai precis, nu ati negat ca s-a recurs la tehnici extra-legale. Dar n-ati spus ilegal. V-ati ferit ca daracul de tamaie sa numiti crima drept ceea ce a fost, adica faradelege. Ati spus ca “factorul extralegal” a fost prezent si in timpul Revolutiei din decembrie 1989. (v. “Marele șoc din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu”, Editura Enciclopedica, 2004, pp. 244-245). Dar in iunie 1990, existau fortele legale (armata, jandarmeria, politia), dar Dvs si camarila Dvs ati decis sa aduceti minerii. Dupa care, la sfarsitul mandatului Dvs l-ati gratiat pe Miron Cozma si l-ati decorat pe Vadim Tudor. Ati atacat furibund Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Ati continuat sa falsificati, sa calomniati, sa mistificati. Sunteti un negationist. V-am raspuns aici:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ion-iliescu-si-discipolii-sai/

La un sfert de veac de la asalturile autoritariste, anti-pluraliste, organizate de Ion Iliescu si oamenii sai, inclusiv grupul de consilieri de la Cotroceni, intre care un rol crucial il avea Iosif Boda, este urgenta confruntarea juridica, deschisa si onesta, cu acele samavolnicii. Mineriada din iunie, continuare exacerbata a celei din ianuarie 1990, a simbolizat revansa celor pe care Gabriel Liiceanu, in al sau de neuitat “Apel”, i-a identificat drept lichele. Departe de a face un pas inapoi, lichelele au lovit napraznic si au insangerat abia nascuta democratie romaneasca. In niciuna din tarile iesite din comunism in timpul anului revolutionar 1989 nu a avut loc o asemenea oroare. A sosit, sper, momentul adevarului. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/mineriada-din-13-15-iunie-si-fundamentele-morale-ale-revolutiilor-democratice/

Iata un pasaj cat se poate de limpede, elocvent si transant din concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (Ed. Humanitas, 2007, p. 777): “Este necesara analiza felului in care birocratia s-a regrupat si a exploatat sentimentele antitotalitare pentru a impiedica avansul revolutiei. Totodata, se impune recunoasterea oficiala a Proclamatiei de la Timisoara (din martie 1990), precum si a manifestatiei anticomuniste din aprilie-iunie 1990 care a avut loc in Piata Universitatii din Bucuresti, ca momente constitutive si reprezentative ale Revolutiei anticomuniste inceputa in decembrie 1989. Deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei din decembrie 1989 si reprimarea manifestarilor anticomuniste au constituit acte deliberate de asfixiere a pluralismului democratic si tentative de restaurare a unui regim autoritar, de tip dictatorial”.

Iată aici o declaraţie a regretatului profesor Petru CREŢIA despre Piaţa Universităţii.

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=dGCFes4iSPc

Mai este oare ceva de adaugat la indemnul lui Petru Cretia de a rupe definitiv cordonul ombilical cu un trecut insalubru, sordid, maculat si maculant? Mai putem vorbi cu falsa candoare despre “iluzia anticomunismului”, adoptand un ton condescendent-sarcastic, atunci cand stim bine ca milioane de fosti profitori ai comunismului (activisti, ideologi, securisti, delatori, hahalere mai mari ori mai mici) se pretind astazi anti-anticomunisti si peroreaza despre o presupusa “culpabilitate generala”, despre “universalitatea mocirlei”?

Principalul scop al mineriadei din iunie 1990 a fost distrugerea, prin teroare, intimidare si bestiale agresiuni fizice, a societatii civile romanesti. Sa amintesc ca recomandarile si concluziile au fost adoptate de toti membrii Comisiei Prezidentiale, fara exceptie, de la Monica Lovinescu, Ticu Dumitrescu, H.-R. Patapievici, Radu Filipescu, Cristian Vasile, Dragos Petrescu si Sorin Iliesiu la Alexandru Zub, Levente Salat, Sorin Alexandrescu, Stelian Tanase, Gail Kligman, Andrei Pippidi, Mihnea Berindei, Romulus Rusan, N. Manolescu si Marius Oprea. Despre barbaria mineriadei (pe care am vazut-o/trait-o sur le vif, atunci, la Bucuresti) am scris un articol aparut la inceputul lunii iulie 1990 in “The New Republic” cu titlul “Homage to Golania”, aluzie transparenta la cartea lui George Orwell, “Homage to Catalonia”, publicata zilele acestea, intr-o noua editie romaneasca, la editura Polirom. Cred ca Marian Munteanu isi mai aduce aminte de vizita pe care i-am facut-o atunci, impreuna cu Tudor Jebeleanu, la Spitalul de Urgenta, in salonul atent supravegheat de “baieti” in care se afla impreuna cu fratele sau, ambii maltratati de mineri si pseudo-mineri. Ma intalnisem cu Marian la Washington, cred ca in mai, fusese invitat aici de National Endowment for Democracy, si vorbisem mult despre sansele si blocajele societatii civile in Romania post-decembrista.

