Will the Centre Hold?

11/12/2015

There is an urgent need to foster what the great historian Arthur Schlesinger Jr. once called the vital centre. In Europe and in North America. There is a pressing need to remember those disquieting lines from “The Second Coming” by W. B. Yeats:

Turning and turning in the widening gyre
The falcon cannot hear the falconer;
Things fall apart; the centre cannot hold;
Mere anarchy is loosed upon the world,

TGA’s assessment, warning, and behest: “On past form, the woman whose professed heroine is Catherine the Great will see off the immediate political challenge with a combination of ruthlessness and tactical accommodation that has earned the label “Merkevellian”. But Merkel is now embattled, and with her the very centre of Europe’s centre. I will never forget a photograph of Merkel standing alone in the centre of a vast empty stage with, suspended above her head, a sign saying simply Die Mitte (the centre). Over her 10 years as chancellor she, and Germany with her, have come to be just that: Europe’s centre, politically, economically, diplomatically, but also ideologically.”

http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/dec/10/merkel-europe-germany-migrants-integration?CMP=share_btn_tw


UE, teroristii si tragedia refugiatilor

18/11/2015

The vital sense of reality: “If we really want to stop these attacks, it is those evil plans and planners we have to focus on. These plans the more elaborate and lethal they are the less easy to hatch from faraway. Even if one such plan is drawn up in Syria, it is very unlikely that its protagonists will trek the refugee path exposing themselves to checkpoints, fingerprinting, dangers and delays all refugees must endure.

Refugees are low risk population. As a group, they have neither the motivation nor the means to do harm to random people in Europe, and thus advance the cause of people who they fled from. As individuals, a few could be evil. This is generally true for dentists, blondes, sociologists and birdwatchers too. But this does not mean the EU should let in everyone. There should be a mechanism of screening people who claim refugee status, preferably in the refugee camps outside the EU, at airports and seaports and on outer borders of the EU. For this the EU must get its act together.” (Akos Rona-Tas, sociology professor, UC San Diego)


Dark Times in Belarus and Russia

11/10/2015

Svetlana Alexievich is right when she quotes Hannah Arendt: Russia and Belarus live in dark times. For the author of “The Origins of Totalitarianism” dark times refer to an age in which human rights are despised and demagogic mountebanks enjoy huge mass support. Elections in Lukashenka’s Belarus? What a grotesque joke! Democracy in Putin’s kleptocratic Russia? The apotheosis of masquerading! “It isn’t about Putin. It’s about the collective Putin. He has a huge approval rating, perhaps 80 percent.”

http://www.nytimes.com/2015/10/11/world/europe/nobel-writer-sees-politics-through-lens-of-mistrust.html?ref=world&_r=0


“Enemy of the People”: Georgian poet Titisian Tabidze (1895-1937)

04/10/2015

Georgian symbolist poet Titsian Tabidze, was a co-founder of the modernist movement “Blue Horn.” Born March 21, 1895, he was executed in Tbilisi on December 16, 1937. There is still a Stalin Museum in Gori…

Already in 1925, Titsian prophesied his own death in an elegy to his friend and fellow poet Sergei Esenin:

My friends, if our heads roll
somewhere into a deep pit, may
the world know: among the poets,
Esenin was the brother of us all.

Georgian security chief Lavrenty Beria put the screws to the Georgian Writers’ Association, driving fellow Blue Horns alum Paolo Yashvili to suicide when he was pressured to denounce Tabidze.

But of course the only difference that made was for Yashvili’s soul.

Arrested as a traitor a bare two months before his death, Tabidze defiantly betrayed to his interrogators the name of only a single fellow-traveler: 18th century Georgian poet Besiki.

https://www.guernicamag.com/interviews/tabidze_8_1_10/


Un îndrăgostit de libertate: Eternul eretic Panait Istrati

25/09/2015

Motto: „Bunăstarea umanității nu mă interesează decât din clipa   in care incetează de a mai fi criminală și devine morală„ – Panait Istrati (1929).

Există în veacul XX destine absolut extraordinare. Să ne gândim, de pildă la un Malraux, plecat în anii ’20 spre Asia în căutarea comorilor unor imperii dispărute și a revoluției mondiale. Revenit în Franța din Indochina, devine campion al antifascismului și romancier de geniu. A luptat în Spania în tabăra republicană, a condus o escadrilă de aviație, a scris romanul „L’espoir”, a făcut parte din Rezistența antinazistă, apoi a devenit gaullist, chiar ministru al culturii. Mai aproape de noi, Panait Istrati, alt căutător de adevăruri absolute, un mare naiv, ar spune unii (inclusiv Ilya Ehrenburg, supraviețuitorul de profesie), un spirit nobil, ar zice alții.

