Despre ospitalitatea politică: Dați-mi voie să nu uit!

03/09/2015

Risc să-i dezamăgesc pe unii prieteni, dar nu pot să nu spun ceea ce cred. Eu am fost refugiat politic, am primit azil in Statele Unite, asemeni atâtor mii și mii de est europeni, de vietnamezi, etiopieni, cubanezi etc Stiu ce-a insemnat dezastrul anilor 30, când nimeni nu-i dorea pe refugiații evrei. Sunt sătul de cei care se spală, pilatic, pe maini. Ați văzut filmul “The Remains of the Day”? Ați auzit de Kindertransport? Stiu ce-a avut in vedere Hannah Arendt când a vorbit despre “superfluous populations”, am făcut parte din aceasta nefericită categorie. Ingăduiți-mi să nu uit!

The Historical Handshake: Jean-Paul Sartre and Raymond Aron Express Solidarity with the Boat People (1979). Human Rights Transcend Ideologies.

Dacă Occidentul a pierdut noțiunea de ospitalitate politică, atunci nu mai este Occident. Václav Havel a spus că NATO nu e doar o alianță politică și militară, ci una civilizațională. Imi pare teribil de rău, dar mi-e teamă că fostul președinte al Romaniei, Traian Băsescu, ignoră, alături de un Václav Klaus, acest adevăr. Tema e prea largă pentru a fi expediată in cateva randuri. Dar ceea ce știu este ca există o mare masă de oameni neprotejati de nimeni, azvarliti in neantul a ceea se cheama homelessness. Sunt solidar, instinctiv, cu apatrizii. Ca să preiau cuvintele lui Thomas Mann din anii 30, cand corabia se apleacă spre excluziune, eu mă aplec spre incluziune.

După semestrul viitor cand voi avea mult asteptatul sabatic, voi ține un curs despre drepturile omului in sec XXI. Această luare de poziție cred că spune clar cum si unde mă situez. Evident că este nevoie de strategii de incluziune pe termen lung, concepute atent, fără panica. Dar trăim un moment de urgență, e nevoie de reacții rapide. Prin urmare, nu ignor nuanțele, dar nici nu le fetisizez ca alibi pentru indiferență ori chiar mai rău…

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-ospitalitatea-politica-da%c8%9bi-mi-voie-sa-nu-uit/

 


Her Majesty, Queen Ingrid of the Movies,

29/08/2015

born in Stockholm on August 29, 1915, as Maria, with Gary Cooper in “For Whom the Bell Tolls” (1943)

 

 

 


Vendetele țarului Putka: Despre condamnarea lui Oleg Sențov

25/08/2015
Imperiu al propagandei lipsită de rușine, dictatura fesebistă din Rusia susține că Oleg Sențov este un terorist. A fost condamnat la 20 de ani de inchisoare. Sențov este un regizor de film, la început de carieră, care a susținut protestele de pe Maidan de la Kiev și s-a opus anexării peninsulei Crimeea. Si-au ridicat vocile pentru el numeroase personalitati din lumea filmului inclusiv Agnieszka Holland, Ken Loach, Mike Leigh, Andrzej Wajda, Wim Wenders, Pedro Almodovar si chiar Nikita Mihalkov, cunoscut ca putinofil. Scandalul este imens.

Născut în Crimeea, Sențov a dus alimente soldaților ucraineni izolați la bazele lor în Crimeea, după anexare. A fost arestat la Simferopol, în mai 2014 după ce participase la un miting împotriva anexării. Ceva mai târziu a apărut într-un tribunal din Rusia unde a fost acuzat că ar fi incendiat birourile partidului Rusia Unită și ale Comunității Ruse din Crimeea. Mai mult, că intenționa să dea foc statuii lui Lenin din Simferopol. „Nu o să vă cer clemență” a declarat Sențov miercuri, în tribunalul din Rostov-pe-Don unde era judecat. „Toată lumea înțelege ce se joacă aici. Un tribunal al cotropitorilor nu poate fi corect…”

