Regimul pontocratic si limba pontoleza

Regimul pontocratic si-a nascocit propria limba, compusa din masluiri insidioase, calomnii fetide, ticluiri impertinente si bolboroseli tupeiste.Sa o numim limba pontoleza.  Cand am afirmat ca exista ceva de sociopat in comportamentul lui Victor Ponta, am fost acuzat de unii ca exagerez. Nu cred ca am pus un diagnostic gresit: omul respira prin minciuna, nu prin oxigen. In acest sens este un comunist, chiar daca unul cu o ideologie in zdrente. Scria Leszek Kolakowski si formularea se aplica perfect mega-plagiatorului: Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului. La Victor Ponta, minciuna a devenit a doua natura. Este un produs tipic a ceea ce putem numi scoala iliesciana a falsificarii.

 

Iata-l acum la Bruxelles, infoindu-se trufas, asemeni unui paun, dand lectii, admonestand, auto-glorificandu-se fara urma de rusine si, mai presus de orice, mintind de-ngheata apele. Baronul Munchausen din Balcani le-a povestit colegilor din Partidul Socialist European tot felul de snoave si basme. Nu conteaza daca l-a crezut cineva, important pentru el este ca si-a recitat fabricatiile, ca si-a facut numarul. A incercat sa-i ameteasca pe cei prezenti, sa le intunece simtul critic, sa le adoarma suspiciunile perfect justificate, cu ale sale baliverne lipsite de consistenta si substanta. Sa-l ascultam:

1. “Vreau sa comentez extrem de pozitiv si pozitia mult imbunatatita a presedintelui Comisiei Europene, dl. Barosso, a presedintelui Parlamentului European. E foarte clar pe de o parte, sigur, lucrurile pe care noi nu le-am facut bine. Decizia mea foarte clara insa de a fi receptiv la criticile europene, de a demonstra respectarea deciziilor Curtii Constitutionale a contribuit foarte mult.”

Traducere din pontoleza in romaneste: Prin urmare, da, recunoastem ca aceste critici au fost legitime, dar de fapt, stiti Dumneavoastra, noi n-am avut niciodata nicio problema cu Curtea Constitutionala. Comentez “extrem de pozititv” ceea ce colegul meu in conducerea USL, Crin Antonescu, a afurisit drept “amestec in treburile interne”, iar presedintele de onoare al PSD, partid al carui presedinte activ sunt chiar eu, Victor Ponta, deci Ion Iliescu, a numit un dictat inadmisibil. Eu, cum stiti, sunt maleabil si ductil, sunt omul de plastilina, logica nu este punctul meu forte. Cu atat mai putin moralitatea, o vorba goala despre care ma amuz teribil cand beau un whiskey cu prietenul meu Dan Sova. Promit orice si nu livrez nimic. Ba da, de fapt livrez ceea ce-mi cere patronul Felix.

2. “In al doilea rand, au fost si foarte multe dezinformari evidente si va dau exemple foarte clare: realmente, aici au fost informati de catre colegii de la PDL ca o sa schimbam judecatorii Curtii Constitutionale. Acum s-a dovedit ca nu i-am schimbat.”

Traducere din pontoleza in romaneste: Degeaba v-ati ofuscat si v-ati agitat, totul nu a fost decat rezultatul propagandei demonice si anti-patriotice a lui Basescu si a intelectualilor numiti de venerabilul om de stat, dl Emil Constantinescu, ‘oameni cu suflete de slugi’. Nu ca intelectualii mei, Zoe Petre, Stelian Tanase, Daniel Barbu, Radu Calin Cristea, Mugur Ciuvica, Lucia Hossu-Longin, Carmen Musat si Andrei Marga, suflete pure, verticale si demne. Sigur, nu i-am schimbat pe judecatorii de la CCR pentru ca ati intervenit voi, dl Barroso si alti ‘eurocrati’, dar nu despre asta este vorba. Colegul meu, stralucit politician si istoric, Crin Antonescu, a spus clar pe 2 iulie ce urma sa facem. Faptul ca n-am facut-o inca este evident proba formala ca sa suntem oameni de buna calitate, democrati suta la suta. Aveti putintica rabdare si veti constata ca nu disperam si ca ne vom atinge obiectivele.

3. “Au fost acuzatii directe ca o sa schimbam procurorul general si procurorul sef al DNA. Acum s-a dovedit ca a fost o minciuna, desi dl Antonescu a fost presedinte, eu am fost ministru al Justitiei, nu ne impiedica nimic sa facem lucrul acesta. S-a vorbit foarte mult aici, la Bruxelles si au fost informati de catre colegii de la PDL despre faptul ca nu vom respecta deciziile Curtii Constitutionale. Le-am respectat, desi, sigur, nu am fost foarte fericiti sa facem lucrul acesta.”

Traducere din pontoleza in romaneste: Evident ca o sa-i schimbam, am facut un pas inapoi, temporar, pentru a face doi pasi inainte pe lunga durata. Le-am administrat tranchilizante lui Barroso si celorlalti pisalogi, i-am amutit. N-am numit-o pe Mona Pivniceru zadarnic la Ministerul Justitiei. N-a renuntat ea degeaba la functia din CSM. Are o misiune precisa de indeplinit, in spiritul indicatiilor trasate de firma Grivco si trustul Intact (de fapt doua palarii ale aceleiasi Marii). Justitia trebuie cucerita, adica emasculata, neutralizata, castrata, inrobita. Vom reusi sa ne facem mendrele si cu aceasta pacatoasa Curte Constitutionala, o instituie care ne creaza migrene lui Crin, lui Felix, lui Relu si mie, dar deocamdata ne prefacem ca o respectam. Abia atunci vom fi fericiti si vom condamna intreaga tara, ca pe vremea cand tovarasul Iliescu domnea la Sectia de Propaganda, la o eterna fericire sub semnul vesnicei minciuni. Asa sa ne ajute Che Guevara!

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/regimul-pontocratic-si-limba-pontoleza-1086.html

“Diavolul in Istorie”: Recenzii in “Times Higher Education” si “The Daily Beast”

Cum au ajuns comunismul si fascismul sa recurga la metode similare ori chiar identice? Care au fost  originile afinitatilor dintre doua sisteme si doua ideologii altminteri situate la capetele opuse ale spectrului politcii moderne? Ce le-a unit si ce le-a despartit? Cum putem explica longevitatea spectaculoasa si atat de costisitoare uman a comunismului? De ce au actionat atat comunismul cat si fascismul in chip genocidar? Sunt viciile capitalismului, atatea cate sunt, comparabile cu crimele absolute comise de monstrii totalitari? Tot atatea intrebari la care incerc sa raspund in cartea mea The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (University of California Press, 2012).

