Despre IICCMER: Câteva gânduri

28/02/2010

În întâmpinarea întrebarilor legate de evoluţiile de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi de Memorie a Exilului Romanesc (IICCMER), pentru moment mă voi limita la câteva precizari de natură organizaţională şi procedurală. Voi reveni în următoarele zile cu o discuţie mai amănunţită privind judecata mea  (asumată din poziţia de preşedinte al noului Consiliu Ştiinţific) despre natura, funcţionarea şi strategia acestei instituţii. Până atunci, aspectele organizaţionale şi procedurale vor fi clarificate. Trebuie să mai spun că am facut noii conduceri ştiintifice a Institutului (domnului Ioan Stanomir, în particular) următoarele recomandări: reorganizarea şi relansarea IICCMER nu poate avea loc în absenţa unei evaluări comprehensive pe trei paliere – 1. organizaţional; 2. financiar-contabil; 3. portofoliu de proiecte.

a. Relativ la palierul organizaţional, am sugerat o reevaluare a statutului de funcţionare, a organigramei şi a întregii structuri de activitate din momentul înfiinţării şi până în prezent.

b. În privinţa aspectelor financiar-contabile, am sugerat ca preluarea gestiunii să aiba loc în paralel cu o analiza riguroasă a exerciţiilor bugetare încheiate sau în desfăşurare, cu recomandarea ca această analiză să aiba loc sub tutela Curţii de Conturi şi a autorităţilor guvernamentale abilitate.

c. Relativ la portofoliul de proiecte asumate de cercetătorii Institutului, am sugerat, ca o precondiţie a relansării strategiei organizaţionale pentru urmatoarea perioadă, următorii paşi: 1. evaluarea portofoliului de proiecte încheiate, sub aspectul resurselor alocate, instituţionale, umane şi financiare, al rezultatelor anticipate şi al celor obţinute; 2. evaluarea proiectelor in desfăşurare, sub aspectul resurselor instituţionale, umane si financiare dedicate lor si a rezultatelor anticipate; 3. evaluarea proiectelor programate pentru viitor de către fosta conducere a Institutului.

În acest context, am recomandat noii conduceri executive continuarea tuturor proiectelor in curs de desfasurare pe anul bugetar in curs (in conditiile mentionate mai sus). De îndată ce noua conducere îşi va prelua mandatul sunt convins ca dialogul public şi dezbaterea intelectuală vor continua, mutându-se într-o direcţie cu adevărat constructivă şi importantă pentru plasarea istoriei comunismului românesc în conversaţia internaţională despre totalitarismele secolului XX.

Vladimir TISMĂNEANU

New York, 28 februarie 2010

Advertisements

Conferinta la New York

27/02/2010

Vineri si simbata, in acest sfirsit de saptamina, particip la conferinta despre post-comunism organizata de Universitatea Columbia din New York. Voi reveni cu noutati saptamina viitoare. (Vladimir Tismaneanu)


Religii seculare şi misticism politic

24/02/2010

Am scris pe larg, de-a lungul anilor, despre comunism si fascism ca doctrine salvationiste, utopii gemene nascute din fuziunea dintre pozitivismul scientist si romantismul revolutionar nihilist. Datoram istoricului britanic Michael Burleigh o carte care exploreaza conflictul dintre religiiile autentice si formele decazute (mistificate) de religiozitate incarnate in  miscarile totalitare care au dominat atatea decenii din veacul XX. Intitulata Sacred Causes (Cauze sacre), cartea a aparut in 2007 in editia americana la editura HarperCollins.  Fara a se opri cu analiza la credintele totalitare “clasice”, Burleigh, in consens cu un Paul Berman, autorul unei lucrari despre liberalism si teroare tradusa in romaneste la Curtea Veche in colectia “Constelatii”, leaga terorismul fundamentalist de matricea anti-moderna, primordialist-colectivista, si anticapitalista a miscarilor resentimentar- revolutionare.  Sunt discutate cu mare finete religiile politice intemeiate pe cultul sangelui, al comunitatii eroice (de clasa ori de rasa), pe ceea ce un ceea ce autorul numeste tribalismul emotional.  Burleigh evoca lucrarile deschizatoare de drumuri ale lui Waldemar Gurian, Eric Voegelin, Franz Borkenau si Raymond Aron.

