Despotul comunist al Romaniei, Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) a fost un stalinist inascut, marcat de dureroase complexe de inferioritate, inainte de toate in raport cu mai vechii membri ai PCR. Nu a fost un cominternist prin educatie, precum Ana Pauker, Iosf Chisinevschi si Petre Borila, ci prin vocatie. Fostul proletar devenit revolutionar de profesie avea o capacitate unica de a manipula relatiile dintre colaboratorii sai. Arhitect al totalitarismului in Romania, avea el insusi o mentalitate totalitara. Detesta intelectualii, dar stia cum sa-i ademeneasca, in unele cazuri chiar sa-i seduca (Mihai Ralea, G. Calinescu, M. Sadoveanu). S-a aflat in spatele infamelor demascari din 1958-1959 care au culminat in sedinta de „infierare” a Militei Petrascu, a Dorei Massini, a lui Jacques Costin, a lui Marius Nasta si a lui Mihail Andricu (aprilie 1959). Alaturi de Ana Pauker, Teohari Georgescu, Luca, Draghici, Bodnaras, Borila, Moghioros, Chivu Stoica, Ceausescu, Apostol, a fost direct responsabil pentru construirea universului concentrationar romanesc.
Raporturile sale cu ilegalistii au fost intodeauna tensionate. Pe vechii ceferisti, Vasile Bagu, Constantin Doncea si Dumitru Petrescu i-a suspectat mereu de conspiratii si de tentative de a-i submina autoritatea in partid. Pe Gh. Vasilichi, petrolistul din Ploiesti revenit in tara dupa participarea la rezistenta franceza si detentia in lagarele naziste, l-a marginalizat rapid dupa un foarte scurt stagiu ca membru al Biroului Politic si ministru ale educatiei. L-a detestat pe Alexandru Iliescu si nu mai putin s-a temut de alti ilegalisti intre care rivalul sau de la Tg. Jiu, Ovidiu Sandru.
Necrologul publicat la moartea lui Gheorghiu-Dej –„Amintirea tovarasului Gheorghe Gheorghiu-Dej, vesnic vie in inimile partidului, ale clasei muncitoare, ale intregului popor” redactat de o echipa condusa de Leonte Rautu, aprobat de Nicolae Ceausescu, Bodnaras si Maurer, repeta istoria PCR asa cum fusese ea formulata dupa Plenara din noiembrie-decembrie 1961. De altfel, in august 1964, Ion Vinţe (Janos Vincze), tartorul Comisiei Controlului de Partid, publicase in „Scinteia” un veninos articol in care relua acuzatiile aberante contra grupului Foris-Koffler considerat responsabil de sabotarea organizarii miscarii de partizani in Romania. In acealasi articol, Vinţe relua calomniile impotriva lui Lucretiu Patrascanu. Necrologul lui Dej, ca si discursurile lui Maurer, Chivu si Ceausescu accentuau rolul sau crucial in „lupta impotriva fractionismului” si „pastrarea unitatii de monolit a conducerii partidului”. Merita observat ca in discursul sau, Ceausescu facea una din referinte la defunct fara sa mai foloseasca apelativul magic „tovaras”. Citeva saptamini mai tirziu, portretele lui Dej, aflate in sali de clasa in toate scolile din Romania, erau inlocuite cu stema tarii. Voi analiza intr-un alt articol mecanismele „de-dejizarii”.
Pentru Gheorghiu-Dej era o chestiune de supravietuire politica felul cum se scria istoria partidului. Manicheist convins, judecind leninist in temeni de „care pe care”, educat in inchisori pe baza scrierilor lui Stalin, Dej nu avea rabdare pentru indoieli ori analize teoretice. Parte din ura sa fata de Miron Constantinescu tinea de faptul ca acesta, desi un marxist dogmatic, avea totusi o pregatire teoretica (studiase sociologia sub indrumarea lui Dimitire Gusti si H. H. Stahl). Nu mai vorbesc de aversiunea in raport cu Lucretiu Patrascanu, unul dintre foarte putinii intelectuali veritabili din elita PCR. A propos de Miron Constantinescu, acesta marturisea intr-o discutie privata in anii 60 ca „Dej a fost cel care a intordus metodele bizantine in viata PCR”. Evident, era o exagerare, intrucit bizantinismul se ingemanse cu fanatismul ideologic inca de la fondarea respectivului partid.
La 23 august 1964, Gheorghiu-Dej se gasea intr-o pozitie sigura: intreg Biroul Politic era format din devotatii sai. Partidul fusese epurat cu atitea ocazii incit nimanui nu-i mai trecea prin minte sa se angajeze intr-o actiune anti-Dej. Nimeni nu se astepta ca peste doar citeva luni lucrurile se vor schimba esential. Recunoscut de sovietici, chinezi, iugoslavi drept un lider comunist respectabil, Dej era tot mai mult acceptat ca om de stat de cercurile vestice. In cercetarile mele in arhiva Biroului Politic, am citit relatarea premierului Maurer dupa vizita in Franta in 1964. Intrebat de Dej asupra raporturilor de putere din jurul generalului de Gaulle, obsecviosul Maurer ii raspundea spunind ca ele erau similare celor din conducerea RPR! Cu acelasi prilej, ii transmitea lui Dej salutul presedintelui francez.
