Farewell to a Dear Friend…

19/04/2017

We got married in Miami, Mary and I, in November 1991. It was during the AAASS (American Association for the Advancement of Slavic Studies) Convention, we eloped, we were young, and we were joyful. Bill McPherson was there and at the dinner (just the three of us) he offered a most exquisite champagne. We considered him our wedding witness. He was a real gentleman, a great friend, a passionately perceptive writer, and a most generous human being. When Adam turned one, Bill gave him one of those books meant to last forever in our hearts: “Good Night, Gorilla!” His “Granta” article “What Went Wrong” about the June 1990 mineriada was not only superbly written, but also impressively documented. He went to the Jiu Valley to interview Miron Cozma. The trip resulted in a terrible food poisoning, most likely an atempt at his life. Bill was beaten by Iliescu’s miners and reported on the tenebrous nature of the National Salvation Front regime. He understood Romania better than most Romanians. And he loved her enduringly, discreetly, selflessly. Blessed be his memory…

Photos by William McPherson, Washington, DC, 1993

 

Image may contain: 2 people

Advertisements

Vestea cea bună

03/02/2017

În 1990, România a trecut cu maximă viteză de la starea de grație la aceea de greață. În 2017, în chip miraculos, România a trecut de la starea de greață la aceea de grație. Iar în această poveste, rolul gratiilor nu trebuie subestimat…


Cartezianismul lui Ilici…

03/09/2016

Regimul Iliescu s-a întemeiat pe minciună. Nu minciuni banale, deplorabile, firește, ci mega-minciuni. Uriașe, colosale, gigantice. Scandalurile falselor doctorate–pentru că un doctorat bazat pe plagiat este unul fals– ale unor Ponta, Oprea, Tobă și alții/altele ejusdem farinae nu sunt decât vârful unui aisberg al amoralității maladive născută din minciuna fondatoare a “emanației spontane”. Când scriu că Iliescu și cei proveniți din a sa lume interlopă sunt bolșevici, am în vedere faptul că ei practică minciuna precum un mod de viață. Pe scurt, deviza lor este: “Mint, deci exist!”


Etica neuitarii: 1 Decembrie 1990 si huiduirea lui Corneliu Coposu

01/12/2015

Anul 1990 a fost unul al agresiunii permanente a nomenclaturii regrupata in FSN impotriva societatii civile si partidelor democratice. Iniante de toate, impotriva PNT-CD. Atunci s-au facut jocurile care aveau sa coste Romania enorm. Atunci s-au pus bazele noilor averi, constituite prin efractie si spoliere a buncurilor publice. Atunci a fost utilizata statal violenta (verbala si fizica) pentru anihilarea oricarei forme de opozitie. Presa fesenista, in primul rand ziarul “Azi”, era un rezervor nesecat de imunditii. “Televiziunea Libera”, dirijata de Razvan Theodorescu, mintea zi si noapte, cu o perversitate fara margini. Atacurile infecte impotriva lui Corneliu Coposu si Ion Ratiu, ponegrirea GDS si a intelectualilor democrati, faceau parte din recuzita strategica testata in noiembrie 1946. Nu fusesera inca numarate cadavrele celor morti in Revolutie, dar profitocratia nu mai avea rabdare. Voia din nou puterea absoluta.

Mai suntem cativa care nu putem si nu vrem sa uitam. Sa nu ni spuna ca suferim de hipermnezie! Este ceea ce Monica Lovinescu a numit etica neuitarii. Cei care au organizat abjecta huiduire a lui Corneliu Coposu la Alba Iulia, pe 1 decembrie, acum un sfert de veac, sunt azi acuzati de crime impotriva umanitatii. Numele lor: Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu. Indexul infamiei.


Acesti ipochimeni taiau si spanzurau in Romania acelor ani chinuiti si chinuitori. Intregi generatii au fost private de sansele ce li se cuveneau. S-au imbogatit, in schimb, sacalii, rechinii si hienele. Pezevenghii, puslamalele si pehlivanii. Obscenitatea a capatat drept de cetate in Romania. Canalia ulitii facandu-si de cap. Memoria a fost obliterata. E timpul sa fie repusa in drepturile sale!


Acting like a Bolshevik

22/10/2015

I just finished my interview with Cosmin Prelipceanu on Digi24TV. Main themes: in June 1990, by inviting the Jiu Valley miners to occupy Bucharest and act brutally against democratic forces, Ion Iliescu did not act alone, but as the head of a political mafia which included prime minister Petre Roman ,secret police boss Virgil Magureanu, deputy premier Gelu Voican Voiculescu, Leninist ideologue N. S. Dumitru etc; instead of building the new democracy on trust, truth, and tolerance, Iliescu erected it on lies, hatred, and resentment; in June 1990, he acted like a Bolshevik, promoted violence. and cynically organized the logistics of social hatred. Leninism is his mental frame; there is no statute of limitations for crimes against humanity, in Romania, Mexico, Poland, Germany, Cambodia, Ethiopia etc The ongoing judicial process is beneficial for Romanian democracy and it ought to be a much too long delayed catharsis and help enhance moral clarity.


