Bella ciao

25/04/2016

In memory of all those who opposed Benito Mussolini’s totalitarian dictatorship: Liberation Day is a national holiday in Italy that is annually celebrated on April 25. It marks the fall of Mussolini’s Italian Social Republic and the end of the Nazi occupation in Italy in 1945, towards the end of the second World War.

 

 


Totalitarismul și cultul terorii

06/04/2016

Marele roman al dezintegrării modernității liberal-burgheze, “Muntele vrăjit” de Thomas Mann, a apărut in noiembrie 1924. Personajul Leo Naphta, iezuitul fanatic, a fost inspirat de Georg Lukács cu al său bolșevism gnostic. Iată pasajul din Mann evocat de Marius Stan in dialogul care deschide cartea noastră “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”, in curs de apariție la Curtea Veche Publishing:

„Dacă este nevoie, mă pot lipsi de contra-argumentele tale – sunt la curent cu ideologia politică a burgheziei. Țelul tău este un imperiu democratic, statul-mondial, apoteoza principiului statului-națiune într-un plan universal. Iar împăratul imperiului tău? Îl cunoaștem. Planul tău este o înfiorătoare utopie și totuși – tocmai asupra acestui punct ne aflăm mai mult sau mai puțin în acord. Pentru că există ceva transcendent în această republică a ta mondială capitalistă –, într-adevăr, republica mondială este statul secular transcendent, iar noi împărtășim amândoi aceeași credință, anume că, într-un orizont îndepărtat, o condiție finală perfectă așteaptă omenirea și că ea va corespunde condiției sale originare perfecte. Încă din vremea lui Grigore cel Mare, fondatorul Cetății lui Dumnezeu pe pământ, Biserica a crezut că menirea ei este să readucă omenirea înapoi pe calea legii divine. Pretenția sa papală la autoritate temporală nu a apărut doar așa, de dragul ei însăși; dictatura prin împuternicire a fost, mai degrabă, un mijloc, o cale de a atinge un țel redemptiv, o fază de tranziție de la statul păgân la împărăția cerurilor. Ai vorbit cu elevii noștri aici despre faptele sângeroase ale Bisericii și impaciența ei disciplinată – dar asta a fost foarte nesăbuit din partea ta, pentru că zelul dumnezeiesc prin definiție nu poate fi pacifist. Și Grigore însuși a zis: ‚blestemat fie omul care-și ține sabia departe de vărsarea de sânge’. Știm că puterea este demonică. Dar dacă împărăția va să vie, dualitatea dintre bine și rău, dintre această lume și următoarea, dintre putere și Spirit, trebuie să fie temporar abrogată și transformată într-un principiu ce unește ascetismul și dominația. Asta este ce numesc necesitatea terorii.”


Despre dialog, eticheta si etichete

30/03/2016

Am scris pe aceasta pagina ca, pentru mine, o Europa incapabila de ospitalitate, solidaritate si compasiune isi reneaga valorile esentiale. Dreptul la azil este unul inalienabil. Nu sunt la curent cu fiecare cuvant rostit de Ana Blandiana si Gabriel Liiceanu. Se prea poate sa vedem chestiunea refugiatilor (arabi, etiopieni, musulmani, crestini) in chip diferit. Nu e sfarsitul lumii. Dar cand dispare ceea ce englezii numesc common sense, concept tradus, daca nu ma insel, de N. Steinhardt prin buna socotinta, cand se porneste pe drumul unor etichete gen “legionar” si “nazist”, mi-e teama ca eticheta, in sensul politetii si al proprietatii termenilor, al normelor de conduita civilizata dintr-o societate, s-a dus pe apa sambetei, iar sansa dialogului s-a naruit. Pacat…


Despre antisemitism

22/02/2016

“Evreul este creat de antisemit”, scria cîndva Sartre (citez din memorie, dar nu cred că trădez sensul ideii sale). Într-adevăr, soarta antisemitului ar fi extrem de tristă dacă nu ar putea imagina la infinit crimele, conspirațiile și păcatele celui etern detestat. În germană, “evreul ratacitor” este “der ewige Jude”, adică “evreul veșnic”. Antisemitismul se întîlnește la stînga și la dreapta (mă refer îndeosebi la extremele acestor orientări). Socialismul ca anticapitalism a utilizat și dezvoltat acest filon otrăvit. Evident, mulți socialiști au detestat și deplîns antisemitismul (Engels, Bebel, Clara Zetkin), dar alții l-au cultivat (să nu-l uităm chiar pe Marx, inspirat de ideile antisemite ale stîngii anarho-socialiste a timpului său).

