Nu tot ce zboara se mananca: Dragos Paul Aligica despre criza economica si (unii) economisti

Amatorismul imprudent dar sententios face ravagii. Michael Moore a ajuns si el sa se ocupe de chestiunile presante ale analizelor economice si propune masuri drastice impotriva proprietarilor unei renumite companii de rating utilizand argumente falacioase si insinuari penibile. Se vantura, din nou, scenarii apocaliptice, se amalgameaza fenomene extrem de diverse in numele a ceea ce putem numi drept anticapitalismul primar, batranii Marx si Keynes sunt invocati pentru a demonstra esecul economiei de piata. In locul obsolescentei marxismului, se vorbeste despre anacronismul lui Hayek. 

Experimentul sovietic, o catastrofica organizare a distrugerii omului si a naturii, este uitat. In loc de a recunoaste criza statului asistential, politicile de austeritate sunt denuntate vehement de profetii stangii, de la comunistii francezi si greci la marxistul de ceas tarziu G. M. Tamas. Cei care se obisnuisera sa glorifice “sensul Istoriei” sunt din nou activi, proclamand, impreuna cu entuziastii lor discipoli, criza “imperialismului global”.  Se cauta cu ardoare noul “subiect revolutionar”. Violentele stradale de la Londra sunt  atribuite, cum altfel, statului “politienesc”, “guvernamantului-jandarm”. In loc de a fiprivite, spre a relua un concept al lui Hans Magnus Enzensberger, drept “razboaie civile microscopice”, un fenomen intalnit la Los Angeles ca si la Budapesta, la Paris ca si in Mexico City, se recurge din nou la extenuatele ipotezedespre contradictiile insolubile ale capitalismului liberal.

In atari conditii, este bine sa ne amintim ca nu poate exista redistribuire atata vremne cat productia stagneaza, deci nu se creaza avutie nationala. Utopia statului ca “filosof economic” a dus la destule dezastre pentru a fi privita cu justificata suspiciune.  “Seeing lile a State” (A vedea precumn un stat) este titlul uneia din marile lucrari de stiinta politica datorata lui James C. Scott, o examinare comparativa a variilor experimenta de planificare etatista cu ale lor efecte in planul diminuarii responsabilitatii civice si al limitarii drepturilor umane pana la anularea acestora.  Urmeaza sa apara curand, la editura Curtea Veche, lucrarea profesorului Ken Jowitt “Noua dezordine mondiala” in care sunt discutate efectele a ceea el numeste extinctia leninista (disparitia Blocului Sovietic) asupra structurilor politice si sociale ale lumii de azi.  Un lucru mi se pare greu de negat, in pofida pronosticurilor diverselor Cassandre: socialismul nu este raspunsul la criza economica, ci este el insusi o parte a problemei.  Cu multi ani in urma, in 1938, ex-marxistul Max Eastman, unul dintre studentii favoriti ai lui John Dewey, ii reprosa lui Lev Trotki incapatanarea de a nu vedea relevanta esecului sovietic pentru proiectul socialist in ansamblul sau:  Intr-un lucid articol aparut pe “Contributors”, deopotriva diagnostic si avertisment, Dragos Paul Aligica examineaza capcanele ideologice in care cad numerosi analisti economici, inclusiv unii aplaudati drept guru cu vocatia accesului la adevarul absolut. (VT)

Barack Obama si-a dat din nou adevarata masura. Ieri, se stie,  bursa americana, DJIA, s-a prabusit cu 634 de puncte. Enorm. Ascuns in incommunicado de vreo 3-4 zile, Obama, vadit depasit de evolutiile economice in general si in special de cele determinate de decizia agentei Standard & Poor’s de a scadea calificativul SUA, a trebuit sa iasa la lumina. Sa spuna ceva. E totusi preseditele SUA. Pietele asteptau un semnal de leadership, un semnal pragmatic si realist ca Presedintele SUA intelege in sfarsit ce se intampla. Discursul insa, plin de obisnuitele platitudnii si retorica ideologizata camuflata, a sporit in loc sa scada volatilitatea economica. Sigur, Casa Alba si expertii sai in economie, ajutati de enorma masina mass-media de propaganda transatlantica, de la New York Times, CNN si Washintgon Post la Associated Press, BBC si The Guardian, ne vor ajuta zilele urmatoare sa vedem lucrurile si din alt unghi. In lumea contrafactuala a modelelor economice in care traiesc economistii elitei occidentale progresiste, bursa probabil ca ar fi cazut pana la 834 de puncte, fara interventia salvatoare a Presedintelui. Altfel spus, magistrala cuvantare a salvat 200 de puncte.

Aducem in discutie contrafactualele si modele lor econometrice nu de dragul unui artificiu retoric ironic menit sa sublinieze lipsa de realism si incoerenta actualei administratii de la Casa Alba. Ar fi redundant si excesiv. Lucrurile sunt de mult clarificate in aceasta privinta. Motivul e mai subtil si mult mai important. Vrem sa ne focalizam atentia asupra acelei clase aparte de figuri publice care in zilele si saptamanile ce urmeaza vor inunda canalele mediatice cu stiinta, viziunea si predictiile lor. Vrem sa atragem atentia asupra lor. Vrem ca cititorii nostri sa fie preveniti. Nu tot ce zboara se mananca. Ne referim, evident, la economisti.

http://www.contributors.ro/fara-categorie/economistii-si-criza-cat-credit-sa-le-dam-il-merita/

http://www.contributors.ro/economie/criza-economica-anticapitalismul-primar-si-simtul-realitatii/

Neoliberalismul şi adversarii săi

În Revista 22, un articol, as usually, competent, la obiect si riguros, de Dragos Paul Aligica despre eforturile de a discredita paradigma economico-politica a neoliberalismului. O invitatie la o dezbatere serioasa, dincolo de accente partizan-tendentioase si de eforturi demonizante.

