Catholics on the Barricades

Gaudium in veritate: It is my pleasure to recommend in superlative terms this book by my friend and U-MD colleague, Piotr Kosicki. Superbly written and truly illuminating, this is comparative intellectual history at its very best! Congrats, Piotr, see you on Thursday and Friday at our conference on “One Hundred Years of Communist Experiments.” Thanks for the great inscription!

 

https://yalebooks.yale.edu/…/978030022…/catholics-barricades

Soviet Grand Guignol

They were all burnt by the unsparingly cruel sun of the Revolution, the Piatnitskys, the Radeks, the Bukharins, the Yakirs, the Redenses and Svanidzes (Stalin’s in-laws), the Litvinovs, the Tukhachevskys, the Rakovskys, and countless others. Fully deserved congratulations to Berkeley historian Yury Slezkine for this formidable accomplishment! An apocryphal story claims that, during the Great Terror, the genialissimo generalissimo used to watch from his o…ffice in the Kremlin how the lights turned on and off in the House on the Embankment–the title of a semi-autobiographical novella by Yuri Trifonov. In a recent conversation, Stalin’s biographer Stephen Kotkin told me that this would have been physically impossible. But the vozhd definitely knew what was going on there, who was arrested, whatever happened to the families of those purged. In fact, not only was Koba in the know, but he was in full control, the utimate mastermind of the social cataclysm…

Many residents and their families were detained during Stalin’s terror in the late 1930s, such that the building was dryly referred to as “The House of Preliminary Detention.” (A play on the Russian initialism Допр, from the building’s original name: Дом прави́тельства.) Fully one third of residents disappeared during the terror. The building was in fact an immense mousetrap serving the vindictive appetite of the Black Cat…

Sheila Fitzpatrick in the London Review of Books: “Yuri Slezkine, a master stylist as well as a first-class historian, is the least predictable of scholars. Still, it comes as a surprise to find that the book he has now produced, after long gestation, is a Soviet War and Peace.”

Bulat Okudzhava: Song of the Black Cat (Песенка про чёрного кота)

He doesn’t demand, doesn’t ask,
only his yellow stare glows.
Every cat brings him his catches,
and thanks him besides.

He doesn’t utter a word,
he just eats and drinks.
His claws paw the dirty ground
like they would scratch your throat.

One does wonder why
it’s so gloomy in our block.
We should hang a lamp in the courtyard,
but no way to collect the money.

https://www.youtube.com/watch?v=Nb7EZK6Ec14

Once upon a time in Odessa…

In TLS (March 31, 2017, p. 30), Charles King writes a glowing review of Boris Dralyuk’s new translation of “Odessa Stories” by Issac Babel (Pushkin Press). These lines from the final paragraph are luminously accurate: “Babel’s great lesson is that beingh an everyday cosmopolitan is probably the natural state of humanity. ‘He doesn’t talk much’, says the old gangster Froim the Rook about Benya Krik, ‘but when he talks, you want he should keep talking.’ This version of ‘Odessa Stories’ makes one feel the same way about Babel himself.” Image: Image: A film poster for “Benya Krik,” 1926

Profetul ucis și asasinul său

Lev Davidovici Troțki (Bronstein) a fost izbit mortal cu o toporișcă in creștet, pe la spate, in a sa resedință-fortareață de la Coyoacán, un cartier din Mexico City, acum 75 de ani, pe 20 august. A murit a doua zi. Stalin nu greșea: “Nu există fortărețe pe care noi, bolșevicii, să nu le putem lua cu asalt…“. In acest caz, asaltul a fost o infliltrare de maximă viclenie. Am citit cand aveam 25 de ani trilogia lui Isaac Deutscher. Peste ani, recitind-o, am realizat cat de idealizat era portretul lui Troțki. Titlurile volumelor erau inspirate de Machiavelli: “The Prophet Armed”, “The Prophet Unarmed si “The Prophet Outcast”.

