Donna, donna: Winging swiftly through the sky

28/08/2015

For Adam

I was 20 when I first heard Donovan singing this wonderful song. I was told that it was a song of the Warsaw Ghetto. In fact, it was composed in 1940, in New York. In 1960, Joan Baez recorded it, then, Donovan added to the fame with his 1965 recording. A few years ago, my friend, the philosopher Mihail Radu Solcan, blessed be his memory, wrote me that in the German Wikipedia is is suggested that Donna could be an abreviation from Adonai: “As face un salt de la Buber la “Donna Donna”. Idis este o limba cu multe subtilitati, care mie evident imi scapa. Pe pagina in germana a Wikipediei scrie ca “Dona” ar fi o forma scurta de la “Adonai”. Adica pe romaneste ar fi “Doamne, Doamne”. Suna insa prea patetic asa spus in romaneste. In idis ar fi doar o aluzie fina. Foarte interesant este ca pagina vietnameza a Wikipediei are si o versiune in franceza. Nu prea are mare legatura cu textul idis (asa sunt traducerile frantuzesti !). Este vorba despre un copil. Cand creste ‘il a decouvert la vie / Les amours decues, la faim et la peur’.”

On a wagon, bound for market/There’s a calf with a mournful eye/High above him, theres a swallow/Winging swiftly through the sky

How the winds are laughingThey laugh with all their mightLaugh and laugh the whole day through/And half the summers night/Donna donna

Stop complaining, said the farmer/Who told you a calf to be?/Why dont you have wings to fly with/Like the swallow so proud and free/Calves are easily bound and slaughtered/Never knowing the reason why/But whoever treasures freedom/Like the swallow has learned to fly

Donna donna


Frumoasa adormita: In Memoriam Maia Plisețkaia (1925-2015)

06/05/2015

A incetat din viata o geniala balerina. Maia Plisețkaia a crescut intr-o casa de artisti si diplomati, a trait catastrofa stalinismului si a suferit, in propria familie, consecintele Marii Terori: “Mi-ar place sa vorbesc despre ‘Frumoasa adrmita’ si despre ‘Lacul lebedelor’, despre ale mele battements si despre partenerii mei. Dar. oricum m-as uita la copilaria mea, totul se invarte in jurul politicii si al terorii staliniste”.  Tatal ei, Mihail Plisețki, as fost impuscat in 1938. Mama ei, Rakhil Messerer, a fost arestata si apoi deportata in Kazahstan. Maia a crescut in casa lui Sulamith si Asaf Messerer, matusa si unchiul ei, celebri balerini ai teatrului “Bolsoi”.

Am vazut-o dansand la Bucuresti, venise cu baletul “Bolsoi”, era vedeta absoulta, eram adolescent, am ramas pe veci fermecat de gratia-i inefabila. Dupa 1990, a trait in Occident, impreuna cu sotul ei, compozitorul Rodion Scedrin. A fost, alaturi de Galina Ulanova, simbolul salvarii prin arta atunci cand dictatura comunista se straduia din rasputeri sa ingenuncheze spiritul. La un ceas cand Putin si oamenii sai reabiliteaza tot ceea ce marea balerina, asemeni unei Anna Ahmatova, a detestat, sa-i aducem binemeritatul omagiu.

Recomandare:

http://www.europalibera.org/content/article/26991645.html

 


J’entends toujours ce requiem: Inch’Allah (Salvatore Adamo)

09/01/2015

Arthur Koestler, in 1947, la BBC:

„Pentru acest tren utilitarismul este locomotiva, iar moralitatea este frână. Funcţiunile celor două sunt întotdeauna antagonice. Nu putem lua o decizie abstractă în favoarea vreuneia dintre ele. Dar putem să facem ajustări temporare în funcţie de traseul trenului. Acum 200 de ani, în timpul înaintării sale din implacabilele mlaştini ale Franţei feudale în era Drepturilor Omului, alegerea a fost favorabilă locomotivei, în defavoarea frânei. Începând cu a doua jumătate a secolului 19, reţinerile etice au fost din ce în ce mai des ignorate până când dinamismul totalitar a făcut ca locomotiva să o ia razna. Vom deraia dacă nu frânăm. Nu ştiu dacă exista ceea ce filosofii numesc absoluturi etice, dar sunt convins că trebuie să acţionăm ca şi cum ele ar exista. Etica trebuie eliberată din lanţurile utilitarismului. Trebuie să judecăm din nou cuvintele şi faptele pe baza valorilor imediate pe care le implică şi nu din prisma unor departate şi nebuloase idealuri. Scările mâncate de carii nu duc în paradis.”


