Experimentul sovietic

The Last Marxist Revisionist

Mikhail Gorbachev went far beyond Nikita Khrushchev’s “Back to Lenin” approach. When he came to power in March 1985, he tried to instill new life into a dying body. This explains the inconsistencies and blunders of the first three years (1985-1988). He knew from his mentor Yuri Andropov that touching the Stalin question would inevitably open a Pandora box. And yet he did it.

Glasnost meant the return of repressed memories, the rebirth of pluralism, and the return of civil society. It meant telling the truth about the horrible crimes of the past. It meant admitting that the regime contained violence against society in its deepest matrix. By the end of the 1980s, Gorbachev, Yakovlev, Georgy Shakhnazarov and their supporters realized that liberalization was not sufficient. The next step was democratization. But an intrinsically authoritarian culture like Bolshevism be democratized without renouncing its defining features? The answer came in August 1991 with the anti-Gorbachev putsch and four months later with the end of the USSR. Altogether, he was a world-historical personality attuned to the turbulent and perplexing times in which he lived. No hagiography would do him justice. The same can be said about endeavors to negate his real merits.

Escatologie, revelatie, revolutie

Citesc o carte extraordinară, Professor of Apocalypse despre Jacob Taubes, personaj fabulos, noncatalogabil, iconoclast, heterodox, spirit eretic, fiu de rabin, el însuși cu studii de rabin și de filosofie, prieten cu Susan Sontag, Cioran, apropiat în final de Carl Schmitt, undeva între un iluminism tragic și un anti-iluminist autosfâșiat. A apărut in urma cu o luna la Princeton UP. O lucrare esențiala pentru a înțelege nihilismul contemporan. Ioan Petru Culianu, admiratorul lui Hans Jonas, a scris într-un volum coordonat de Taubes pe tema gnosticismului. Agnes Heller l-a cunoscut. Recentul mesaj al istoricului Timothy Snyder către și despre Habermas invedereaza ca sunt momente când liberalismul iluminist trebuie să iasă din cochilia etern jenată. Agnes si Habermas au fost prieteni. Dar ea ar fi subscris la pozitia lui Timothy Snyder. Schmitt (deloc favoritul meu, of course) a susținut necesitatea deciziei în clipe cruciale. Avea dreptate. Decizionismul moral este ceea ce l-a inspirat pe Churchill. Decizi pentru că dacă nu decizi, dispari. Nu doar tu, ci și umanitatea.

Extaz apocaliptic, escatologie revoluționară, teologie politică, matrici subjacente, acestea ar fi conceptele esențiale pentru a înțelege metamorfozele gândirii lui Iacob Taubes. Geniu predominant oral, s-a ferit de cristalizarea gândurilor în rigiditatea procustiană a tipăriturii. Era deopotrivă dominat de Eros și de Thanatos, de instinctul vietii si de acela al mortii. În discuțiile cu Herbert Marcuse și Emil Cioran, cu Habermas și Adorno, cu Carl Schmitt și Susan Sontag, Taubes se dovedea mereu imprevizibil, de o spontaneitate care îi lăsa perplecși pe interlocutori. Era un căutător, un pelerin, un metafizician dialectic și un dialectician metafizic. Prima sa soție, Susan Taubes, de origine evreică maghiară, s-a sinucis puțin timp după publicarea romanului autobiografic “Divorce”. Volumul a fost recent republicat in excepționala serie NYR Books. A fost condusă pe ultimul drum de cea mai apropiata prietena, Susan Sontag, si de fiul acesteia David Rieff. Acum trei dececenii, David a recenzat cartea mea Reinventing Politics in Newsday. A doua soție a lui Taubes a fost Margherita von Brentano, profesoara de filosofie de la Freie Universität din Berlin, locul unde Taubes a predat mulți ani. Iacob și Margherita, un cuplu extrem de influent, au administrat un fond de ajutorare a disidenților din Europa Centrală, între care filosoful ceh Karel Kosik, autorul Dialecticii concretului, și membrii Școlii de la Budapesta (Agnes Heller, Ferenc Feher, Mihaly Vajda, Gyorgy Markus). Pentru Taubes, Marx conta ca filosof al salvarii. Aici se intalnea cu Ernst Bloch, autorul trilogiei Das Prinzip Hoffnung. Tinerii hegelieni au organizat o revolutie impotriva teologiei. Post-marxistii gen Taubes, Agamben, Badiou, chiar Zizek, sunt campionii unei teologii a revolutiei. Cartea lui Ernst Bloch despre Thomas Munzer se intitula Theologe der Revolution.