Intr-un eseu scris impreună cu Marius Stan, discutăm personajul Troțki, maniacul unei apocaliptice revoluții planetare, acum nu fac decat să marchez o dată și să recomand o carte extraordinară despre agentul NKVD, comunistul catalan Ramón Mercader, asasinul primului comandant al Armatei Roșii, cel mai apropiat colaborator al lui Lenin in aventura istorică incepută pe 7 noiembrie 1917 (stil nou), adversarul de moarte al lui Iosif Vissarionovici Djugașvilli, zis Stalin Este vorba de romanul lui Leonardo Padura, “The Man who Loved Dogs”. Troțki a fost profetul unei revoluții imposibile, martirul unei cauze pierdute ab initio, vestitorul unui timp care nu avea cum să vină …

https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol-58-no-3/the-man-who-loved-dogs.html

Svetlana Alilluyeva, Stalin’s Daughter, about Vladimir Putin

If ever was a person who knew “them”, her name was Svetlana Alliluyeva (Lana Peters). “Them” meaning the fraternity of KGB thugs, with their cynicism, brutality, mendacity, hypocrisy, and rudeness. As Rosemary Sullivan documents it her fascinatingly detailed and truly illuminating book (“Stalin’s Daughter: The Extraordinary and Tumultuous Life of Svetlana Alliluyeva,” Harper, 2015), Svetlana grew up under complete secret police surveillance.

She had to live in the company of permanent body guards. The notorious Vlasik and Poskrebyshev, Stalin’s most trusted servants, were in charge of her, including the selection of her nanny, friends etc “The Kremlin princess” was aware that they informed her father about every single detail of her life. After the tyrant’s death, increasingly critical of her father’s times of universal terror, she changed her last name form Stalina into Alliluyeeva, after her mother, Nadezhda, who had committed suicide in November 1932. After her defection, she was a main target of KGB disininformation. Yuri Andropov personally dealt with her case. In a letter to friend, immediately after Putin’s election as president in 2000, Svetlana spelled our her disgust with the political masquerade taking place in Moscow and her dispapointment with the naivete of the American administration:

“Russia has changed the flag and some names, to be sure–yet it is still the same USSR, so far as I am conerned. And these days–when a shadowy KGB colonel got to the top (because he was wise enough to guarantee Boris Yeltsin to be spared from public investigation–and–most probably prosecution–in that field of corruption & money stealing–when the New Man in Kremlin is being pronounced by my local Public Radio as the ‘sure hero of the Russians,’ as the ‘sure choice’ for the next president–I can only swear in Russian (which is a very heavy swear, but no one can understand, than God)…” (p. 615) Reading these presciently lucid words, one can understand why, for many years, until the deteriorarion of a very close family relationship, George Kennan regarded her political thinking as worth being listened carefully to.

Felicitari, Adrian Buz! Premiul Galei “Bun de Tipar”, 2015

Aflu cu mare bucurie ca romanul lui Adrian Buz “1989”, aparut la Polirom,  a primit premiul “cea mai bună carte a anului” la subcategoria beletristica in cadrul Galei “Bun de Tipar”, 2015. Iata mai jos se-am scris in urma cu cateva luni despre aceasta carte scrisa cu imens talent si cu o remarcabila intelegere a relatiei dintre subiectivitate si dictatura.

“Nostalgicii imberbi sau nu ai comunismului ar trebui sa citeasca romanul lui Adrian Buz intitulat simplu si cat se poate de elocvent “1989″ (Polirom, 2014). Ar fi fi antidotul perfect pentru regretul de a nu fi fost calcaţi in picioare de Marele Mecanism al ineptei, imbecilei si atat de umilitoarei dictaturi totalitare a lui Nicolae Ceausescu, “Eroul intre Eroi”, “carmaciul destinului national” si intruchiparea “virtutilor milenare” ale daco-românismului revolutionar. Ar intelege ca fenomenul Ceausescu nu a fost o aberatie, ci consecinta oportunitatilor institutionale de care a beneficiat acel Ubu din Balcani, un personaj pe cat de redus din punct de vedere cultural, pe atat de abil in a-si atinge scopurile delirante. Cartea este scrisa intr-un registru calm, fara imprecatii si fara patetisme. Am citit-o gandindu-ma mereu ce-ar intelege cineva care nu a avut nefericita si deloc invidiabila experienta de a trai in comunism, un tanar american, de pilda. Deci nu cineva care a auzit in familie amintiri despre “Epoca de Aur”. Aici se află maiestria lui Adrian Buz. El stie sa transmita o atmosfera, sa reconstituie un univers disparut, sa-l faca verosimil si cat se poate de concret. Este kunderian in sensul ca pastreaza permanent o unda de umor, nu se lasa purtat spre hiperbole acuzatoare.

