Diabolical pedagogy; Noel Field and the show trials in Eastern Europe

12/02/2016

I’m reading this biography, truly transnational, of an American anti-Fascist caught in the political whirlwind of Stalinist terror in East-Central Europe. The Stalinist Left was a global movement and this explains why such biographies bear upon more than one country. Think of Arthur Koestler, Manes Sperber, Willi Munzenberg, Otto Katz (Andre Simone), Ilya Ehrenburg, Malraux, Margarete Buber Neumann. The main character is Noel Field, a former State Department official, who provided assistance, through the Unitarian relief service, to political refugees in France and Switzerland during WWII. In 1949, Noel and his wife were kidnapped in Prague, transported to Budapest, tortured, jailed, never tried. The interrogations by Matyas Rakosi’s AVO, supervised and instructed by Soviet advisors, lasted until 1954. Field testified in the Rajk trial in 1949. His banal contacts wilth Allend Dulles in Bern during the war became “proofs” for the existence of a conspiracy involving major figures of world communism, from Tito to Paul Merker and Slansky. One of the most powerful persons within the Romanian Workers Party Control Commission, Ronea Gheorghiu, attended the Slansky trial in order to get inspiration for a similar spectacle in Bucharest. The candidates for the main role would have been Ana Pauker as well as former Spanish Civil War and French resistance veterans. It was only Stalin’s demise, in March 1953, that arrested this murderous course…

Field was not Jewish, neither was Rajk, but the trial had an umnistakeable anti-Semitic component. Many of the defendants were Jewish communists who had spent years in Western exile. This anti-Semitic delusion would be exacerbated in the Slansky trial, in the fall of 1952. There are several memoirs of that trial, including “Confession” (L’Aveu) by Artur London. Based on London’s book, Costa Gavras made his film with Yves Montand and Simone Signoret. During the war, London (nom de guerre Gerard), was one of the leaders of the FTP-MOI resistance movement. My aunt, Cristina Luca, was the chief of the intelligence unit of this network. London’s son-in-law was Pierre Daix, the influential communist writer who, after decades of moral blindness, broke with PCF and became a major supporter of Soviet and East European dissidents.

Field’s adopted daughter, Erica Glaser (married Wallach), was arrested in East Berlin in 1950. She ended up in the Gulag. Erica’s parents were German Jewish: her father was a doctor in the International Brigades hospital in Vic, close to Barcelona. My mother, Hermina Marcusohn, was a nurse in that hospital. Erica and Hermina became freinds. Field was released from jail and spent the rest of his life in Budapest. In the 1960s, he worked for a publishing house, editing books in English. I talked about him one evening in Warsaw, at the bar of the Bristol Hotel, with my friend Laszlo Rajk, Jr, an architect, former dissident, and human rights activist. This was in May 2000. Now, the story will be part of the book that I am writing together with Marius Stan, “Two Sisters in Dark Times”. The term “la pedagogie infernale,” referring to the show trials in the “people’s democracies,” was coined by the great French historian Annie Kriegel. Born in London in1904, son of a famous American zoologist, Noel Field died in Budapest, in 1970.

http://www.amazon.com/Stalins-American-Spy-Eur…/…/1849043442


Cateva precizari despre IICCMER si condamnarea comunismului ca regim politic criminal si ilegitim