Eroul său cultural, arhetipul vocației radicale a fost Apostolul Pavel. Într-o scrisoare către Carl Schmitt, Taubes ii propunea o lectură absolut originală a Epistolei către Romani., 2. Impresionat de vertiginoasa logică taubesiană, Schmitt i-a îndemnat să nu țină aceste gânduri doar între patru ochi. Fascinantă această relație faustică dintre cel numit “ultimul gânditor evreu al filosofiei germane” și fostul filosof juridic al celui de-al Treilea Reich.

Ceea ce aveau in comun Jacob Taubes si Emil Cioran era pesimismul apocaliptic si constiinta tragismului istoriei. Vorbim aici despre nihilism, teologie politica, mistica revolutionara. Despre Adorno si Benjamin, Arendt si Lowith, Jonas si Marcuse, Wieseltier si Scholem, Celan si Heidegger, Habermas si Blumenberg, fascism si bolsevism,. modernitate si traditie. Acum zece ani, la Amsterdam, am stat de vorba cu marele ganditor Moshe Idel despre Scholem, Buber si Taubes. Despre profunzimea gandirii celui din urma, profesorul Idel nutrea serioase rezerve. Taubes, un filosof politic anti-liberal, a incercat sa-l inteleaga pe Carl Schmitt prin Sf. Pavel si pe Sf. Pavel prin Carl Schmitt. Aici se intalneau cautarile lui Cioran si Taubes. Prieteni sub semnul lui Saturn. Schmitt a teoretizat starea de urgenta, decizionismul tragic. Taubes a cautat pana in ultima clipa salvarea. Filosofia politica s-a transformat in soteriologie. Eschatonul a fost imanentizat.

Despre Emil Cioran si amurgul radicalismelor

Citesc fascinanta biografie a lui Jacob Taubes, filosoful politicului si al religiei, de fapt unul dintre cei mai originali ganditori pe teme legate de nihilism, salvare, gnosticism, eschatologii si religii politics. Fiu de rabin elvetian, Taubes a cunoscut traditia iudaica din interior. Mesianismul sau era asumat. Autorul aceste esentiale biografii, profesorul Jerrry Muller, citeaza pe larg cuvintele de pretuire ale lui E. M. Cioran despre Taubes. Au fost prieteni. Am regasit azi textul meu despre Cioran aparut pe Contributors in 2011.

Ceea ce aveau in comun Taubes si Cioran era pesimismul apocaliptic si constiinta tragismului istoriei. Cartea lui Muller se intituleaza Professor of Apocalypse. A aparut anul acesta la Princeton University Press.

Marele vagabond al unei metafizici imbatranite: Pasiunea lui Emil Cioran

Umanism sau barbarie

Unul dintre tablourile mele preferate, “Umanistul” (1520) de Sebastiano del Piombo la National Gallery of Art din Washington. Îl privesc și mă întreb cum pot oamenii coborî pe scara Răului până la omoruri în masă? Ce mecanisme diabolice funcționează pentru a nimici instinctul vieții? Este umanismul o himeră, un mit, o fugă din realitatea barbară? Îmi amintesc de umanistul Vaclav Havel care spunea că NATO nu este doar o alianță politică și militară, ci și una civilizațională. Rachetele lui Putin sunt armele barbariei. Războiul civic național al ucrainenilor este o expresie a unui umanism care desfide servitutea totalitară.