Oroarea este acolo, o simtim, o vedem, o auzim, dar fara niciun fel de artificii ostentative. Este oroarea unei anormalitati care se pretindea normala. Despotul paranoic le apare supusilor sai etern precum cosmosul. La Congresul al XIV-lea, deci in noiembrie 1989, sociopatul Ceausescu este reconfirmat de lacheii sai decerebrati drept lider absolut: “Pentru cine are creierul cat o gamalie, realegerea Intîiului e un fenomen natural, ceva ce nu poate fi altfel. Elementele din spatele acestei realitati monolitice sunt cetoase. Nu cred ca la varsta asta exista vreunul care isi imagineaza ca ar putea fi ales altcineva, vreunul care poate face diferenta dintre Partid si Stat. Pentru noi, la varsta asta, ambele inseamna un singur lucru: Ceausescu”. Pot depune marturie, asa vedeau lucrurile multi oameni atunci, nu doar baronii lui Ceausescu, de la Dascalescu si Mizil la Popescu-Dumnezeu si Stefan Andrei. Si totusi…

Naratorul acestei fictiuni autobiografice (orasul Craiova, zona, atmosfera, oamenii locurilor pe unde ajunge sunt acolo, ii descoperi in carne si oase, nu ca imagini descarnate din cine stie ce album pierdut prin vreo pivnita ori vreun pod), este, spre a relua titlul unui celebru film al marelui regizor maghiar Miklós Jancsó, un sarman flacau. Are 18 ani, e inteligent, bascalios, nu da doi bani pe sloganele oficiale, tatal este pictor, parintii sunt divortati, au pile, pot obtine lucruri pe care altii nici macar nu le viseaza. Adrian Buz reconstituie remarcabil mentalul adolescentului pe cale de a deveni barbat, starea de continua nemultumire cu lumea asa cum este, efortul de a-si gasi calea proprie, de a nu se lasa dadacit si timorat de cei care au renuntat de mult la visul libertatii.

Mi-am amintit, citind acest captivant roman, de propria mea experienta in scoala de ofiteri din Drumul Taberei. Era in 1976, lucrurile nu ajunsesera nici pe departe la dezastrul de la sfarsitul anilor 80. Din prima zi m-a izbit lipsa de sens a exercitiilor ce ni se impuneau. Tocmai publicasem un articol in “Contemporanul” despre Habermas si destinul subiectivitatii si iata-ma nimerit in plin infern al obedientei obligatorii. Starea de incongruenta era insuportabila. Am fost coleg de pluton cu bunul meu prieten Tudor Jebeleanu si cu regretatul Alexei Florescu. M-am imprietenit acolo cu Adrian Enescu, cunoscutul compozitor, regret ca nu l-am mai vazut de decenii. Pe atunci, absolventii de facultati faceau doar sase luni stagiu militar. Juramantul se depunea dupa o luna. Numaram nu doar minutele, ci si secundele in asteptarea clipei cand, dupa juramant, vom avea dreptul la permisii.

Asadar, sarmanul flacau este un baiat din Craiova. A picat la facultate, a fost recrutat in armata, a devenit racan. Apucase sa mearga la Praga intr-o excursie BTT. Era in vara lui 1989, Cehoslovacia lui Gustav Husak si Milos Jakes le aparea ca o oaza de opulenta nefericitilor ajunsi acolo din Republica Socialista a Anomaliei, condusa de geniile combinate ale lui Nicolae si Elenei Ceausescu. Intoarcerea acasa include si un popas nu ritualic, ci strict materialist la Scornicesti. Insotitorul oficial al grupului, de-obicei omul “organelor”, stie locul, are contacte, vrea sa faca rost de mancare. Tema foametei si a goanei cvasi-animalice dupa alimente este una dintre cele uitate azi de cei care suspina dupa vremurile “socialismului multilateral dezvoltat”.

Asemeni celor mai multi tineri recrutati, eroul cartii trebuia se serveasca un an si patru luni in sordidele baraci ale socialismului de cazarma. Hrana este infecta, dusurile sunt macabre, paturile malodorante, uniformele parca facute din glaspapir. Unicul loc unde se poate trai relativ normal e la infirmerie. Totul este jegos, repugnant, la propriu si la figurat. Dar chiar si in acest noroi pulseaza speranta.