Cum va intra Ion Iliescu in istorie

21/10/2015

Iată că s-a ajuns unde trebuia să se ajungă de mult timp: fostul președinte Ion Iliescu si aghiotantul său devotat, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, se confruntă cu acuzatia de participare si chiar de instigare la crime impotriva umanitătii. Cei care au promovat minciuna, turpitudinea și violenta, cei care au uzurpat puterea in acel tulbure si insangerat sfarșit de decembrie al anului 1989, autorii morali si chiar materiali ai sinistrei mineriade din 13-15 iunie 1990, vor fi trași la raspundere. Reiau aici un articol scris impreună cu politologul Marius Stan, apărut pe platforma “Contributors”. Ni se pare, autorilor, de o incandescentă actualitate.

“Pe 3 martie, Ion Iliescu, urmașul lui Nicolae Ceaușescu în fruntea României, cel care a patronat lichidarea, printr-un simulacru judiciar, a predecesorului său, în scopul de a salva ce se mai putea salva din moștenirile regimului comunist, împlinește 85 de ani. Ion Iliescu a fost de câteva ori președinte al țării. Primul său mandat a fost, neîndoios, unul contrarevoluționar, deci s-a constituit ca o strategie restauratoare menită să conserve privilegiile unei nomenclaturi inepte și cinice, iremediabil rapace și coruptă. În acei sașe ani, dominați de personalitatea de tip bolșevic a lui Ion Iliescu, premierii s-au numit Petre Roman, Theodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu. S-au încercat vagi reforme economice, dar ele au fost, practic, ucise în fașă. Confruntarea cu trecutul totalitar a fost refuzată în numele devotamentului pentru sarcinile prezente și viitoare.

Amnezia a fost instituită ca politică de stat. Orientarea politicii externe a fost, în cel mai fericit caz, neprietenoasă în raport cu Occidentul. Partidele istorice și societatea civilă au fost continuu calomniate și agresate. În iunie 1990, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și alți corifei feseniști au organizat o acțiune barbară de suprimare a protestului non-violent anticomunist. În istoria României, Ion Iliescu este indisociabil legat de fasciile minerești îndrumate de securiștii lui Măgureanu. Modelul politic al lui Iliescu a fost unul de tip sovietic, hrușciovist și, doar până la un punct, gorbaciovist. Idealul său politic, culmea “liberalismului” său, s-a numit perestroika. Dincolo de aceasta, se căsca abisul democrației pluraliste, o zona interzisă mentalului iliescian.

În 1996, Ion Iliescu, forțat și de presiunile externe, a acceptat, scrâșnind din dinți, alternanța democratică. Se prefigura o schimbare majoră în întreaga cultură politică a ceea ce până atunci nu fusese decât o pseudo-democrație, funciar și consecvent anti-pluralistă. Înfrățirea cu formațiuni extremiste gen PRM era proba că “social-democrația” iliesciană se reducea la un penibil simulacru al valorilor stângii anti-totalitare. Din păcate, acea renovare radicală așteptată de majoritatea cetățenilor acestei țări nu a avut loc în timpul președinției lui Emil Constantinescu. Serviciile secrete au continuat să se bucure de avantaje și puteri cu totul neconforme unui stat de drept. Primenirea clasei politice s-a petrecut strict superficial, cu prea puține consecințe care să ducă la creșterea gradului de încredere al cetățenilor în reprezentanții lor. S-au făcut unele progrese pe linia statului de drept și a justiției independente, dar vechile metehne au fost departe de a fi eradicate. Corupția a prosperat. În acei ani, Ion Iliescu a sabotat, cât i-a stat în puteri, orientarea pro-occidentală a lui Emil Constantinescu și a celor care îl sprijineau.

După revenirea ca președinte în compania lui Adrian Năstase (ajuns premier), Iliescu a încercat să se reinventeze ca imagine publică. A mimat o atitudine pro-NATO, s-a declarat chiar dezamăgit de întreaga experiență a comunismului în secolul XX. A vorbit, într-o carte de dialoguri cu unul din autorii acestui articol, despre un “bilanț global negativ” al comunismului. Dar nu a regretat niciodată public rolul său în mineriade, ostilitatea în raport cu valorile democratice, filosovietismul de-o viață, trecutul său de ideolog comunist. Dimpotrivă, a făcut tot posibilul pentru mistificarea și măsluirea rolului său în timpurile lui Gheorghiu-Dej (participarea la represiunile anti-studențești) și Ceaușescu (ministru al tineretului, prim-secretar al CC al UTC, secretar cu ideologia, prim-secretar PCR la Iași, etc). În decembrie 2006, s-a opus din răsputeri condamnării dictaturii comuniste ca ilegitimă și criminală, i-a numit pe membrii Comisiei Prezidențiale “un grup de scribălăi”. De-a lungul deceniilor scurse de la revoluția din decembrie 1989, a fost principalul artizan al mistificării și ocultării adevărului despre acel eveniment. A negat cât a putut natura anticomunistă a mișcării care a dus la prăbușirea regimului Ceaușescu. În vara anului 2012, i-a susținut pe puciștii Victor Ponta și Crin Antonescu.