Putinismul este un melanj de autocraţie imperialistă și falocraţie militaristă. In liceu, la Leningrad, Putin era știut ca un bully. I se spunea Putka. Acum acest bully este dictator in Rusia. Acestui uber-macho kaghebist Ii repugnă statul de drept, comite cu impunitate abuz după abuz, combină ideologic fascismul cu comunismul intr-un cocktail toxic și extrem de primejdios. Practică el insuși terorismul, dar, ca și Hitler și Stalin, ii acuză pe aţtii de “terorism”. Ce a fost Noaptea Cutitelor Lungi decat o imensă provocare, un măcel care se pretindea a fi o actiune pre-emptivă impotriva unui presupus complot terorist urzit de capeteniile SA? Nu i-a acuzat Stalin, teroristul suprem, pe vechii bolșevici că pregăteau asasinarea membrilor Biroului Politic, că i-au ucis pe Kirov si pe Gorki?

http://www.bbc.com/news/world-europe-34049595

https://www.europeanfilmacademy.org/News-detail.155.0.html?&tx_ttnews%5Btt_news%5D=325&cHash=78b5fb923c2048d2decf1205e0f46c99

http://www.contributors.ro/…/porunca-tarului-vladimir-revo…/

http://www.contributors.ro/…/foloasele-kremlinologiei-alai…/

http://www.contributors.ro/…/comrade-putin%e2%80%99s-fasci…/


Legendele comunismului romanesc: “Privesc din Doftana prin gratii de fier”…

12/07/2015

Muzeul Doftana a simbolizat unul dintre principalele lieux de memoire ale comunismului romanesc. L-am vizitat, ca atatia alti pionieri din RPR/RSR, ni s-a vorbit despre “Sectia H”, despre “Balaurul” Savinescu, despre eroismul celor care au suferit pentru ideile lor.  Ni s-a spus ca fusese o adevarata universitate. Cei inchisi studiau “Probelemele leninisnismului” de Stalin precum zelotii crestini evangheliile. A merge in pelerinaj la Doftana, era, in ciclul pedagiei comuniste, un rite de passage, o forma de initiere.  Nu neg ca era vorba, daca ne gandim la detinuti, de oameni care credeau sincer in tezele bolsevice. Dej a stat acolo intemnitat sase ani. Propriul meu parinte, un an. La fel, Grigore Preoteasa, Foris, Chisinevschi, Apostol, Rautu, Ceausescu. De-acolo au evadat Doncea, Petrescu si Vasilichi. Acolo a murit Ilie Pintilie.

Un N. Moraru, ideolog de seama al staoinismului (anti)cultural, de pilda, nu a contenit sa invoce cei “zece ani de la Doftana”.  Chiar si atunci cand incerca sa combata, de pe culmile ridicolului, “iestetica burgheza”.  Care zece ani au fost reali, doar ca nu justificau nicicum propulsarea acestui impostor in fruntea “sindicatului artelor si culturii”. La Doftana s-a acumulat resentiment zi de zi, ceas de ceas si in proportii de secta. Ura stransa in suflet la Doftana s-a revarsat asupra Romaniei dupa 1945 cu o intensitate patologica.

Cantecul “Privesc din Doftana” a fost, in economia simbolica a comunismului ajuns la putere, un fel de imn al mitologicului proletariat revolutionar. Se canta pe o melodie populara ruseasca, iar versurile au fost scrise de Teodor (Fedia) Rudenko, prieten cu Gheorghiu-Dej, spion sovietic, devenit dupa 1948 sef de sectie la CC al PMR, apoi ambasador in China maoista.  Cantecul se invata in scoli, se canta la serbari, devenise un fel de ecou obsedant, era inganat chiar si de adversarii regimului.

“Privesc din Doftana prin gratii de fier/Departe in zare un petic de cer/E cerul sub care inchisa si ea/Se mistuie-n chinuri tovarasa mea”.

http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/privesc-din-doftana?ref=cauta

Tovarasa era Ivanka Rudenko, sora lui Petre Gheorghe, seful organizatiei Bucuresti a PCdR in anii celui de-al II-lea razboi mondial, cazut victima luptelor intestine din conducerea acelei secte mesianice.  Vaduva lui Petre Gheorghe a fost temuta, fanatica Ronea, vicepresedinta Comisiei Controlului de Partid, nemiloasa anchetatoare a diverselor “devieri” de la linia partidului.   In 1971, Ivanka Rudenko primea titlul de “Erou al Muncii Socialiste” si medalia de aur “Secera si Ciocanul”. Impreuna cu alte ilegaliste, y compris Ghizela Vass, Stela Moghioros, Vanda Nicolski, Constanta Craciun, Ofelia Manole, Ana Toma (sotia calaului Pantiusa), Tatiana Bulan (quel nom!), Zina Brancu, Ecaterina Micu-Chivu. Evident, si Elena Ceausescu, cea care nu facuse niciodata puscarie, dar era de-acum proclamata eroina a clasei muncitoare…