Am publicat acum cativa ani pe blogul meu, gratie Mirelei Roznoveanu, o fotografie de la acea cina istorica petrecuta la Omni Shoreham Hotel la care au fost prezenti Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Margareta, Nicolae Manolescu, Mihai Botez, Marian Munteanu, Mirela Roznoveanu (pe atunci jurnalista la “Romania Libera”), Dorin Tudoran si subsemnatul. Trecut-au anii… In fine, cate nu ar mai fi de spus: despre mersul, direct de la aeroport in Piata Universitatii, impreuna cu Dan Petrescu, apoi cina cu el si cu Tess, serile acelui iunie tragic cand eram impreuna cu Vasile Gogea, Ioan Grosan, Dan Petre, Tudor Jebeleanu, despre primele intalniri cu Mircea Mihaies, despre ultima discutie cu Petru Cretia (ascultati declaratia acestui mare carturar), despre sosirea minerilor la GDS si rolul lui Gabriel Andreescu in a-i impiedica sa se dedea la atacul comandat “de sus”, despre studentul disperat de la arhitectura venit la GDS, ranit in crestet de lanturile si batele “ortacilor” manipulati de securistii iesiti din vizuine pentru a-si savura revansa, despre vizita la Constantin Toiu (“golan-scriitor” imi spunea cu mandrie) si Dora Scarlat, despre conversatiile cu Sorin Rosca-Stanescu (pe atunci unul dintre cei mai acerbi critici ai fesenismului) dar si cu Florin-Gabriel Marculescu, ziarist de o impresionanta tinuta morala, amandoi inca la “Romania Libera”, dar si despre cele purtate cu Dorel Sandor (de-acum pe post de eminence grise) si cu N.S. Dumitru, mana dreapta a lui Ion Iliescu in Front, un personaj cam saugrenu care se visa un fel de Lenin pe baricadele unei imaginare revolutii proletare, despre eforturile de a gasi o explicatie logica, alaturi de N. Manolescu, cat se poate de ingrijorat si revoltat, la ceea ce, in chip evident, nu era decat eterna, agresiva (i)logica a nomenclaturii asediate si isterizate. Imi amintesc de revenirea acasa (ultima luna petrecuta la Philadelphia, inaintea mutarii la Washington), de conversatia telefonica fara sfarsit purtata cu Ioan Petru Culianu care voia sa stie absolut totul despre ororile din Bucuresti.

Am publicat atunci un interviu luat de Raluca Barac in revista 22, analizat pe larg de Monica Lovinescu la Radio Europa Libera. Titlul interviului salutat de autoarea Undelor scurte era “Paradoxul roman“. Asa se intituleaza articolul transmis pe 31 august 1990 in care Monica Lovinescu se ocupa de perpetuarea mostenirilor bolsevice in Romania fesenizata, de pozitiile mele, ale lui Mihnea Berindei si ale Ariadnei Combes. In acel text ce ar merita studiat in manualele scolare, Monica Lovinescu cerea puterii “sa renunte la la tehnicile leninisto-ceausiste de care se slujeste” si “sa adopte singurele terapii in stare sa vindece poporul roman: memoria tuturor celor intamplate, adevarul asupra lor, dialogul inlocuind monologul viciat de miasme comuniste, abandonarea democratiei de tip ‘original’ (doar a dat rezultatele lamentabile de pana acum!) si inlocuirea ei prin democratie pur si simplu”. (v. Monica Lovinescu, “Etica neuitarii”, Ed. Humanitas, Colectia Zeitgeist, 2008, pp. 313-318). Aceste idei ale Monicai Lovinescu, membra a Comisiei Prezidentiale, au inspirat analizele, perspectiva si concluziile Raportului Final. Lucru pe care nu-l pot ierta vechii si noii lachei, saltimbancii ideologici ai ambelor extreme, paleo si neo-saptmanistii, politrucii imbatraniti intru dogme de mult ruginite, bufonii care se inchipuie doctrinari de inalta clasa, toti cei pentru care aerul proaspat al societatii deschise reprezinta o primejdie mortala.