Sunt interogatii la care au oferit raspunsuri originale cei trei mari intelectuali carora le-am dedicat cartea: istoricul Tony Judt, filosoful Leszek Kolakowski si politologul Robert C. Tucker. Plecati dintre noi, ei raman prezenti prin ideile care continua sa ne inspire. Intre acestea, prezenta Diavolului in Istorie. Plecand de la ideile lor si intrand in dialog cu alti remarcabili ganditori, am propus o interpretare personala care accentueaza rolul ideologiei in ceea ce altminteri poate parea absurd si chiar dement.

In saptamanalul “Times Higher Education” (13 septembrie 2012), istoricul Richard Overy, auorul celebrei carti “Dictators: Hitler’s Germany, Stalin’s Russia” (Norton, 2004), insista asupra relatiei dintre intentiile utopice si concretizarile demonice ale nesabuitelor proiecte de reconstructie nu doar a societatii si economiei, ci chiar a conditiei umane:

Tismaneanu reflects as a political philosopher, rather than a historian, on what gave totalitarian regimes their terrible power in the 20th century to do so much evil in the name of revolutionary or racial justice. His real concern is to examine what he calls the “maximalist utopian aspirations” expressed by communist and fascist regimes in Europe to try to understand how it is that systems that set out with a utopian agenda – world revolution or national rebirth – end up constructing murderous dystopias. There is a consensus in the Western world that these were “delusional visions”, as Tismaneanu calls them, but both European communism and fascism have died as mainstream political forces, making it easier to see them as deluded. The core of this perceptive and intelligent analysis is addressed to the more troubling question of how they were possible at all.

http://www.timeshighereducation.co.uk/story.asp?storycode=421100

In publicatia  The Daily Beast, the online home a saptamanalului Newsweek, a aparut pe 28 septembrie o pasionata si pasionanta recenzie de J. P. O’Malley la cartea mea.

How did two seemingly opposite ideologies—one on the extreme left, the other on the extreme right—end up perpetrating such similar atrocities? Vladimir Tismaneanu gives his answer in a new book.

http://www.thedailybeast.com/articles/2012/09/28/communism-and-fascism-the-reason-they-are-so-similar.html

Inepuizabila ticalosie a tipului infect (plus bonus)

Titlul acestui articol este inspirat de un scurt eseu al lui Marin Preda despre neobosita inventivitate a tipului infect. In volumul “Imposibila intoarcere”, marele romancier propunea o parabola despre recursul la metode fetide al celor care nu sunt in stare sa lupte onorabil, fara tertipuri, matrapazlacuri, calomnii flatulente si lovituri pe la spate. Panoplia de miselii a servitorilor lui Felix (antenistii, dar si liderii USL) este, neindoios, infinita. Mi-a revenit in memorie textul lui Preda citind despre modul in care intelege sa “lupte” “Antena 3″ (in compania extensiei ei scrise care se numeste “Jurnalul National”), adevarata Sectie de Propaganda a USL, cu autoritatea publica a lui Mihai-Razvan Ungureanu. Nu este vorba de o lupta, de o confruntare demna, ci de un efort de asasinat in efigie.

Nici o arma nu este prea murdara atata timp cat serveste intereselor Cauzei, aceasta este logica totalitara a celor care cred ca pot manipula, inca si inca odata, pe naivii dispusi sa creaza balivernele diversilor Badea, Gadea, Ciuvica si Ciutacu. Mihai Razvan Ungureanu ii deranjeaza pentru ca intruchipeaza alternativa modernitatii la izolationismul oligarhic, la obscurantismul reactionar reprezentat de tandemul Ponta-Antonescu. Comparati viziunea d-lui Ungureanu despre cultura cu aceea a regimului pontocratic si veti afla de ce il urasc acesti oameni pe fostul premier.

Nu ma voi osteni sa demonstrez ce inseamna fonduri de reprezentare pentru un inalt demnitar. In Romania si in orice tara normala. Nu voi relua argumentele, hipersuficiente, aduse de fostul premier. Este limpede ca nu despre logica este vorba in aceasta repugnanta campanie, ci despre excitarea galeriei. Juxtapuneri siderante sunt utilizate spre a-l face pe dl Ungureanu sa apara intr-o postura de impatimit al ospetelor sardanapalice. Sugestia manipulatoare este ca, in vreme ce romanii sufera de saracie cronica, fostul premier se scalda intr-un belsug de nimic justificat. Ceea ce se urmareste poarta numele de character assassination.

Tot asa cum anul trecut s-a scornit enormitatea ca Traian Basescu, prin ICR, ar fi platit publicarea unui volum de studii la editura Rowman & Littlefield, repet o aberatie totala imbratisata, din pacate, chiar de o profesoara universitara cunoscuta pentru lupta impotriva coruptiei, acum se proclama cu falsa indignare ca omul cu mari sanse de candidatura prezidentiala din partea dreptei este de fapt un indragostit de lux, un hedonist incurabil caruia nu-i pasa nici cat negru sub unghie de suferintele romanilor.

Alt exemplu: pelerinajul agitatoric la Vila Dante in scopul de-credibilizarii lui Traian Basescu in ziua Referendumului. Mi-am amintit de un pasaj din volumul “Athenee Palace” de R. G. Waldeck in care autoarea povestea despre procesiuni similare organizate de legionari la vila Elenei Lupescu dupa abdicarea Regelui Carol al II-lea. Un frigider care putea fi cumparat in orice magazin Sears era prezentat drept culmea dezmatului material. La fel acum, un banal deodorant este echivalentul diamantului Koh-i-Noor.

Cateva obiecte departe de reprezenta un lux socant ori macar un lux, comandate de agentia indrituita prin buget sa le comande, pentru oricine ar fi premier al Romaniei, devin proba unei presupuse coruptii morale. Sa te mai miri cand citesti ca Mihai Razvan Ungureanu ar fi fost candva mare stab la CC al UTC (ca istoric al comunismului romanesc o spun cat pot de clar, n-a fost niciodata activist platit), cu un salariu de 7.000 de lei pe luna (fals si absurd!), cu masina la scara (alta aiureala)?