In fapt, aceste surse intelectuale (in special Gurian, despre care a scris un important eseu inclus in volumul Men in Dark Times) au contribuit la cristalizarea conceptiei Hannei Arendt despre sistemul totalitar ca un nou tip de organizare a spatiului politic.  Voegelin si Borkenau au accentuat caracterul de gnoza revolutionara al comunismului, faptul ca indaratul camuflajului hiper-rationalist se ascundea de fapt “credinta in adevarurile ascunse accesibile doar catorva initiati”. Pentru acesti ganditori, misticismul rationalizat s-a intalnit de fapt cu  mitologizarea (fetisizarea) Ratiunii in Istorie, consecinta a fidelitatii doctrinarilor marxisti (Lenin, Lukacs, Gramsci)  fata de romantismul secret al dialecticii hegeliene:

“Fara un cod moral derivat dintr-un Dumnezeu transcendent nimic nu ii mai putea inhiba.  Toate mijloacele erau justificate, de la propaganda mincinoasa la omorul in masa, pentru a da nastere imparatiei dorite a Binelui pe pamant, aceasta fiind cheia insanitatii morale dezlantuite de nazism si comunism asupra lumii, intrucat violenta masiva devenea ireala in lumea de vise ideologice in care traiau zelotii”. (p. 120)

Intre ganditorii romani care s-au ocupat de aceste chestiuni de o maniera originala, scriind pagini memorabile privitoare la raporturile dintre sacru si spatiul politic, il amintesc pe Teodor Baconsky.  Recomand aici, ca parte din ceea ce numesc un canon al libertatii, volumul Turn inclinat. Fragmente de arheologie profetica, o colectie de eseuri de o rara perspicacitate interpretativa, revelator pentru generosul umanism al acestui carturar-diplomat indragostit de echilibru, rationalitate si dialog.  Nimic nu-i repugna mai mult lui Teodor Baconsky decat exclusivismele xenofobe, orgoliile ideologice hipertrofiate, orbirea rasista, absenta empatiei in raport cu dramele semenilor nostri.

Aparuta la Curtea Veche in 2007, cartea este un manifest pentru bunacuviinta, pentru ecumenism, pentru cumpatare si comprehensiune:

“Ne-am obisnuit, din nefericire cu ambianta triviala a polemicilor fara nici o regula, in cadrul carora adversarul trebuie inventat si demolat  cu mijloace oricat de josnice. Din frica ipocrit intretinuta fata de servilismul ‘totalitar’, am sarit in extrema insultei generalizate”.

As putea oferi numeroase citate din reflectiile lui Teodor Baconsky despre comunism, dictaturi si mistica politica totalitara.  Amintesc aici cuvintele lui Andrei Plesu despre scrierile acestui admirabil umanist: “Prezenta lui Teodor Baconsky in spatiul culturii noastre e prezenta unei multiple, intaritoare garantii: o garantie de buna credinta si buna orientare in nebuloasa veacului, o garantie de echilibru si noblete.”

Anticomunist si antifascist, Teodor Baconsky este un autentic spirit liberal. Spun acest lucru cat pot de limpede si fara urma de echivoc.  Sigur, exista unii care se grabesc sa scrie rechizitorii.  Altii aleg politica strutului.   Sensibilitatile sunt adeseori inflamate, mai ales acolo unde trecutul este inca o rana deschisa. Fratele tatalui meu a murit ars de viu, impreuna cu sotia sa si doi copii sub cinci ani, la Odesa. Nu fusese niciodata comunist, nu facuse politica. Au fost ucisi ca evrei.  Nu ma poate banui nimeni ca as fi indiferent la semnalele rasismului si antisemitismului. Dar, in ce ma priveste, nu le vad nicicum in cazul omului de cultura, cetateanul european in sensul cel mai onest al cuvantului, Teodor Baconsky.


Iluzia comunista si efectele ei (cartea saptaminii: David Priestland, The Red Flag)

22/02/2010

Am citit zilele aceste cartea istoricului britanic David Priestland, The Red Flag: A History of Communism (aparuta acum in editia americana la Grove Press).  Comparabila cu contributiile remarcabile ale unor Archie Brown si Robert Service, cartea este o exegeza critica monumentala a comunismului ca religie seculara, ca utopie transpusa, cu un imens pret uman, in realitatile sistemelor de tip bolsevic (sunt cutremuratoare paginile despre experientele comunismului in Asia, inca prea putin explorate).  Priestland citeaza un poem de Bertolt Brecht scris in 1938, deci in plina Mare Teroare stalinista.  Intitulat “Catre cei ce se vor naste mai tarziu”, poemul cere intelegere pentru faptul ca in timpurile sumbre ale nedreptatii a trebuit sa se recurga la masuri violente pentru a “pregati terenul prieteniei”.