Interventiile paterne il aduc intr-o unitate din Caracal, la mai putin de-o ora de parinti si amici. Totul se petrece in perioada finala, a agoniei comunismului est european, in genere, a celui romanesc in particular. Incepe revolutia, mai intai la Timisoara, apoi la Bucuresti si in alte orase. Eroism, represiune, sange. Nu voi intra in trama epica, voi spune doar ca secventele se deruleaza naucitor si absorbant asemeni timpurilor acelea, absorbante, nebuloase, pline de iluzii demult rispite in mlastina compromisurilor, tradarilor si intrigilor ce-au urmat. Sarmanii flacai ai acelor vremuri sunt azi generatia care poate salva memoria. Este ceea ce face, admirabil, onest si cu mare talent, Adrian Buz in acest roman cu totul remarcabil. La un sfert de veac de la prabusirea comunismului in Romania, cartea lui Adrian Buz, un roman de o incandescenta onestitate, este o pledoarie intru totul convingatoare pentru dreptul la memorie.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/1989-5369/

http://www.contributors.ro/cultura/sarmanii-flacai-ai-comunismului-din-romania-un-excelent-roman-de-adrian-buz/

http://www.mediafax.ro/cultura-media/klaus-iohannis-adina-rosetti-si-adrian-buz-printre-castigatorii-galei-bun-de-tipar-2015-14269100

Un sfert de veac de post-comunism: Impliniri si provocari

Coordonat de Lavinia Stan si Diane Vancea, volumul include capitole semnate de Paul Sum, Katherine Verdery, Duncan Light, Craig Yong, Vladimir Tismaneanu, Tom Gallagher, Marius Stan, Dennis Deletant, Peter Gross, Levente Salat, Mihaela Miroiu, Csaba Novak, Cristina Parau, Ron King, Cosmin Gabriel Marian, Radu Cinpoes, Monica Ciobanu.

https://rowman.com/ISBN/9781498501101/Post-Communist-Romania-at-Twenty-Five-Linking-Past-Present-and-Future

Autoritarismul cleptocratic al lui Vladimir Putin: Povestea unui regim și a unei cărți (Un eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Să spunem din capul locului că volumul profesoarei Karen Dawisha despre originile și întemeierea regimului Putin este unul devastator, colosal de informat și menit să ofere un probatoriu irefutabil privind natura mafiotică a simulacrului de stat care este Rusia astăzi. Cu uluitoare acribie și o pasiune impresionantă pentru documentarea celui mai mic detaliu din această arheologie a cotropirii și acaparării resurselor Rusiei de către un grup înrădăcinat în structurile KGB, devenit FSB, Karen Dawisha a scris nu doar o analiză pătrunzătoare, ci un veritabil rechizitoriu. Este vorba de o dictatură nu doar politică, ci, poate ca o cheie pentru înțelegerea acesteia, de una economică. Înainte de a cuceri puterea politică prin sordide manopere și florentine alianțe de culise, jucându-și cu talent rolul de om de încredere pentru magnații gen Berezovski și Abramovici, câștigând suportul fiicei și al ginerelui lui Boris Elțin, “omul fără față”, cum l-a numit Masha Gessen, a urcat treptele puterii până la poziția supremă pe care, afirmă Karen Dawisha, nu are nici cea mai mică intenție să o cedeze într-un viitor previzibil. Am zice că dimpotrivă.

Nu există nimic senzaționalist în această sisifică deconstrucție a sistemului Putin pe care o propune directoarea Centrului Havighurst de Studii Ruse de la Universitatea Miami din Ohio, respectată specialistă în comunism și post-comunism. Tonul este sobru, detaliile personalizate sunt evitate. Scopul este unul științific, dar implicațiile sunt, evident, morale și trimit spre zona policy-making. Mai ales că sancțiunile adoptate în urmă cu un an se aplică exact personajelor numite în carte drept arhitecți și beneficiari ai regimului condus de mega-oligarhul kaghebist. Acești oameni urăsc Occidentul, dar și-au investit banii în băncile vestice, își fac vacanțele în Monaco și la Biarritz, schiază în Austria și Bavaria, cumpără, la propriu, castele în Spania. Putin este Homo Sovieticus devenit miliardar cu cont bancar la Zürich. Poate că aceasta este suprema diferență dintre el el și modelul său asumat deschis, Andropov. Și răposatul președinte al KGB, apoi scurtă vreme secretar general al PCUS, era gata să calce pe cadavre, a făcut-o de multe ori, dar scopurile erau de altă natură. Firește, tot una malignă. Putin este un parvenit cupid, Andropov era în felul său un bolșevic din specia asceților revoluționari, nu-și visa un ceas Vacheron Constantin, se mulțumea cu unul sovietic…