Iata concluzia:

“Aşa cum sugerea încă de mult F.A. Hayek, în Individualism and Economic Order, „probabil că ajustările economiei de piaţă nu sunt niciodată «perfecte», în sensul conceput de economişti în analizele de echilibru“. „Teama mea, adaugă el, este însă că modul teoretic cu care ne-am obişnuit să abordăm problema, (…) ne-a făcut, oarecum, orbi la a vedea adevărata funcţie a mecanismului preţurilor, conducându-ne astfel să aplicăm standarde eronate în a-i judeca eficienţa.“ A avut dreptate.

Azi, însă, suntem în poziţia de a avea o viziune mai realistă şi mai robustă teoretic privind funcţionarea statului şi a pieţei, separat, dar mai ales în conjuncţie. Ştim că piaţa tinde, prin natura ei, spre eficienţă. Adesea nu o atinge. Dar gravitează, în mod natural, în acea direcţie. Statul, nu. Prin natura sa, gravitează spre ineficienţă. Dar avem nevoie de stat din motive ce nu au de a face cu eficienţa economică. Întrebarea este: putem măcar încerca să fim realişti? Putem elimina din dezbaterile noastre ideea naivă că, dacă piaţa nu funcţionează întotdeauna perfect, trebuie desfiinţată sau încorsetată şi mai tare? Putem scăpa de romantismul absurd al noţiunii că statul, populat de birocraţi şi condus de politicieni, este un mecanism eficient în sine şi generator de eficienţă economică în jur? Cum putem îmbina aceste două imperfecte mecanisme instituţionale într-o lume imperfectă, incertă şi mereu în schimbare, populată de oameni imperfecţi? Aceasta este tema reală de dezbatere.”

La noi, şi peste tot în lume. Iar dacă aşa stau lucrurile, concluzia este clară: oricât am repeta „neoliberalismul – rău, rău, rău…“, nu vom ajunge niciodată, indiferent de pasiunea şi tenacitatea cu care incantăm mantrele respective, să atingem fondul chestiunii şi să aducem o contribuţie la această dezbatere.

CARTEA SĂPTĂMÂNII: Nicolas Lecaussin, Petites leçons sur l’économie de marché

Bogdan CĂLINESCU

Nicolas Lecaussin (Bogdan Călinescu) este unul dintre cei mai inteligenţi şi pertinenţi comentatori ai faptului politic contemporan. I-am citit eseurile în Revista Timpul şi i-am scris cu entuziasm prietenului Liviu Antonesei pentru a ne pune în legătură. Lucrul s-a întâmplat şi, de atunci, îl consider pe Bogdan un apropiat coleg de idei. Gânditor subtil din tradiţia lui Tocqueville, Aron şi Revel, dl Călinescu este astăzi o prezenţă influentă în dezbaterea franceză. Două cărţi publicate la editura Plon şi – acum – un volum-manifest, în apărarea valorilor economice ale capitalismului:

Au secours, ils veulent la peau du capitalisme ! : Petites leçons sur l’économie de marché à l’usage de ses détracteurs (Editions Générales First, 2009)

Petites leçons sur l'économie de marché

Alături de Dragoş Aligică, Nicolas Lecaussin este unul dintre foarte puţinii analisti de origine română capabili să interpreteze criza financiară actuală cu o expertiză economică remarcabilă. Autorul pledează pentru ideea de piaţă liberă şi lumineaza resursele de autoreglare ale sistemului capitalist. Polemică şi incisivă, demascând poncifele unui Jean-Francois Kahn (editorul revistei Marianne) ori ale socialistului Michel Rocard, această carte propune o gramatică a speranţei, pariind pe creativitatea indivizilor şi pe dinamismul pieţei. Citez din finalul introducerii:

“Asemeni regelui Xerxes I, care biciuia marea pentru că-i înnecase flota în timpul furtunii, majoritatea conducătorilor politici se leagă de sistemul capitalist. Problema este că sistemul capitalist este asemănător cu marea: el pur şi simplu există. Fără mare, flota n-ar putea naviga. Fără sistemul capitalist, totul se prăbuşeşte…”

Demonstraţia lui Lecaussin conduce, elegant si persuasiv,  la acest deznodământ:

“‘Pentru a distruge Occidentul, este de ajuns să-i perverteşti moneda’  – spunea Lenin. Nu comuniştii sunt cei care au reuşit s-o pervertească, ci eronatele politici publice şi monetare (ale Vestului). Cea mai bună reglementare o operează piaţa însăşi. Cererea şi oferta sunt cele care determină mediul economic şi financiar. Inovaţia şi creaţia indivizilor sunt cele care ţin economia în viaţă. Oricât le-ar displace detractorilor, nicio intervenţie a statului nu se va putea substitui (ori n-ar putea compensa) vitalităţii creatoare a individului care are nevoie de o piaţă liberă şi concurenţială”.