Even in darkening days…

22/07/2016

At Hannah Arendt’s funeral, December 8, 1975, her close friend for decades, philosopher Hans Jonas, spoke about the immense biographical significance of her coming to the US. True, her politicization had started in Parisian exile, but ti was here, in the US, that she developed her vision on what “beginning anew” means: “Still, what would have become of that, had she not come to these shores–who knows? It was the experience of the Republic here which decisively shaped her political thinking, tempered as it was in the fires of European tyranny and catastrophe, and forever supported in her grounding in classical thought. America taught her a way beyond the hardened alternatives of left and right from which she had escaped; and the idea of the Republic, as the realistic chance for freedom, remained dear to her even in its darkening days.” (Quoted by Richard H. King, “Arendt and America,” University of Chicago Press, 2015)

 


Let’s face it: Coup d’etat in Turkey

15/07/2016

Let’s face it: The Erdogan regime is not a democracy. I deliberately use the present tense because the situation remains uncertain, volatile, and fluid. Kemalism has been the institiutional and ideological pillar of Turkey’s adherence to modernity. Imperfect as is is, democratically speaking, it is the opposite of Erdogan’s sham democracy based on boundless corruption, disguised, self-serving Muslim radicalism, and populist techniques of mass mobilization. I have no idea (does anybody have?) who the coup architects/protagonists are. Maybe they are the new Young Turks. We shall see. Turkey is a crucial NATO member, its stability is a key for NATO vitality and viability. These are just cursory, early thoughts. We need more information based on which we can go beyond guesstimation…


Dialectica desvrajirii: Imre Lakatos si Cercul Petőfi (Budapesta, iunie 1956)

09/07/2016

Dialectics of disenchantment: In the spring of 1956, Imre Lakatos joined the Petőfi Circle where he delivered a vitriolic, devastating attack on Stalinism. In fact, his speech went further than the self-limited revisionism embraced by Georg Lukács. In the aftermath of the revolution’s crushing, he left Hungary and taught philosophy of science at the London School of Economics. He is widely regarded as as one of the most influential epistemologists of the twentieth century. Lakatos died suddenly in 1974 of a heart attack at the height of his powers. He was 51.

“The very foundation of scholarly education is to foster in students and postgrads a respect for facts, for the necessity of thinking precisely, and to demand proof. Stalinism, however, branded this as bourgeois objectivism. Under the banner of partinost [Party-like] science and scholarship, we saw a vast experiment to create a science without facts, without proofs.

… a basic aspect of the rearing of scholars must be an endeavour to promote independent thought, individual judgment, and to develop conscience and a sense of justice. Recent years have seen an entire ideological campaign against independent thinking and against believing one’s own senses. This was the struggle against empiricism [Laughter and applause].”


Gaudeamus igitur! Demascarea mega-plagiatorului Ponta

30/06/2016

Ziua de 30 iunie 2016 este o sarbatoare pentru toti prietenii societatii deschise, ai statului de drept, ai adevarului pur si simplu. Prin decizia CNATDCU cel desemnat de Iliescu si Nastase drept succesor in fruntea famigliei pesediste, micul Che Gargara din Balcani, a fost public demascat ca plagiator. Sigir, nu e o noutate ca Ponta a plagiat cu o nesimtire de dimensiuni galactice. Noutatea tine de legitimitatea institutionala a deciziei, de faptul ca o comisie de maxima credibilitate academica a spus acum ceea comisiei condusa de academicianul Marius Andruh i-a fost interzis acum patru ani sa o faca.

S-a recurs la abuzuri incalificabile, s-au facut presiuni odioase asupra Senatului Universitatii din Bucuresti. Intrucat am fost cat se poate de activ in analiza si blamarea infractiunii lui Ponta, am devenit eu insumi tinta unor mizerabile campanii. Tiin sa le multumesc celor care, in acesti patru ani, au stat neclintit alaturi de mine. Nimic nu este mai pretios si mai eficient in asemenea situatii decat solidaritatea bazata pe principii si valori. Aici, la Washington, este o zi minunata, insorita si, acum, in zori, chiar racoroasa. Sa ne bucuram cu totii de soarele care, azi 30 iunie 2016, a rasarit generos pentru sansa Romaniei de a iesi dintr-un lung, insuportabil marasm moral.