https://tismaneanu.wordpress.com/2009/06/13/raportul-final-si-mineriada-din-13-15-iunie/

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19296176-ion-iliescu-intrebat-daca-redeschiderea-dosarului-mineriadei-din-13-15-iunie-1990-vizeaza-nu.htm

http://adevarul.ro/news/eveniment/secretele-mineriadei-vladimir-tismaneanu-mineriada-fost-spontana-precum-congresul-pcr-1_50ae7c3c7c42d5a6639d25f3/index.html

http://www.mediafax.ro/social/tismaneanu-la-20-de-ani-de-la-mineriada-iliescu-n-a-respectat-dreptul-la-viata-al-alegatorilor-sai-6419751


Canaliile, nerușinarea si restauratia. “Apelul catre lichele” dupa un sfert de veac

01/01/2015

Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat  de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii,  participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.

Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.

Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.

Gabriel Liiceanu a fomulat atunci, in acea intensa, concisa si impresionanta sinteza  principiile unei revolutii care nu se lasa deturnata. Saga lunilor si anilor ce aveau sa urmeze este direct legata de angoasele nomenclaturii, de frica lichelelor ca vor trebui sa dea socoteala intr-o buna zi pentru infamiile pe care le-au comis. Daca nu in justitie, macar in fata semenilor.

Dupa un sfert de veac, lichelele prospera, s-au reprodus si lupta cu disperare impotriva statului de drept. Avem azi lichele traseiste, experti in contorsiuni biografice, acrobati ai salturilor mortale cameleonice. In 1990, oficiosul FSN, ziarul “Azi” a condus cele mai infecte campanii impotriva GDS. Acolo lucra, ca tanar jurnalist, Dan Mihalache, azi fruntas penelist si consilier al presedintelui Klaus Iohannis. L-a auzit cineva pe Dan Mihalache regretand public asocierea cu acea imunda fituica? Si-a cerut vreodata scuze pentru mult mai recentele sale declaratii anti-occidentale, pentru sustinerea frenetica a loviturii de stat avortata din iulie 2012?

Cum imi spunea recent filosoful, ” Apelul” ea adresat nu doar lichelelor, ci tuturor celor care ieseau din infern. Era o invitatie la eliberare interioara, inclusiv pentru cei care trecusera prin anii dictaturii nepatati, dar prin pasivitate, nu prin rezistenta activa. Era un indemn la delichelizare sociala si la auto-delichelizare, incepand cu propriile noastre abdicari si frici. Era un gest de o normalitate coplesitoare si, in acelasi timp, era o declaratie publica asupra adevaruului elementar ca a fi liber nu e nimic extraordinar, ci reprezinta conditia noastra fireasca. A fi lichea, canalie, tortionar, delator, iata ceea ce reprezinta opusul umanului. Expresie a marilor polarizari ale acelui decembrie insangerat, preludiu al nevreozelor si tensiunilor adesori explozive ce aveau sa vina, “Apelul” a fost si ramane cel mai influent text politic al iesirii Romaniei din tiranie. Patetic si simplu inc acelasi timp, de o sinceritate pe care nici inamicii nu i-au putut-o contesta. Eliberandu-se pe sine gratie acestui text iluminat si iluminant, Gabriel Liiceanu a contribuit la eliberarea noastra, a tururor celor care credem ca fara libertate subiectivitatea se usuca si moare.

Iata textul “Apelului”:

“Sunteți puțini în mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regăsi peste noapte cu o asemenea forță și grație; și totuși mulți, dacă ați putut face cu putință, hrăni și cauționa oroarea vreme de 40 de ani. Vouă, acestor mulți-puțini, vă adresez următoarea chemare:

Lăsați o respirație mai lungă între ultimul omagiu pe care l-ați scris, între ultima ședință în care v-ați exprimat entuziasmul pentru realegerea lui Ceaușescu la cel de-al XIV-lea Congres și adeziunea grăbită pe care ați venit să v-o dați în zilele în care timișorenii nu terminaseră să-și îngroape morții și în care sângele de pe bulevardul Magheru și din Piața Palatului nu se zvântase încă.