Campania actuala este specifica propagandei comuniste si fasciste: improscarea cu noroi a adversarului, diabolizarea, dezumanizarea sa, refuzul analizei rationale, mimarea unei revolte justitiare absolute si stigmatizarea celor care nu intra in acest joc abject. In universul pontocratic, in loc de a discuta ideile cuiva, se distruge, in chip sistematic si cinic, imaginea sa publica.

Articol aparut in editia online a Revistei 22:

http://www.revista22.ro/inepuizabila-ticalosie-a-tipului-infect-18099.html

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/inepuizabila-ticalosie-a-tipului-infect/

Bonus:

http://patrasconiu.ro/?video=breaking-news-despre-santaj-presiuni-politice-si-propaganda-la-antena-3

Felicitari, Monica Macovei! “Acolo unde nu este lege, nu este nimic”

Monica Macovei este singurul europarlamentar roman care a castigat anul acesta premiul revistei “The Parliament Magazine”. O felicit din suflet pentru aceasta binemeritata recunoastere. Monica Macovei este o liberala veritabila, o luptatoare pentru demnitate, libertate si onoare. Categoria pentru care a primit premiul se intituleaza Justitie si libertati civile. Adica exact ceea ce regimul pontocratic se straduie sa sugrume.

Monica Macovei a primit acest premiu pentru activitatea desfasurata in Romania si in Parlamentul European, pentru ceea ce a facut in lupta impotriva coruptiei, pentru statul de drept, justitie si libertati civile. Timp in care mercenarii lui Felix, lichelele si lacheii, continua sa profereze infamiile in care sunt experti impotriva unei fiinte de o admirabila verticalitate morala.

Spune-mi cine te detesta ca sa-ti spun cine esti. In Romania zilelor noastre, acesta pare sa fie criteriul dupa care merita sa ne ghidam atunci cand evaluam performantele personalitatilor publice. Pe Monica Macovei o detesta canaliile, mafiotii, gangsterii,  poltronii, plagiatorii, demagogii iresponsabili, negationistii Holocaustului, paleo si neo-comunistii, hotii si si escrocii.

La festivitatea de premiere, europarlamentara a dedicat acest premiu cetatenilor romani. Reiau cuvintele ei: “Ii asigur pe romani si pe toti cetatenii europeni ca ii voi servi in continuare cu daruire pentru a avea justitie, libertate, siguranta si drepturi civile. Caci acolo unde nu este lege, nu este nimic.”

“The Parliament Magazine” acorda in fiecare an premii europarlamentarilor pe categorii de activitate.

O fantasma numita Dan Diaconescu

Ceea ce in urma cu un an parea o gluma fara haz, risca sa devina un scenariu plauzibil. Ascensiunea unui demagog pseudo-carismatic, un personaj abulic moral dar capabil sa genereze amagiri, pasiuni si energii colective, asteptari de mantuire hic at nunc, trebuie tratata cu seriozitate. Personaj fara biografie si fara ideologie, incolor ca atasamente detectabile, Dan Diaconescu imi aduce aminte de Stanislaw Tyminski, un straniu businessman din Canada, care a devenit candidat prezidential in Polonia in 1990. Cand a candidat la presedintie contra lui Walesa, Tyminski detinea 3 cetatenii, poloneza, canadiana si peruviana. Facea business in Canada si in Peru. Cum scria candva politologul Cas Mudde, populismul pariaza pe trei P si vorbeste asadar in numele Partidului, al Poporului si al Proletariatului (al dezmostenitilor soartei, los descamisados).

Liderul populist se pretinde omnipotent, este “salvatorul magic” despre care a scris Erich Fromm in cartea sa clasica “Escape from Freedom”.Atunci cand disperarea devine psihologie de masa, cand politicienii, chiar si cei onorabili, sunt considerati escroci si tradatori ai interesului unui “popor” uitat si ignorat, se nasc conditiile favorabile pentru experimente populiste. Aventurierii stiu cum se le exploateze. Falsii tribuni stiu cum sa excite tribunele.

Dan Diaconescu a rasarit in politica romaneaca dupa ce a generat un tip de spectacol televizat care contopeste apetitul pentru barfa al mahalalei cu dorinta politicienilor de fi auziti, de a iesi in prim plan. Am incercat de cateva ori sa urmaresc emisiunile-maraton ale lui Dan Diaconescu si am esuat. Nu are agresivitatea impertinenta a unor Badea si Gadea. Il intereseaza propria imagine, nu ordinele patronului din umbra. Este numele unui vid de speranta, de aici si sansa lui de a spune orice si de a fi crezut de cei deznadajduiti.

Una din incarnarile cele mai de succes, deci cele mai primejdioase, ale populismului, a fost peronismul. Jorge Luis Borges l-a dispretuit pe Juan Domingo Peron, colonelul l-a urat visceral pe scriitor. Nimeni nu a definit mai exact profilul peronistilor, deci populismul radical, decat Borges: “Ei nu sunt nici de stanga, nici de dreapta, sunt incorigibili”.

Am scris o intreaga carte intitulata “Fantasmele salvarii” (Princeton, 1998, paperback 2009, trad. rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 1999) incercand sa iau masura fenomenelor populiste in lumea post-comunista si nu doar acolo. Am trait candva in Venezuela, am buni prieteni care mi-au povestit cum s-a ajuns la triumful autoritarismului chavezian. Lumea se saturase de politicienii traditionali. Dupa ce se prajisera cu coruptia din timpul celei de-a patra republici, in special cea din vremea socialistului Carlos Andres Perez, multi cetateni au suflat, fara motiv, in iaurtul presedintei respectabilului crestin democrat Rafael Caldera.

Pe acest fond, de deruta axiologica si revolta sociala, a reusit Hugo Chavez sa ajunga la putere. “Lor nu le pasa de voi, mie imi pasa”, acestea erau cuvintele rostite ad nauseam de aspirantul la pozitia de caudillo. “Socialismul bolivarian” este mai corupt decat oricare din guvernele democrate care l-au precedat, nu putini isi musca degetete ca l-au sprijinit. . Dar Chavez controleaza acum economia, mediile de informare, parlamentul. Schimba legile dupa cum i se nazare, isi pregateste inca un mandat prezidential.

