O datorie de onoare

02/10/2017

Ca fost președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, afirm cu maximă responsabilitate academică și morală că niciodată, dar absolut niciodată, Securitatea nu a fost o instituție patriotică. A fost o organizație criminală din clipa inființării și până la sfârșit (dacă sfârșit este cuvântul potrivit). Dedic acest text memoriei lui Constantin Ticu Dumitrescu (1928–2008), președintele AFDPR și membru al Comisiei Prezidențiale.

Image result for ticu dumitrescu

Advertisements

Mânia și greața

30/09/2017

Chiar dacă aș avea nervi de oțel și tot n-aș putea citi fără un sentiment de abisal, nevrozant dezgust despre “patriotismul” securistului en titre care a fost Iulian Vlad. Marx a scris cândva că omenirea se desparte de trecutul ei râzând. In cazul de față, ne despărțim cu o infinită, irepresibilă și pe deplin justificată mânie in raport cu un criminal și cu apologeții săi. Dublată de o apăsătoare și cât se poate de legitimă greață…


In memoriam Virgil Ierunca

28/09/2017

Why does Virgil Ierunca matter? Because in times of dishonesty and cowardice, he was honest and courageous. Because in times of capitulation, he refused to tremble, to waver, and to bow. Because he had a hierarchy of values which has turned out to have been the right one. He passed away on September 28, 2006. He was a member of the Presidential Commission for the Analysis of the Cmmunist Dictatorship in Romania. Together with his wife and closest friend, Monica Lovinescu, he was the voice of hour hope. Whenever people tell me that we did not have a Milosz, a Camus, or a Havel, I respond that they are wrong. We had Monica and Virgil. Blessed be their memory and may we live up to their legacies!


Zoe Petre RIP…

01/09/2017

Cred că pot spune că am cunoscut-o bine. Am fost oaspetele ei in repetate rânduri, m-a invitat să mă intâlnesc cu studentii de la Istorie pe vremea când, imediat dupa revolutie, devenise decan. Dincolo de divergente legate de perceperea unei personalităti ori a alteia, vedeam lumea post-comunistă in chip similar (nu identic). N-am făcut parte din cercul amicilor lui Emil Constantinescu, dar am rămas apropiat de Zoe, eram prieteni de familie. Zoe a fost devotată celui căruia ii fusese consilieră. Cred că il privea ca pe un ucenic, a preferat să inchidă ochii in raport cu stupefianta-i mediocritate. In răspăr cu multi dintre colegii ei politici, Zoe Petre a scris elogios despre Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România: “Raportul este cea mai consistentă contributie de până acum la istoria celor aproape 50 de ani de dictatură comunistă din trecutul apropiat al României”. (“Ziua”, 5 ianuarie 2007, text preluat, cu acordul ei, pe coperta a patra a editiei Humanitas). A venit anul 2012, Zoe a sustinut puciul parlamentar, s-a situat, cu arme si bagaje, in tabara uselistă. Nu ne-am mai revăzut. Mi-a fost dat să privesc uluit câteva emisiuni anteniste in care apărea alături de personaje abominabile. Aflu acum, cu tristete, că s-a stins din viată. A fost o adevarată profesoara, o persoană de o rară eruditie si un om generos. Să se odihnească in pace…


Constantin Ticu Dumitrescu sau imaculata noblețe a suferinței

17/12/2016

Pentru Ana Blandiana, in memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociației Foştilor Deținuți Politici, membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, luptător devotat pentru dreptate, adevăr, onoare şi cinste. A fost un militant civic pentru care au existat un număr de valori care nu puteau fi nici negociate, nici terfelite. A petrecut ani grei in temnițele comuniste pentru faptul că a refuzat să pactizeze cu forțele Răului totalitar. A fost un democrat sincer, un om de o căldură şi de o generozitate unice. A fost ținta unor calomnii imunde, a unor atacuri abjecte venite din partea foştilor săi torționari şi aliaților lor actuali, dintre care unii se pretind “anti-comunişti”. S-au folosit impotriva sa cele mai mizerabile forme de dezinformare. Au crezut agentii Răului că-i vor frânge voința de libertate. S-au inşelat insa lamentabil.