11/02/2016

Cateva precizari despre IICCMER si condamnarea comunismului ca regim politic criminal si ilegitim: In 2008 presedintele IICCMER era Marius Oprea, iar director general Stejarel Olaru. In martie 2010, s-a format noul Consiliu Stiintific si s-a stabilit noua organigrama. Am devenit presedintele CS din care faceau parte, intre altii, Anna Kaminsky, Maria Bucur,  Lavinia Stan , Bogdan Murgescu, Jacques Rupnik, Dorin Dobrincu, Mark Kramer, Janos Rainer. Secretar al CS a fost istoricul Bogdan C. Iacob. Profesorul Ioan Stanomir a fost presedinte executiv, iar Mihail Neamtu a fost director stiintific pana in septembrie 2011 cand a demisionat si a fost inlocuit de istoricul Cristian Vasile. Precizez acest lucru intrucat am citit pe pagina FB a lui Dumitru Lacatusu o interventie a d-lui Calin Goina care m-a denumerit. Cat priveste legitimarea: in aprilie 2006, la presiunea crescanda a societatii civile, Traian Basescu a infiintat Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania (CPADCR). In decembrie 2006, TB a prezentat parlamentului concluziile Raportului Final. Intre membrii comisiei, sa o numesc si pe profesoara Gail Kligman de la UCLA. Marius Oprea, presedintele din epoca al IICCMER, a fost membru al CPADCR. Intre experti: Catalin Stoica, , Ioana Boca, Anca Sincan,  Ioan Stanomir, Eugen Negrici, Novak Csaba Zoltan, , Stefano Bottoni,  Adrian Cioflanca, Germina Nagat, Hannelore Baier, Maria Muresan, Constantin Iordachi.. Toti membrii comisiei si-au asumat raportul. Condamnarea lui Alexandru Visinescu nu ar fi fost posibila fara modificarile de legi propuse de IICCMER in perioada Stanomir-Iacob-Tismaneanu si recomadate de comisia prezidentiala. In acest sens, Teodor Baconschi are deplina dreptate: fara Raportul Final nu s-ar fi ajuns la sentinta de ieri. RF nu a fost suficient, fireste, dar a fost necesar!

Imprescriptibilitatea a devenit parte a legii in urma actiunii parlamentare initiata de Sever Voinescu. Propunerile au venit din partea IICCMER, au lucrat la ele cercetatorii din institut. Monica Macovei a fost constant consultata pentru sugestii. Toate aceste lucruri tin de domeniul public. Ele trebuie insa reamintite pentru a evita confuziile si, vai, mistificarile. Sau, vorba lui Louis Althusser, pentru a face distinctiile necesare intre personaje reale si fantome smile emoticon As mai avea o intrebare: a rasfoit oare Calin Goina anuarele IICCMER publicate in acei ani? Este la curent cu continutul celor trei numere aparute atunci din excelenta revista “History of Communism in Europe”? Kudos to Corina Dobos si Marius Stan! Acesta din urma a devenit editorul si sufletul revistei, lucru ce nu trebuie uitat. Kudos pentru sefii de deparmanente: Damiana Otoiu, Raluca Grosescu, Angelo Mitchievici,  Adrian Cioflanca, Marius Stan. Sa amintesc ca printre cartile sustinute pentru publicare s-au numarat volume de Timothy Snyder, Robert C. Tucker, Anne Applebaum, Eric Voegelin, Stephen Kotkin, Mircea Stanescu, Ken Jowitt…

Text publicat pe pagina mea FB


E noapte, e tarziu si e frig…

10/02/2016

 Un dialog spontan cu Stefan Agopian despre tortionari, intelectualii marxisti si insomniile dialectice (derulat pagina mea FB)

Stefan Agopian: Cazul Visinescu” va creea multe insomnii printre fosti! Se vor gindi, daca pe asta l-au luat la virsta lui, nici eu nu mai am mult. Macar atit, dar n-as vrea sa fiu in somnul lor!

Vladimir Tismaneanu: Da, Stefan Agopian, vor avea insomnii dialectice :)

Stefan Agopian: Hegeliana sau marxista?:)))

Vladimir Tismaneanu Lukacsiana, adica hegeliano-marxista :)

Stefan Agopian: Sa nu exageram! Pe Lukacs l-au citit ungurii si apoi occidentalii, ai nostri ascultau, cel mult, Maria Tanase.:)))

Vladimir Tismaneanu: Ion Ianosi, cel venerat de neo-stangisti, il citea pe Lukacs, chiar si cand era instructor la sectia cultura a CC al PMR. Nu-i placea, dar il citea. Trebuia sa stie ce e de combatut smile emoticon

Stefan Agopian: Vladimir Tismaneanu La el ma gindeam chiar in momentul acesta. Si la Cornea, si la Paul Georgescu…si chiar si la mine…nu mi-e rusine s-o spun.