La inceput de an: Adamo, “Ma chambrette”

01/01/2015

Chers amis je vous présente ma chambrette
Sur les murs il y a des fleurs c’est pas beau
Y a ses plantes qui me surveillent d’un air bête
Table et chaise lit armoire et rideaux

J’passe mon temps à regarder par la fenêtre
J’fais des maths oui je compte les oiseaux
J’passe en r’vue toutes les formes du verbe être
Être fort être libre être sot

C’était charmant d’regarder par la fenêtre
Les p’tits bateaux qui s’ennuie sur Lesco
Mais j’ai beau faire j’ai beau forcer mon être
C’est pas marrant de se croire matelot

C’est pas marrant d’regarder dans la rue
Les passants qui s’balladent librement
C’est l’ennui c’est l’envie qui vous tue
Pour vous apprendre à tuer le temps

C’est p’être charmant d’regarder par la fenêtre
Les p’tits bateaux qui s’ennuie sur Lesco
Mais j’ai beau faire j’ai beau forcer mon être
C’est pas marrant de ce croire matelot

Un beau jour j’foutrais l’camps de ma chambrette
J’irais loin oui très loin Sacodeau
Tout là-bas a l’autre bout de la planète
Ou il n’y a pas d’mur pas fenêtre pas rideaux


Nostalgii: Hugues Aufray, “Celine”

27/06/2014


Mircea Crișan, Marina Voica si comunismul

01/12/2013

Bancurile si slagarele ne-au ajutat sa respiram sub gheața comunista. Erau antidoturi la greața, spaima, dezgust, plictis. In anii 60, regimul devenise ceva mai flexibil, se permiteau anumite glume cu dublu inteles, se incuraja muzica usoara romaneasca, diferita de cantecele venite din marea Uniune. Securitatea era mereu in alerta, dar nu actiona cu aceeasi ferocitate ca in trecut. Pe acest fond, au facut cariere spectaculoase actorul Mircea Crisan (recent trecut in lumea dreptilor in Germania) si cantareata Marina Voica. Se scriau comedii, vechii stalinisti gen Aurel Baranga, Alexandru Mirodan si Sergiu Farcasan spargeau tabuuri, macar la nivelul aluziilor. Un interviu al Marinei Voica aparut in “Adevarul” include detalii fascinante despre acele timpuri.

Intre altele, cantareata spune ca l-a admirat pe Karl Marx si isi propune sa-l reciteasca acum, la varsta senectutii. Ma rog, mai bine sa-l citesti pe Marx decat sa-l invoci dupa ureche. Desi sunt convins ca o lectura a “Arhipelagului Gulag” de Soljenitin ar fi infinit mai instructiva. Marx a fost unul din acei magistri ideologici–maîtres-penseurs– datorita carora s-a ajuns la experimentele totalitare ale veacului XX. Oricum, un banc din anii 70 suna cam asa: Marx ajunge la Moscova si cere permisiunea Politburo-ului sa spuna cateva cuvinte la televiziune. Dupa indelungi deliberari i se permite. Nu a spus decat atat: “Proletari din totate tarile, iertati-ma!”

Cat priveste comunismul romanesc, un banc al lui Mircea Crisan merita reluat, chiar daca vor fi unii care il vor considera cam prea explicit: “Gata tovarasi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-mosierimii cand toti se cacau in capul nostru. Acum avem gura”. Spus la “Europa Libera”, bancul a circulat viral a doua zi in Romania.

http://adevarul.ro/entertainment/muzica/interviu-marina-voica-vreau-sa-l-recitesc-marx-mare-filosof-1_52989b95c7b855ff56539694/index.html

http://www.potrivite.eu/bancuri/bancuri-noi/arhiva-comica-a-securitatii

Despre Marina Voica, o amintire personala. O admiram inca din adolescenta, ca si pe Margareta Paslaru. Canta in romaneste, in rusa si spaniola. Stiam ca crescuse impreuna cu copiii spanioli ajunsi in URSS dupa infrangerea Republicii. Suntem in 1984, la Philadelphia, in casa unor buni prieteni. Sosesc Gheorghe Sencovici si sotia sa Margareta Paslaru, proaspat ajunsa in Statele Unite in urma cererii de reintregire a familiei. Ascultam o caseta cu ultimele inregistrari ale Margaretei. O intreb: “Ce mai face Marina Voica?” Artista imi spune: “Pe Marina am vazut-o acum cateva saptamani la cabina de machiaj. Stateam alaturi, n-am scos niciuna nicio vorba, ne-am privit adanc, am oftat, iar Marina a spus: ‘Niste lepre, Margareta’.” Mi-a fost dat sa spun si eu de atatea ori, inainte dar si dupa naruirea regimului comunist aceste cuvinte: niste lepre

