The ethics of memory

01/05/2017

Born under this sign, I practice the ethics of memory. As Adam Michnik poignantly wrote: “Amnesty, yes; amnesia, no!”

Image may contain: food

Image: Magnet from the Polin Museum, Warsaw


The Fate of Marxism in Russia

30/04/2017

 Georgi Valentinovich Plekhanov (1856-1918) was the patriarch of Russian Marxism. In 1917, he fiercely opposed the October Revolution. In 1922, his former disciple, Vladimir Lenin, wrote a paean to Plekhanov calling him the most influential Marxist of his lifetime. Yet, neither Lenin, nor Trotsky took seriously Plekhanov’s anguish regarding the birth of a totalitarian regime pretending to express the will of the proletariat. In 1924, Vagarshak Arutyunovich Ter-Vaganian (1893-1936) published a comprehensive biography, comprising almost 700 pages, specifically devoted to the development of Plekhanov’s socio-political views.

In 1920, Ter-Vaganian started to work at the Marx-Engels Institute , which was headed by one of the most authoritative scholars of the history of international social democracy and Marxism of his time—D. B. Ryazanov. Vaganian served as editor of the theoretical journal, “Under the Banner of Marxism.” Acknowledging the interest that Ter-Vaganian had shown for the works of Plekhanov, Ryazanov created a Plekhanov Department at the institute and employed Ter-Vaganian to prepare the 24-volume collected works of the founder of Russian Marxism. One intermediary result of the studies Ter-Vaganian undertook was his work “An Attempt at a Bibliography of G. V. Plekhanov,” which appeared in 1923. A new, expanded edition of this book was prepared in the early 1930s, but it was not published because, by that time, Stalin had adopted a hostile attitude toward Plekhanov. In 1936 Ter-Vaganian was among the defendants in the first Moscow Trial and was sentenced to death along with Zinoviev and Kamenev…

Image may contain: 1 person, sitting and indoorImage may contain: 1 person, closeup


Diavolul in Istorie: Lenin, Hitler si totalitarismul

20/04/2017

Vladimir Ilici Ulianov, devenit Lenin, s-a născut la Simbirsk, in Imperiul Rus, pe 22 aprilie 1870. Adolf Schicklgruber, devenit Hitler, s-a născut la Braunau am Inn, in Imperiul Austro-Ungar, pe 20 aprilie 1889. Fără ei, milioane de oameni nu ar fi fost masacraţi. Tăcerea şi consimţământul, conformismul cel mai obedient şi răbdător, sunt însemnele inconfundabile ale zodiei totalitare. Timp în care diverşi inspectori ai sufletelor, servitorii dictaturilor concentraţionare, se pregătesc să mai adauge vreun cadavru etic pe lunga listă a oribilelor lor cuceriri. Dincolo de atâtea triste abdicări, rămâne însă certitudinea raţiunii ca substrat al speranţei, convingerea că solidaritatea, individuală şi socială, poate învinge noaptea totalitară.

Poate ca nimeni nu a afirmat mai limpede acest lucru decit Hannah Arendt in finalul “Originilor totalitarismului”: „But there remains also the truth that every end in history necessarily contains a new beginning; this beginning is the promise, the only ‚message’ which the end can ever produce. Beginning because it becomes a historical event, is the supreme capacity of man; politically, it is identical with man’s freedom. Initium ut esset homo creatus est—‚that a beginning be made man was created’ said Augustine. This beginning is guaranteed by each new birth; it is indeed every man.” (Ramine totusi adevarul ca fiecare sfirsit in istorie contine in chip necesar un nou inceput; acest inceput este promisiunea, unicul ‚mesaj’ pe care il poate vreodata genera sfirsitul. Inceputul intrucit devine un eveniment istoric, este suprema capacitate a omului; se identifica cu libertatea umana. Initium ut esset homo creatus est­­–,pentru ca inceputul sa se produca a fost creat omul’ a spus-o Augustin. Acest inceput este garantat de fiecare noua nastere; el este de fapt fiecare om”.)

 

Image may contain: 1 person, closeup


Nevoia de adevăr

21/12/2016
varRemember: “Ca șef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înființarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbușire, în decembrie 1989. Luând act de realitățile prezentate în Raport, afirm cu deplină responsabilitate: Regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal. […] În numele statului român, îmi exprim regretul şi compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. În numele statului român, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii”. (18 decembrie 2006)

Image result for sighet memorial statues

http://www.europalibera.org/a/28189367.html

Imagine: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței, Sighet


Constantin Ticu Dumitrescu sau imaculata noblețe a suferinței

17/12/2016

Pentru Ana Blandiana, in memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociației Foştilor Deținuți Politici, membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, luptător devotat pentru dreptate, adevăr, onoare şi cinste. A fost un militant civic pentru care au existat un număr de valori care nu puteau fi nici negociate, nici terfelite. A petrecut ani grei in temnițele comuniste pentru faptul că a refuzat să pactizeze cu forțele Răului totalitar. A fost un democrat sincer, un om de o căldură şi de o generozitate unice. A fost ținta unor calomnii imunde, a unor atacuri abjecte venite din partea foştilor săi torționari şi aliaților lor actuali, dintre care unii se pretind “anti-comunişti”. S-au folosit impotriva sa cele mai mizerabile forme de dezinformare. Au crezut agentii Răului că-i vor frânge voința de libertate. S-au inşelat insa lamentabil.