 


Romantismul populist ca mit politic: Ipoteze despre criza elena (si europeana)

07/07/2015

Populismul etnocentric, o viziune care unifica obsesii ale extremei drepte si ale extremi stangi, a revenit cu maxima vigoare pe scena politica europeana. Odata cu el, si mitul politic ca naratiune identitara, menita sa ofere explicatii definitive si monocauzale unor fenomene extrem de diverse. Nu adevarul este substanta mitului politic, ci credibilitatea. Alexis Tsipras nu este singur in aceasta noua explozie a emotiilor, sentimentelor acute si resentimentelor apasate. Iata ca Pablo Iglesias de la “Podemos” si Marine LePen, de la Frontul National ajung sa proclame lucruri similare sub semnul unei deloc camufllate euforii anti-UE. Cum scria candva Albert Hirschman, un mare ganditor social, “Shared hatreds make for strange bedfellowships”. Urile comune duc la aliante straniii.

Mitul politic nu este o ideologie, lucru pe care l-am accentuat intr-o carte aparuta in 1998 (“Fantasies of Salvation: Democracy, Nationalism, and Myth in Post-Communist Europe”, Princeton UP, 1998, trad. rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 1999). In inima ideologiilor pot pulsa miturile politice, dar ele au un grad sporit de coerenta si, se poate spune, de “rationalitate”. Un capitol era intitulat “Ruinele leniniste sau asteptandu-l pe Peron”. Iata-l ca a sosit.

Mitul politic apeleaza la stratul infra-rational al actiunii sociale, are capacitati galvanizante pe care ideologiile cel mai adesea nu le poaseda. Gratie miturilor politice gen “lupta claselor” ori “lupta raselor”, ideologiile tari ale secolului XX au putut sa se transforme in religii politice. Spre a relua titlul unei celebre carti a lui Raymond Aron, este vorba aici de opium spiritual. Primul ganditor major care s-a ocupat de chestiunea mitului politic modern a fost sindicalistul revolutionar Georges Sorel. De la Sorel a invatat Benito Mussolini cum un set de pasiuni politice poate sa fie transformat in ingredient al unei miscari revolutionare care pretinde regenerarea umanitatii (in acest caz, fascismul). Lenin l-a pretuit pe Sorel, Acesta din urma l-a admirat pe Lenin.

Tsipras s a crescut intr-o cultura politica a unei stangi impenitente, a absorbit miturile auto-glorificatoare (si simultan auto-victimizante) care prezinta rezistenta elena drept un sir continuu de eforturi supra-omenesti de a tine piept agresiunilor externe si infamiilor interne. Vreau sa fiu bine-inteles: nu consider mitul politic o minciuna, ci doar o naratiune cu valente metaforice mai degraba decat analitice. Ideologiile legitimeaza, miturile politice angajeaza. Evident ca a existat rezistenta antifascista in Grecia, ca au fost nu putine momente de eroism veritabil. Dar ne aflam in 2015, nu in 1941, Germania de azi nu este Germania lui Hitler. Cand unii spun ca Grecia lupta sa se elibereze de “colonialismul UE”, ei comit o eroare: Grecia nu este ocupata de UE, ci face parte, in chip voluntar, din aceasta constructie.

Mitul politic apeleaza la afecte, pulsiuni, sentimente si, mai ales, resentimente. Nu negam ca austeritatea a fost adeseori asociata cu masuri extrem de dure. Dar nu despre austeritate este vorba in mitologiile populiste, ci de respingerea unui intreg proiect al modernitatii liberale, care include elemente insitutionale, ideologice, de proceduri impersonale.Este vorba de o repudiere a contractualismului in numele colectivismului.