Nu mai strângeți o vreme, bărbătește, mâna colegilor voștri și nu-i mai priviți senini în ochi.

Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri.

Nu mai apăreți la televiziune.

Nu mai scrieți în ziare.

Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurta căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună.

Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”. Nu asasinați aceste cuvinte.

Renuntati la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele.

Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un părinte care și-a pierdut în zilele acestea copilul și cereți-i iertare. Intrați în noul an meditativi. Și aprindeți o lumânare pentru cei morți și pentru voi.

Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi.”

Gabriel Liiceanu, “Apel către lichele”, 30 decembrie 1989

Textul de mai sus este versiunea largicta si actualizata a articolului aparut in editia online a ziarului “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/canaliile-nerusinarea-si-restauratia-apelul-catre-lichele-dupa-un-sfert-de-veac.html

 

 

 


Raspunsul lui Klaus Iohannis la scrisoarea deschisa adresata de un grup de intelectuali: Raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romani

30/11/2014

Klaus Iohannis a raspuns duminica, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, scrisorii deschise adresate de un grup de intelectuali – printre care Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu si Vladimir Tismaneanu – prin intermediul Revistei 22. Presedintele ales arata, in mesajul sau, ca “Ii asigur pe semnatarii ei (scrisorii – n.red.) ca raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romanii din tara si din strainatate. Acest lucru se va reflecta in toate deciziile mele, inclusiv in privinta echipei de consilieri.” Grupul de intelectuali i-a scris saptamana aceasta lui Klaus Iohannis, sugerindu-i ca anumite numiri de consilieri ar intra in contradictie cu asteptarile generate de uriasa incredere si sustinere de care s-a bucurat in alegeri.

Mesajul postat duminica pe Facebook de Klaus Iohannis: “Multumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisa pe care mi-a adresat-o in numele unui grup de intelectuali. Ii asigur pe semnatarii ei ca raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romanii din tara si din strainatate. Acest lucru se va reflecta in toate deciziile mele, inclusiv in privinta echipei de consilieri.”

Redam integral textul scrisorii deschise adresate lui Klaus Iohannis:

Stimate Domnule Iohannis,

Victoria dumneavoastra in alegerile prezidentiale a reprezentat o cauza pentru societatea civila din Romania. Ati avut sprijinul ei, al tinerilor, al diasporei, in general al tuturor celor care vedeau in Victor Ponta si in echipa lui o amenintare la adresa statului de drept si a pozitiei clare pro-occidentale pe care tara noastra trebuie sa si-o asume. Majoritatea covarsitoare a voturilor obtinute de dumneavoastra n-a fost numai efectul unei reactii anti-Ponta, ci si semnul increderii de care va bucurati.

Chiar daca in alegeri ati fost candidatul unei aliante de partide, votul a fost acordat acelor principii cu care am inteles ca va identificati: lupta impotriva coruptiei, intarirea statului de drept, modernizarea tarii, impunerea unui alt stil de a face politica. Ati vorbit recent despre asasinarea Romaniei in acesti 25 de ani ai tranzitiei ca urmare a parazitarii bugetului tarii de catre o alianta a clasei politice cu oameni de afaceri onerosi. Cei iesiti in strada la Cluj, Timisoara si Bucuresti n-au manifestat in sprijinul vreunui partid politic, ci pentru valorile pe care le intruchipati in ochii lor. Ca primar al Sibiului, participand prea putin la jocurile puterii de la centru, pareati sa proveniti mai curand din randul lor decat din randul acelor politicieni versati pentru care interesele de grup predomina asupra celor nationale. La urma urmei, de asta ati si fost votat.

