La Mulți Ani, Horia Patapievici!

18/03/2017

Pe 18 martie 2017, Horia-Roman Patapievici implinește 60 de ani. Este o sărbătoare a societății deschise, a spiritului liberal, a culturii democratice din România si din Europa de Est. Sunt mândru, fericit si onorat că-l pot numi unul dintre cei mai apropiați prieteni din viața mea. Ii doresc tot binele lumii, ani frumoși si insoriți, impliniri cât mai multe, noroc si sănătate pentru el si cei dragi lui. Adică, intr-un cuvânt, fericire!

Scrierile anti-totalitare ale lui H.-R. Patapievici au fost si rămân repere ale gandirii democratice românești, analize percutante si riguroase ale patologiilor comuniste si post-comuniste. Reacțiile negative, calomniile venite din zonele neo-comuniste si șovin-naționaliste nu au făcut si nu fac decât să confirme meritele lui H.-R. Patapievici ca remarcabil gânditor liberal si ca intelectual critic. Pentru mine si pentru mulți alții, gândirea lui H.-R. Patapievici este emblematică pentru patriotismul luminat, acel patriotism civic, cinstit si curat pe care populistii xenofobi il urăsc de moarte.

Horia-Roman Patapievici este un gânditor original, un spirit viu si nobil, ale carui lucrări dovedesc erudiție, creativitate conceptuală, angajament moral si o veritabila deschidere spre dialog. Mă refer in primul rand la “Omul recent”, la “Ochii Beatricei”, la cartea despre Ioan Petru Culianu, contribuții esențiale la explorarea originilor, tensiunilor, dilemelor si provocărilor modernitătii. Perioada cât a condus ICR-ul, impreună cu Tania Radu si Mircea Mihaies, a fost una fastă din toate punctele de vedere: al eficienței instituționale, al sincronismului axiologic, al probității si onestității. Este sansa noastra că ii suntem contemporani. Să o prețuim cum se cuvine!

 

Image result for patapievici

 


Please buy some cigarettes: Holocaust Remembrance Day

27/01/2017

 

Come buy some cigarettes!

The night is cold, and all around is dark;

A boy stands there and looks around;

Only a wall protects him from the rain.

In his hand is a little tray,

And his eyes beckon everyone who goes by.

I no longer have the strength left

To walk about the streets;

I’m hungry, disheveled and wet from the rain.

I shlep around from the day’s beginning;

Nobody wants to do business with me.

They all laugh and make fun of me

Come buy some cigarettes!

They’re dry, the rain did not get to them.

They’re real cheap, it’s true;

Buy them and have pity on me;

Save me from hunger…


Constantin Ticu Dumitrescu sau imaculata noblețe a suferinței

17/12/2016

Pentru Ana Blandiana, in memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociației Foştilor Deținuți Politici, membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, luptător devotat pentru dreptate, adevăr, onoare şi cinste. A fost un militant civic pentru care au existat un număr de valori care nu puteau fi nici negociate, nici terfelite. A petrecut ani grei in temnițele comuniste pentru faptul că a refuzat să pactizeze cu forțele Răului totalitar. A fost un democrat sincer, un om de o căldură şi de o generozitate unice. A fost ținta unor calomnii imunde, a unor atacuri abjecte venite din partea foştilor săi torționari şi aliaților lor actuali, dintre care unii se pretind “anti-comunişti”. S-au folosit impotriva sa cele mai mizerabile forme de dezinformare. Au crezut agentii Răului că-i vor frânge voința de libertate. S-au inşelat insa lamentabil.

In anul 2008, editura Polirom a publicat volumele de amintiri “Marturie si document” (volumul al doilea al memoriilor a apărut cu puțin inaintea stingerii sale din viată). A scris aceste cărti pentru că a crezut, asemeni Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, in datoria absolută de a depune marturie: “…am o datorie sfântă față de prietenii si colegii mei de suferință, față de cei ucişi de securişti sau de temniceri şi față de muntii de suferință şi de teroare indurați de poporul român in perioada tiraniei comuniste. Cu atât mai mult cu cât, de 17 ani incoace, se aplică tot mai concertat o adevărată strategie a ascunderii sau a uitării programatice şi chiar a uitării ororilor si crimelor comunismului. … N-am avut tinerețe, insă am dobândit cel mai paradoxal titlu de noblețe din istoria umanitații, cel de detinut politic. Acest titlu işi revendică nobletea, deoarece nu poate fi obținut cu bani! Pentru a-l fi avut, incercările erau insă atât de grele, incât costau adesea viața; cei care l-au primit nu l-au dorit şi nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat nu şi-au dat seama că ne innobilează, ci au crezut exact contrariul”. Pe data de 27 mai 2008, dl Ticu Dumitrescu mi-a scris o dedicație, una dintre cele mai mişcătoare pe care le-am primit vreodată, in care mă numea “autorul inteligent şi documentat al unor cărti esențiale intru cunoaşterea si condamnarea comunismului”. Sunt cuvinte care mă obligă pentru veşnicie…

