Nobletea impotrivirii: Despre Alice Voinescu

10/02/2016

Alice Voinescu s-a nascut pe 10 februarie 1885 si a incetat din viata pe 4 iunie 1961. Intre multele si impardonabilele crime ale regimului comunist s-a numarat arestarea si intermnitarea acestei admirabile ganditoare, o eseista de prim rang, al carei jurnal ramane una din marile creatii spirituale ale acelor ani intunecati. Alice Voinescu a simbolizat, cum observa Monica Lovinescu, nobletea impotrivirii. Despre temnita comunista: „Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni petrecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată, îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam că pretindeam că e o mare experienţă ce-mi poate folosi. Nu mi-a folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria decât să mă delimitez mai bine, să mă smulg din ea.” Apelul ei la “deslichelizare” ramane mai actual ca oricand.

 

http://adevarul.ro/…/alice-voinescu–destin-exem…/index.htmlhttp://www.lapunkt.ro/…/24/jurnal-de-existenta-alice-voine…/

www.lapunkt.ro/…/24/jurnal-de-existenta-alice-voine…/


Mensheviks and Bolsheviks

06/11/2015

Julius Martov (November 24, 1873, Constantinople, Turkey –April 4, 1923, Schömberg, Calw, Germany) was first Lenin’s close friend, then, after the 1903 break between Bolsheviks and Mensheviks, his nemesis, He was one of the most lucid and prescient critics of the first totalitarianism, the Great Experiment in statu nascendi. Fyodor Dan (October 19, 1871, Saint Petersburg, Russia– January 22, 1947, New York City, NY), was a Menshevik leader as well, often attacked by Lenin for alleged “opportunism.” In fact, he identified quite accurately the Bolshevik dictatorial temptation.

Lenin and Martov

In 1936, Nikolai Bukharin, descibed by Lenin in “Letter to Congres” as the favorite child of the Party, went to Paris to retrieve and purchase Marx’s manuscripts from the SPD archive. He saw Dan and his wife Lidia, the Dans begged him not to return to Moscow. Bukharin refused to defect, retured to Soviet Russia, became a chief defendant in the third show trial and was executed in March 1938. It is worth remembering these revolutionary fates on this November 7th. Martov, Bukharin, Radek, Serge, Dan, Nikolaevsky, They all knew each other, they all knew Koba…


Red October

25/10/2015

October 25, 1917 (Julian calendar): the Bolsheviks seize power and establish their neo-Jacobin dictatorship masquerading as “dictatorship of the proletariat.” The first propaganda state comes into being. In 1929, already expelled from the USSR, Trotsky wrote that if Lenin had not been in Petrograd in October 1917, there would have been no seizure of power. So much about the role of the masses in history. A few years later, Benitto Mussolini would walk into Lenin’s footsteps and impose his Fascist regime. I warmly recommend this insightfully penetrating article by political scientist Marius Stan on the Red October and Lenin’s revolutionary Weltanschauung. It is particularly rewarding to see references to LSE professor, political scientist and historian Leonard Schapiro (1908-1983). He contributed decisively to our understanding of the Bolshevik phenomenon in its various incarnations and transmogrifications. The bottom line, so to speak, is what Marius Stan accurately emphasizes: Lenin was a Russian Marxist of extremist persuasion. If we gloss over this fact, we don’t get the real meaning of the Bolshevik hybris…

http://www.contributors.ro/global-europa/octombrie-ro%c8%99u-ulianov-devine-lenin/


Why Jeanne Hersch Matters

05/10/2015

Swiss political and moral thinker Jeanne Hersch was, like Hannah Arendt, a student of the great philosopher Karl Jaspers. Her book about the conflict between ideology and reality remains one of the most profound attempts to deconstruct the ideological follies of modern times. I first heard Jeanne Hersch’s name in Radio Free Europe broadcasts by Monica Lovinescu, the indomitable anti-totalitarian cultural critic. When she passed away in June 2010, Czeslaw Milosz wrote a tribute to Jeanne Hersch, his intellectual soulmate, in which he summed up what he learned from her. Among other truly important things, he found out “that in our lives we should not succumb to despair because of our errors and our sins, for the past is never dosed down and receives the meaning we give it by our subsequent acts.” Milosz died in Cracow four years later, in August 2004.


Un îndrăgostit de libertate: Eternul eretic Panait Istrati

25/09/2015

Motto: „Bunăstarea umanității nu mă interesează decât din clipa   in care incetează de a mai fi criminală și devine morală„ – Panait Istrati (1929).

Există în veacul XX destine absolut extraordinare. Să ne gândim, de pildă la un Malraux, plecat în anii ’20 spre Asia în căutarea comorilor unor imperii dispărute și a revoluției mondiale. Revenit în Franța din Indochina, devine campion al antifascismului și romancier de geniu. A luptat în Spania în tabăra republicană, a condus o escadrilă de aviație, a scris romanul „L’espoir”, a făcut parte din Rezistența antinazistă, apoi a devenit gaullist, chiar ministru al culturii. Mai aproape de noi, Panait Istrati, alt căutător de adevăruri absolute, un mare naiv, ar spune unii (inclusiv Ilya Ehrenburg, supraviețuitorul de profesie), un spirit nobil, ar zice alții.

