Seminar on Stalinism: Hannah Arendt Invited by Zbigniew Brzezinski (1972)

28/05/2017

For years, Zbigniew Brzezinski ran the Columbia University Seminar on Communism. On April 26, 1972 Professor Hannah Arendt (New School of Social Research) spoke on “Stalinism in Retrospect.” Members Present: Byung-joon Ahn, Joseph Maier, Seweryn Bialer, William E. Odom, Paul Borsuk, Grant Pendill, Zbigniew Brzezinski, Jaan Pennar, Lenard Cohen, Alexander Rudzinski, Bogdan Denitch, Jane Shapiro, Felice Gaer, Sophia Sluzar, Charles Gati, David Wilson, Ki-shik Han, Alexei Yakushev, Russell Hardin, Sharon Zukin, Janos Horvath, Peter Ludz.

Professor Arendt explained that Nadezhda Mandelstam tells us details that we did not know, it is true—but that we hardly would have dared to hope were true: namely, that there must have been a certain number of people who at no time changed their values.17 At no time did such people believe that history moves forward, sacrificing victims in its inexorable path. These people did know what was and was not a crime even during that period. Professor Arendt reflected on how very difficult it must have been to “keep such integrity of one’s own mind” during those years. Other may have doubted during those years, but Nadezhda Mandelstam never doubted, Professor Arendt explained—she knew. She was able to distinguish among what she believed, what she had to do, and what was simply lying. Professor Arendt described “Hope Against Hope” as “one of the great human documents” of the century. The book is all the more remarkable, she continued, because this woman is not an artist; she is not a writer; “she is only a great moral personality.”


De la Marx, prin Lenin, spre Stalin…

18/05/2017

Nu încape îndoială, filosoful politic și economistul de secol XIX pe nume Karl Marx nu a fost strămoșul intelectual direct al lui Stalin. Filiația a fost mediată (vermittelt) de Plehanov, Lenin, social-democrații gruzini, până la un punct chiar de marxismul austriac. Și totuși, așa cum au arătat Leszek Kołakowski, Martin Malia și Andrzej Walicki, stalinismul a fost unul din principalele curente ale marxismului într-un secol al devastatoarelor furtuni ideologice. Stalin da, s-a perceput pe sine ca marxist și a acționat în consecință. Nu a fost vorba doar de simpla sete de sânge, vendetă compulsivă sau vreun apetit gargantuesc pentru putere printre factorii care i-au motivat operațiunile genocidare, dar, mai mult ca orice altceva, a fost vorba de convingerea sa fermă că era adevăratul discipol al lui Lenin. La rându-i, Lenin fusese convins că era singurul succesor apostolic al lui Marx…


Alfabetul extremismului

15/05/2017

Caruselul ideilor, angajamentelor și patimilor politice în veacul XX este amețitor. Mai ales când vine vorba de radicalisme, de pasiuni, iluzii și minciuni, spre a relua titlul cărții postume a lui François Furet. Hitler ar fi spus că dintr-un comunist poate face un bun nazist, niciodată însă dintr-un social-democrat (apud Hermann Rauschning). Tot Hitler, imbătat cu propriile obsesii, spunea că isi urmează destinul cu certitudinea unui somambul. Salturile mortale de la o extremă la alta se explică tocmai prin similitudinea fanatismelor ce le motivează. Jacques Doriot (1898—1945), fascistul francez, lider al asa-zisului „Partid Popular Francez”, fusese membru al CC al PCF și deputatul circumscripției roșii, St Denis. Mussolini a pornit ca socialist radical, chiar internaționalist. A fost idolul tinerilor Antonio Gramsci și Palmiro Togliatti. In ale sale „Caiete din inchisoare”, Gramsci îsi amintea de vremurile când peripatetiza în compania lui Mussolini…

Ideologul fascist Nicola Bombacci a fost inițial comunist, dar a murit împușcat, în aprilie 1945, ca ideolog al odioasei Republici de la Salò, socialistă, fascistă și exterministă, înfrățit cu amicul său Benito, reîntors la fantasmele roșii ale juneții sale, sub patronaj nazist. Chiar A. C. Cuza, antisemit epidermic, era, în junețe, un fel de socialist. August Bebel a spus, și nu greșea, că antisemitismul e socialismul proștilor. Stalin l-a definit, în anii 30, drept canibalismul epocii noastre, doar că nu a ezitat să devină el însuși un canibal. In ultimii ani de viață, dictatorul sociopat lansa acuzații delirante la adresa medicilor evrei și pregătea deportarea în masă a evreilor, cei pe care propaganda oficială îi stigmatiza drept „cosmopoliți fără rădăcini”, spre viitoare lagăre de concentrare (în curs de pregătire). Denigrat de stânga, Friedrich Nietzsche a fost criticul cel mai virulent al antisemitismului. L-a disprețuit visceral. Îl considera vulgar, resentimentar, abject. Nu însă și contemporanul său, Karl Marx, cel care echivala, asemeni lui Richard Wagner, Banul cu Evreul, iudaismul cu capitalismul, cu sistemul bancar. Chiar si în corespondența sa privată cu Friedrich Engels și alți camarazi de idei, Marx nu ezita să utilizeze „argumente” de acest gen, dacă despre argumente vorbim.