Vladimir Tismaneanu: Cornea e un apostat, Paul G. n-a mai apucat “timpurile noi”, Ianosi e intepenit in ale sale obsesii. Iar noi doi, Stefan, mereu in cautare…

Stefan Agopian: Eu ma gindeam la tortionari, nu la intelectualii marxisti, care dorm linistiti,fiecare in cerul lui.

Vladimir Tismaneanu: Pai tortionarii fara intelectualii marxisti ar fi fost doar niste banditi de drumul mare. Ideologia i-a otelit, le-a oferit justificari sociale ptr ale lor sadisme personale…

Stefan Agopian: Asa-i,dar fara un Paul Georgescu o multime de scriitori, de la Preda la Nichita,n-ar fi existat. Si nici macar eu…Paul G. credea in ceva si i-ar fi omorit pe toti aia care erau contra.Da’ cind venea vorba de scriitori uita doctrina!

Vladimir Tismaneanu: Asa era, in fond, si Brecht…

Stefan Agopian: Cind a citit Sara in manuscris m-a sunat si mi-a spus:”Ca marxist te-as baga in puscarie, ca om de cultura, te felicit. Da-i drumu’!”

Stefan Agopian: Alt ticalos!:))) Cica ii scriau muierile piesele, Opera de trei parale, de ex.

Stefan Agopian: Cred totusi ca porcaria aia numita <Cercul de creta caucazian> a scris-o el.

Stefan Agopian La noi e 1-40 spre dimineata! Ma culc. Zi buna!

Vladimir Tismaneanu: A scris, in anii 30, ori poate ceva mai devreme, o piesa impreuna cu Hanns Eisner (cel care avea sa compuna muzica ptr imnul de stat al DDR), intitulata “Die Massnahme”. Koestler spune, in memoriile sale, ca nu stie o mai abjecta apologie ptr epurarile staliniste si ptr cultul delirant al Partidului. Si totusi, Hannah Arendt are un eseu superb despre poetul Brecht…

Stefan Agopian N-am adormit inca:))) Mai sint inca o multime de prosti care stau in curul lui. Chiar si pe la voi,in State. Ce sa le faci? Asta-i viata! ar zice un rabin batrin si un popa armenesc, la fel de batrin.:)))


Nobletea impotrivirii: Despre Alice Voinescu

10/02/2016

Alice Voinescu s-a nascut pe 10 februarie 1885 si a incetat din viata pe 4 iunie 1961. Intre multele si impardonabilele crime ale regimului comunist s-a numarat arestarea si intermnitarea acestei admirabile ganditoare, o eseista de prim rang, al carei jurnal ramane una din marile creatii spirituale ale acelor ani intunecati. Alice Voinescu a simbolizat, cum observa Monica Lovinescu, nobletea impotrivirii. Despre temnita comunista: „Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni petrecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată, îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam că pretindeam că e o mare experienţă ce-mi poate folosi. Nu mi-a folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria decât să mă delimitez mai bine, să mă smulg din ea.” Apelul ei la “deslichelizare” ramane mai actual ca oricand.

 

http://adevarul.ro/…/alice-voinescu–destin-exem…/index.htmlhttp://www.lapunkt.ro/…/24/jurnal-de-existenta-alice-voine…/

www.lapunkt.ro/…/24/jurnal-de-existenta-alice-voine…/


Crimă si pedeapsă

10/02/2016

Condamnarea tortionarului Visinescu este exact ceea ce trebuia să se intample cu ani in urmă dacă revolutia din decembrie 1989 nu ar fi fost deturnată, uzurpată, confiscată. Valoarea simbolică este, neindoios, remarcabilă. Le fel, aceea morală. Dar nu ne putem opri aici. Alexandru Visinescu a actionat criminal in numele unei ideologii care ii criminaliza, adică ii dezumaniza, pe cei care refuzau să ingenuncheze. “Dusmanul de clasă”, inclusiv copiii, trebuia starpit, asemeni buruienilor, asemeni lipitorilor, plosnitelor si paduchilor. La cursurile de marxism-leninism au invatat Alexandru Drăghici, Misu Dulgheru, Gheorghe Enoiu, Vasile Negrea, Nicolae Plesită, Misu Dulgheru, Francisc Butyka, Visinescu, Briceag, Bucicov si altii ca ei, ce inseamnă “logica” luptei de clasa. Au invătat să urască. Nu (doar) individual, ci social! Cel desemnat drept inamic dupa criterii ideologice era parte a verminei. Asa numita construire a “noii oranduiri” a insemnat eliminarea si chiar exterminarea unor intregi categorii sociale. A fost ceea ce regretatul istoric rus, fostul disident Viktor Zaslavsky, a numit genocidul de clasă.