Uzurpatorii

Canaliile nomenclaturiste erau terifiate de explozia spontană a străzii și de renașterea societății civile. Tocmai din acest motiv au incercat mai multe variante de succesiune. Prima ar fi fost Constantin Dăscălescu, un fel Egon Krenz din Balcani, sluga lui Ceaușescu. A doua ar fi fost versiunea Ilie Verdeț, cu un guvern format din activiști marginalizați de către cuplul dictatorial, ilegaliști nemulțumiți de cultul lui Ceaușescu, dar devotati dictaturii comunist…e ca sistem politic (Mihai Burcă, Vasile Vâlcu), criminali securiști precum “generalul” Iulian Vlad. In fine, al treilea scenariu, cel mai perfid și de aceea cel triumfător, a fost propus si realizat de Ion Iliescu, omul de incredere al Kremlinului, impreună cu o echipă de personaje cu care se aflase mai demult in contact (Virgil Măgureanu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Petre Roman). Au urmat luptele, morții reali (peste o mie), propaganda delirantă, minciunile obscene…

Socialismul lui Dragnea

Socialismul lui Dragnea este infracțional, cleptocratic, rusofil, occidentofob, expresia unui modus operandi mafiot, veros și venal. Pesediștii nu au motive să se dezică de liderul lor: așa s-a născut partidul fesenist, prin intrigi, furt, minciună, cupiditate și o insațiabilă rapacitate. Dragnea nu este Hugo Chávez . Acela avea carismă și viziune (una aberantă, dar totuși viziune). Dragnea este un mic Putin din Balcani, un măscărici lamentabil, penibil, josnic. Dragnea nu este o persoană, ci numele unei patologii. Ori, mai exact spus, al unei mocirle…

Catholics on the Barricades

Gaudium in veritate: It is my pleasure to recommend in superlative terms this book by my friend and U-MD colleague, Piotr Kosicki. Superbly written and truly illuminating, this is comparative intellectual history at its very best! Congrats, Piotr, see you on Thursday and Friday at our conference on “One Hundred Years of Communist Experiments.” Thanks for the great inscription!

 

https://yalebooks.yale.edu/…/978030022…/catholics-barricades

Diavolul in Istorie: Leninismul ca escatologie revoluționară

Putem oare absolvi intențiile inițiale de efectelor lor dezastruoase? Putem oare separa moralitatea intențiilor de moralitatea efectelor? Chiar și înainte de venirea la putere a bolșevicilor, era clar că Lenin era un propagandist fanatic, un ideolog utopic fixat asupra ideii de puritate socială și purificare, un moștenitor al lui Robespierre și Saint-Just, și nu un filosof. Filosofia presupune îndoială, iar Lenin era un om fără îndoieli. Lenin era practic…antul unei filosofii simpliste, partizane și exclusiviste. El a respins categoric orice posibilitate pentru o cale de mijloc, a unui tertium datur între ceea ce el a numit ‘ideologia burgheză’ și cea ‘proletară’. Maniheismul lui Lenin a fost inexorabil. Pentru Lenin și urmașii săi, ideile au fost dintotdeauna manifestările intereselor de clasă. Aceasta era esența unei noțiuni esențiale pentru concepția leninistă asupra ideilor, ideologiilor și conștiinței filosofice: “partiinost” – partinitatea, poziția de clasă, atașamentul militant, aservirea totală și funestă la linia partidului. Pentru Lenin, dictatura proletariatului, concept pe care el l-a apărat cu fanatică ardoare, a reprezentat singurul mod de salvare a revoluției si, deci, a a umanitătii. În această escatologie revoluționară, violența avea funcțiuni izbăvitoare, cathartice și miraculoase. Cei care refuzau să adere la adevărul revelat de partid deveneau ‘dușmani ai poporului’ și își meritau exterminarea, fiind mizerabili paraziți. In rest, Lenin putea fi liniștit, bătrâna cârtiță iși urma drumul…

 

Meanings of the twentieth century…

Understanding the twentieth century is mandatory for grasping the meanings of the twenty-first: Special thanks to Krisztina Kós and Central European University Press. It’s been a wonderful collaboration and I look very much forward into the next projects. These volumes owe a lot to the conferences organized in Washington, DC by the Romanian Cultural Institute and the Woodrow Wilson International Center for Scholars with support from the University of Maryland, Georgetown University and the Embassy of Romania (2007-2012).