Ce se poate face? In primul rand, este important sa se identifice pericolul, sa nu fie minimalizat. Apoi, partidele democratice trebuie sa inteleaga ca fundamentele constitutionale ale tarii nu pot fi zguduite fara consecinte dezastruoase. Este nevoie de responsabilitate, bun simt, refuz al demagogiei si asumare a unor politici sociale si economice eficiente, care sa fie explicate cat mai clar electoratului.

Pentru comentarii:

http://hydepark.ro/articol/articol/o-fantasma-numita-dan-diaconescu-1076.html

Cat de departe poate merge tupeul lui dottore Ponta? Revista “Science” si conferinta diasporei

Fara sa-i pese ridicolul care se poate revarsa nu doar asupra sa, premierul-plagiator Victor Ponta se pregateste sa fie gazda conferintei “Rolul diasporei in cercetarea stiintifica si invatamantul superior din Romania”. Indiferenta personajului in raport cu probele irefutabile aduse privind furtul comis in teza sa de doctorat si cu efectele asupra imaginii tarii este naucitoare. La fel, dispretul pentru comisiile si expertii care au s-au pronuntat in termeni lipsiti de orice ambiguitate. Iata ca o publicatie de mare impact, revista “Science” a Asociatiei Americane pentru Avansul Stiintei (AAAS), scrie acum despre apelul semnat de numerosi cercetatori si universitari de a boicota conferinta atata vreme cat Victor Ponta este in vreun fel asociat cu ea, ca “patron” ori altminteri.

Sa recapitulam: plagiatul a fost deconspirat in urma cu cateva luni, Ponta a declarat in interviul dat cotidianului spaniol “El Pais” ca daca va fi gasit vinovat de Consiliul de Etica va demisiona. Dupa care, prin nevolnicul ministru interimar Pop, urmasul plagiatorului Mang si al impostoarei Corina Dumitrescu, alte geniale numiri ale lui Ponta, a interupt sedinta Consiliului unde se discuta cazul sau si a schimbat componenta pentru a fi sigur ca va fi scos basma curata. Actualul sef al acestui Consiliu de paie, cu prezenta accentuat pesedista, este Paul Dobrescu, fost sef de sectie la revista ideologica a PCR, “Era Socialista”, functie din nomenclatura platita a regimului comunist, fost consilier al lui Ion Iliescu.

Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti, alma mater a premierului, a ajuns la concluzia limpede ca a fost plagiat. Pe baza unui raport al unui grup de experti internationali, Rectorul Universitatii, filosoful Mircea Dumitru, a declarat ca nu incape indoiala ca a fost un plagiat. Pe site-ul Integru.org, apar referatele unor universitari intre care Vlad Perju, profesor de drept la Boston College, Maria Bucur (Indiana University), Alin Fumurescu (Tulane University), Grigore Pop-Eleches (Princeton University). Ce face Ponta? Se razbuna stupid. Elimina cercetatorii romani din strainatate din componenta CNATDCU. Dupa care vrea sa stranga mana tovaraseste cu cercetatorii din diaspora. Pe scurt, chutzpah.

Am mai spus-o, asocierea cu Ponta in orice are de-a face cu stiinta, cultura si educatia este maculanta. Prezenta plagiatorului impenitent la conferinta ar fi o sfidare fara precedent a tot ce inseamna onoare si integritate academica. Ponta trebuie ajutat sa priceapa ca “not everything goes” si ca exista unele lucruri care chiar conteaza.

On Tuesday, the Romanian government will celebrate its biannual meeting for Romanian scientists working abroad with a networking event at Prime Minister Victor Ponta’s official palace in Bucharest. But an expat Romanian scientist has issued an appeal to boycott the conference over concerns that Ponta committed plagiarism to receive his law Ph.D., an issue that has consumed many in the Romanian academic community for months.

Like many other Eastern European countries, Romania has lost much of its young scientific talent to Western scientific powerhouses following the fall of the Iron Curtain in 1989. The biannual “Diaspora” meeting, organized since 2008 by the Romanian Executive Agency for Higher Education, Research, Development and Innovation Funding (UEFISCDI), aims to reunite expatriated and Romanian scientists to foster dialogue and international collaborations. But in a saga that developed over the summer, Ponta has been accused of plagiarism in his law Ph.D. thesis, which he obtained from the University of Bucharest in 2003. While a newly formed National Committee of Ethics declared the thesis in accordance with the academic regulations of the time, a separate investigation by the National Council for Attestation of Titles, Diplomas and University Certificates (CNATDCU) concluded that large chunks of the thesis had been copied without proper referencing. The ethics committee of the University of Bucharest has since come to a similar conclusion, and it is now up to the education minister, whom Ponta appointed, to make a decision on whether to retract the title. So far the prime minister has denied the charges.

Many expat Romanian researchers, as well as some researchers in the country, are now apparently worried that attending the Diaspora conference would equate to endorsing academic misconduct. On 9 September, Cristian Dogaru, a Romanian health and social scientist studying pediatric respiratory epidemiology at the University of Bern’s Institute of Social and Preventive Medicine, launched an online petition “urging researchers to boycott the conference and thus send a message that the scientific community does not endorse (and has zero tolerance for) academic fraud,” he explains in an e-mail to ScienceInsider. The petition has garnered more than 180 signatures at this point. Dogaru adds that it’s “extremely offending” that the upcoming conference is chaired by the prime minister given the conclusions about his thesis from several scientific committees.

Pentru textul complet:

http://news.sciencemag.org/scienceinsider/2012/09/in-plagiarism-protest-expat-rese.html?ref=hp

Pentru comentarii si link la apleul de boicotare:

http://www.contributors.ro/cultura/cat-de-departe-poate-merge-tupeul-lui-dottore-ponta/

 

 

Cine a fost Santiago Carrillo? De la fanatismul stalinist la eurocomunism

A incetat din viata, la 97 de ani, Santiago Carrillo, lider vreme de decenii al Partidului Comunist din Spania. In ultimii ani de viata, Carrillo a scris despre tineretea sa revolutionara, dar a negat rolul sau in oribilele masacre organizate de fortele de stanga la Paracuellos del Jarama si la Torejon de Aroz. Mii de persoane inocente au fost atunci ucise in numele unei viziuni delirante a purificarilor revolutionare. Au existat orori comise de ambele tabere, in egala masura repugnante si condamnabile, dar stanga a reusit, vreme de decenii, sa oculteze propriile crime. Mitul Republicii a functionat si inca mai functioneaza ca argument pentru demonizarea exclusiva a celeilalte parti.