Arunci când unii isi fac un titlu de glorie din “demitizarea” demersului condamnării comunismului, vorbind, cu jenantă frivolitate, despre anticomunism ca “iluzie”, este cazul să afirmăm tranşant anumite adevăruri factuale: comunismul a fost domnia minciunii, a resentimentului social, a urii instituționalizate, a mediocrității şi a imposturii. Ticu Dumitrescu a spus aceste lucruri cu tărie, inclusiv in acel veritabil testament moral care a fost mesajul său trimis in luna iulie 2008 către Scoala de Vară din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistenței de la Sighet.


Ilegitim si criminal: Zece ani de la condamnarea regimului comunist

16/12/2016

In memoria Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, membri ai Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, figuri paradigmatice ale spiritului civic-liberal: “Poate că aspectul cel mai frapant al posteritații comuniste este inocentarea ideologiei şi a partidelor care, in numele comunismului, au practicat ceea ce in cazul nazismului a fost denumit ‘crimă impotriva umanității’. Incurajați de placida indiferență a ‘maselor largi populare’, fostii comunişti, vechi tovarăşi de drum sau oameni de convingere pur şi simplu–revizioniştii–isi articulează din ce in ce mai limpede un tip de discurs care fie separă net ideologia marxist-leninistă de practica partidelor care s-au reclamat din ea, fie reabilitează insăşi politica acestor partide”. (H.-R. Patapievici, “Politice”, Ed. Humanitas, 1996, p. 205)  Raportul Final al CPADCR, ale carui concluzii si propuneri au prezentate de Presedintele României, Traian Basescu, in sesiunea comună a camerelor Parlamentului din 18 decembrie 2006,  a reprezentat şi va continua să reprezinte opusul negaționismului  şi al revizionismului. A fost o onoare pentru mine să colaborez la scrierea “Introducerii” la Raport cu Monica Lovinescu şi cu H.-R. Patapievici. Toti membrii CPADCR, fără exceptie, si-au asumat Raportul Final in spiritul şi litera sa.

 

Image result for monica lovinescu virgil ierunca images


Fierbinte auto-scrutare: Batranul Cioran despre tanarul Cioran

06/11/2016

Burning self-scrutiny, old Cioran on young Cioran: “We were a band of desperate individuals in the heart of the Balkans. And we were doomed to fail; our failure was our only excuse… [The Iron Guard] was the only sign that our country could be anything but a fiction. It was a cruel movement, a mixture of prehistory and prophecy, mystique of prayer and of revolt. And it was persecuted by all authorities, and it wanted to be persecuted … It had been founded on ferocious ideas: it disappeared ferociously. Whoever between 20 and 30 does not subscribe to fanaticism, to rage, to madness is an imbecile. One is a liberal only by fatigue, and a democrat by reason.” (E.M. Cioran, “Mon pays,” cited in Alain Finkielkraut, “Cioran mort et son juge,” Le Messager Européen, no. 9, Paris: Gallimard, 1996, pp. 66–67)

This passage is included in my essay titled “The Metapolitics of Despair: Romania’s Mystical Generation and the Passions of Emil Cioran,” and will be appear in the volume “Ideological Storms of the Twentieth Century,” co-edited with Bogdan C. Iacob


Not to sink into the mass of the depraved: Adam Michnik at 70

17/10/2016

Minima moralia: In “Shadows of the Forgotten Ancestors,” one of his most influential essays–and also one of my favorites–, Adam Michnik wrote about Piisudski, but in fact about himself: “…his is not simply a national but also a very human perspective. It is not patriotic and political concerns but my own concerns, my own good that inspire me to fight. This will rescue me from sinking into the anonymous, shapeless mass of the depraved, captive, and obedient.” (“Letters from Prison,” University of California Press, 1985, p. 210)

Image: Adam Michnik, Warsaw, December 1981

Image result for adam michnik


Despre onoare in timpuri sumbre: Adam Michnik la 70 de ani

16/10/2016

Cosmopolis: “By his actions, always nonviolent, Michnik established the unity of his premises and conclusions. I would draw your attention to a hypothesis: capable of seeing greatness in the past in people like Gandhi, we may fail to see what takes place in the present. If this hypothesis is correct, Michnik is one of those who bring honor to the last two decades of the twentieth century, even if a film on his life will not be produced soon.” (Czesław Miłosz, Foreword to Adam Michnik, “Letters from Prison and Other Essays,” translated by Maya Latynski, Berkeley: University of California Press, 1985, p. XV)

Image result for michnik images