La ora actuală, Ion Iliescu este omagiat de Victor Ponta și de ceilalți exponenți ai autoritarismului cleptocratic pe care îl numim pontocrație. I se aduc omagii pentru “tot binele” pe care l-ar fi făcut, pasămite, României. In realitate, Ion Iliescu este numele unui trecut de care România trebuie să se despartă. Un trecut persistent si toxic care a furat câtorva generații șansele de a trăi intr-o democratie veritabilă. Nu a fost un Imre Nagy sau un Alexander Dubček, ci un reformist din interior, suspicios în raport cu orice aduce a spontaneitate civică. Il inspăimantă tot ce i se pare spontan, se ferește de “forțele stihinice”. Este simbolul insuși ultra-centralismului birocratic. Ion Iliescu a fost politrucul tern al epocii comuniste, obedient, chiar servil în raport cu potentații epocii. Nu a mișcat în front, rezervele sale, atâtea câte au fost, erau de o eclatantă timiditate. Adică străluceau prin absență. Ion Iliescu este un dinozaur leninist, aparține unei specii de fapt stinse. Au apărut alte voci neo-leniniste, cu alte mituri și alte pasiuni (să ne gândim la “Syriza”, de pildă).

Leninismul lui Ion Iliescu este veșted, vetust, de un incurabil, frapant anacronism. Ca om politic, a făcut nespus de mult rău acestei țări prin obtuzitate, exclusivism și anti-democratism visceral. A eșuat la capitolul învățare politică, a rămas fidel unei formule mentale înghețată, rigidă, complet lipsită de viață. În fond, Ion Iliescu este ultimul stalinist, o relicvă a timpurilor terorii, minciunii și fărădelegii.”

Recomandări:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/la-vache-sacree-ion-iliescu-plagiatorul-ponta-%C8%99i-cangrena-psd-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ion-iliescu-si-discipolii-sai/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/scoala-falsificarii-ion-iliescu-si-spiritul-revolutiei-din-1989/

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/12/09/mistere-vendete-tradari-despre-iliescu-si-ceausescu/


Festivalul imposturii sau dadaismul politic de la Bucuresti

20/10/2015

Romania trăieste sub zodia neferice a dadaismului politic. Ion Iliescu, presedintele minerilor din 13-15 iunie 1990, inamicul mortal al Pietii Universitatii, zona liberă de neo-comunism, critică PSD pentru că nu stie să cultive intelectualii. Unde sunt vremurile cand roiau in jurul sau luminile spirituale ale natiei: Eugen Simion, Razvan Theodorescu, Draga Olteanu si alti augustinbuzuri? Liviu Dragnea potentează mascarada atunci, cand, pasămite,, reabilitează echipa HRP-Mihaies-Tania Radu din fruntea ICR, demisionată in august 2012, mizerabil calomniată de mega-plagiatorul Ponta si, poate chiar mai abject, dacă se poate folosi comparativul, de cel pe care l-am scos din minti numindu-l El Crin.

Cine a emis ordonanta de urgentă care a schimbat chiar ratiunea de fi a ICR, impunand sinistrul neo-jdanovism al caloriferistului protocronist Andrei Marga? Nu liderul PSD Victor Ponta? Cine l-a numit pe Mircea Mihăies “fascist bătran”? Nu acel Munchausen din Balcani? Ciner l-a numit pe actualul consilier prezidential Andrei Muraru in fruntea IICCMER, alături de “seniorul” penelist Dinu Zamfirescu? Nu Victor Ponta, ca parte a toxicului algoritmului uselist? E nevoie sa reamintim demisiile celor care n-au acceptat să fie umiliti, agresati, jigniti de Muraru, marele prieten al lui Relu Fenechiu? Oamenii acestia chiar ne cred pe toti spălati pe creier, mancurtizati?

Festivalul imposturii ar putea atinge paroxismul in clipa cand Dragnea ar lauda echipa Ioan Stanomir-Vladimir Tismaneanu-Cristian Vasile-Bogdan C. Iacob demisă de Ponta de la conducerea IICCMER si ar elogia activitatea lui Dorin Dobrincu la Arhivele Nationale. Pe scurt, vorba tortionarului Gheorghe Enoiu, noi te-am ucis, noi te reabilităm!