Tocmai pentru ca ati generat atatea sperante, am fost uimiti cand am citit lista posibililor dumneavoastra colaboratori. Pana acum nu ati dat nici o dezmintire in privinta lor. Desigur, nu ne-am inchipuit nici o clipa ca echipa care va va insoti la Cotroceni va fi lipsita de orice culoare politica. Suntem totusi uimiti si ingrijorati ca v-ati oprit, pentru functia de sef al cancelariei prezidentiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale carei antecedente nu-l recomanda in nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul sau curricular, care incepe in perioada Vacaroiu, traverseaza “perioada Nastase” virand apoi catre Crin Antonescu, trecand apoi prin opinia sa, pe care a facut-o publica, privind parteneriatul romano-american, si pana la felul in care se exprima domnia sa (“jigodie frustrata”, “mai du-te si tu in ma-ta”, “mai cauta pe goagal” e in grav dezacord cu ce asteptam din partea institutiei prezidentiale. Stilistic, se afla la antipozi fata de dumneavoastra, si ne e greu sa ne inchipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune si despre ceilalti consilieri ce par a fi fost nominalizati.

Domnule Johannis, nu sunteti produsul jocurilor de culise din politica romaneasca, asa incat nu lasati jocurile de culise sa infesteze institutia pe care o veti reprezenta. Va bucurati de un mare capital de simpatie, care cantareste mult mai mult decat o retea de aranjamente. Purtati raspunderea increderii care v-a fost acordata si aveti sansa de a reforma Romania. Va dorim sa n-o ratati sub presiunea unor interese de care sunteti strain.

Vlad Zografi
Gabriel Liiceanu
Andrei Plesu
Andrei Oisteanu
Magda Carneci
Andrei Cornea
Vladimir Tismaneanu
Alexandru Lazescu
Daniel Cristea Enache
Adrian Cioflanca
Sever Voinescu
Stere Gulea
Horea Murgu
Andreea Pora
Cristian Preda
Armand Gosu
Radu Bercea
Eugen Ciurtin
Raluca Alexandrescu
Rodica Culcer
Stefan Vianu
Costea Munteanu
Livius Ciocarlie
Sorin Vieru
Aurelian Craiutu
Anca Oroveanu
Ioan Stanomir

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18708818-raspunsul-lui-klaus-iohannis-scrisoarea-deschisa-adresata-grup-intelectuali-dupa-zvonurile-privind-numirea-lui-dan-mihalache-cotroceni-raman-credincios-promisiunilor-angajamentelor-care-luat-fata-roma.htm

http://www.contributors.ro/societatelife/ponta-exterminatorul-si-noua-era-iohannis/


Eterna goană a torței: 15 noiembrie 1987-16 noiembrie 2014

15/11/2014

Cine și-ar fi inchipuit că speranta se va aprinde din nou in România? Cine ar fi crezut că dezabuzarea și pesimismul vor fi inlocuite de o formidabilă mobilizare civică? Ei bine, miracolul se intâmplă chiar acum. Tinerii din România protestează, sunt indignați, vor un stat de drept, nu unul al infractorilor, talharilor, mafioților si penalilor. Protestele din aceste zile semnifică resurecția societății civile in România. Am primit de la buna mea prietenă, pianista Delia Pavlovici, profesoară la Conservator (Universitatea Naţională de Muzică), soția marelui grafician Tudor Jebeleanu, un om pe care il socot fratele meu, un mesaj care m-a emoționat si m-a răscolit.

Cu acordul ei, public aici un fragment: “Ce mi-ar fi plăcut sa fii azi la manifestație ! Să-i fi vazut pe copii ce frumoși si haioși sunt ! Si hotărați. N-am mai trăit așa ceva din 1990 si nici n-am crezut că se va mai intampla. Știi ce s-a strigat, printre altele, vreo 30 de secunde ? “Jos Iliescu!” Trist că, dupa 25 de ani se strigă același lucru, dar incurajator că memoria functionează ! Nu memoria personală (cred că 80% din copiii de astă seară nu erau născuți in 90, iar restul aveau, probabil, câțiva anișori), ci alt tip de memorie. Imi dau seama că, orice ar ieși duminică, acești copii există. Știam, teoretic, dar e altceva când ești in mijlocul lor și ii vezi. Simți, ca in vechea Piață a Universității, că aparții de ceva mai mare. Și că pentru ei merită să faci orice. La un moment dat am ieșit din coloană ca să văd cam cat de mulți sunt. Am cronometrat opt minute, timp in care, in pas voinicesc, coloana a tot trecut și nu se mai termina. Nu știu câte mii de oameni au fost. Cred că ideea de a le da vacanță vineri și luni a avut efectul invers celui scontat.”