In anul 2008, editura Polirom a publicat volumele de amintiri “Marturie si document” (volumul al doilea al memoriilor a apărut cu puțin inaintea stingerii sale din viată). A scris aceste cărti pentru că a crezut, asemeni Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, in datoria absolută de a depune marturie: “…am o datorie sfântă față de prietenii si colegii mei de suferință, față de cei ucişi de securişti sau de temniceri şi față de muntii de suferință şi de teroare indurați de poporul român in perioada tiraniei comuniste. Cu atât mai mult cu cât, de 17 ani incoace, se aplică tot mai concertat o adevărată strategie a ascunderii sau a uitării programatice şi chiar a uitării ororilor si crimelor comunismului. … N-am avut tinerețe, insă am dobândit cel mai paradoxal titlu de noblețe din istoria umanitații, cel de detinut politic. Acest titlu işi revendică nobletea, deoarece nu poate fi obținut cu bani! Pentru a-l fi avut, incercările erau insă atât de grele, incât costau adesea viața; cei care l-au primit nu l-au dorit şi nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat nu şi-au dat seama că ne innobilează, ci au crezut exact contrariul”. Pe data de 27 mai 2008, dl Ticu Dumitrescu mi-a scris o dedicație, una dintre cele mai mişcătoare pe care le-am primit vreodată, in care mă numea “autorul inteligent şi documentat al unor cărti esențiale intru cunoaşterea si condamnarea comunismului”. Sunt cuvinte care mă obligă pentru veşnicie…

Arunci când unii isi fac un titlu de glorie din “demitizarea” demersului condamnării comunismului, vorbind, cu jenantă frivolitate, despre anticomunism ca “iluzie”, este cazul să afirmăm tranşant anumite adevăruri factuale: comunismul a fost domnia minciunii, a resentimentului social, a urii instituționalizate, a mediocrității şi a imposturii. Ticu Dumitrescu a spus aceste lucruri cu tărie, inclusiv in acel veritabil testament moral care a fost mesajul său trimis in luna iulie 2008 către Scoala de Vară din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistenței de la Sighet.


Ilegitim si criminal: Zece ani de la condamnarea regimului comunist

16/12/2016

In memoria Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, membri ai Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, figuri paradigmatice ale spiritului civic-liberal: “Poate că aspectul cel mai frapant al posteritații comuniste este inocentarea ideologiei şi a partidelor care, in numele comunismului, au practicat ceea ce in cazul nazismului a fost denumit ‘crimă impotriva umanității’. Incurajați de placida indiferență a ‘maselor largi populare’, fostii comunişti, vechi tovarăşi de drum sau oameni de convingere pur şi simplu–revizioniştii–isi articulează din ce in ce mai limpede un tip de discurs care fie separă net ideologia marxist-leninistă de practica partidelor care s-au reclamat din ea, fie reabilitează insăşi politica acestor partide”. (H.-R. Patapievici, “Politice”, Ed. Humanitas, 1996, p. 205)  Raportul Final al CPADCR, ale carui concluzii si propuneri au prezentate de Presedintele României, Traian Basescu, in sesiunea comună a camerelor Parlamentului din 18 decembrie 2006,  a reprezentat şi va continua să reprezinte opusul negaționismului  şi al revizionismului. A fost o onoare pentru mine să colaborez la scrierea “Introducerii” la Raport cu Monica Lovinescu şi cu H.-R. Patapievici. Toti membrii CPADCR, fără exceptie, si-au asumat Raportul Final in spiritul şi litera sa.

 

Image result for monica lovinescu virgil ierunca images


S-a stins din viata un marturisitor: In memoriam Elie Wiesel (1928-2016)

03/07/2016

Motto: “Eu cred că orice exilat trebuie să se identifice cu Elie Wiesel.”–Ioan Petru Culianu

A stiut ce inseamna agonia, durerea, jalea. Si-a pierdut familia in Holocaust. A supravietuit pentru a depune marturie. A stiut ca garantiile civilizatiei moderne sunt mereu amenintate de barbarie. A inteles ca barbaria poate lua chipul progresului tehnologic. Nu a nutrit iluzii despre niciuna dintre intruchiparile totalitarismului. A scris un roman despre noaptea poetilor asasinati in urma simulacrului de proces impotriva Comitetului Evreiesc Antifascist organizat de Stalin si clica sa. A facut din apararea memoriei o datorie existentiala. In 2003, Elie Wiesel a prezidat Comisia Internationala privind Holocaustul din Romania. Institutul aflat in subordinea premierului Romaniei care se ocupa de originile, dinamica si efectele Holocaustului din Romania ii poarta numele.

Venea din mica burghezie a evreimii transilvane. O categorie sociala si etnica anihilata de nazism. La Sighet, am vizitat acum cativa ani Casa Memoriala “Elie Wiesel”. Este la doi pasi de Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului. Locuri de memorie pe o harta insangerata. Aparator al tuturor prigonitlor, un umanist dintr-o specie tot mai rara, Elie Wiesel a primit Premiul Nobel pentru Pace. L-a binemeritat. Sa-i fie memoria eterna! Omenirea ii va fi de-a pururi indatorata…