Scientismul combinat cu mistica de tip Volk (ceea ce Herbert Marcuse a numit cîndva “eroismul istorico-popular”) a generat la dreapta mentalități exclusivist-rasiste. Richard Wagner însuși a glisat de la populismul romantic de stînga al juneții sale revoluționare către exclusivismul rasist al perioadei cînd a teoretizat ideea absurdă a sterilității evreilor în creația muzicală. Mă grăbesc să adaug că nu mă refer la dreapta moderată, de tip liberal-conservator. Din cîte știu, conservatorul P.P. Carp a fost omul politic cel mai favorabil încetățenirii evreilor după 1877.

În discuția despre antisemitism trebuie să păstrăm distincțiile istorice. Bolșevismul, cel puțin în faza sa leninistă, nu includea antisemitismul, însă era ostil sionismului și socialismului bundist. Ulterior, din motive ce pot fi examinate cu alt prilej, Stalin a virat către antisemitismul virulent si purulent al perioadei 1946-1953. Era vorba despre ceea ce biograful lui Stalin, profesorul Robert C. Tucker, a numit “bolșevismul de extremă dreaptă”. Ceea ce se atacă în figura evreului este principiul însuși al alterității. Pentru imaginarul antisemit evreul apare drept simbolul, ori mai precis spus, personificarea diferenței.

Antisemitismul înseamnă, între altele, negarea dreptului la diferență. Antisemitul unifică ceea ce este separat șI chiar incompatibil. Să ne gîndim la mitul “iudeo-bolșevismului” îngemănat, în cosmologia antisemită, cu acel al dominației globale a “iudeo-plutocrației”. Recomand spre lectură partea despre antisemitism din lucrarea clasică a Hannei Arendt “Originile totalitarismului”. Antisemitismul este o ură veche, care în timpurile moderne a căpătat note și dimensiuni noi. A devenit element al unor ideologii politice moderne. Nu mai este antisemitismul teologic al Evului Mediu. Fantasmele antisemite cuprind deopotrivă demonizarea și supralicitarea puterii evreilor. În mintea antisemitului presa este în mîna evreilor ca grup compact, cu interese monolitice. La fel și băncile. Pentru antisemitul clasic toți evreii se află simultan în slujba familiei Rotschild și a Cominternului generic. Dacă îi spui unui antisemit că nu există o unitate a evreilor din toată lumea, îți va zîmbi neîncrezător și te va acuza că încerci să negi ceea ce este știut “prea bine”.

“Agresiunea Talmudului împotriva Evangheliei lui Hristos” era mitul invocat de Nichifor Crainic în cartea sa “Etnocrație și ortodoxie”. S-a crezut că după Auschwitz antisemitismul va înceta să fie tolerabil, măcar în cercurile intelectuale onorabile. Din păcate, cum a notat cîndva regretatul Petru Creția, chiar oameni care se jură că sînt democrați convinși utilizează în particular limbaje inacceptabile. Nimeni nu cere ca intelectualii democrați să fie filosemiți. Important, demn și necesar este să fie anti-antisemiți.


Les combattants de l’ombre

21/02/2016

Bine face Stefan Bosomitu ca ne reaminteste ca pe 21 februarie 1944 au fost impuscati, la Mont-Valérien, luptatorii antifascisti din grupul condus de poetul francez de origine armeana Missak Manouchian. Majoritatea erau evrei, unii originari din Romania. In noua sa carte despre Rezistenta franceza, profesorul Robert Gildea de la Universitatea Oxford consacra cateva pagini celor stigmatizati in infamul Affiche Rouge tiparit de nazisti drept “l’armée du crime”. Sora mamei mele, Cristina Luca-Boico, a fost sefa serviciului de informatii al FTP-MOI, reteaua din care facea parte si grupul Manouchian. Olga Bancic a fost condamnata la moarte si executata prin decapitare in penitenciarul din Stuttgart.

