Eminescu

14/01/2018
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
 
Nu e nimic şi totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850–15 iunie 1889), LuceafărulCaspar David Friedrich, Monk by the Sea (c.1809)

 

Image may contain: sky, cloud, outdoor, nature and water

 

 

Advertisements

Gabriel Liiceanu și noi

04/01/2018

A creat Planeta Humanitas. A veștejit ticăloșia, mișelia, lichelismul. Refuză să se pensioneze moral. Rămâne un spirit aronian, adică un spectator angajat. Este un camusian, adică posedă un inepuizabil rezervor al revoltei etice. Refuză tăcerea. A fost și continuă să fie insultat, ponegrit, calomniat. Una din cele mai intristătoare forme de obscurantism este intelofobia. Intr-un remarcabil articol apărut pe platforma “Contributors”. Mircea Morariu atrage atentia asupra acestei noi imunde campanii impotriva celui mai activ exponent al spiritului lovinescian (Eugen și Monica) din cultura românească a zilelor noastre. Articolul se incheie cu aceste cuvinte ale lui Vladimir Jankélévitch: “În cele din urmă nu există nimic care nu poate fi uitat, dar rămâne întotdeauna ceva ce nu este scuzabil”. (Washington, DC, 4 ianuarie 2018)


Splendoarea adevărului

16/12/2017

Acesta este titlul unei cruciale enciclice promulgată de Papa Ioan Paul al II-lea in august 1993. Mihai I, monarhul constituţional al României, a intruchipat această spendoare. A apărat libertatea umană, legea divină şi legea naturală. Moştenirea spirituală a acestui Rege este universală.

„Cu neclintită credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi dorinţă de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil.” – Regele Mihai I, Londra, 4 martie 1948

Image may contain: 2 people, suit

 


Panteonul onoarei: In memoria Regelui Mihai

05/12/2017

Aduc aici un omagiu celui care a apărat, in condiții de maxima vitregie, verticalitatea morală și curajul civic. Regele Mihai a fost simbolul continuității constituționale a statului român. Viața nu a fost deloc blândă cu acest om atât de blând. A avut un admirabil curaj in cateva situații extrem de dificile: arestarea dictatorului Ion Antonescu (cu trupele germane aflate in București) si greva regală declanșată ca protest impotriva abuzurilor nerușinate ale PCdR, la porunca directă a lui Stalin. A reprezentat o efigie a unei speranțe care refuza să sucombe timpurilor de mizerie sufletească și materială numite “construirea socialismului in România”.

Mai presus de orice, era un mare si consecvent iubitor al dreptătii. Detesta opresiunea, injustitia, șovinismul, orice formă de exclusivism. A fost constrâns să abdice prin diktatul agentilor lui Stalin din România. Așa-zisa abdicare din decembrie 1947 a fost de fapt o lovitură de stat, un act criminal, ilegitim si ilegal. Urmasii celor care l-au inlăturat pe Rege si au distrus democrația din România vor vărsa acum lacrimi de crocodil. Le spunem direct și fără echivoc: Sunteți niște răi si niste fameni, lăsați-l in pacea plecării către veșnicie, nu va imbulziți lângă catafalc…

L-am intâlnit de mai multe ori, am purtat discutii despre tulburata istorie a Europei de Est in veacul XX. Era calm, nu simteai nici cea mai mică urmă de ranchiuna, de resentiment. Asemeni Reginei Ana, era convins că reconcilierea trebuie să se bazeze pe căință, nu pe răzbunare. Mă inclin cu imens respect si spun: Să se odihneasca in pace, o binemerită!

Articol transmis la postul de radio Europa Libera

 

 


Politrucul si poetul

02/12/2017

La Conferința pe țară a tinerilor scriitori din 1956, ideologul en titre al PMR, inverșunatul stalinist Leonte Răutu, se adreseaza ultimativ unui poet născut pe 2 decembrie 1935: “Un cimititr mai sobru și mai demn? Ce-ai vrut să spui, tovarășe Labiș?” Raspunsul, tranșant si demn, il inlemnește pe politruc: “Exact ce-ați ințeles, tovarășe Răutu!” Poetul murea, in urma unui misterios accident de tramvai, pe 22 decembrie același an. La interogatoriile studenților arestați in noiembrie revenea obsesiv intrebarea: “Ce legături ai avut cu Labiș?”


Mânia și greața

30/09/2017

Chiar dacă aș avea nervi de oțel și tot n-aș putea citi fără un sentiment de abisal, nevrozant dezgust despre “patriotismul” securistului en titre care a fost Iulian Vlad. Marx a scris cândva că omenirea se desparte de trecutul ei râzând. In cazul de față, ne despărțim cu o infinită, irepresibilă și pe deplin justificată mânie in raport cu un criminal și cu apologeții săi. Dublată de o apăsătoare și cât se poate de legitimă greață…


In memoriam Virgil Ierunca

28/09/2017

Why does Virgil Ierunca matter? Because in times of dishonesty and cowardice, he was honest and courageous. Because in times of capitulation, he refused to tremble, to waver, and to bow. Because he had a hierarchy of values which has turned out to have been the right one. He passed away on September 28, 2006. He was a member of the Presidential Commission for the Analysis of the Cmmunist Dictatorship in Romania. Together with his wife and closest friend, Monica Lovinescu, he was the voice of hour hope. Whenever people tell me that we did not have a Milosz, a Camus, or a Havel, I respond that they are wrong. We had Monica and Virgil. Blessed be their memory and may we live up to their legacies!