In viziunea lui Malraux, pe care o impărtășesc, Istrati „considera revoluția ca fiind inseparabilă de o voință etică, de o voință de justitie”. Cand a constatat absența acestei dimensiuni, a denunțat dictatura bolșevică drept un stat terorist-polițienesc. Spre deosebire de prietenul sau Nikos Kazantzakis, rămas fidel utopiei leniniste și atras de liderii carismatici totalitari, Istrati și-a recunoscut eroarea despărțindu-se in chip sfașietor de o intreagă familie politică si spirituală. Cartea lui Istrati „Vers une autre flamme” (octombrie 1929)  a fost una primele mari confesiuni despre ceea ce s-a numit zeul care a dat greș (the God that failed).

Când a rupt cu stalinismul, aceiași oameni care îl adoraseră până atunci l-au acuzat că este vocea „lumpen proletariatului”, o categorie pe care se cuvine, dacă ești un marxist ortodox, să o disprețuiești fără rezerve. A încetat a mai fi „un Gorki al Balcanilor”, cum l-a numit, primind scrisoarea sa dintr-un spital în care era tratat după o eșuată tentativă de sinucidere, autorul lui „Jean-Christophe”, laureatul premiului Nobel pentru literatură, Romain Rolland.

Pentru textul complet al articolului:

http://www.europalibera.org/content/blog/27261181.html


Despre ospitalitatea politică: Dați-mi voie să nu uit!

03/09/2015

Risc să-i dezamăgesc pe unii prieteni, dar nu pot să nu spun ceea ce cred. Eu am fost refugiat politic, am primit azil in Statele Unite, asemeni atâtor mii și mii de est europeni, de vietnamezi, etiopieni, cubanezi etc Stiu ce-a insemnat dezastrul anilor 30, când nimeni nu-i dorea pe refugiații evrei. Sunt sătul de cei care se spală, pilatic, pe maini. Ați văzut filmul “The Remains of the Day”? Ați auzit de Kindertransport? Stiu ce-a avut in vedere Hannah Arendt când a vorbit despre “superfluous populations”, am făcut parte din aceasta nefericită categorie. Ingăduiți-mi să nu uit!

The Historical Handshake: Jean-Paul Sartre and Raymond Aron Express Solidarity with the Boat People (1979). Human Rights Transcend Ideologies.

Dacă Occidentul a pierdut noțiunea de ospitalitate politică, atunci nu mai este Occident. Václav Havel a spus că NATO nu e doar o alianță politică și militară, ci una civilizațională. Imi pare teribil de rău, dar mi-e teamă că fostul președinte al Romaniei, Traian Băsescu, ignoră, alături de un Václav Klaus, acest adevăr. Tema e prea largă pentru a fi expediată in cateva randuri. Dar ceea ce știu este ca există o mare masă de oameni neprotejati de nimeni, azvarliti in neantul a ceea se cheama homelessness. Sunt solidar, instinctiv, cu apatrizii. Ca să preiau cuvintele lui Thomas Mann din anii 30, cand corabia se apleacă spre excluziune, eu mă aplec spre incluziune.

După semestrul viitor cand voi avea mult asteptatul sabatic, voi ține un curs despre drepturile omului in sec XXI. Această luare de poziție cred că spune clar cum si unde mă situez. Evident că este nevoie de strategii de incluziune pe termen lung, concepute atent, fără panica. Dar trăim un moment de urgență, e nevoie de reacții rapide. Prin urmare, nu ignor nuanțele, dar nici nu le fetisizez ca alibi pentru indiferență ori chiar mai rău…

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-ospitalitatea-politica-da%c8%9bi-mi-voie-sa-nu-uit/

 


Sueños de fuego: La noche de San Juan, Barcelona, June 23, 2015

30/08/2015

The trip to Spain was an anamnestic experience, indispensable for me and for Marius Stan in the endeavor to capture, in our book, the emotions, dreams, anxieties, and illusions of the Civil War. We try to engage in what the Germans call Verstehen, or, if one prefers, Einfühlung. I read today the pages about Juan Comorera, the leader of the Catalan communists during the Civil War, in Paul Preston’s devastating biography of Santiago Carrillo (“The Last Stalinist,” 2014). In 1948, Comorera was branded a Titoist. He barely escaped several attempts by the communist death squads to liquidate him as a “mad dog”, a ” traitor,” and a “spy”. In 1958, he died in in the infirmary of the Burgos penitentiary in May 1958. Open wounds…

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 205 other followers