Evident, este vorba de mirajul fraternitatii despre care vorbea si Aleksander Wat in cartea de convorbiri cu Czeslaw Milosz (My Century). Deci cultivarea urii pentru a accelera intemeierea imparatiei altruiste, scopul care scuza mijloacele. Priestland are (partial) dreptate: “Comunismul a incercat sa sa realizeze ‘prietenia’ universala prin mijloace neprietenesti.  A fost o miscare al carei scop a fost sa depaseasca inegalitatea si sa avanseze modernitatea, dar a fost bazat pe viziunea ca aceste lucruri nu se pot realiza decat prin mijloace radicale, in ultima instanta prin revolutie”.  In fapt, comunismul continea in insusi proiectul sau totalizant si omogenizant visul eliminarii (prin amutire, persecutie ori chiar prin exterminare) celor care nu se conformeaza noului iacobinism, era un antropocentrism gelos pe orice expresie a cautarii divinitatii, un utilitarism etic pozand in filosofie a libertatii.  Proiectul social al heteronomiei comuniste a insemnat, cum scriau istoricii Mihail Heller si Aleksandr Nekrici, aducerea Utopiei la putere, infaptuirea maniacala a unor scopuri considerate a fi ale Ratiunii universale. Din asemenea premise nu puteau decurge decat consecinte catastrofale.

In concluzie, cartea lui David Priestland ar merita din plin atentia editorilor si a traducatorilor romani.


Dezbateri, orgolii, clarificari

21/02/2010

Acum circa un an an am fost invitat de Lavinia Stan si Lucian Turcescu, profesori univesitari la Montreal, sa raspund la o serie de intrebari despre anul 1989 si semnificatiile sale istorico-politice, morale etc.  Am scris cu mare placere, convins fiind ca este vorba de un volum necesar, o contributie importanta la sincronizarea politologiei din tara cu aparatul conceptual si interpretativ din Occident.  Volumul urmeaza sa apara anul acesta la Editura Institutului European.  Acum cateva saptamani, editorii (coordonatorii) mi-au scris in legatura cu o problema ivita in legatura cu una din contributii. Era vorba de prof. M. Shafir. Mi se sugera sa raspund, intr-o nota, la unele afirmatii care ma priveau direct. Le-am citit si mi s-au parut ironic-batjocoritoare (dismissively personalized, ar fi sintagma in engleza). Dar nu aceste in fond omisibile impunsaturi m-au stingherit.  Ma lasa complet rece afirmatiile denigratoare ale d-lui Shafir. Indiferent ce crede domnia sa ori sugereaza ferventii sai sustinatori (de pilda dl Laszlo Alexandru), decizia mea a fost sa nu particip la volum daca se publica ceea ce mie mi s-a parut a fi un atac postum impotriva Monicai Lovinescu.

Deci, o spun cat pot de apasat, pot trai linistit fiind atacat eu, stiu si pot sa ma apar. Dar am dreptul moral de a NU participa la o lucrare in care unul dintre contributori isi varsa naduful la adresa unei intelectuale care nu mai poate raspunde si fata de care, eu unul, nutresc o admiratie inoxidabila.  N-am cerut sa fie cumva scos dl Shafir din volum. Dar am dreptul sa ma retrag eu, n’est-ce pas?  Am anuntat, cat am putut de limpede, ca eu nu voi scrie acolo cata vreme exista acele randuri absolut inutile si pentru mine inacceptabile. Restul nu ma mai privea pe mine, era problema editorilor.

Iata asadar textul meu trimis catre profesorii Lavinia Stan si Lucian Turcescu (il public aici cu stirea si permisiunea lor):

Regret ca s-a ajuns la aceasta situatie. Dar imi este realmente
imposibil, moral si profesional, sa particip la un volum in care este atacata postum Monica Lovinescu, un om de care am fost extrem de atasat.
(..) Repet, nu e vorba doar de pietate (desi nu neg ca este vorba si  de acest lucru), ci de respect pentru ceea ce eu cred ca reprezinta opera democratica de-o viata a Monicai Lovinescu. Nu pot scrie intr-un volum in  care un autor se distreaza pe seama  “ieruncolovinescianismului”.

Nu sunt de acord nici cu prezentarea distorsionata si distorsionanta a  anticomunismului din Romania post-comunista. RF a fost inspirat de paradgma civic-liberala. Poate dl Shafir nu este la curent cu atacurile ultra-nationaliste care nu ne-au iertat tocmai acest lucru (…) In al doilea rand, cum nici un alt contributor nu-si ataca colegii   de  volum (pe nume sau nu, nu mai conteaza), cred ca aceasta regula (nescrisa)  ar trebui sa fie impartasita si de dl Shafir.

