Stalinizarea “Cotidianului”: Nistorescu reinfiinteaza “Tribunalul poporului”

Nu voi comenta mizeria aparuta la loc de (ne) cinste in ex-Cotidianul lui Nistorembo. Este echivalentul contemporan al infectiilor aparute in 1990 in “Azi”, “Dimineata” si “Romania Mare”.  Un text imbibat de ura si instigand la lapidarea celor desemnati drept “dusmani ai poporului”.  Voi spune doar ca poate intra pe o lista a recordurilor intru infamie, abjectie si turpitudine.  Atac la persoana, calomnii, inventii ordinare, iar Clubul Roman de Presa tace.  Nici macar publicatiile de orientare vadimista nu au ajuns atat de jos. Se recurge la arma cea mai scabroasa: ponegrirea mortilor. Se practica in chip insolent utilizarea stalinoida a unor dosare inventate, falsificarea biografiilor, calcarea in picioare a meritelor unor oameni numai pentru ca asa vrea noua “sectie de cadre”.  De altfel, cadristul Nistorescu (Vadim Tudor redux) recidiveaza in ex-Cotidianul (postat pe 5 noiembrie) cu un nou atac ad hominem, grobian si ingretosator.   Nistorescu, pe care il cunosc de prin 1975, este unul dintre cei mai complexati indivizi cu care mi-a fost sa ma intersectez in viata.  Acultural si inapt sa citeasca o pagina de filosofie, afon la limbi straine, arghirofil incurabil (cititi ce scrie Ioan T. Morar), este simbolul a tot ce tine de un timp trecut,un anacronism jenant.   Il scoate din minti acest blog.  Cum ii scotea din mintii pe amicii sai de ieri si de azi Radio Europa Libera…
Ma intreb ce crede Emil Hurezeanu? Nu-si da seama ca poate ateriza si el pe o asemenea lista daca are curajul unei delimitari publice?  O voi repeta cat se poate de ferm: tacerea in atari situatii echivaleaza cu consimtamantul.  Ce cred ziaristii de la fostul Cotidianul care inca n-au plecat?  Ce cred ziaristii romani despre degradarea fara precedent a presei in momentul de fata?  Cat timp va mai dura aceasta orgie a nesimtirii etice?
Ca si “Farfuridi” astept cat mai multe reactii de protest.
http://farfuridi.wordpress.com/
Iata, de pilda, ce scriu Cristian Patrasconiu si Ioan T. Morar:
http://patrasconiu.ro/?p=1639
http://morar.catavencu.ro/2009/11/05/solutie-pentru-premier-un-alt-neamt-thomas-kleininger/
Oare isi vor ridica glasul macar unii dintre intelectualii care au semnat apelul lansat de Emil Constantinescu (intelofobul) pentru sustinerea lui Crin Antonescu? Vor protesta oare Smaranda Enache, Caius Dobrescu, Alexandru Musina, Andrei Marga, Lucian Boia, Zoe Petre, Victor Neumann, Renate Weber, Nicolae Serban Tanasoca, Radu Calin Cristea, Alexandru Cistelecan, Gabriel Dimisianu, Mihai Gheorghiu, Lucia Hossu Longin, Stefan Niculescu Maier, Anamaria Pop, acad. Ion Paun Otiman? Vor protesta Carmen Musat si Ovidiu Simonca?  Ori li se pare normala macularea desantata a unor Teodor Baconsky, Sever Voinescu, Mircea Mihaies, Horia-Roman Patapievici, Traian Ungureanu, Monica Macovei, Sebastian Lazaroiu, Catalin Avramescu, Toader Paleologu? Nu mai vorbesc de insinuarile imunde legate de Mircea Cartarescu si Gabriel Liiceanu.  Poate ca li se pare plina de haz spurcarea memoriei lui A. E. Baconsky de catre un ignar pentru care notiunea de caracter este inexistenta?  Intre timp, a aparut editorialul doamnei Carmen Musat in Observator Cultural. Departe de a se delimita de campania nistoresciana a ultimelor luni, iata cum percepe doamna Musat bilantul ultimilor douazeci de ani din perspectiva statutului intelectualilor:
“Ceea ce nu s-a schimbat aproape deloc este profunda criză a fibrei noastre morale, adîncită de proliferarea omului nou. După cum nici apetitul lacheilor noi pentru glorificarea conducătorului iubit – altul desigur – nu pare să se fi istovit. Încă o probă că ruşinea nu face întotdeauna casă bună cu inteligenţa.”  No comment…
Cat despre mine, probabil “lacheu” in demonologia OC, declar public ca ma simt mandru si onorat sa fiu insultat, in aceasta companie a unor oameni pe care ii respect si ii pretuiesc, de catre pseudo-jurnalistul (“pana maiastra” a toxicului Nistorescu tipa printre randuri) de la ex-Cotidianul.  Cand acum cateva luni s-a organizat sub egida CADI dezbaterea despre atacurile impotriva intelectualilor, unii (inclusiv C. Rogozanu) au spus ca supra-reactionam. Se dovedeste acum ca s-au inselat amarnic.
Iata doua comentarii dintre multele reactii care au urmat publicarii acelui monument de insalubritate.
“Lista neagra, urmeaza executia”
 
Efectiv nu pot sa ma abtin: un asa-zis ziar aflat la cheremul unor frustrati face adunarea si trage linia sub un sir de oameni de presa, cultura, plus Monica Macovei care trebuie eliminati din viata publica pentru ca au indraznit sa creada in Basescu. Incalificabil demers, lipsit de etica, bun simt, deontologie, care poate intra cu success in analele presei comuniste. Re-cititi Scanteia anilor ’50, va rog.
 
 
“Incredibil, pe cuvintul meu”
Acest celebru autor,( cunoscut mai mult sau mai putin , pe scara blocului sau), intelectual rasat, maestru in decupari din ziare vechi, Dl.(…) Toader Stefan (scuzati, n-am de unde sa-i cunosc gradul) , m-a lasat paff:
Pe cuvintul meu ca in tineretile mele(aveam 25 de ani in 89) , se scriau ” infierari cu minie proletara” mai blinde si mai de bun simt decit articolul de fata.
Este cea mai rusinoasa si mai josnica ticalosie pe care am citit-o in multi ani , in acest ziar, pe care pina acum il respectam- gresit, oare?.
Ce se intimpla cu voi, Cotidianul? Chiar aveti nevoie de mincatori de sobolani ca sa supravietuiti?
Incredibil, stimate d-le Nistorescu, penibil si jenant colectiv stahanovist supervizati, nu credeti? Daca dvs, jurnalist adevarat, doriti sa scrieti pentru nulitati precum comentatorii de mai sus dromichete, doboseru, anders si alti “admiratori de `telectuali de elita” din aceasta categorie, atunci :”lasati Stefanii sa vina la voi!!” ; luati-i pe toti; functioneaza cu monede ; nu multe…

2 Responses to Stalinizarea “Cotidianului”: Nistorescu reinfiinteaza “Tribunalul poporului”

  1. […] Stalinizarea “Cotidianului”: Nistorescu reinfiinteaza “Tribunalul poporului” […]

  2. […] Vladimir Tismaneanu scrie despre mizeria de azi din Cotidianul lui Vantu&Nistorescu: Nistorescu reinfiinteaza “Tribunalul poporului”: Este echivalentul contemporan al infectiilor aparute in 1990 in “Azi”, “Dimineata” si […]