In viziunea lui Malraux, pe care o impărtășesc, Istrati „considera revoluția ca fiind inseparabilă de o voință etică, de o voință de justitie”. Cand a constatat absența acestei dimensiuni, a denunțat dictatura bolșevică drept un stat terorist-polițienesc. Spre deosebire de prietenul sau Nikos Kazantzakis, rămas fidel utopiei leniniste și atras de liderii carismatici totalitari, Istrati și-a recunoscut eroarea despărțindu-se in chip sfașietor de o intreagă familie politică si spirituală. Cartea lui Istrati „Vers une autre flamme” (octombrie 1929)  a fost una primele mari confesiuni despre ceea ce s-a numit zeul care a dat greș (the God that failed).

Când a rupt cu stalinismul, aceiași oameni care îl adoraseră până atunci l-au acuzat că este vocea „lumpen proletariatului”, o categorie pe care se cuvine, dacă ești un marxist ortodox, să o disprețuiești fără rezerve. A încetat a mai fi „un Gorki al Balcanilor”, cum l-a numit, primind scrisoarea sa dintr-un spital în care era tratat după o eșuată tentativă de sinucidere, autorul lui „Jean-Christophe”, laureatul premiului Nobel pentru literatură, Romain Rolland.

Pentru textul complet al articolului:

http://www.europalibera.org/content/blog/27261181.html


Speechless in Washington, DC…

14/08/2015

Tocmai am citit ce-a scris Dragos Aligica. Sunt fara cuvinte.

“Impresia pe care o lasa evolutiile curente este ca abia acum adevarata relevanta a operei lui Vladimir Tismaneanu si a prezentei sale in campul dezbaterii publice din Romania devine clara. Abia acum, in contrast cu ceea ce vedem public, putem sa luam pe deplin masura a ceea ce inseamna echilibru, discernamant, buna judecata istorica si morala, eleganta intelectuala, scholarship si, mai ales, mult curaj in a asuma o pozitie publica dupa ce ai asumat una profund personala si existentiala deloc facila.

Dincolo de toate scaderile sale – si cine dintre noi nu are scaderi si slabiciuni?! – Tismaneanu a aratat ca se poate. Si pentru asta multi – care au simtit instinctiv implicatiile intelectuale, politice si umane ale exemplului sau existential – l-au urat si il urasc cu intensitati patologice.

Iata de ce trebuie sa fie foarte frustrant pentru ei sa constate ca azi, cand sunt la gramada, cu totii, de-a valma, tavaliti si manjiti in noroiul ignobil cu care isi dau unii altora cu strambatati si jumatati de adevar in cap, sa constate, deci, cum statura lui Tismaneanu se ridica si pluteste deasupra lor, purtatoare – in ciuda tuturor scaderilor sale omenesti – a unui mesaj si a unui exemplu, a unui standard pe care, orice ar face, ei nu pot nici sa-l atinga, nici sa-l mai ascunda.

Cine are ochi sa vada, vede. Cine are minte sa inteleaga, intelege.

Vladimir Tismaneanu – The Devil in history

Multumesc Dragos, multumesc, Florina Neghina! Multumesc, Marius Stan, pentru formidabila traducere in romaneste a “Diavolului in istorie”! Ai facut nu doar opera de traducator, ci si una de constructor intru concepte inexistente, din ratiuni stute, in limba romana. Ratiuni care, vai, continua sa inhibe conversatia democratica si azi. Iar in lipsa conceptelor, dezbaterile, atatea cate sunt, raman facile, sterile, futile…


Onoare şi responsabilitate: Apostazia lui Ágnes Heller

10/08/2015

La 86 de ani, Ágnes Heller, Hannah Arendt Professor of Political Philosophy  la New School University, laureată a Premiului „Hannah Arendt” oferit de oraşul Bremen şi membră a Academiei Maghiare de Ştiinţe, vocea cea mai influentă a Şcolii de la Budapesta de filosofie socială şi morală, fosta asistentă a lui Georg Lukács, este mai activă ca oricand…

Fascinaţi de epigonii lui Althusser ori ai lui Lacan, stângiştii vestici şi estici prefera sa-i ignore monumentala opera. Nu i se poate trece cu vederea lui Ágnes Heller faptul că a traversat cu demnitate îngheţul stalinist, că a rupt cu mirajul marxist, că a articulat conceptul disident al persoanei umane, al libertăţii şi al demnităţii. Demersul ei, asemeni celui al Hannei Arendt ori al lui Hans Jonas, este inspirat de ceea ce se cheamă amor mundi. Pentru Ágnes Heller, al cărei tată a pierit la Auschwitz, Holocaustul rămâne o tema esenţială de reflecţie, un subiect menit să sfideze de-a pururi capacitatea noastră de înţelegere şi reprezentare. Shoah şi Gulag sunt pentru gânditoarea maghiară patologii abisale ale modernităţii, consecinţele genocidare ale unui hubris doritor să anihileze nu doar problematica sacrului, ci chiar şansele mântuirii.