Nascut intr-o familie socialista, Carrillo a ramas pana la sfarsitul vietii credincios colectivismului egalitarist marxist. Ceea ce nu l-a impiedicat, ba chiar dimpotriva, sa fie un stalinist fanatic in anii 40 si 50. Acondus cu mana de fier PC din Spania, a eliminat fara crutare orice i se parea ca mioase a “deviationsm”. In 1964 a fost cel care a condus eliminarea din conducerea partidului a grupului Fernando Claudin-Federico Sanchez (Jorge Semprun). Mai tarziu, dupa interventia in Cehoslovacia, a devenit el insusi tinta atacurilor dogmatice, in special din partea lui Enrique Lister, fostul comandant al varfului de lance comunist in anii Razboiului Civil, El quinto regimiento. Hiper-stalinistul de mai ieri devenise acum un exponent al policentrismului, alaturi de comunistii italieni. Mai mult, a fost printre primii lideri comunisti care au sustinut, la mijlocul anilor 70, renuntarea la dogma dictaturii proletariatului. O dogma pe care o slujise cu ardoare in anii Razboiului Civil. Aici fusese de fapt originea rupturii dintre Santiago si tatal sau, Wenceslao Carrillo. Cand fiul i-a scris un mesaj de ruptura politica, vechiul socialist i-a raspuns ca nu se astepta sa primeasca o scrisoare  de la Stalin…

In 1960 a inlocuit-o pe Dolores Ibarruri (La Pasionaria) in fruntea PC din Spania, aflat in ilegalitate. Din acel moment, Pasionaria nu a mai jucat decat un rol ceremonial, isi facea datoria de icoana a comunismului, fara a misca in front, lasandu-l pe Carrillo sa-si urmeze planurile. Conducerea partidului se afla la Bucuresti si la Praga, apoi s-a mutat la Paris. Am fost coleg de clasa, la Liceul “Petru Groza” cu Alejandro Pujolar, fiul lui Federico Melchior, membru al Biroului Politic si redactorul-sef al ziarului partidului, “Mundo Obrero”. Mergeau la acelasi liceu si fratii sai Carlos si Jorge, precum si sora lor cea mica, Victoria.  Au plecat in Franta, de unde venisera, in 1964. Carlos a studiat regia de film la Moscova.

Postul de radio “Pirinei” al comunistilor spanioli, emitea de la Bucuresti (ca si “Vocea adevarului” postul de radio al PC din Grecia). In 1956, Carrillo a sustinut zdrobirea Revolutiei Maghiare. In 1968 a fost printre liderii comunisti care au condamnat invazia Cehoslovaciei. A devenit unul dintre campionii liniei eurocomuniste si s-a opus hegemonismului sovietic. A intretinut relatii de prietenie apropiate cu Nicolae Ceausescu si s-a abtinut de la orice critici in raport cu dictatura totalitara din Romania. Era ceva ridicol, cum observa dramaturgul spaniol Arrabal, in a perora despre democratie fara a scoate o vorba despre micul tiran de la Bucuresti. Carrillo si sotia sa Carmen erau prieteni cu Valter Roman si cu sotia acestuia, Hortensia. Ii unea amintirea Razboiului Civil, a anilor tenebrosi ai stalinismului, psihologia cominternista, mistica internationalista. Dupa stiinta mea, nu a existat un alt lider de partid comunist, la putere ori in opozitie, care sa fi fost mai apropiat de Nicolae Ceausescu ori care sa viziteze mai des Romania intre 1965 si 1989. Ar fi interesant de stiut cat si cum a contribuit PCR la sustinerea financiara a PC din Spania.

Presupusa sa deschidere nu s-a tradus in toleranta pentru factiunile din partid. Nu a acceptat niciodata adevaratul pluralism. Chiar dupa moartea lui Franco si revenirea sa in Spania, Carrillo a ramas un leninist din categoria dura. In final, dupa ce a pierdut pozitia hegemonica in PC din Spania, a devenit liderul unei formatiuni marginale, apoi a iesit din politica. In cartea sa autobiografica, marele scriitor Jorge Semprun a descris metodele staliniste utilizate de Carrillo impotriva rivalilor si criticilor sai. 

Biografia lui Carrillo apartine acelei galerii de militanti cominternisti pentru care devotamentul pentru Cauza, pentru Partid, pentru Revolutie, este mai important decat orice consideratii de moralitate si onoare. Mai flexibil decat intransigentii stalinisti Dolores Ibarruri, Alvaro Cunhal, Luis Corvalan ori Luigi Longo, Carrillo nu a ajuns niciodata la concluzia esecului irevocabil al comunismului. A ramas pana la capatul vietii un leninist.

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/10/mitul-eurocomunist-ceausescu-si-comunistii-spanioli/

Homo Praevaricatus sau falsa seninatate a tovarasului Victor Ponta

Pe 20 septembrie, premierul Romaniei, Victor-Viorel Ponta, tovarasul Ponta, companero Victor, implineste patruzeci de ani. Era sa scriu, “patruzeci de ani de viata si douazeci de ani de activitate revolutionara”. Victor Ponta, sa o spunem din capul locului, nu este un prieten al adevarului, ori, mai putin eufemistic formulat, este un mincinos. Nu fara motiv, l-am numit pe acest plagiator dovedit un Munchausen din Balcani. Nu este un prieten al onoarei si, cum s-a vazut in nevrozanta vara a acestui an, nu iubeste statul de drept, deci nu este un prieten al libertatii.

La ora actuala, scopul lui Ponta este sa stearga urmele faradelegilor comise in primele trei luni de guvernare, in special cele ale loviturii de stat pseudo-constitutionale din 3-6 iulie 2012. Nu mai putin important, el urmareste sa neutralizeze posibilele miscari sociale care ar putea sa prinda fiinta pe fondul saraciei si al ineficientei dezastrioase a guvernarii actuale. Seninatatea nonsalanta pe care o afiseaza, ranjetul permanent, nu pot ascunde anxietatea profunda care il devora pe Ponta.