 


Un pays égaré…

07/05/2016

O țară in care domnesc mediocritatea insolentă, trăncăneala incontinentă, xenofobia imbecilă, cinismul impertinent, amatorismul pseudo-academic, nombrilismul agresiv, lașitatea morală, furtul intelectual, cinismul nerușinat și amnezia istorică, este o țară rătăcită. Păcat de cei onești si valoroși (nu sunt puțini!) care suferă consecințele sinistre ale acestei tragice stări de fapt. Din aceste motive am plecat din România in 1981. Nu regret că am făcut-o. Si ii voi sustine contre vents et marées pe ce care se confruntă cu ceea ce-am trăit si eu. Cam cu un an inaintea plecarii, directorul mini-laboratorului de sociologie unde lucram, mi-a spus, legat de un concurs de promovare la care aveam sanse absolute, doctor fiind, in raport cu personaj care nici măcar nu se inscrisese la doctorat: “Dacă ar fi pe valoare, ar fi locul tau, dar nu este!” Peste nu mult timp, eu imi porneam itinerariul intelectual occidental, iar personajul era angajat, i. e., recrutat ca “asistent universitar” la scoala Securitatii. A bon entendeur, salut!


Despre Emil Cioran: La jeunesse comme péché…

08/04/2016

“Pour reprendre le diagnostic de Cioran lui-même, je dirais que son péché de jeunesse, c’est la jeunesse comme péché. Dans un texte du début des années 1950, Cioran écrit : « À l’époque où j’étais jeune, toute l’Europe croyait à la jeunesse. Ce sont les jeunes qui promeuvent les doctrines d’intolérance et les mettent en pratique, ce sont eux qui ont besoin de sang, de cris, de tumulte et de barbarie. » Il me semble que Cioran met le doigt sur ce qu’a été le grand malheur du XXe siècle. Un malheur prophétisé par Dostoïevski dans cette conversation des Possédés où Piotr Verkhovensky demande aux conjurés ce qu’ils préfèrent : patauger dans le marécage à une allure de tortue ou le traverser à toute vapeur. Un « collégien enthousiasmé » lui répond : « Moi, je suis pour le traverser à toute vapeur ! » Cioran a été ce collégien enthousiasmé. Il a également cédé à l’historicisme. Il reviendra sur cette illusion dans ses Cahiers : « N’exigez pas de moi de croire que l’Histoire ait un sens et l’humanité un avenir. L’homme passera de difficulté en difficulté et il en sera ainsi jusqu’à ce qu’il en crève. » Par là, on voit que toute son œuvre est une méditation critique sur ce délire inaugural.” (Alain Finkielkraut)

 

Emil (E. M.) Cioran, Eugène Ionesco and Mircea Eliade

 


Totalitarismul și cultul terorii

06/04/2016

Marele roman al dezintegrării modernității liberal-burgheze, “Muntele vrăjit” de Thomas Mann, a apărut in noiembrie 1924. Personajul Leo Naphta, iezuitul fanatic, a fost inspirat de Georg Lukács cu al său bolșevism gnostic. Iată pasajul din Mann evocat de Marius Stan in dialogul care deschide cartea noastră “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”, in curs de apariție la Curtea Veche Publishing:

„Dacă este nevoie, mă pot lipsi de contra-argumentele tale – sunt la curent cu ideologia politică a burgheziei. Țelul tău este un imperiu democratic, statul-mondial, apoteoza principiului statului-națiune într-un plan universal. Iar împăratul imperiului tău? Îl cunoaștem. Planul tău este o înfiorătoare utopie și totuși – tocmai asupra acestui punct ne aflăm mai mult sau mai puțin în acord. Pentru că există ceva transcendent în această republică a ta mondială capitalistă –, într-adevăr, republica mondială este statul secular transcendent, iar noi împărtășim amândoi aceeași credință, anume că, într-un orizont îndepărtat, o condiție finală perfectă așteaptă omenirea și că ea va corespunde condiției sale originare perfecte. Încă din vremea lui Grigore cel Mare, fondatorul Cetății lui Dumnezeu pe pământ, Biserica a crezut că menirea ei este să readucă omenirea înapoi pe calea legii divine. Pretenția sa papală la autoritate temporală nu a apărut doar așa, de dragul ei însăși; dictatura prin împuternicire a fost, mai degrabă, un mijloc, o cale de a atinge un țel redemptiv, o fază de tranziție de la statul păgân la împărăția cerurilor. Ai vorbit cu elevii noștri aici despre faptele sângeroase ale Bisericii și impaciența ei disciplinată – dar asta a fost foarte nesăbuit din partea ta, pentru că zelul dumnezeiesc prin definiție nu poate fi pacifist. Și Grigore însuși a zis: ‚blestemat fie omul care-și ține sabia departe de vărsarea de sânge’. Știm că puterea este demonică. Dar dacă împărăția va să vie, dualitatea dintre bine și rău, dintre această lume și următoarea, dintre putere și Spirit, trebuie să fie temporar abrogată și transformată într-un principiu ce unește ascetismul și dominația. Asta este ce numesc necesitatea terorii.”


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 220 other followers