Toti putem fi sarcastici, zeflemisitori, bascaliosi, mordanti. Dar nu acesta este scopul unui demers academic.

Prin urmare, particip la volum doar in conditiile in care se reconsidera referintele la Monica Lovinescu. Dl Shafir poate gasi destule alte locuri unde sa scrie articole intregi  in care sa o critice cat doreste.  Restul, stridentele in ce ma priveste, le las la latitudinea voastra sa le ponderati, daca se poate.

Cu prietenie,

Vladimir

Raspunsul dat de Lavinia Stan si Lucian Turcescu interpretarilor diseminate de dl Laszlo Alexandu pe acest subiect poate fi accesat pe adresa:

http://laviniastan.wordpress.com/

 


Comunismul si uciderea omului interior

20/02/2010

Intre cele mai grave consecinte ale comunismului ca practica politica institutionalizata, incarnata in regimuri totalitar-ideocratice, este obliterarea memoriei, ocultarea dimensiunii subiective, lichidarea moralitatii traditionale, a acelui taram ce face posibile alegeri etice fundamentate pe criterii absolute, nu pe relativisme dictate de interese de clasa ori rasa. Comunismul a fost/este asadar mnemofobic, teofobic si axiofobic.  Omul Nou trebuie sa fie instrumentul perfect al infaptuirii faradelegilor dictate de comandamentul Revolutiei.  Criminalitatea comunismului nu este deci una ce tine de dispozitii de temperament, nu e vorba de un gangsterism sa-i spunem banal. Orice ar fi scris Hannah Arendt, o ganditoare pe care o pretuiesc enorm, nici Raul comunist, nci Raul nazist nu au fost banale. Dimpotriva, au fost unice in monstruozitatea lor radicala.

Am citit zilele acestea o carte scrisa de Tariq Ali, romancier, regizor, istoric, autor influent in cercurile radicale de stanga din Marea Britanie si nu doar acolo. Cu ani in urma a publicat o interesanta antologie despre mostenirea stalinismului. Cartea a aparut in 2009 in colectia “What Was Communism?” coordonata de Ali la Seagull Press din Londra. Intitulat The Idea of Communism, volumul lui Ali (sub 150 de pagini in format de buzunar) reuseste sa reia toate temele nostalgic-marxizante: Manifestul Partidului Comunist ca expresie a justitiei sociale, necesitatea revolutiei bolsevice, crimele staliniste ca aberatii rezultate din paranoia unui individ, deturnarea bolsevismului si revenirea la matca (gramatica) “umanismului originar”.  Se respinge teza unor  Raymond Aron sau Eric Voegelin: Comunismul nu ar fi fost o religie seculara, ci o doctrina in fond stiintifica. Ceea ce nu inseamna ca Tariq Ali renunta la misticismul propriu mesianismelor revolutionare moderne.   Este invocat, prin vocea unui comunist italian, un poem de Bertolt Brecht, parabola croitorului din Ulm. In secolul al XVI-lea, spune povestea, acest croitor i-a spus episcopului: “Pot sa zbor”. I s-a poruncit sa mearga in turnul catedralei si sa-si demonstreze capacitatea nemaivazuta. A facut-o, s-a azvarlit in vazduh, s-a prabusit si a murit. Dar n-a murit visul sau, sugereaza cartea pe urmele stalinistului Brecht: dupa 500 de ani ani oamenii au ajuns sa zboare…

Concluzia lui Tariq Ali, pe care o impartasesc cei ce sutin validitatea si viabilitatea a ceea ei numesc ipoteza comunista, dincolo de toate crimele comise, dincolo de toate abominatiunile impuse unor oameni nevinovati, se situeaza pe linia unui optimism utopic impenitent: “Lumina este slaba, dar nu a fost complet stinsa de furtunile ultimelor decenii. Va putea sa arda din nou, mai devreme decat ne inchipuim. Pentru ca, atata vreme cat capitalismul contemporan, un sistem bazat pe exploatare, inegalitate si crize recurente continua sa existe, posibilitatea ca miscari anticapitaliste sa ia puterea nu poate fi exclusa.”