 

inchide



Da, Delia, da, Tudor, da, dragi prietene si prieteni, așa se nasc marile mișcări de revoltă, așa se reinventează politicul. Avem de-a face, precum in Venezuela, cu ceea ce istoricii și politologii numesc post-memorie. Studenții din Venezuela au trăit, cea mai mare parte a vieții lor, sub Chavez. Si totuși, nu au putut fi spălați pe creier. Acesti copii despre care imi scrii nu pot fi puși in celulele temnițelor visate de Ponta. Chiar dacă nu erau născuți in timpul când noi, Tudor și cu mine, mergeam in Piata Universității sau, in plina mineriadă, il vizitam, cu ajutorul regretatului Alexei Florescu, la Spitalul de Urgență, pe Marian Munteanu, bătut sălbatic, ca și fratele sau Bogdan, de minerii si securiștii lui Iliescu si ai lui Roman, iată că există ceea ce E. Lovinescu a numit, daca nu ma inșeală memoria, eterna goană a torței.

Pe 15 noiembrie 1987, Brașovul s-a ridicat contra lui Ceaușescu și a regimului totalitar. Să sperăm că pe 16 noiembrie 2014, votând pentru Klaus Iohannis, România ii va spune NU lui Ponta! Nu doar ca vot al protestului, dar mai ales ca unul al speranței democratice renăscută.


Monica Macovei, revoluţia neterminată și spiritul Timișoarei

11/09/2014

In memoria lui George Serban (1954-1998)

Daca există un candidat prezidential care intruchipează spiritul “Proclamatiei de la Timișoara” din martie 1990, numele său este Monica Macovei. Ceea ce cerea “Proclamatia” era o asanare a sferei publice, o retragere din scenă, macar pentru cativa ani, a celor direct responsabili, ca personaje importante ale aparatului de partid, guvernamental si al Securitatii. “Proclamatia” cerea denomenclaturizarea, deci decomunizarea Romaniei. Punctul 8 propunea concret si fara echivoc lustratia. FSN-ul i-a acuzat pe autorii “Proclamatiei”, intre care regretatul George Serban (nascut acum 60 de ani, pe 25 iunie 1954, plecat scandalos de devreme dintre noi), de extremism, ba chiar si de fascism. Neo-fesenistii de tip Ponta se simt direct primejduiti de Monica Macovei si de valul civic pornit sa sustina candidatura ei. De aceea declama ei stupidul slogan al “debasificarii”.

“Proclamatia” i-a isterizat pe nomenclaturistii grupati in jurul tandemului Iliescu-Roman. Astazi, campania Monicai Macovei ii scoate din minti pe toti cei care, explicit sau implicit, mizeaza pe perpetuarea pontocratiei, acest avatar al sistemului Iliescu. La fel, explodeaza de furie varii fosti securisti, canaliile interlope, traficantii de principii, demagogii de ultima speta pozand in apostoli ai patriotismului, expertii in echidistanta si favoritii macabrelor “antene”. Ii vezi scriind texte dezarticulate, panicate, pamflete veninoase ce se vor analize, in care incearca sa conteste nu doar sansele Monicai Macovei, dar si independenta ei. Monica Macovei a primit in 2006 Premiul “Speranta” din partea Societatii Timisoara. Monica Macovei nu a inselat sperantele celor care i-au acordat acest premiu.

 

Este asadar o veste buna ca europarlamentarul Monica Macovei, aflată în plină campanie de strângere de semnături pentru depunerea candidaturii la alegerile prezidențiale, a mers la Timișoara. Ea a participat la o dezbatere organizată de Societatea Timișoara și va merge, sâmbătă, la slujbă la Catedrală.

Europarlamentarul Monica Macovei este invitată vineri la dezbaterea „Educația și cultura – o prioritate pentru România”, la care participă profesori universitari și oameni de cultură din Timișoara. Aceasta este organizată de Societatea Timișoara și are loc, de la ora 10, la Salonul Vega, în Bastionul Theresia. Sâmbătă, Monica Macovei se va întâlni cu voluntarii care o ajută să strângă semnături și va vizita cele trei corturi amplasate în Timișoara în acest scop. De asemenea, tot sâmbătă, de la ora 10, Monica Macovei va participa la slujba de la Catedrala Mitropolitană, iar de la ora 14 va vizita Muzeul Memorialul Revoluției.