In interviul din “Le Monde”, Victor Ponta admite ca are ar avea unele regrete pentru natura impulsiva, impetuoasa si nu tocmai atent-gandita a actiunilor care au dus la suspendarea lui Traian Basescu si la referendumul din iulie 2012. Indraznesc sa-l contrazic: nu a fost nimic impetuos in tentativa de anihilare a statului de drept in Romania. Nesabuinta a constat in subestimarea reactiei internationale si a curajului membrilor Curtii Constitutionale a Romanei de a se opune abuzului proto-dictatorial. Finalitatea puciului era clara: acapararea justitiei, suprimarea acelei puteri din stat care impiedica mafiotizarea tarii.

Victor Ponta, impreuna cu principalul sau complice, megalomanul demagog Crin Antonescu, a indeplint cu precizie si fara urma de ezitare planul urzit de Felix si aprobat de adevaratii tragatori de sfori din PSD, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea si altii din echipa respectiva. In acelasi interviu, Ponta vorbeste despre caracterul excesiv de polemic al culturii politice din Romania post-totalitara. Sa fim bine intelesi, nu cultura politica romaneasca a dus la reactiile socate din Occident, ci actiunile unui grup de inamici ai democratiei liberale.

Victor Ponta este succesorul impenitent al culturii politice a fesenismului originar, al acelei structuri infractionale de gandire si actiune pentru care legea nu este decat un instrument de realizare a propriilor ambitii. De aici si reactiile sale atat de virulente impotrva Monicai Macovei. Pentru cei din sleahta lui Ponta, calcarea in picioare a legii este modul lor de existenta. Sa ne gandim la Dan Sova, negationistul Holocaustului, cu ale sale minciuni din CV pe care le modifica de trei ori pe zi ori chiar mai des.

Politic, Ponta este odrasla lui Adrian Nastase. Dar, spre deosebire de parintele sau politic si intelectual (Nastase i-a condus doctoratul bazat pe plagiat), Ponta este un personaj lipsit de grandoare. Chiar cand pacatuieste, Nastase o face cu o anumite superbie. La Ponta, minciunile sunt meschine. Nu are nici pasiune, nici curaj. Este omul care se fofileaza, se strecoara, cauta mereu o supapa de salvare. Nu este don Corleone, ci un pisicher de mahala. Alta plamada, alta anvergura.

Ideologic, Victor Ponta este confuz, lipsit de orientare precisa, se lasa dus de vant, nu are nici valori, nici convingeri. Admiratia pentru Che Guevara ori Mao se trage din strict mimetism, nu din lecturi istorice serioase. Ii este complet indiferenta experienta istorica a totalitarismului, il lasa rece condamnarea comunismului. Se declara socialist, dar n-a dovedit niciodata o minima cunoastere a traditiilor social-democratiei anti-totalitare romanesti ori internationale. De aici si uimirea sa ca SPD si ziarele de stanga din Germania il privesc cu suspiciune ori chiar cu dispret. Oricat s-ar bate cu pumnul in piept, este limpede ca afinitatile sale, simpatiile sale profunde trimit spre Est, nu spre Vest. La acest capitol, se intalneste mai degraba cu IIon liescu, decat cu Adrian Nastase sau Mircea Geoana.

Pshihologic, este un poltron, un mincinos in serie, un personaj care triseaza fara urma de jena. Cum observa Andrei Plesu, infantilismul moral al lui Ponta il impiedica sa inteleaga cu ce-a gresit atunci cand a furat peste o suta de pagini din teza sa doctorat. Nu pare sa inteleaga distinctiile esentiale dintre bine si rau, claritatea morala ii este cu desavarsire straina. Numirile pe care le-a facut la Ministerul Educatiei spun totul despre cum vede Ponta credibilitatea unui indrumator al invatamantului romanesc. O impostoare, un plagiator, un nevolnic, o doamna care pare specializata in a distruge tot ce mai functioneaza normal in acest domeniu. Demolarea ICR printr-o “Ordonanta” de sorgine chisinevschiana, numai pentru ca-i statea in gat conducerea acelei exceptionale institutii, arata ca personajul este inclinat spre vendete stupide, spre un funest nihilism valoric.

In repetate randuri, Victor Ponta a spus ca el este primul premier roman fara trecut comunist. Nu contest acest lucru. Dar comunismul a lasat in urma mosteniri politice, economice, cultural si morale. Intre aceste fatarnicia, amoralismul, cinismul, coruptia, clientelismul. Victor Ponta n-a avut cand sa devina, asemeni lui Ion Iliescu, un perfect Homo Sovieticus. Dar el este Homo Praevaricatus in versiunea sa paradigmatica. Adica omul care minte, zi de zi, ceas de ceas, minut de minut, secunda de secunda…

Articol aparut in editia online a Revistei 22:

http://www.revista22.ro/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta-17939.html

Pentru versiunea largita si comentarii:

http://www.contributors.ro/global-europa/homo-prevaricatus-sau-falsa-seninatate-a-lui-victor-ponta/

“Nu mai lasati loc nici unei urme de respect!” Radu F. Alexandru catre Emil Constantinescu

A trecut ceva timp de cand am scris despre tristul caz al unui om care parea sa intruchipeze candva sperantele democratice ale cetatenilor Romaniei. Daca acel personaj s-ar fi ocupat in ultimii ani de binele tarii, nu de reglari de conturi, daca si-ar fi pastrat o demna tinuta de fost sef de stat, ar fi binemeritat respectul nostru, al celor care credem in norme si proceduri, in domnia legii. A ales insa in chip diferit, a devenit un actor intr-o piesa regizata de Felix si oamenii sai. Un actor secundar, un biet cabotin caruia i se ingaduie din cand in cand sa primeasca si el aplauzele “railor si famenilor” (Eminescu).

https://tismaneanu.wordpress.com/2009/07/31/de-ce-nu-pot-polemiza-cu-dl-emil-cosntantinescu/

Public mai jos scrisoarea deschisa adresata de senatorul Radu F. Alexandru, scriitor, om politic si intelectual public, fostului presedinte al Romaniei, dl Emil Constantinescu. Nu cred ca ramane mare lucru de adaugat. Degradarea acestui personaj este ireversibila.  Ca si a altor oameni pe care i-am considerat prieteni ai societatii deschise, ai valorilor liberale, ai Occidentului. Unii au ajuns sa scrie “poeme” batjocoritoare despre evenimente private, uitand poate ce inseamna iubirea unui parinte pentru propriul copil. “Glume” fara urma de umor, in fond sinistre. Am scris aici despre metamorfozarea unui om de stat democratic  in megafon al celor mai reactionare forte din Romania zilelor noastre. Emil Constantinescu vrea cu orice pret sa demonstreze ca este un loser.