Visinescu a actionat ca un zelos “gradinar” al statului totalitar (spre a relua o imagine a lui Zygmunt Bauman). Propaganda comunistă i-a stigmatizat pe Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Dinu Brătianu, Ion Flueras, Iosif Jumanca, Ioan Bărbus, N. Carandino, Victor Pogoneanu, N. Steinhardt, Nicolae Margineanu, Szilard Bogdanffy, Vladimir Ghika, Aurelian Bentoiu, Vladimir Streinu, drept “bestii reactionare”. Fără perversele contributii ale unor Iosif Chisinevschi, Leonte Răutu, Paul Niculescu-Mizil, Silviu Brucan, N. Moraru, Nestor Ignat, Sorin Toma, Mihai Beniuc, demonologia regimului ar fi fost in suferintă. Ei au potentat-o maniacal, i-au dat formă si voce. Cand băteau si omorau, călăii erau convinsi că au Istoria de partea lor. Chiar acum, cand scriu aceste randuri, fostul ideolog al regimului Ceausescu, Dumitru Popescu, continuă să ridice in slăvi “realizările” socialismului. Cand organiza vanătorile de vrajitoare impotriva studentilor, intre 1956 dsi 1960, Ion Iliescu era convins ca serveste “revolutia proletara”…

Visinescu a fost instrumentul, nu arhitectul regimului ilegitim si criminal. Există, in continuare, destui fosti functionari ai Raului care beneficiaza de pensii nesimtite. A sosit din plin momentul re-analizării pensiilor fostilor securisti si activisti. Niciunul dintre acestia n-ar avea dreptul, intr-o Romanie democratică, la o pensie mai mare decat aceea minima! Să mai adaug ca ar fi si o măsură eficientă din punct de vedere bugetar…

Textul de mai sus a aparut aici:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/crima-si-pedeapsa/

 


“Hail, Caesar!” and Warszawianka

08/02/2016

Lenin’s favorite revolutionary song in “Hail, Caesar!”: As Ken Jensen aptly notices, it is funny that the Coen brothers chose the Red Army Choir version rather than the very famous one interpreted by Paul Robeson, a hero of the peace movement whose champion, in the last years of Stalin’s rule, was Ilya Ehrenburg. Paul Robeson was friends with some of the members of the Jewish Antifascist Committee and, when he visited Moscow, insisted to meet Feffer. The MGB organized a hotel meeting in which the terrorized Itzik Feffer, himself a former secret police collaborator, acted as a free man. It was a grotesque charade.. Thanks, John Feffer, for the story…

 

 

 

 


Gerda Taro, Robert Capa si Razboiul Civil din Spania

07/02/2016

July 2016: Eighty years would have passed since the beginning of the Spanish Civil War, a labyrinth of illusions, passions, deception, frantic commitments, deep loyalties, and infamous betrayals. Gerda Taro loved life, was only 26 when she was killed, the first woman photographer to die in war. She was Robert Capa’s companion. Before her death, she told Tina Modotti how much she was yearning to be recognized as an artist, nut just as Capa’s “shadow.” It seems that Gerda did not realize that Maria, Tina’s nom de guerre, was herself one of the great artists of the century.

taro1

“Gerda Taro was born Gerta Pohorylle to a Jewish-Galician family in Stuttgart. She fled Nazi occupied Germany for Paris in 1934, where she met Friedmann Endre. He taught her photography and together the two of them invented Robert Capa and Gerda Taro as a ruse to earn more money off their photographs, as Americans were paid more than Europeans for their work. They were found out, but the two of them kept their altered names, the names they eventually became famous by.”

Favourite Photogs: Gerda Taro


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 207 other followers