Evident, ne intalnim cu o forma imanentizata  a gandirii chiliastice. Eshatonul devenit lume.  Metodologia exonerarii este urmatoarea: se uita ce-a comis comunismul ca praxis istoric sin se revine la dimensiunea presupus emancipatoare, la fundamentele unui socialism care n-ar avea nimic de-a face cu catastrofa totalitara de sorginte bolsevica. Am discutat recent cu doctoranzii mei cartea marelui poet polonez Aleksander Wat, My Century (convorbiri cu Czeslaw Milosz), document cat se poate de revelator in ceea ce priveste perversitatea seductiei (si a auto-hipnozei) intelectualilor de catre miscarile revolutionare de masa. Cartea va apare in traducere romaneasca la Humanitas in colectia “Zeigeist”, probabil anul acesta.  Cuvintele lui Wat, un om care a trait deopotriva exaltarea sacrificiului pentru o cauza sacralizata si infernul Gulagului, mi se par cea mai potrivita replica ce o putem da lui Tariq Ali si celor care gandesc asemeni lui:

Comunismul este inamicul interiorizarii, al omului interior. (…) Dar astazi stim ca exteriorizarea duce la uciderea omului interior, aceasta este esenta stalinismului. … Omul interior trebuie asasinat pentru ca Decalogul comunist sa-si gaseasca salasul in suflet.

In cronica din revista Verso (no. 78)  la volumul meu Despre 1989. Naufragiul Utopiei, Vlad Muresan scrie pe buna dreptate despre ambitia nesabuita  a reconstructiei conditiei umane insasi prin suprimarea autonomiei interioare, a libertatii ca dimensiune auto-constitutiva, prin incercarea a intemeia hic et nunc Paradisul terestru (Turnul Babel ca universalism apoteotic, cum observa Dostoievski in Jurnalul unui scriitor) in absenta si impotriva ideii de divinitate, de traditie, de legalitate (toate trei dispretuite/denuntate de catre neo-iacobinii socialisti drept forme de alienare, de reificare, de mistificare):

Comunismul a reprezentat un hybris antropocentric, o tentativă pur imanentă de a concilia fracturile ontologice ale istoriei, de a totaliza prin soluţii pur umane opoziţiile metafizice structurale ale lumii. El a fost astfel un titanism, o gigantică mobilizare a maselor care trebuia să naufragieze deoarece nici o arcă umană anti-teistă nu va putea vreodată traversa abisul metafizic care desparte lumea de propria ei idealitate transcendentă.

http://vladmuresan.wordpress.com/2010/02/11/titanicul-rosu/#more-210

 


After Communism: Achievement and Disillusionment since 1989 | Feb 26-27 | Columbia University

20/02/2010

As part of the Festival “Performing Revolution in Central and Eastern Europe”, the Harriman Institute at Columbia University, in association with the Polish Cultural Institute, Romanian Cultural Institute New York,
and Austrian Cultural Forum invite you to the Symposium

After Communism:
Achievement and Disillusionment since 1989

February 26-27, 2010 | Columbia University

The Romanian Cultural Institute in New York is pleased to invite you to this multi-day symposium that will bring together leading public intellectuals, scholars, politicians, dissidents and writers from both sides of the Atlantic to assess the global meaning of the 1989 revolutions in Central and Eastern Europe and the world.

SYMPOSIUM PROGRAM

FRIDAY, February 26

2:00 What Was Communism and Why Did It End?
Adam Michnik, Archie Brown, Vlad Muresan
Moderator: Mircea Mihaies

3:45 What is Post-Communism and When Does It End?
Katherine Verdery, Paul Dragos Aligica, Slawomir Sierakowski
Moderator: Monika Fabijanska

5:30 The End of History?
Alfred Gusenbauer, Michael Scammell, Stephen Sestanovich
Moderator: Andreas Stadler

7:15 Film: 12:08 EAST OF BUCHAREST
(Dir. Corneliu Porumboiu, Romania 2006)
Introduced by A.O. Scott

SATURDAY, February 27

2:00 The Legacy of Dissent
Erhard Busek, Horia-Roman Patapievici, Ira Katznelson
Moderator: Catharine Nepomnyashchy

3:45 Unfulfilled Promises? Democracy & Disillusionment
Angelo Mitchievici, Elzbieta Matynia, Timothy Frye
Moderator: Corina Suteu

5:30 Creating a Narrative About the Communist Past
Benjamin Barber, Stephen Kotkin, Vladimir Tismaneanu

Moderator: Timothy Frye

The detailed symposium agenda is available at www.icrny.org.

FRI-SAT, February 26-27. Panels: 2-7 pm
FRI, February 26, 7:15: Screening of “12:08 EAST OF BUCHAREST”
HARRIMAN INSTITUTE at Columbia University
Faculty House, President’s Room, 64 Morningside Drive, Columbia University
FREE ADMISSION. Registration required
ONLINE or at rsvp@harrimaninstitute.org.

ROMANIAN CULTURAL INSTITUTE IN NEW YORK
200 East 38th Street (at 3rd Avenue), New York, NY 10016
Tel: 212-687-0180 – Fax: 212-687-0181
icrny@icrny.org; www.icrny.org