Nu am o explicatie precisa, ma hazardez si eu pe teritoriul alunecator al psihologiei abisale. Invidia pentru Traian Basescu i-a intunecat ratiunea. Gelozia, ranchiuna, resentimentul l-au orbit. Nu mai distinge intre lichele si fiinte demne. Este daltonist moral. Are grave probleme de memorie. S-a lasat hipnotizat de cele mai abjecte lichele. Ori toate laolalta. Din pacate, ca el sunt atatia altii pe care ne-am amagit a-i crede oameni onesti. S-au dovedit canalii.

Scrisoare deschisă adresată dlui. Preşedinte Emil Constantinescu

Domnule Preşedinte,

Aşa cum bine ştiţi am fost unul dintre susţinătorii dumneavoastră pe întreaga durată a mandatului de preşedinte al României. În nenumărate intervenţii făcute de la tribuna Senatului sau în cadrul dezbaterilor publice, am susţinut eforturile în care v-aţi angajat pentru consolidarea statului de drept; pentru combaterea corupţiei; pentru recunoaşterea României de partenerii occidentali ca un interlocutor pe care se poate conta. Meritele în admiterea României în Alianţa Nord Atlantică vă sunt de necontestat, atitudinea corectă şi implacabilă pe care v-aţi plasat în timpul conflictului din fosta Iugoslavia având atunci greutatea unei probe hotărâtoare.

Pe toată durata mandatului, aţi fost ţinta unui atac permanent, dus uneori până la mârşăvie, de PDSR (PSD-ul de azi) şi acoliţii lui. Aţi fost boicotat în tot ce aţi încercat să întreprindeţi, vi s-au aruncat zilnic în faţă găleţi de lături, au intrat în viaţa personală a dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră într-un mod în care abjecţia a fost dusă la cote fără precedent: puţini îşi mai aminteau că numele dumneavoastră este Emil Constantinescu, “Ţapul” era batjocura pusă în circulaţie; afacerile “oneroase” derulate de fiul dumneavoastră îl plasau în topul celor mai bogaţi oameni din lume; aventurile galante în care aţi fost tăvălit, cu sau fără cipuri implantate în coapsele amantelor, l-ar fi făcut şi pe Casanova să vă invidieze. Într-o asemenea canonadă dusă pe plan intern, plângerile împotriva dumneavoastră la toate instanţele internaţionale aveau regularitatea bătăilor unui metronom Toate pentru “vina” că aţi încercat să întoarceţi o pagină înainte în istoria România. Pentru că aţi tăiat “firul roşu” cu Moscova şi aţi dialogat zilnic cu Parisul, Berlinul, Londra, Washingonul. Aţi cutezat şi pentru asta trebuia să plătiţi, să fiţi eliminat din viaţa politică.

Dar atacurile furibunde ale PSD nu s-au finalizat cu succes decât în momentul în care PNL, unul din polii de susţinere ai alianţei politice pe care contaţi, v-a retras sprijinul politic şi a anunţat că în proximele alegeri prezidenţiale va merge cu un alt candidat. (Ulterior, acordul de non-combat cu PSD la guvernare a probat gradul înalt al toxinelor pe care liberalii le aveau deja în sânge). Orice încercare de salvare s-a dovedit futilă, soarta dumneavoastră politică era pecetluită. PSD+PNL au pus o placă funerară care s-a dovedit de neclintit de pe omul de stat Emil Constantinescu.

Astăzi, urmare unei metamorfoze spirituale şi sufleteşti pe care nimeni nu şi-ar fi putut-o imagina, aţi trecut cu buretele peste obrazul atât de greu încercat de expectoraţiile ale căror ţintă a fost, v-aţi sutat răni ce natural nu s-ar fi închis niciodată şi v-aţi înrolat alături de foştii dumneavoastră calomniatori şi detractori, USL conferindu-vă sentimentul că, în sfârşit, puteţi da materialitate crezului politic care vă animă. În zelul pe care îl depuneţi aţi reuşit performanţa ca într-un timp foarte scurt să ştergeţi orice diferenţă între discursul dumneavoastră şi cele ale unui Crin Antonescu, Dan Voiculescu sau Victor Ponta, oameni ale căror prestaţie politică este privită cu o declarată reticenţă şi îngrijoare atât în cadrul instituţiilor UE cât şi la Casa Albă şi Departamentul de Stat.

Domnule Preşedinte,

Nu-mi revendic niciun drept să judec demersurile dumneavoastră şi dacă v-aţi fi rezumat la a fi doar ecoul unuia sau altuia dintre liderii USL nu aş fi simţit nevoia să vă adresez nici un cuvânt: falsitatea celor mai multe dintre afirmaţiile pe care le faceţi, eroarea raţionamentelor şi a concluziilor pe care încercaţi să le induceţi în mintea oamenilor au fost îndelung dovedite de analize şi comentarii de o probitate şi un profesionalism de necontestat. Dar “piaţa internă” vi se pare prea irelevantă pentru dumneavoastră, audienţa nu vă plasează în rândul comunicatorilor de vârfi ai USL, şi aţi apreciat că bătălia pe frontul extern este mai potrivită pentru un om de anvergura unui fost şef de stat: preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz sunt primele ţinte ale atacului pe care l-aţi declanşat. Aş fi vrut să le reproduc integral şi să mă opresc asupra fiecărui cuvând, asupra fiecărui rând pentru a evidenţia exaltarea sub care sunt scrise. Nu dispun de spaţiul necesar şi atunci renunţ la orice citat. O întrebare însă mă urmăreşte şi nu pot să-i dau un răspuns: orbire politică sau munte de rea-credinţă, născut din frustrare şi ură? Nu ştiu care din cele două surprinde diagnosticul exact, dar manifestările sunt sunt la fel de grave şi de periculoase. Să te lansezi în cele mai grave acuzaţii la adresa instituţiilor care reprezintă structura de rezistenţă a întregii arhitecturi a Europei de astăzi, a cancelariilor europene (Casa Albă probabil că abia urmează), a FMI, a Băncii Mondiale, a investitorilor străini – toţi vinovaţi că s-au coalizat într-un infam complot pentru colonizarea României – este expresia naţionalismului cel mai gregar şi a unei aversiuni viscerale împotriva a tot ce înseamnă cultura şi civilizaţia occidentală. Chiar aşa gândiţi? Chiar asta credeţi? Paginile pe care v-aţi pus semnătura au semnificaţia unei măşti smulse de pe obrazul cuiva care, ani de zile, a făcut toate eforturile să fie perceput ca un adept al valorilor inconfundabile ale democraţiei autentice şi ale statului de drept şi de la care azi a abjurat. Este o ipostază din care nu mai lăsaţi loc nici unei urme de respect şi de afecţiune din partea celor care au crezut că Profesorul Emil Constantinescu a fost şi poată să rămână un termen de onorabilă referinţă.