Alexis Tsipras nu este Aris Velouchiotis, liderul miscarii de rezistenta din anii celui de-al II-lea Razboi Mondia, nici generalul Markos Vafiadis, comandantul asa-zisei “Armate de Eliberare Greaca” din perioada Razboiului Civil (1946-1949). Ceea ce nu inseamna ca, imbatandu-se cu elixirul mitologic, el nu se concepe, asemeni unui Slobodan Milosevici, drept ultimul garant al unei libertati primejduite, incarnare profetica a unei misiuni de o urgenta extrema, de care depinde supravietuirea insasi a demnitatii pe pamantul Eladei (si chiar al Europei). In centrul viziunii sale mesianice se afla mitul poporului, al comunitatii de destin, un maximalism romantic ale carui consecinte se vad cat se poate de limpede la acest ceas de descumpanire europeana.

Sugestii:

http://www.nytimes.com/2015/07/07/world/europe/greek-no-vote-may-have-its-roots-in-heroic-myths-and-real-resistance.html?_r=1

http://www.contributors.ro/global-europa/barocul-comunisto-fascist-syriza-putin-dughin-si-adevaratele-probleme-ale-europei/

http://www.contributors.ro/global-europa/la-ordinea-zilei-destinul-radicalismului-de-stanga-din-grecia-%c8%99i-nu-numai-de-acolo/

http://www.contributors.ro/economie/chavism-a-la-grec/

http://www.contributors.ro/global-europa/apres-nous-le-deluge-triumful-cinismului-ludic-in-grecia/

http://www.lapunkt.ro/2015/04/15/venele-deschise-si-bunul-salbatic-eduardo-galeano-versus-carlos-rangel-un-eseu-de-marius-stan-si-vladimir-tismaneanu/


Après nous, le déluge! Triumful cinismului ludic in Grecia

05/07/2015

O fiesta de tip chavist se deruleaza in aceste momente in Grecia. Cum scria cineva, este o suprema ironie istorica a vedea cum tara care i-a dat pe Socrate si pe Sofocle traieste azi transa tiersmondista. Este o reintoarcere a lui Andreas Papandreou cu a sa demagogie anti-occidentala, insa una cu mult mai intensa decat ceea ce-a experimentat liderul PASOK. Grecia a ales intre Uniunea European si Lumea a Treia. S-a aruncat in prapastia celui mai nefast populism. In Europa de azi, Tsipras este noul Juan Domingo Peron.

Iresponsabiltatea pare sa dea masura comportamentului celor care, in Grecia, sustin pozitia lui Alexis Tsipras si a Syrizei. Altfel spus, après nous, le déluge! Instinctul mortii exista atat in plan individual, cit si in acela colectiv. Intregi comunitati se pot dedica in chip maniacal auto-distrugerii. Sigur, avem de-a face cu parodia autenticului instinct thanatic. Nu e vorba aici de scheme doctrinare abstracte, de viziuni teoretice sofisticate, de programe coerente de salvare a ceea ce poate fi salvat in economia Greciei, ci de o desfatare narcisista fara margini, o orgie a pseudo-demnitatii patriotarde, prin ignorarea adevaratelor provocari si a inevitabilelor constrangeri. Nu e aici (doar) anarhie, ci de-a dreptul anomie. Tsipras, Varoufakis si ceilalti corifei neo-stangisti de la Atena s-au jucat cu focul. O fac in continuare, se viseaza detasamentul de soc al noului “front anti-imperialist”.

Triumful plebiscitar al lui Tsipras, un politician care intruchipeaza ceea ce numesc cinismul ludic, este unul la antipodul tuturor valorilor care stau la baza Europei unite. Grecia a intrat voluntar, voios, exuberant si nesilita de nimeni, in sfera de influenta putinista.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/apres-nous-le-deluge-triumful-cinismului-ludic-in-grecia/


Une rencontre inoubliable

30/06/2015

La Alain Besancon in birou, la el acasa, pe Rue du Bac. Lung dialog, impreuna cu Marius Stan, despre revolutii, leninism, putinism, ideocratii, mesianisme politice si chiliasme soteriologice, despre gnosticism si eurasianism. De o prospetime intelectuala impresionanta, marele sovietolog ne impartaseste gandurile sale pe aceste teme de o incandescenta actualitate intelectuala si politica. Ne vorbeste despre Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, despre Kolakowski, Ionesco si Martin Malia, despre Raymond Aron si Castoriadis. Vom publica dialogul in zilele urmatoare.

VT1 VT


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 202 other followers