Pe Mircea Crisan, regimul Dej a vrut sa-l transforme intr-un bufon de serviciu. I se dadeau sarcini precise, actorul cauta modalitati subtile de a evita transformarea in propagandist. Sigur, a facut concesii, dar se stia ca fiecare gluma a lui Mircea Crisan ascunde o mare tristete. Imi amintesc de inceputul anilor 60, eram copil, am mers impreuna cu parintii mei la spectacolul de la Sala Palatului unde Mircea Crisan a aparut impreuna cu marele comic sovietic Arkadi Raikin. Era in plina destalinizare hrusciovista, o directie politica boicotata si sabotata de satrapii de la Bucuresti. Si azi ma intreb cum de au permis Dej, Rautu, Niculescu-Mizil, Alexandru Draghici, acel spectacol dinamitard. Raikin fusese el insusi o victima a stalinismului, marginalizat in ultimii ani de viata ai generalissimului. Paradoxal, la Bucuresti unde nu s-a permis publicarea lui “Ivan Denisovici” si nici a poemului “Urmasii lui Stalin” de Evgheni Evtusenko, s-a ingaduit acea explozie de umor veritabil. Ma intreb daca Marina Voica isi aminteste de acele clipe cand multi am sperat ca dictatura se va imblanzi si ca vom putea in fine renunta la botnitele impuse de sistem. In interviu, Marina Voica povesteste despre divinizarea lui Stalin in URSS. Pentru unii, Stalin a fost Dumnezeu. Pentru altii, a fost Diavolul in carne si oase. Cum diavoli au fost discipolii sai din “democratiile populare”.

Mircea Crisan a plecat din tara in anii 60, Marina Voica si ea, mai tarziu, dar a revenit apoi din motive personale. Gyuri Sencovici a murit in Statele Unite, pe Margareta am reintalnit-o la un targ de carte din Bucuresti. Ajuns cel mai vestit comic al acelor ani, Mircea Crisan a jucat intr-un spectacol la Teatrul “Tandarica” in 1964, la ceasul dezghetului dejist. Piesa era descrisa drept o drama politista, se chema “Mana cu cinci degete”. Era bezna completa in sala, pe cortina se proiecta, amenintatoare, imaginea unei maini umane. Care, in genere, are cinci degete. Cu o voce ragusita, cavernoasa, Crisan rostea aceste cuvinte, menite sa terifieze, sa dea frisoane. Firescul devenea absurd si infricoasator. Dar in dictaturi normalitatea apare ca seditioasa, iar anormalitatea este impusa ca norma de viata. Istoria culturii sub comunism include, asadar, nu doar decretele Sectiei de Propaganda, ci si aceste secvente subiective, fragmente dintr-un puzzle pe care nu vom osteni sa incercam a-l dezlega.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/mircea-cri%c8%99an-marina-voica-si-comunismul/


Roata cu noroc: Azi Maria lui Tanase canta-n Targul Mosilor…

25/09/2013

Pentru mine, Maria Tanase (1913-1963) a fost marea legenda a acelor vremuri despre care tot incercam sa ne amintim, cu fiorul, zbuciumul, nelinistile, terorile unor clipe nauce si naucitoare. A intruchipat geniul, asemeni lui Brancusi, Enescu, Blaga sau Pallady. Avea vocatia unicitatii si unicitatea vocatiei. Adica a chemarii. Era chintesenta unei trairi, o lumanare care ardea sub zodia eternitatii. Vocea ei era vrajita si ne vrajea pe toti. Romania secolului al XX-lea a fost marcata de multe maledictiuni. Dar au existat si cateva binecuvantari. Una s-a numit Maria Tanase.

A fost lasata sa cante, dar repertoriul i-a fost draconic cenzurat. Nu putea fi domesticita, regimul comunist stia acest lucru. Nu o puteau amuti, dar o tineau sub stricta supraveghere. La un ceas cand radacinile erau negate si smulse fara mila, ea a salvat o identitate amenintata.

Tin minte Targul Mosilor, tin minte Jurnalul de actualitati de la moartea ei, in 1963, avea doar 50 de ani…

“Azi Maria lui Tanase canta-n Targul Mosilor…”

http://www.youtube.com/watch?v=aAFTGWsFDaA

Era foarte apropiata de Harry Brauner, legionarii i-au distrus benzile de la Radio…

O mare, mare Doamna, intr-adevar…


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 202 other followers