Domnule Preşedinte,

În numele lor, fiind eu însumi unul dintre ei, într-o naturală continuitate cu faptele bune pe care le-aţi făcut cândva pentru ţara asta, vă rog, cât încă se mai poate, nu mânjiţi până la ilizibil paginile de onoare pe care Istoria vi le datorează şi nu le înlocuiţi cu imaginea unui om rătăcit în afara timpului, străin şi potrivnic intereselor propriului popor.

Cu cele mai sincere gânduri,

Radu F. Alexandru

16.09.2012

Recomand un mai vechi, dar extrem de actual articol de Angelo Mitchievici aparut pe acest blog:

https://tismaneanu.wordpress.com/2009/10/05/batalii-pierdute-batalii-castigate-angelo-mitchievici-despre-emil-constantinescu-traian-basescu-intelectuali-si-speranta-anticomunista/

ALO: Pentru o Romanie la Vest de centru

 

Oricat s-ar stradui propaganda USL sa ascunda adevarul, este limpede ca stanga (asa cum este ea in Romania, cinica, apocrifa si duplicitara) a suferit o infrangere la referendum. Planul urzit in laboratoarele lui Felix, aprobat de Iliescu si Hrebenciuc, a esuat. Duumvirii s-au dovedit a fi pucisti in zdrente. In momentul de fata, Munchausen si Zelig (El Ponta si El Crin) incearca sa-si reconstruiasca baza de masa. Fiecare se vede confruntat cu contestari inca timide, dar reale, in interiorul propriului partid. Doar Felix nu are asemenea probleme intrucat partidul sau este chiar el.

 

Trebuie spus cat se poate de clar: stanga romaneasca de azi este de fapt numele unei imposturi, al unei uzurpari semantice, al unui enorm apetit de acaparare a parghiilor economice, sociale, politice si juridice menite sa asigure hegemonia neo-nomenclaturii useliste. Nu este o stanga social-democrata moderna, ci un simulacru, o imitatie, un papagal care repeta sloganele Internationalei Socialiste si actioneaza dupa preceptele lui don Corleone. Detesta statul de drept si face tot ce-i sta in puteri spre a-l piratiza. Faptul ca la Bruxelles uselistii au fost sustinuti de exponentii “Stangii unite”, alianta dintre paleo si neo-comunisti, inclusiv de delegatul PC din Grecia, prezentat elogios pe “Antena 3”, spune destul.

 

Sunt destui care s-au grabit sa cante prohodul copilului abia nascut, “Alianta Romania Dreapta”. S-au speculat cu prea putina buna credinta fiecare declaratie, fiecare gest, fiecare element (real ori contrafacut) de biografie personala, s-au cladit intregi teorii pentru a delegitimiza ceea ce, in fond, este perfect normal: tendinta centripeta, de coagulare si cristalizare, in randul unor partide si miscari civico-politice cu valori comune. Actiunea de decredibilizare a Aliantei va continua cu sporita intensitate in lunile urmatoare.

 

Dreapta are sansa sa castige centrul. Depinde doar de ea. Claritatea doctrinara este esentiala, ceea ce nu inseamna incremenire, rigiditate si dogmatism. Dreapta populara se regaseste in traditiile liberalismului clasic,in cele ale democratiei crestine, in cele ale patriotismului luminat ilustrate de un Iuliu Maniu, un Dinu Bratianu, un Lucian Blaga, un D. D. Rosca, un N. Steinhardt, o Monica Lovinescu, un Virgil Ierunca, un Vlad Georgescu, un Corneliu Coposu,un Ioan Barbus, un Constantin Ticu Dumitrescu,un Nicolae Margineanu, un I. D. Sirbu, pecum si  in ideea unor patrii culturale suverane aflate intr-un mereu reinnoit dialog.

 

Cum nota cel care semneaza Adalbert Klein intr-o excelenta analiza publicata pe platforma “Contributors”, se va accelera constructia mitului politic Sorin Oprescu spre a-l face candidatul cu maxime sanse la alegerile prezidentiale. Nu stim cum va reactiona El Crin, dar oricum personajul este tot mai ofilit. Este cazul ca Alianta dreptei sa se gandeasca serios si rapid la subiectul desemnarii unui candidat unic la alegerile prezidentiale. Se poate spune ca batalia a pornit.

 

Formatiunile de centru-dreapta nu-si pot ingadui acum lupte intestine si competitii de vanitati. Mihai-Razvan Ungureanu are dreptate: orgoliile nu trebuie sa eclipseze imperativul unitatii.  Ele trebuie tinute sub control pentru nu submina o constructie atat de importanta pentru destinul politic al tarii. Este momentul coeziunii, al coagularii unei strategii cat mai limpede explicata unui electorat care se va satura destul de curand de promisiunile neonorate ale duumvirilor. Acolo unde Ponta semnifica minciuna, inclusiv la nivelul propriei biografii intelectuale, ARD trebuie sa afirme transparenta si adevarul.

 

Este momentul ca alianta de centru-dreapta sa-si asume fara ambiguitati traditiile, identitatea politica si etica, sa accentueze ca statul de drept inseamna decomunizare si invers, sa spuna fara echivoc ALO: Adevar, Libertate, Onoare. Sunt convins ca la un asemenea apel, cetatenii cinstiti ai Romaniei vor raspunde cu promptitudine. Spre a adapta o imagine a unui faimos ganditor polonez, linia despartitoare astazi este intre cei care vor o Romanie la Vest de centru, si cei care, marturisit sau nu, o viseaza la Est de centru.

 

Pentru comentarii:

 

http://www.revista22.ro/alo-pentru-o-romanie-la-vest-de-centru-17821.html