In anul 2008, editura Polirom a publicat volumele de amintiri “Marturie si document” (volumul al doilea al memoriilor a apărut cu puțin inaintea stingerii sale din viată). A scris aceste cărti pentru că a crezut, asemeni Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, in datoria absolută de a depune marturie: “…am o datorie sfântă față de prietenii si colegii mei de suferință, față de cei ucişi de securişti sau de temniceri şi față de muntii de suferință şi de teroare indurați de poporul român in perioada tiraniei comuniste. Cu atât mai mult cu cât, de 17 ani incoace, se aplică tot mai concertat o adevărată strategie a ascunderii sau a uitării programatice şi chiar a uitării ororilor si crimelor comunismului. … N-am avut tinerețe, insă am dobândit cel mai paradoxal titlu de noblețe din istoria umanitații, cel de detinut politic. Acest titlu işi revendică nobletea, deoarece nu poate fi obținut cu bani! Pentru a-l fi avut, incercările erau insă atât de grele, incât costau adesea viața; cei care l-au primit nu l-au dorit şi nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat nu şi-au dat seama că ne innobilează, ci au crezut exact contrariul”. Pe data de 27 mai 2008, dl Ticu Dumitrescu mi-a scris o dedicație, una dintre cele mai mişcătoare pe care le-am primit vreodată, in care mă numea “autorul inteligent şi documentat al unor cărti esențiale intru cunoaşterea si condamnarea comunismului”. Sunt cuvinte care mă obligă pentru veşnicie…

Arunci când unii isi fac un titlu de glorie din “demitizarea” demersului condamnării comunismului, vorbind, cu jenantă frivolitate, despre anticomunism ca “iluzie”, este cazul să afirmăm tranşant anumite adevăruri factuale: comunismul a fost domnia minciunii, a resentimentului social, a urii instituționalizate, a mediocrității şi a imposturii. Ticu Dumitrescu a spus aceste lucruri cu tărie, inclusiv in acel veritabil testament moral care a fost mesajul său trimis in luna iulie 2008 către Scoala de Vară din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistenței de la Sighet.


Infamy Revisited: My Secret Police File

13/09/2016

 Graduate seminar today on human rights, truth commissions, and memory. I shared with my students my secret police file which I received from the National Council for the Administration of the Securitate Archives in the summer of 2006. Hundreds of pages with often distorted information about my pre-1981 Romanian life, reports from infomers in the US about my whereabouts, including a lecture I gave at the Wilson Center, with Ken Jowitt as discussant, in October 1989. The agents and their handlers were quite nervous, it was in full East European upheaval. They had given me the code name “Cain,” Radio Free Europe was “Cobra.” Many “strictly secret” notes were signed by general Aristotel Stamatoiu, the chief of Romania’s Foreign Inrelligence Directorate.

Lots of anti-Semitic innuendo in those scurrilous notes. Code name for Jews: “tunareni.” A former Bucharest colleague’s report of his phone conversations with me during his 2006 Fulbright fellowship in New York: mission accomplished, he managed to reach me!

I was deeply moved re-reading a copy of my mother’s letter to me from 1984. It conveyed her sense of fear, for me, for my sisters. Writing that letter must have been imposed on her by the Securitate officers. The way the letter starts, with an unfamiliar way of her addressing me, was a signal that it was not her desire to write it. Altogether, a disturbingly revealing experience. But an instructive one for those who want to grasp the ramifications of evil under totalitarianism.


Noblete si generozitate: In Memoriam Mihnea Berindei

19/06/2016

I mourn here here the loss of a dear friend, historian and public intellectual Mihnea Berindei (1948-2016). I have known Mihnea since 1985, we have been involved in numerous anti-totalitarian activities. He was the soul of the democratic exile in Paris, closely linked to Soviet and East European dissident circles. He invited me to contribute to journals such as “La nouvelle alternative” and “L’autre Europe.” He organized solidarity campaigns with Paul Goma, Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Mihai Botez, Radu Filipescu, Dorin Tudoran and other dissidents. He arrived in Bucharest immediately after the fall of the Ceausescu regime and participated in the creation of the Group for Social Dialogue and its weekly, “22.” He co-authored an impressively documented and immensely illuminating book about the June 1990 state-backed violent repression of Romania’s emerging civil society. In 2006, Mihnea served as a member of the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania. Words cannot describe his total commitment to the writing of the Final Report.

A few years ago, in Paris, Mihnea accompanied Horia Patapievici, Mircea Mihaies, and me to Monica Lovinescu’s and Virgil Ierinca’s house on Rure Francois Pinton. Graciously, he gave us permission to choose, each of us, one book from the late couple’s legendary library. I chose Boris Souvarine’s “Staline” with Monica’s annotations. Two features merged in Mihnea’s marvelous personality: noblesse and largesse. I was the beneficiary of both. In May 2012, when the ten PM Victor Ponta fired Ionan Stanomir and me from the leadership of the Institute the Investigation of the Crimes of Communism, Mihnea resigned from the Sceintific Board, together with all the other members. Mary Sladek and me extend our deepest sympathy to Catherine and Vlad. Mihnea Berindei’s name belongs to the history of honor in Romania. May he rest in peace!