Legătura dintre Monica Macovei si Societatea Timisoara durează de ani de zile si exprimă o viziune comună despre relatia dintre libertate, democratie, justitie si memorie. Legalitatea nu poate fi considerată pe deplin consolidată cata vreme memoria este mistificată, manipulată si utilizata in scopuri politice. Educatia nu poate fi separată de educatia civică. Cultura libertătii nu poate fi despartită de cultura civică .

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/pentru-monica-macovei-poarta-noastra-catre-normalitate-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/Punctul 8 al Proclamatiei:

…propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.http://proclamatia.wordpress.com/

Update. Iata un fragment din declaratia Monicai Macovei facuta azi la Timisoara, la intalnirea cu oamenii de cultura din acel oras:

Una dintre priorităţile mele ca preşedinte este să terminăm Revoluţia din Timişoara – ceea ce am numit revoluţia neterminată. Este neterminată atâta timp cât nu ştim adevărul despre revoluţie şi atâta timp cât cei care au omorât direct sau au fost complici nu sunt pedepsiţi, atât în Timişoara cât şi în Bucureşti, Sibiu şi alte oraşe. Vreau să termin Revoluţia de la Timişoara prin dreptate pentru victime şi prin adevăr. Ancheta să continue şi datorită mie, poate, pentru că eu am scris acel proiect de lege prin care omorul a devenit imprescriptibil”, a spus Macovei, la Timişoara.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/monica-macovei-%c8%99i-spiritul-timi%c8%99oarei/

http://macoveipresedinte.ro/posts/vladimir-tismaneanu-revolutia-neterminat-si-spiritul-timisoarei


15 iunie 1990: Omagiu Golaniei (Actualizat)

15/06/2014

Eram la Bucuresti, am vazut totul cu ochii mei, am scris apoi in “The New Republic” un articol intitulat, ecou al unei carti de Orwell, “Omagiu Golaniei”. Plecam peste doua zile, m-a cautat unul din apropiatii lui Iliescu, mi-a spus ca ar fi bine sa-l vad, sa ascult si punctul sau de vedere. Am refuzat. M-am intalnit la sediul FSN (Dorel Sandor a aranjat acea discutie) cu consilierii lui Iliescu: imi amintesc de Vladimir Pasti, Vasile Secares, Ion Mircea Pascu, Mihai Bujor Sion (cred), precum si unii pe care nu-i stiam. Le-am spus ca nu exista justificare pentru ceea ce s-a petrecut in Bucuresti, ca este o cadere in barbarie, o actiune de o violenta fara precedent in lumea post-comunista, ca abia renascuta democratie romaneasca a fost ingropata de fasciile mineresti conduse de securisti si controlate de Iliescu, Roman, Chitac, N. S. Dumitru si Magureanu.

Unul dintre consilieri, sociolog cunoscut, a zambit sardonic si mi-a spus ca democratia este un concept polisemic, ambiguu. I-am raspuns ca statul de drept nu este catusi de putin ceva ambiguu. Intr-un stat de drept cetatenii nu sunt asaltati, batuti, maltratati pe strada de forte extra-legale si de fapt ilegale, aplaudate si recompensate de seful statului. Ion Iliescu, Petre Roman si ceilalti “corifei” fesenisti raman vinovati de comiterea unui atentat organizat la adresa statului de drept soldat cu numeroase victime omenesti. Personaje de un cinism netarmurit, ei raman vinovati pentru asasinarea sperantei si siluirea libertatii abia recastigate.

Scriu aceste randuri si imi amintesc de ziua de 13 iunie. Eram in curte la GDS, pe Calea Victoriei 120. Stiam ca la Arhitectura intrasera minerii. A aparut un tanar student, fusese lovit cu o ranga in crestet, sangera. Cred ca Gabriel Andreescu si Dan Petre, prezenti acolo, nu au uitat episodul. Eu unul il voi tine minte cat voi trai. Cum sunt convins ca il tine minte si dragul meu prieten, minunatul grafician Tudor Jebeleanu, alaturi de care am trait acele zile cumplite.

Pe 13 iunie a.c., impreuna cu Doru Maries si membrii Asociatiei 21 Decembrie, am depus o coroana de flori in memoria victimelor mineriadei. Mai suntem unii care nu sucomba amneziei.

DSC_0023

DSC_0024

DSC_0029

DSC_0033

DSC_0037

DSC_0044

DSC_0053

DSC_0054

DSC_0069


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 194 other followers