Povestea începe la Leningrad, în 1975, când Vladimir (Vova) Putin intră în cadrele KGB. Lucrează în contra-spionaj, urmărește disidenții. Unii spun că îi și anchetează. Idolul său, atunci și azi, este Iuri Andropov. Mimează stilul ascetic, dar este îndrăgostit de obiecte de consum occidentale. Ajunge ofițer la Dresda, recrutează cetățeni est-germani ca agenți ai KGB. Își face amici printre ofițerii Stasi specializați în furt tehnologic. Unii aveau să devină figuri majore în băncile germane care și-au stabilit branșe în Rusia după 1991. Revine la Sankt Petersburg, intră în grațiile primarului Anatoli Sobceak, o figură proeminentă  a cercurilor care se declarau reformiste și chiar democratice.

Începe marile afaceri, profită de relațiile germane. Filiera germană, reiese din această carte, este esențială. Își trimite fiicele să urmeze liceul acolo. La fel, contează foarte mult pentru el cum e perceput în Germania. Îl cultivă pe Alexander Rahr, fost analist al RFE, biograful său german, acesta primește varii titluri onorifice în Rusia, are acces privilegiat la Putin. Timp în care are loc sugrumarea libertății de expresie.

Averea lui Putin și a cercului său (siloviki) de foști (sic) kaghebiști leningrădeni crește exponențial, atinge cote astronomice. Își construiește palate, are ceasuri în valoare de 700.000 de dolari. Timp în care afișează o figură ermetică, impenetrabilă. Convinge Vestul că este angajat în “războiul împotriva terorii”, timp în care duce un război împotriva memoriei și a societății civile în propria sa țară. George W. Bush se uită în ochii săi și simte că poate avea încredere în el. Mai târziu, Barack Obama merge într-o direcție similară când proclamă nevoia de “reset”, de a-i mai da lui Putin o șansă.

Cartea nu pretinde că oferă o radiografie exhaustivă a sistemului politic din Rusia contemporană, ci un instrument de înțelegere a naturii acestuia. Chiar și așa, Cambridge University Press a decis să nu o publice în Anglia, deși Karen Dawisha era o autoare de succes a acelei edituri. Legile britanice pe tema defăimării (libel) sunt intimidante. Dictatorii de pretutindeni se folosesc cinic de ele. Nu e vorba doar de CUP. Nici Simon and Schuster, editorul american, nu a difuzat-o în Anglia. Șansa cea mare a fost că Edward Lucas, directorul săptămânalului The Economist, auzind despre aventura cu CUP, a făcut povestea publică în paginile revistei pe care o conduce. Așa s-a născut, în mai puțin de trei zile, contractul cu gigantul editorial american. Cartea a fost preluată de Alice Mayhew, legendară ca redactor.

Odată publicată, lucrarea s-a bucurat de recenzii ultra-elogioase. O menționăm aici pe aceea semnată de Anne Applebaum în New York Review of Books. Teza cărții este tranșantă și clară: regimul Putin nu s-a născut în chip accidental, prin voia hazardului, ci este rezultatul unei strategii sistematice de acaparare a celor mai importante resurse ale Rusiei, de la exorbitanta cantitate de valută forte a defunctului PCUS, depozitată în bănci vestice, la petrol și gaze naturale. “Gazprom” este într-adevăr casa lui Putin. Avem aici o lectură tulburătoare și vital necesară în aceste timpuri când unii încearcă să justifice nejustificabilul și să găsească tot felul de scuze și alibiuri pentru un regim autoritar, cleptocratic, corupt până în măduva oaselor, agresiv, militarist, represiv și expansionist. Un regim care, când întâlnește critici ce nu pot fi domesticiți, recurge la orice mijloace spre a-i amuți, inclusiv crimă.