Cristina este unul cele doua personaje-cheie din cartea “Two Sisters in Dark Times” la care lucrez impreuna cu politologul Marius Stan. Needless to say, celalalt personaj este mama mea. Tot impreuna cu Marius, am scris pe tema Alexandru Jar, sotul Olgai Bancic si tatal fiicei lor, Dolores. Multumiri lui Mihai Burcea pentru documentele pe care ni le-a oferit spre consultare.

 

Am langa mine, cand scriu aceste randuri, cartea scrisa de Arsène Tchakarian si Hélène Kosséian, “Les commandos de l’Affiche Rouge. Révélation”, publicata la Editions du Rocher in 2012. Intre liderii FTP-MOI, sa-i amintesc pe Artur London, unul dintre cei trei supravietuitori ai procesului Slansky, si pe Gheorghe Vasilichi. Despre acesta ar merita scria o carte. Cum ar merita scrisa si o biografie a faimosului Boris Holban. Citez din recenzia lui Robert Paxton la cartea lui Robert Gildea “Fighters in the Shadow: A New History of the French Resistance”, Harvard UP, 2015: “Foreign Jewish immigrants formed an important part of the Resistance. Many young men among them, eager to fight Hitler, had joined the Foreign Legion in 1939. In 1940, however, Vichy offered only harsh options to demobilized Jewish veterans without without other resouces:P service in labor batallions or internment. Communists among them went underground with the Main-d’Oeuvre immigrée (MOI), one of the Party’s most aggressive paramilitary groups. Most MOI fighters were caught and executed, and the Communist leadership seems not to have helped them much at the time, or recognized their contribution later.” (v. Robert Paxton., “The Truth About the Resistance,” New York Review of Books, February 25, 2016, p. 26).

Pentru un interviu informal, as zice cvasi-clandestin, cu Cristina Luca, a se vedea “Confesiunile elitei comuniste”, volumul editat si prefatat de Andrei Siperco, aparut in 2015 sub egida Institutului National pentru Sudiul totalitarismului, pp. 179-190. E vorba de primul volum dintr-o serie de interviuri realizate de Alxandru Siperco cu personalitati ale clandestinatii comuniste.


Will the Centre Hold?

11/12/2015

There is an urgent need to foster what the great historian Arthur Schlesinger Jr. once called the vital centre. In Europe and in North America. There is a pressing need to remember those disquieting lines from “The Second Coming” by W. B. Yeats:

Turning and turning in the widening gyre
The falcon cannot hear the falconer;
Things fall apart; the centre cannot hold;
Mere anarchy is loosed upon the world,

TGA’s assessment, warning, and behest: “On past form, the woman whose professed heroine is Catherine the Great will see off the immediate political challenge with a combination of ruthlessness and tactical accommodation that has earned the label “Merkevellian”. But Merkel is now embattled, and with her the very centre of Europe’s centre. I will never forget a photograph of Merkel standing alone in the centre of a vast empty stage with, suspended above her head, a sign saying simply Die Mitte (the centre). Over her 10 years as chancellor she, and Germany with her, have come to be just that: Europe’s centre, politically, economically, diplomatically, but also ideologically.”

http://www.theguardian.com/commentisfree/2015/dec/10/merkel-europe-germany-migrants-integration?CMP=share_btn_tw


UE, teroristii si tragedia refugiatilor

18/11/2015

The vital sense of reality: “If we really want to stop these attacks, it is those evil plans and planners we have to focus on. These plans the more elaborate and lethal they are the less easy to hatch from faraway. Even if one such plan is drawn up in Syria, it is very unlikely that its protagonists will trek the refugee path exposing themselves to checkpoints, fingerprinting, dangers and delays all refugees must endure.

Refugees are low risk population. As a group, they have neither the motivation nor the means to do harm to random people in Europe, and thus advance the cause of people who they fled from. As individuals, a few could be evil. This is generally true for dentists, blondes, sociologists and birdwatchers too. But this does not mean the EU should let in everyone. There should be a mechanism of screening people who claim refugee status, preferably in the refugee camps outside the EU, at airports and seaports and on outer borders of the EU. For this the EU must get its act together.” (Akos Rona-Tas, sociology professor, UC San Diego)


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 215 other followers