Ágnes Heller (imagine din colecția Bibliotecii Universitare din Szeged)
Într-un interviu cu Csaba Polony, editorul revistei „Left Curve Journal”, Ágnes Heller mărturisea: „Întotdeauna am fost preocupată de acestă întrebare: cum a fost posibil aşa ceva? Cum putem înţelege ce s-a întâmplat? Experienţa Holocaustului s-a suprapus cu cea a vieţii sub un regim totalitar. Întrebările amintite au avut aşadar pentru mine şi un caracter introspectiv. Cum au putut unii oameni să facă ceea ce au făcut? Am decis astfel să încerc să înţeleg natura moralităţii, a naturii Binelui şi Răului, să înţeleg cum trebuie să mă situez faţă de crimă, cum pot afla sursele răului şi moralităţii. Aceasta a fost prima mea introspecţie. Cea de-a doua a avut un caracter social: ce fel de lume poate lua naştere în asemnea condiţii? Ce fel de lume permite apariţia barbarismului? Care este sensul modernităţii? Putem spera la izbăvire?”

Împreună cu soţul ei, regretatul filosof politic Ferenc Feher, Ágnes Heller a sfidat, în anii ’80, capitulările politice şi etice ale unei stângi occidentale care identifica inamicul în democraţia liberală. Cartea lor, „Eastern Left, Western Left”, rămâne un manifest al onoarei, responsabilităţii şi lucidităţii. Nimeni nu poate înţelege dinamica Opoziţiei Democratice din Ungaria, ruptura cu amoralismul bolşevic în oricare din ipostazele sale, respingerea „despotismului luminat” de tip Kadar, itinerariul unor Janos Kis, Gyorgy Bence, Gaspar Miklos Tamas, fără a cunoaşte gândirea precursorilor acestora, între care Ágnes Heller rămâne figura tutelară.

Am auzit prima dată de Ágnes Heller când eram adolescent în România. S-a vorbit la Europa Liberă despre excluderea ei din partid după ce, la întrunirea de vară de pe insula Korcula, din Iugoslavia, semnase, în august 1968, protestul internaţional împotriva invaziei Cehoslovaciei (alături de Habermas, Fromm, Ernst Bloch, Lucien Goldmann). Evident, la cursurile de istoria filosofiei ori de marxism de la Facultatea de Filosofie din Bucureşti nu se sufla o vorbă despre ereticii de la Budapesta sau Varşovia. Scrierile lor circulau sub forma de „Caiete documentare” pregătite confidenţial la Academia „Ştefan Gheorghiu”. Ideologii oficiali (Paul Niculescu-Mizil, Leonte Răutu, Dumitru Popescu, Constantin Vlad, Ion Iliescu, Ştefan Voicu, Ilie Rădulescu) intuiau prefect potenţialul subversiv al marxismului critic.

Nimeni nu ne-a pomenit vreun cuvânt despre Kolakowski, Lukács, Heller ori Kosik. Ştiu că Miron Constantinescu, cu a sa complicată biografie, îl preţuia pe Andras Hegedüs, fostul premier stalinist devenit sociolog marxist critic şi apropiat al Şcolii de la Budapesta, dar erau simpatii tăinuite cu mare grijă. I-am descoperit pe revizioniştii marxişti maghiari, cehi şi polonezi pe cont propriu, ori mai exact spus, graţie Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Când am ajuns în Statele Unite am explorat destinul marxismului în regimurile totalitar-leniniste, am publicat un articol despre „Marxismul critic în Europa de Est” în „Praxis International” (octombrie 1983), revista din al cărei comitet editorial făceau parte, între alţii, Ágnes Heller, Ferenc Feher, Jürgen Habermas, Shlomo Avineri si Charles Taylor.

Membrii Şcolii de la Budapesta au fost forţaţi să părăsească Ungaria (a existat o celebră rezoluţie a Biroului Politic în acest sens). După ce au ajuns la New York în 1986, invitaţi să predea la New School, i-am vizitat în repetate rânduri. Am devenit prieteni apropiaţi. Mi-au fost mentori în cel mai veritabil sens al cuvântului. Prima mea carte în engleză „Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa Răsăriteană(Routledge, 1988; Polirom, 1997), s-a bucurat de generosul lor sprijin intelectual. Au citit manuscrisul, au făcut observaţii extrem de utile, mi-au dat un „endorsement” entuziast. Consider că opera filosofică a lui Ágnes  Heller se plasează la loc de cinste în cea mai curată şi nobilă tradiţie a umanismului occidental.

http://www.europalibera.org/content/blog/27181408.html


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 205 other followers