Recomandări:

http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/dec/18/how-he-and-his-cronies-stole-russia/

http://www.wsj.com/articles/book-review-putins-kleptocracy-by-karen-dawisha-1412118992

http://books.simonandschuster.com/Putins-Kleptocracy/Karen-Dawisha/9781476795195

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/autoritarismul-cleptocratic-al-lui-vladimir-putin-povestea-unui-regim-%c8%99i-a-unei-car%c8%9bi-un-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%c8%99i-marius-stan/

Recomandare de lectura: Joydeep Bhattacharya, “De veghe”

Pe Joydeep Bhatthacharya il cunosc, daca nu ma insel, din 1988. Pe vremea aceea, era doctorand la University of Pennsylvania, a luat cursul meu despre radicalisme politice. A scris o lucrare exceptionala despre Lenin si M. N. Roy (ma gandesc sa-i cer un fragment pentru cartea pe care o scriu impreuna cu Marius Stan, “Vraja nihilismului,. Dosar Lenin”). Ulterior, a fost asistentul meu, am devenit prietenit, am lucrat minunat impreuna, atat la facultate, cat si la Foreign Policy Research Institute. Am petrecut sute de ceasuri discutand despre comunism, fascism, democratie, despre mituri politice si himere revolutionare. Daca am izbutit sa nu fiu singur in acei ani, el a jucat un rol extrem de important. A fost, ca sa reiau cuvintele dintr-un cantec al lui Brassens, mon Auvergnat.

Mergeam des prin restaurante, m-a dus prima data sa mananc intr-unul indian. Philadelphia mea este inseparabila de Mary, de el, de Ray Kozlowski (azi profesor la Rutgers), de John Maurer (azi profesor la Naval War College), de regretatii Michael Radu si Alvin Z. Rubinstein, de JoAnn si Tony Tomazinis, de Alan Kors si Alan Luxenberg. In decembrie 1989, in timpul Revoutiei Romane, eram total epuizat, scriam fara oprire, dadeam interviuri, am fost invitat in emisiunea “MacNeil/Lehrer Newshour”, se transmitea de la Wilmington. Fara Joy (asa ii spun prietenii), n-as fi ajuns acolo, abia ma mai tineam pe pcioare.

In martie 1991, Joy a venit cu mine la Timisoara, m-a ajutat in chip decisiv in timpul conferintei “Putere si opozitie in societatile post-comuniste”. Era prima sa calatorie in Europa de Est. S-a imprietenit cu Mircea Mihaies, Adriana Babeti, Vasile Popovici, Miklos Haraszti, Petruska Sustrova, Dimitrina Petrova, Irena Lasota, Jakub Karpinski. Erau acolo, imi amintesc cu emotie, Mircea Cartarescu si N. Manolescu. Au trimis mesaje conferintei Jean-Francois Revel si Adam Michnik.

Pe Agnes Heller si pe Ferenc Feher ii cunostea dinainte, din State. Devenise, alaturi de mine, a walking encyclopedia of East European politics. A plecat de la Timisoara la Budapesta, s-a indragostit de metropola maghiara, a cunoscut elita intelectuala si viata nocturna. A decis sa renunte la doctorat, s-a dedicat literaturii. Scrie superb, alaturi de Mary a fost editorul meu voluntar. Primul sau roman, “The Gabriel Club” a aparut la Granta Books, la Londra. Se petrece la Budapesta. Avea, pe coperta a patra, sustinerea lui J. M. Coetzee. A predat, un timp, la Bard College. Apoi au aparut alte romane, inclusiv unul superlativ recenzat in “New York Times Book Review”. Acum, i-a aparut o carte, pe o tema fierbinte, la Polirom. O recomand cu entuziasm. Putine lucruri ne-au bucurat mai mult in viata, pe Mary si pe mine, decat succesul lui Joy.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/de-veghe-5603/

Rascruci insangerate: Aleksandr Wat si secolul marilor orbiri

La Libraria Humanitas-Cismigiu, o discutie moderata de H-R. Patapievici despre una din marile carti ale iluminarii dintr-un veac al atator fanatisme si orbiri, al emascularii voluntare a autonomiei gandirii. Volumul de convorbiri dintre Aleksandr Wat si Czeslaw Milosz este de fapt o lunga confesiune a unui intelectual care a cunoscut Infernul. Cartea se situeaza in acea zona a rascrucilor insangerate despre care a scris Lionel Trilling, acolo unde se intalnesc literatura si politica…