Anticapitalismul, antiliberalismul și antisemitismul unesc cele două extreme (nu doar ele, dar în primul rând ele). Crimele în masă ale secolului XX s-au produs în numele acestor trei „anti”. Exemplele abundă. Noile populisme apelează la vechile clișee etnocentrice și xenofobe, nu pregetă să exploateze, cinic și manipulativ, temeri, fobii și resentimente individuale și colective. Extremismul funcționează ca un alfabet: spui a, urmează b, și c, și d, etc.

 

Text transmis la postul de radio Europa Libera.


Gdańsk and the dignity of Europe

09/05/2017

City of liberty, Gdańsk, March 2017: In memory of the great European philosopher Jan Patočka, for whom responsibility was a duty and a virtue. Born in 1907, this student of Edmund Husserl became a spokesman for Charter 77. He died forty

Image may contain: sky, cloud, outdoor and water

 


Stalinism for all Seasons

08/05/2017

The Communist Party of Romania (section of the Third International) was founded on May 8, 1921. For all its existence, legal, clandestine, in power, it was deeply committed to the Stalinist mythology and viscerally opposed to any liberal temptation. In 1956, the Romanian communist leaders rejected de-Stalinization and embarked, first timidly, then openly in de-Sovietization without liberalization. Once Ceaușescu came to power in March 1965, succeeding Gheorghiu-Dej, he stimulated, manipulated, and exploited nationalist emotions, including anti-Semitism and Hungarophobia. In this respect, as we try to to demonstrate, Marius Stan and I, in a paper we are working on, there were significant features that defined what we call National Stalinism in Romania, Poland (Mieczysław Moczar and his Partisan faction), and Enver Hoxha’s Albania. 1968 was a crucial year in highlighting the major differences between Titoist national Communism, Dubček’s socialism with a human face, and the ethnocentric National Stalinism.

 

Image may contain: people sitting and text


Pinacoteca malefică: Sorin Toma despre Dej și Răutu

05/05/2017

Jurnalistul comunist Sorin Toma a fost unul dintre principalii activiști a ceea ce s-a numit frontul ideologic in anii stalinismului dezlănțuit. Ca redactor-șef al organului CC al PMR, “Scânteia”, ST a indeplinit fără murmur, in chip zelos și necondiționat, ordinele magnaților și, in primul rând, pe cele ale lui Gheorghiu-Dej. Cand i s-a cerut să-l “desființeze” pe Tudor Arghezi, a făcut-o fără jenă si fără rezerve intr-un pamflet de trista memorie, intrat in istoria infamiei din România comunizată. A cunoscut din interior lumea secretă, impenetrabilă, a nomenclaturii. Exclus din partid in 1960, reprimit in 1970, fiul versificatorului oficial din aniii 50, “academicianul” A. Toma, nu a mai revenit in cercul vrăjit al puterii. A emigrat in Israel unde a incetat din viață in martie 2016. Trecuse de o sută de ani. Am corespondat cu el in perioada cand lucram la cartea mea “Stalinism pentru eternitate”. In eseul la care dau link mai jos, transmis la RFE, reiau pasaje revelatoare din scrisorile sale referitoare la GGD si Leonte Răutu.

Image may contain: 1 person


Opium for the Intellectuals…

05/05/2017

The author of “Das Kapital” was born almost two centuries ago, on May 5, 1818. He died on March 14, 1883. As a political religion, Marxism became the “opium of the intellectuals” (Raymond Aron). For Marx, the revolution is an apocalyptical act of liberation, a return to a long-forgotten state of unity of the human species. Marxism is an eschatology (a doctrine about the death and its aftermath, a vision of post-apocalyptical resurrection): a doctrine of ultimate rediscovery of human identity and liberty. It is also a millenarianism (it announces t the advent of the classless millenium), a chiliasm—a belief in the coming utopian age, the advent of Messianic time (Walter Benjamin),created through revolution.

Historical materialism is a phihilosophy of action: Marx refused mere philosphical speculation and contemplation. He considered ideas as means to change the world. The 11th Thesis on Feuerbach gave full voice to this belief: „Philosphers have only interpreted the world. The issue is to change it”. In this respect, Leninism (Bolshevism) was the loyal heir to Marx’s orginal doctrine. It fulfilled the three main postulates in the original doctrine: the postulate of revolution; the postulate of universalism; and the postulate of an anthropological mutation.

Image may contain: 1 person, standing and text