Nicolae Ceausescu nu facea parte din anturajul imediat al primului secretar, lucru care avea sa-l obsedeze. In anii de dupa moartea lui Dej, Ceausescu avea sa vorbeasca in sedintele de Comitet Executiv de faptul ca „in ultima sa perioada de viata, Dej s-a indepartat de nucleul sanatos al conducerii de partid”. Isi reamintea faptul ca Dej petrecuse revelionul anului 1965, ultimul din viata sa, in compania unor vizitatori straini, iar nu a „tovarasilor” din Biroul Politic.
Vizitele delegatiilor PCUS la Bucuresti in 1963 si 1964 aratau cit de mult se schimbase in raporturile dintre Bucuresti si Moscova. Acelasi Dej care inca in 1961 se facea ecoul umil al pozitiilor anti-chineze si anti-albaneze ale lui Hrusciov, raspundea cu aplomb criticilor formulate Nikolai Podgornîi si ceilalti reprezentanti ai Kremlinului. Era insa atent ca in sedintele Biroului Politic sa atraga atentia asupra riscurilor de a nu se cadea in „capcana nationalismului burghez”. Limitele antisovietismului erau ceele dictate de interesele elitei dominante. Sentimentele nationale ale romanilor erau doar tesatura nervoasa pe care se cladea ideologia noii linii. Trebuie amintita importanta publicarii, tot in 1964, la Editura Academiei, a volumului „Marx despre romani”, ingrijit de istoricul Andrei Otetea. Se utiliza prestigiul fondatorului „socialismului stiintific” pentru a delegitima pozitia imperialista sovietica.
Cand a murit, Dej a lasat in urma o strategie care putea duce fie spre iugoslavizare (modelul Tito), fie spre albanizare (modelul Enver). Ceausescu a pretins ca merge in directia unei relative liberalizari,dupa care a strans surubul, a renuntat chiar si la simulacrul de „conducere colectiva”, a urmarit constructia unei tiranii autarhice bazate pe suprematia unei dinastii rosii narcisiste, inepte si insolente. M-am ocupat pe larg de rolul lui Dej in istoria comunismului romanesc in cartile mele „Fantoma lui Gheorghiu-Dej” (editia a II-a, revazuta si adaugita, postfata de Cristian Vasile, Humanitas, 2008) si „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc” (traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005). Semnalez aici contributiile legate de perioada Dej datorate unor autori precum: Mioara Anton, Lucian Boia, Apostol Stan, Ioan Chiper, Eugen Denize, Eugen Negrici, Victor Frunza, Dan Catanus, Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu, Ghita Ionescu, Robert King, Dennis Deletant, Gail Kligman, Katherine Verdery, Ken Jowitt, Robert Levy, Dionisie Ghermani, Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici, Doina Jela, Lavinia Betea, Dinu C. Giurescu, Octavian Roske, Romulus Rusan, Dorin-Liviu Batfoi, Pavel Campeanu, Mircea Stanescu, Florica Dobre, Marius Oprea, Stelian Tanase, Michael Shafir, Mihai Retegan, Clara Mares, Cristian Vasile, Nicoleta Ionescu-Gura, Elisabeta Neagoe Plesa, Liviu Plesa, Gabriel Catalan, Germina Nagat, Adrian Cioflanca, Virgiliu Tarau, Stefan Bosomitu, Constantin Iordachi, Andi Mihalache, Alina Pavelescu, Radu Tudorancea, Dragos Petrescu, Cristina Petrescu, Silviu B. Moldovan, Maria Muresan, Dorin Dobrincu, Mihnea Berindei, Armand Gosu, Vladimir Socor, Ioana Boca, Nicoleta Raluca Spiridon, Florian Banu, Liviu Taranu, Cosmin Popa (ordinea numelor este aleatorie, iar lista nu este exhaustiva). Precizez ca folosesc conceptul de „bizantinism” pentru a descrie practicile politice manipulative si conspirationiste ale perioadei Dej, evident inspirate de modelul stalinist. Nu este vorba asadar de vreo desconsiderare a marii traditii spirituale a Bizantului.
https://tismaneanu.wordpress.com/2009/03/19/cristian-vasile-despre-fantoma-lui-gheorghiu-dej/
Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc organizează conferinţa „Spectrele lui Dej”. Aceasta va avea loc la sediul Institutului din Str. Alecu Russo, nr. 13-19, etaj 5, ap. 11, sector 2, Bucureşti.
Acest eveniment are ca scop discutarea rolului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în istoria comunismului românesc în contextul împlinirii a 110 ani de la nașterea acestuia. O asemenea discuţie este mai mult decât necesară dat fiind că acestui personaj central al istoriei comunismului românesc nu i-a fost dedicată încă o biografie exhaustivă. Conferința va analiza personalitatea/biografia liderului comunist, activitatea lui în perioada ilegalității și ascensiunea sa în poziția de lider absolut al Partidului Comunist. Totodată, intenționăm să supunem analizei şi cele mai importante aspecte ale funcționării partidului-stat în perioada conducerii dejiste.
http://www.crimelecomunismului.ro/
Pentru comentarii:
http://hydepark.ro/articol/articol/bizantinism-si-revolutie-despre-gheorghiu-dej-98.html
Posted by tismaneanu 
tismaneanu.wordpress.com 